719 matches
-
de ani], ... s-au hirotonisit preot ... la leat 1799 septevrie 10 pentru biserica ot Scurtu, tot întru acest județu, apoi făcându-să această biserică, s-au mutat la dănsa prin prot[oeria] plășii, unde și acum să află”". La momentul întocmirii catagrafiei de la 1810 bisericia era "„învelită cu fier”", adică a fost de la începutul ei acoperită cu tablă de fier. Din vremea unei reparații, se păstrează o însemnare pe peretele din dreapta intrării. Textul în română, scris cu chirilice, se poate citi astfel
Biserica de lemn din Puranii de Sus () [Corola-website/Science/322958_a_324287]
-
păstrează o însemnare pe peretele din dreapta intrării. Textul în română, scris cu chirilice, se poate citi astfel: "„1852 apr[ilie] 6 pop[a] Radu, meș[ter] Stoica Ion”". Tradiția locală reține că popa Radu este același cu cel menționat de catagrafia de la 1810, adică primul preot al bisericii, care avea în acea vreme aproape 80 de ani. Numele lui "„Petrescu”", scris mai jos, cu litere latine, este al propietarului moșiei "„Butești, ce-i zice Purani”". Biserica din Puranii de Sus este
Biserica de lemn din Puranii de Sus () [Corola-website/Science/322958_a_324287]
-
sfârșitul secolului al XIX-lea lângă biserica "Sf. Gheorghe", este inclus pe aceeași listă a monumentelor istorice, cu codul GL-II-m-B-03076. Potrivit istoricului Nicolae Stoicescu, Biserica "Sf. Gheorghe" din Călmățui ar fi fost construită înaintea anului 1809, ea apărând pe o catagrafie din acel an. Ea ar fi fost refăcută de căminarul Alexe Anastasiu (1801-1868), proprietar al moșiei Brehoaia, în perioada 1862-1865. După alte surse, Biserica "Sf. Gheorghe" ar fi fost clădită de căminarul Alexe Anastasiu în jurul anului 1830. Nu se cunosc
Biserica Sfântul Dimitrie din Călmățui () [Corola-website/Science/323996_a_325325]
-
erița.”". Acest pomelnic nedatat este dublat și de un pomelnic alăturat al ctitorilor vii, aproape în întregime șters, și care trebuie să fi surprins momentul pictării iconostaslui: "„Ivan ereu, Dumitrana ereița, ... Dobrița ereița, ... Manole ...”". Ivan ereu este menționat într-o catagrafie de la 1834 sub numele de Ivan Popescu, fiind antecesorul preotului Matei, care servea atunci în biserică. Pe clopotul bisericii a fost citit următoarea inscripție: "„Anul 1803. L-au făcut de pomenire Radu Venea, Ilinca, Radu, Alixandru Venea, Bucur”". Dacă aceste
Biserica de lemn din Moșteni, Vâlcea () [Corola-website/Science/319921_a_321250]
-
se află pe noua listă a monumentelor istorice sub codul LMI: . Situată în cimitir, la marginea satului, pe un platou de unde se deschide o frumoasă panoramă a împrejurimilor, biserica „Sfântul Dumitru” nu are o dată precisă a ridicării sale. Astfel, în conformitate cu Catagrafia Episcopiei Râmnicului de la 1845, biserica datează din anul 1816, iar în anuarul Mitropoliei Olteniei din 1941 este consemnat anul 1877. Pe clopot se află înscris „turnat Antoniu Nowotny, Timișoara, 1887.” Biserica este din lemn, ridicată pe un soclu de piatră
Biserica de lemn din Negoiești () [Corola-website/Science/319939_a_321268]
-
Prima atestare documentară a localității (numită atunci Căbiceni) datează din 1546, într-un act de danie semnat de către domnitorul Petru Rareș. Localitatea este numită pentru prima oară Darabani într-o hartă din 1725, ca apoi să fie amintită în celebra “Catagrafia Moldovei” din 1774. La acea vreme în Darabani locuiau 90 de familii. În 1834, hatmanul și marele logofăt Theodor Balș, proprietarul moșiei Darabani, își inaugurează aici conacul cu douăzeci și patru de încăperi, edificiu dominat de stilul arhitectonic grecesc. Actul de întemeiere
Darabani () [Corola-website/Science/297057_a_298386]
-
în anul 1596 de către postelnicul Teodor (Toader) Movilă, fratele vitreg al domnitorului Ieremia Movilă. Satul a devenit astfel sat mănăstiresc, cu bir si obligații către mănăstire. Actualul sat Adâncata este atestat prima dată la sfârșitul secolului al XVIII-lea; în catagrafia din 1772 se afirmă că așezarea avea un număr de 35 case. Se presupune că satul ar fi fost întemeiat în jurul anilor 1700. Prin legea secularizării averilor mănăstirești din decembrie 1863, satul Adâncata a intrat în proprietarea statului, devenind parte
Biserica de lemn din Adâncata () [Corola-website/Science/317011_a_318340]
-
-lea sau începutul secolului al XIX-lea, într-o zonă de păduri și bălți, în mahalaua care va purta și ea numele Sfântul Vasile, de pe Podul Mogoșoaiei. Se cunoaște faptul că biserica exista în anul 1804, ianuarie 9, figurând în catagrafia orașului București întocmită în acel an. La anul 1815 noiembrie 7, Biserica Sfântul Vasile a fost închinată Mănăstirii Mărcuța. Din același an datează și îmbrăcămintea din metal argintat și aurit a iconoanei Maicii Domnului socotită făcătoare de minuni. Dacă aici
Biserica Sfântul Vasile cel Mare din Calea Victoriei () [Corola-website/Science/317281_a_318610]
-
, oraș Baia de Aramă, județul Mehedinți , a fost construită în jur de 1757, refăcută în 1835 . Are hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”. Biserica se află pe noua listă a monumentelor istorice sub codul LMI: . În conformitate cu Catagrafia localităților și monumentelor feudale din județul Mehedinți pe anul 1840, biserica din Brebina se ridica la anul 1756 pe moșia lui Hagii de către „d-na Anghelina și popa Iovan Popescu”. Informația catagrafiei este susținută și de două icoane pe blat
Biserica de lemn din Brebina () [Corola-website/Science/319846_a_321175]
-
listă a monumentelor istorice sub codul LMI: . În conformitate cu Catagrafia localităților și monumentelor feudale din județul Mehedinți pe anul 1840, biserica din Brebina se ridica la anul 1756 pe moșia lui Hagii de către „d-na Anghelina și popa Iovan Popescu”. Informația catagrafiei este susținută și de două icoane pe blat de lemn, „Soborul Sf.Îngeri” și „Sf.Ioan Botezătorul”, pictate de Nicolae Zugravul la 1757 (icoanele se află la Depozitul eparhial Strehaia). Simion Zugravul pictează la 1834, la comanda lui Dinu Ungureanu
Biserica de lemn din Brebina () [Corola-website/Science/319846_a_321175]
-
nu numai dăinuirea, ci și șantierul de reparații, din 1997. Din pisania ce-i consemna înălțarea, a fost preluat, în cele de renovare, anul 1727, iar pentru ctitori, numele lui Pătru și Radu Mușatescu, dar și Radu și Pârvu. Din catagrafia începutului de veac XIX, aflăm că biserica Sfinții Îngeri a fost făcută pe moșia căminarului Rasti, de către Petru Mușătescu. Același ctitor este atestat, pe frumosul clopot, cu chipurile sfinților de hram, Mihail și Gavril făcut, după slova inscripției, în 1797
Biserica de lemn din Valea Faurului () [Corola-website/Science/319343_a_320672]
-
perioada de reforme sociale în mediul rural, din a doua jumătate a secolului 19. Biserică este înscrisă pe noua listă a monumentelor istorice, LMI 2004: . Starea ei de conservare cere intervenții urgente de salvare și nu de demolare. Într-o catagrafie de la 1840 a fost însemnată o veche pisanie a bisericii: "„Această sfântă și dumnezeiasca biserică cu hramul Cuvio[a]săi Paraschivii s-au făcut la le[a]tu 1766, din temeliie, de lăcuitori și au fost până la le[a]ț
Biserica de lemn din Măgureni () [Corola-website/Science/316530_a_317859]
-
Moldovei cu Țara Românească din 1859, acest teritoriu a intrat în componența noului stat România (numit până în 1866 "Principatele Unite ale Valahiei și Moldovei"). Tuzla ajunsese pe atunci târg, apărând imediat după unire în rândul localităților urbane ale României (vezi Catagrafia din 1860). În urma Tratatului de pace de la Berlin din 1878, România a fost constrânsă să cedeze Rusiei sudul Basarabiei, implicit și târgul Tuzla. În perioada de până la primul război mondial, s-au intensificat nemulțumirile țăranilor săraci cauzate de lipsa pământului
Tuzla, Tatarbunar () [Corola-website/Science/318510_a_319839]
-
însă că pe același loc a fost o altă biserică de zid care data probabil, cel puțin de la începutul secolului al XVIII-lea. Cea mai veche mențiune de existență a acestei biserici o arată în ființă la anul 1793. În „Catagrafia Eparhiei Ungrovlahiei” realizată în anul 1810, se vorbește că unul dintre preoții acestei biserici a fost mutat în anul 1793 de la Bordeiu la biserica Buna-Vestire, unde acum se află. (Manuscrisul Academiei Române, „Mahalaua abagiilor” nr .1457) Într-un manuscris al profesorului
Biserica Buna Vestire din Ploiești () [Corola-website/Science/320067_a_321396]
-
după partea orașului în care se află, cred că trebuie să se acorde acestei biserici o vechime mai mare decât bisericii Sfinții Voievozi, întemeiată între anii 1753-1764 și deci, să o considerăm din prima jumătate a secolului XVIII”. Tot în „Catagrafia Eparhiei Ungrovlahiei” din 1810, menționează că plasa orașului (Ploiești) are 9 mahalale dintre care mahalaua „Popii Radului”, hram Buna-Vestire, cu biserică de zid cu toate rânduielile bune. Slujeau : „ preot Stan sin preot Mateiu, 40 de ani . Cu citire bună fără
Biserica Buna Vestire din Ploiești () [Corola-website/Science/320067_a_321396]
-
hramul „Sfântul Nicolae”. Biserica se află pe noua listă a monumentelor istorice sub codul LMI: . Biserica a fost ridicată și sfințită în anul 1851 pe ruinele altei biserici. Se spune că prima biserică a fost ridicată de călugărul Nicodim. După Catagrafia din 1840 biserica a fost ridicată în 1695 de Pârvu Buce, Radu Răduică, Ilaș Curuiuc și Miloș Crăciunescu. După Radu Crețeanu, conform inscripției săpate pe tocul ușii de la intrare: „luna lui aprilie, 22 leat 7274” anul construcției este 1763. O
Biserica de lemn din Ponoarele () [Corola-website/Science/320162_a_321491]
-
Mihalcea”", iar pe latura stângă textul continuă cu: "„Er[o]monah Stefan, Maria Preda, Pătru, Radu, Rada, leat 7231, Radu Dobrotă, Ene, Cărstiana, Păuna”". Pe latura dreaptă apar semnăturile celor doi meșteri pietrari: "„Ion Bică”" și "„..ca Balea”". Într-o catagrafie de la anul 1840 sunt transmise către mitropolie următoarele date: "„biserică de lemn fără progadie, făcută la leat 7252 de vătaful Ion ... și Cernat, strămoș[ii] enoriașilor. Hramul Adormirea Maicii Domnului. Enoriași de frunte 5, de mijloc 8, coadă 14, ertați
Biserica de lemn din Mesteacăn, Dâmbovița () [Corola-website/Science/321171_a_322500]
-
pridvorului a fost refăcută și supraînălțată. Proprietarii moșiei Ștefănești plăteau salariile preoților și dascălilor și suportau cheltuielile de reparații și de înzestrare a bisericii cu obiecte de cult. Biserica a cunoscut o anumită prosperitate la începutul secolului al XIX-lea, catagrafia din 1820 menționând aici pe protopopul Gheorghe, iar cea din 1838 notând că în târg erau cinci preoți și doi dascăli. Pictura interioară a lăcașului de cult a fost realizată la sfârșitul secolului al XIX-lea, prin contribuția lui Ioan
Biserica Cuvioasa Paraschiva din Ștefănești () [Corola-website/Science/321190_a_322519]
-
Craiova” (1941), „Biserici, târguri și fapte din jud. Vâlcea” (1941), „Pe firul istoric al Mitropoliei Olteniei” (1941), „Vechile proprietăți ale Episcopiei Râmnicului, în Craiova și București” (1942), „Patriarhul Avramie al Ierusalimului și legăturile lui cu Țările Române” (1942), „O veche catagrafie a Episcopiei Râmnicului” (1943), „Cunoașterea și prețuirea monumentelor noastre istorice” (1943), „Știri referitoare la Mănăstirea Surpatele din jud. Vâlcea” (1944), „Știri noi despre Biserica Domnească din Târgu-Jiu” (1944), „Învelișurile vechilor noastre biserici” (1945), „Contribuțiuni la istoria învățământului din Oltenia în
Ioan Popescu-Cilieni () [Corola-website/Science/321539_a_322868]
-
pridvor, sub streșini și boltă, inscripții cu datări, și iconostas pictat. Împreună cu turnul-clopotniță de la intrare și cimitirul din jur, biserica se încadrează într-un ansamblu valoros, amplasat în mijlocul comunității. Biserica este înscrisă pe noua listă a monumentelor istorice, LMI 2004: . Catagrafiile de la 1808 și 1824 vorbesc despre o veche biserică de lemn în Piscu Calului, cu hramul „Cuvioasa Paraschiva”, pe moșia Mănăstirii Cotmeana, ctitorită de Constantin Drăguț, administratorul mănăstirii. Tradiția susține că aceasta a fost adusă înainte de anul 1800 din Uda
Biserica de lemn din Morărești-Piscu Calului () [Corola-website/Science/324934_a_326263]
-
Gireești" la 1772 în recenzia rusă „"Tezaurul toponimic al României”," Moldova, vol.I, parteaI, pagina 463), cât și de către români în documentele oficiale din anii: 1774, 1816, 1830, 1834, 1835, 1841, 1845, 1846, 1848, 1849, 1856, 1857, 1858 și 1864 (catagrafii întocmite de către Episcopia Romanului și păstrate la "Arhivele Naționale Iași, Fond Visteria Moldovei)". Spre sfârșitul secolului al XVII-lea regăsim în numele localității o asimilare vocalică, astfel, de la „Ghirăești”, apare varianta „Ghiriești”, preluată și de către străini, și înregistrată în documentele din
Gherăești, Neamț () [Corola-website/Science/324487_a_325816]
-
n-au vrut să sufere persecuțiile grofilor și ale nemeșilor, luând astfel calea pribegiei peste munți, ajungând și pe teritoriul moșiei Mănăstirii Neamțului din Depresiunea Pipirigului. Un document oficial privind existența unei populații pe actuala arie a comunei Pipirig, este "Catagrafia Moldovei" din anii 1772 - 1773 în care sunt menționate 38 de case sau 38 de birnici. Birnicii fiind de gospodărie, care aveau obligația de a plăti bir mănăstirii, pe al carei domeniu erau așezați. Numărul familiilor putea fi mai mare
Pipirig, Neamț () [Corola-website/Science/324503_a_325832]
-
încoace” din cauza persecuțiilor religioase. Aici au găsit loc potrivit pentru a ierna împreună cu familiile și turmele lor. Monahii i-au primit cu dragoste creștineasca, i-au găzduit și s-au localizat, cu acordul conducerii Mănăstirii Neamțului, aici la Pipirig. În "Catagrafia Moldovei" din anul 1820 sunt prezentate toate satele existente în acea perioadă, cu numele fiecărui locuitor pe categorii fiscale. Astfel îl descoperim printre locuitorii satului Pipirig pe Ion Creangă și fiii lui: David Sin(fiul), Ion și Vasile; apoi, Coman
Pipirig, Neamț () [Corola-website/Science/324503_a_325832]
-
cârmuire a preasfințitului mitropolit Dosoftei”". Anul erei bizantine 7317 corespunde anului 1809 după nașterea lui Christos, în anul păstoriei mitropolitului Dositei Filitti. Inscripția de la 1809 nu pare a fi cea de la ridicarea lăcașului, consemnând mai degrabă o refacere a ei. Catagrafia de la 1810 din fostul județ Muscel, nu consemna vechimea bisericii din Vulturești ci doar că era în stare bună. Totuși, preoții care serveau în biserica cu hramul „Cuvioasa Paraschiva” erau sfințiți pentru această biserică mult înaintea inscripției de pe ușă. Preotul
Biserica de lemn din Merișani () [Corola-website/Science/323073_a_324402]
-
biserici de secol 19. Un eveniment important din destinul acestei construcții este transferul și reconstrucția ei în Merișani. Momentul în care a avut loc este indicat înainte de 1865. În localitate nu a existat o altă biserică imediat anterioară, lipsind din catagrafiile din 1810, 1831 și din harta rusească din 1835, Nu se știe de ce a fost adusă de la o asemenea depărtare, circa 120 km, dar se știe că înainte de secularizarea averilor mănăstirești din 1863 și de reforma agrară din 1864, fostul
Biserica de lemn din Merișani () [Corola-website/Science/323073_a_324402]