4,021 matches
-
care se întinde pe distanța de 120 km de la Nistru (Chițcani, lângă Thighina) până la Prut (orașul Leova), traversând actualele raioane Căușeni, Cimișlia și Leova. Construit de romani la hotarul veacurilor I - II, era menit să apere legiunile lui Traian de cavaleria sarmaților, aliații dacilor, în timpul celui de-al doilea război daco-roman. În secolele III -IV valul a fost folosit pentru apărare de romani, șanțul din partea de nord fiind acoperit, iar dinspre sud fiind săpat un nou șanț. Se pare că în
Cazangic, Leova () [Corola-website/Science/305189_a_306518]
-
de linia inamicului, mulțimea de bărbați a început să strige temutul lor cântec de încurajare și de chemare la luptă: "Ελελευ! Ελελευ!" („Eleleu! Eleleu!”). Atacul lor părea sa fie un act de sinucidere, mai ales ca atenienii nu aveau nici cavalerie și nici arcași. Văzând cum înaintează tot mai repede, comandanții persani și-au așezat trupele. Soldații cu scuturile lor ușoare s-au așezat în fata, iar miile de arcași s-au așezat în spate. Hopliții au rezistat însă, datorită scuturilor
Bătălia de la Maraton () [Corola-website/Science/299097_a_300426]
-
modul cum se purta războiul la începutul și mijlocul secolului al XVIII-lea. În perioada napoleoniană nu se identificase componenta pe care o numim astăzi "latura operațională". În secoul al XVIII-lea și al XIX-lea, unitățile combatante erau: infanteria, cavaleria și artileria. Fiecare dintre acestea avea puncte forte și puncte slabe, drept pentru care erau folosite în scopuri diferite și trebuiau folosite conjugat. Supranumită „Regina câmpului de bătaie”, infanteria reprezenta cea mai numeroasă și mai importantă armă a unei armate
Războiul în epoca napoleoniană () [Corola-website/Science/312671_a_314000]
-
puști sau muschete. Termenul francez generic pentru aceste unități este „chasseur" (vânător) iar cel german este „jaeger”. Existau de asemenea, în armata franceză unități denumite „voltigeurs”, soldați de mică înălțime dar antrenați pentru tir, care deci puteau lupta ca franctirori. Cavaleria era folosită datorită capacității sale de a „lua” o poziție și grație forței de impact impresionante pe care o au călăreții în galop, aceștia putând produce breșe în liniile inamice (acțiuni de șoc). Odată ce cavaleria cucerea o poziție, era esențial
Războiul în epoca napoleoniană () [Corola-website/Science/312671_a_314000]
-
deci puteau lupta ca franctirori. Cavaleria era folosită datorită capacității sale de a „lua” o poziție și grație forței de impact impresionante pe care o au călăreții în galop, aceștia putând produce breșe în liniile inamice (acțiuni de șoc). Odată ce cavaleria cucerea o poziție, era esențial ca infanteria să fie rapid dispusă pe acea poziție, deoarece cavaleria era mult mai puțin capabilă să mențină sau să apere acea poziție. Principala armă de cavalerie era sabia sau spada, dar majoritatea unităților erau
Războiul în epoca napoleoniană () [Corola-website/Science/312671_a_314000]
-
și grație forței de impact impresionante pe care o au călăreții în galop, aceștia putând produce breșe în liniile inamice (acțiuni de șoc). Odată ce cavaleria cucerea o poziție, era esențial ca infanteria să fie rapid dispusă pe acea poziție, deoarece cavaleria era mult mai puțin capabilă să mențină sau să apere acea poziție. Principala armă de cavalerie era sabia sau spada, dar majoritatea unităților erau înarmate și cu arme de foc: carabine sau pistoale. În ciuda denumirilor foarte diverse pe care le
Războiul în epoca napoleoniană () [Corola-website/Science/312671_a_314000]
-
breșe în liniile inamice (acțiuni de șoc). Odată ce cavaleria cucerea o poziție, era esențial ca infanteria să fie rapid dispusă pe acea poziție, deoarece cavaleria era mult mai puțin capabilă să mențină sau să apere acea poziție. Principala armă de cavalerie era sabia sau spada, dar majoritatea unităților erau înarmate și cu arme de foc: carabine sau pistoale. În ciuda denumirilor foarte diverse pe care le aveau unitățile din această perioadă, cavaleria se împarte la rândul său în funcție de gabaritul calului, al călărețului
Războiul în epoca napoleoniană () [Corola-website/Science/312671_a_314000]
-
să mențină sau să apere acea poziție. Principala armă de cavalerie era sabia sau spada, dar majoritatea unităților erau înarmate și cu arme de foc: carabine sau pistoale. În ciuda denumirilor foarte diverse pe care le aveau unitățile din această perioadă, cavaleria se împarte la rândul său în funcție de gabaritul calului, al călărețului și în funcție de armament, în: ușoară, „de linie” (medie) și grea. Misiunea principală a cavaleriei era aceea de a învinge cavaleria inamică, dacă se angaja o luptă de cavalerie, ceea ce nu
Războiul în epoca napoleoniană () [Corola-website/Science/312671_a_314000]
-
foc: carabine sau pistoale. În ciuda denumirilor foarte diverse pe care le aveau unitățile din această perioadă, cavaleria se împarte la rândul său în funcție de gabaritul calului, al călărețului și în funcție de armament, în: ușoară, „de linie” (medie) și grea. Misiunea principală a cavaleriei era aceea de a învinge cavaleria inamică, dacă se angaja o luptă de cavalerie, ceea ce nu era întotdeauna cazul. Organizarea era aceeași ca în cazul infanteriei, cu excepția faptului că regimentul se împărțea în 4 escadroane, împărțite în 8 companii de
Războiul în epoca napoleoniană () [Corola-website/Science/312671_a_314000]
-
foarte diverse pe care le aveau unitățile din această perioadă, cavaleria se împarte la rândul său în funcție de gabaritul calului, al călărețului și în funcție de armament, în: ușoară, „de linie” (medie) și grea. Misiunea principală a cavaleriei era aceea de a învinge cavaleria inamică, dacă se angaja o luptă de cavalerie, ceea ce nu era întotdeauna cazul. Organizarea era aceeași ca în cazul infanteriei, cu excepția faptului că regimentul se împărțea în 4 escadroane, împărțite în 8 companii de câte aproximativ 60 de oameni. Napoleon
Războiul în epoca napoleoniană () [Corola-website/Science/312671_a_314000]
-
această perioadă, cavaleria se împarte la rândul său în funcție de gabaritul calului, al călărețului și în funcție de armament, în: ușoară, „de linie” (medie) și grea. Misiunea principală a cavaleriei era aceea de a învinge cavaleria inamică, dacă se angaja o luptă de cavalerie, ceea ce nu era întotdeauna cazul. Organizarea era aceeași ca în cazul infanteriei, cu excepția faptului că regimentul se împărțea în 4 escadroane, împărțite în 8 companii de câte aproximativ 60 de oameni. Napoleon afirma că „bătăliile sunt câștigate de artilerie”. În timpul
Războiul în epoca napoleoniană () [Corola-website/Science/312671_a_314000]
-
și armatele celorlalte puteri, au căutat să standardizeze calibrul pieselor de artilerie, pentru a face mai simplă aprovizionarea cu muniții. Artileria putea fi ecvestră (toți artileriștii erau transportați de furgoanele de muniții sau erau călare), de obicei asociată unităților de cavalerie, sau pedestră (tunurile erau trase de cai, dar artileriștii mergeau pe jos). Artileria ecvestră, mai rapidă, obișnuia să se apropie foarte mult de țintă. Munițiile erau de patru tipuri: ghiuleaua, obuzul (doar pentru obuziere), mitraliile și încărcăturile incendiare. Ghiulelele de
Războiul în epoca napoleoniană () [Corola-website/Science/312671_a_314000]
-
ușoare, 2 sau 3 lovituri pe minut. Artileria era extrem de vulnerabilă și putea fi capturată sau indisponibilizată ușor (prin înfigerea unui cui care bloca sistemul de tragere) și deci trebuia să se afle întotdeauna în spatele unei linii de infanterie sau cavalerie, dar nu prea departe de inamic. Tactica militară studiază modul cum trebuie folosite împreună armele unei armate, în funcție de teren, pentru a câștiga o bătălie. În mod ideal, pentru a câștiga o bătălie, se considera că este nevoie atât de infanterie
Războiul în epoca napoleoniană () [Corola-website/Science/312671_a_314000]
-
departe de inamic. Tactica militară studiază modul cum trebuie folosite împreună armele unei armate, în funcție de teren, pentru a câștiga o bătălie. În mod ideal, pentru a câștiga o bătălie, se considera că este nevoie atât de infanterie, cât și de cavalerie și artilerie, care trebuie să acționeze coordonat. Crucială pentru tactica infanteriei și cavaleriei acelor vremuri era formația de luptă adoptată, aceasta aducând de cele mai multe ori succesul sau eșecul unei acțiuni. Ca în orice altă epocă, atacul din flanc era mult
Războiul în epoca napoleoniană () [Corola-website/Science/312671_a_314000]
-
armate, în funcție de teren, pentru a câștiga o bătălie. În mod ideal, pentru a câștiga o bătălie, se considera că este nevoie atât de infanterie, cât și de cavalerie și artilerie, care trebuie să acționeze coordonat. Crucială pentru tactica infanteriei și cavaleriei acelor vremuri era formația de luptă adoptată, aceasta aducând de cele mai multe ori succesul sau eșecul unei acțiuni. Ca în orice altă epocă, atacul din flanc era mult mai eficient decât cel frontal, iar atacul din spate era deseori fatal pentru
Războiul în epoca napoleoniană () [Corola-website/Science/312671_a_314000]
-
deseori fatal pentru orice tip de unitate care era atacată astfel. Infanteria era de cele mai multe ori dispusă pentru a folosi armele de foc și, odată ce inamicul începea să cedeze, șarja la baionetă, luptând corp la corp pentru a-l dispersa. Cavaleria folosea rareori carabinele sau muschetele din dotare, ci mai degrabă armele albe și pistoalele. Artileria folosea mitraliile, atunci când inamicul se afla suficient de aproape. De cele mai multe ori, formațiile erau puse în practică individual de fiecare batalion, respectiv escadron. Cu toate
Războiul în epoca napoleoniană () [Corola-website/Science/312671_a_314000]
-
individual de fiecare batalion, respectiv escadron. Cu toate acestea, au existat cazuri dese când au fost aduse împreună mai multe batalioane, regimente sau chiar brigăzi, pentru a forma o formație unică, de cele mai multe ori pentru a da un atac decisiv. Cavaleria franceză lupta de regulă cu toate escadroanele unui regiment împreună, în timp ce celelalte puteri continentale optau pentru folosirea individuală a escadroanelor. În 1807, la Bătălia de la Eylau, cea mai mare șarjă de cavalerie din istorie (12,000-14,000 de călăreți francezi
Războiul în epoca napoleoniană () [Corola-website/Science/312671_a_314000]
-
cele mai multe ori pentru a da un atac decisiv. Cavaleria franceză lupta de regulă cu toate escadroanele unui regiment împreună, în timp ce celelalte puteri continentale optau pentru folosirea individuală a escadroanelor. În 1807, la Bătălia de la Eylau, cea mai mare șarjă de cavalerie din istorie (12,000-14,000 de călăreți francezi) a dus la sistarea oricărei ofensive din partea rușilor, salvându-l pe Napoleon de la o înfrângere certă. Până în 1812, a devenit evident pentru toate statele europene că abordarea franceză era mult mai eficientă
Războiul în epoca napoleoniană () [Corola-website/Science/312671_a_314000]
-
urmă deschideau focul pentru a dezorganiza formația inamică, care era apoi atacată la baionetă de coloana de atac. Armata franceză, în mod obișnuit, avansa cu companiile „de centru” în centru și cu cele „de elită” pe flancuri. Schema clasică era: cavaleria obliga infanteria inamică să formeze careu sau altă formație compactă și deci cu putere de foc scăzută și artileria deschidea focul asupra oamenilor masați aproape unul de altul, cauzând pierderi maxime. Aceste formații reprezentau un singur batalion sau un singur
Războiul în epoca napoleoniană () [Corola-website/Science/312671_a_314000]
-
de oameni, înaintând destul de rapid, cu baionetele înainte, nelăsând inamici să se interpună între rândurile sale, era eficientă în a dispersa un inamic ai cărui oameni erau împrăștiați pe o suprafață mai mare. Nu același principiu era valabil și pentru cavalerie, care avea deja o forță de șoc enormă, iar o asemenea formație densă nu făcea decât să jeneze atacul. Totuși, cavaleria opta la rândul său uneori pentru dispunerea în coloană, atunci când terenul prezenta obstacole naturale numeroase, sau când era necesară
Războiul în epoca napoleoniană () [Corola-website/Science/312671_a_314000]
-
un inamic ai cărui oameni erau împrăștiați pe o suprafață mai mare. Nu același principiu era valabil și pentru cavalerie, care avea deja o forță de șoc enormă, iar o asemenea formație densă nu făcea decât să jeneze atacul. Totuși, cavaleria opta la rândul său uneori pentru dispunerea în coloană, atunci când terenul prezenta obstacole naturale numeroase, sau când era necesară o deplasare în viteză, prin teren accidentat, pentru a ataca pe un front restrând. Coloana era îndeosebi vulnerabilă la focul artileriei
Războiul în epoca napoleoniană () [Corola-website/Science/312671_a_314000]
-
întreg rând de oameni, omorându-i sau rănindu-i. Dispunerea clasică a batalionului sau escadronului „în linie” era menită să aducă maximum de putere de foc (pentru infanterie), respectiv un raport optim între forța de impact și suprafața impactului (pentru cavalerie). În cazul infanteriei continentale, „linia” era formată din soldații batalionului sau regimentului, dispuși pe trei rânduri succesive. Marea Britanie dispunea infanteria pe două rânduri succesive, iar războiul din peninsula iberică și Campania de la Waterloo au părut să impună superioritatea acestei din
Războiul în epoca napoleoniană () [Corola-website/Science/312671_a_314000]
-
sau de clădiri. Acest lucru le scădea puterea de foc, infanteria fiind răspândită pe o suprafață foarte mare, dar scăea și vulnerabilitatea față de tirul inamic. Dacă însă linia „de trăgători” era supusă unei șarje de infanterie și mai ales de cavalerie, batalionul respectiv suferea pierderi foarte grele. Această formație a fost adusă la perfecțiune de francezi, celelalte Mari Puteri nereușind niciodată să stăpânească cu adevărat această formație tactică. Avantajele acestei tactici, cvasi-necunoscute de celelalte puteri europene, au putut fi remarcate încă
Războiul în epoca napoleoniană () [Corola-website/Science/312671_a_314000]
-
Avantajele acestei tactici, cvasi-necunoscute de celelalte puteri europene, au putut fi remarcate încă din timpul războaielor revoluționare, dar nu au fost cu adevărat revelate decât la Auerstaedt, unde infanteria excelentului Davout a respins atacuri ale unui inamic mult superior numeric. Cavaleria obișnuia de asemenea să mărească spațiile dintre călăreți atunci când șarja unități de artilerie, tot pentru a micșora pierderile. Atunci când era atacată de cavalerie, infanteria era foarte vulnerabilă: călăreții inamici le spărgeau rândurile, se interpuneau între soldați și aveau un avantaj
Războiul în epoca napoleoniană () [Corola-website/Science/312671_a_314000]
-
revelate decât la Auerstaedt, unde infanteria excelentului Davout a respins atacuri ale unui inamic mult superior numeric. Cavaleria obișnuia de asemenea să mărească spațiile dintre călăreți atunci când șarja unități de artilerie, tot pentru a micșora pierderile. Atunci când era atacată de cavalerie, infanteria era foarte vulnerabilă: călăreții inamici le spărgeau rândurile, se interpuneau între soldați și aveau un avantaj imens în lupta corp la corp, caii mușcau îi călcau în picioare pe cei căzuți în urma șocului inițial și astfel, o unitate de
Războiul în epoca napoleoniană () [Corola-website/Science/312671_a_314000]