KorAP: Find »[drukola/base=ceafă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...27 28 29 ...145 >

3,622 matches

Corola-blog/BlogPost/383082_a_384411

cu tine vorbesc! Pleacă imediat acasă, că mă superi! Am mormăit, bosumflat, cu capul în jos : -Da... ce? Nu s-a umplut traista! -Nu s-a umplut traista? S-a înfuriat omul. Stai că-ți dau eu câțiva bolindeți după ceafă, să umpli traista! Și s-a luat după mine. Am rupt-o la fugă, convins definitiv că trebuie să mă întorc acasă. după ce obosesc, mă uit înapoi și observ că gospodarul intrase demult în curte. Mă opresc. Gândul rebel iar

POVESTIREA BOLINDEŢI DIN VOL. MAGIA COLINDEI de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 2184 din 23 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383082_a_384411]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564

clinică!” Un punct de vedere. Rămâi la părerea că între autor și cititor există un prag psihologic: nici una dintre părți nu are încredere în discernământul celeilalte. Casus belli. § Albul pereților amplifică lumina: te dor ochii, capul; tâmplele, mai ales. Uneori, ceafa. Vizitatorul se dă drept doctor, încearcă să te tragă de limbă. E Castelanul, știi mai bine decât oricine. Întreabă de cărțile pe care le-ai scris, aduce vorba despre cele viitoare; îl interesează Stațiunea. Vrea să afle ce îl așteaptă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241

cruceau. Dante Întinse mâna și Îi atinse masca. Tencuiala era complet uscată, tare ca piatra. Părea un var de zidărie neobișnuit, ca și când mâna asasinului ar fi introdus În amestec și o componentă mai rezistentă. Lovi coaja Întărită de-a lungul cefei mortului, În mod repetat, producând o serie de mici crăpături, așa cum văzuse, cândva, că se proceda În varnița de la țară. Metalul Încă fumegând ieșise, Încetul cu Încetul, din temnița sa de țărână, În timp ce acoperământul se desprindea sub ciocan. Capul Începu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
era Încă posibil ca cel dispărut să fie rechemat la viață, prin riturile necromantice de rigoare. Poate că asasinul voia să fie sigur că nici măcar un vrăjitor nu-i va putea șterge cu buretele lucrarea, se gândi poetul. De acum, ceafa era descoperită aproape În Întregime. Mai trase Încă o smucitură hotărâtă și simți sub degete o mișcare, atunci când strânsoarea cea puternică Începu să cedeze. Apoi, masca se desprinse dintr-o dată, scoțând la iveală, În lumina torțelor, chipul mortului. În spatele poetului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
fost ucis? Dante nu răspunse imediat. Mai degrabă s-ar fi Întrebat pentru ce. Dar, În fond, Întrebarea nu era nelalocul ei. De câte ori felul cum s-au petrecut unele fapte nu dezvăluie, oare, și cauzele acestora? Indică o sfâșiere pe ceafă. Poate că a fost atacat pe la spate și a leșinat. Apoi, l-au sufocat. — L-au strangulat? — Nu asta i-a pricinuit moartea, zise poetul, cercetând funia care Îi menținea capul În acea poziție nefirească. Nu era strânsă atât de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
născute ca să Înșface piatra. Și poate că nu numai piatra. Cel de al șaselea membru al grupului se apropie, Înclinându-și fruntea și anticipând prezentarea lui Teofilo. Era un bărbat vânjos, cu o claie deasă de păr cenușiu, Înnodat la ceafă, având gura bine conturată și amenințătoare a leului. — Mă numesc Veniero Marin. Sluga dumitale, messer Durante. Și sper să mă cinstești cu prietenia dumitale la fel cum m-au cinstit acești Înțelepți, după ce corabia mea m-a părăsit pe aceste

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
Își dădu seama că Giannetto continua să se zgâiască la el. Parcă voia să Îi spună ceva, dar nu Își găsea cuvintele cu care să Înceapă. — Aș vrea să Îți cer un mare hatâr, messer Alighieri. Omul se freca după ceafă, parcă voind să amintească de loviturile Încasate. — Spune. — Domnia ta scrii, nu-i așa? Vorbește despre mine, rogu-te. Mda, Își zise priorul. Asta vrem cu toții, chiar și cei mai nenorociți: să nu se stingă lumina numelui nostru. Dacă am putea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
e din pricina vreunei afecțiuni a trupului, al dumitale sau al rudelor. Într-un asemenea caz, ne vom grăbi să vă oferim adăpost și leacuri. Era un tip subțire, cu trăsături ascuțite. Un nimb de păr alb Îi cobora abundent pe ceafă, atingându-i spatele acoperit cu o bogată vestă de mătase. Avea niște ochi reci, lipsiți de inteligență și Învolburați de nu puține păcate capitale. Încă din ușă, poetul apucase să recite o rugăciune scurtă Împotriva deochiului, urmată de o rapidă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
Își Îndreptă Încet privirea spre el. Noffo Dei era În picioare În fața ușii. La un gest al cardinalului Îngenunche, sărutând inelul pe care acesta i-l Întindea, cu gluga dată pe spate dezvăluindu-i tonsura. Înaltul prelat Îl mângâie pe ceafă binevoitor cu mâna liberă. — Ce ai aflat? Îl Întrebă cu o nuanță de neliniște În glas. Ceea ce știam deja. Pentagrama e vizibilă În mod limpede. Iar mesajul ei e fără echivoc. — Crezi că intrigantul acela i-a Înțeles semnificația? Noffo

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
lui Teofilo. Dădu din nou să se ridice, pentru a doua oară, dar mai Întâi trebuie să se descotorosească de jonglerul acela enervant care Îi urcase În cârcă, iar acum Îi agita clopoțeii pe la ureche. Își duse brațul drept la ceafă, Încercând să Îl Înșface Înainte ca ceilalți să Își dea seama de gluma vulgară al cărei obiect era. În cele din urmă izbuti să se ridice În picioare. Încercă să Își Îndrepte haina cea lungă, care dintr-o dată Îi părea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209

Adam, aici nimeni nu pune condiții În afară de noi. - Și dacă cineva Îndrăznește să nu le accepte? - Nu se pun astfel de Întrebări. - Și dacă totuși se pun? - Nu se dau răspunsuri la astfel de Întrebări. - Dar ce? Un glonț În ceafă? - Oh, nu. Un glonț În frunte - cavalerismul n-a dispărut cu totul din lume. Am Înghețat. Cuvintele pirpiriului, tonul și vibrația glasului său mi s-au Înfipt violent În creieri și aveau să mă urmărească foarte multă vreme ulterior. Individul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
pline de conținut. Îmi explica binevoitor că, acolo unde mă aflam, ei, centromanii, și numai ei, fac regulile, iar eu găsisem de cuviință să Întreb provocator ce se poate Întâmpla cu aceia care nu se conformează: primesc un glonț În ceafă? Adică, hai, dom’le, nu mă lua pe mine cu chestii d-astea de intimidat puberii, că nu mă sperii. „Oh, nu, un glonț În frunte!”, replicase Magistrul sec, și din tentativa de a-i Împinge În derizoriu avertismentele se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
lui Wagner cobora În două trepte, traducând decepția generată de aberația spuselor mele. Subtextul era: nu mă așteptam la o așa naivitate, cum Îți poți Închipui că ne-am coborî la compromisul de a-i trânti cuiva un glonte În ceafă, ne subestimezi, ne jignești, credeam că suntem Între oameni serioși, ce naiba!? Și pentru ca efectul să fie deplin, „nu” era lungit oleacă: nuuu... Dimpotrivă, „un glonț În frunte” Îl spusese cu o simplitate jucată, candidă și perversă, În același timp, pentru că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
ei criminală. Probabil că tot dintr-o remanență culturală s-a născut și schimbarea de abordare a micului fragment de dialog la care mă oprisem, schimbare ce s-a dovedit decisivă. Am constatat că replica mea, aia cu glonțul În ceafă, suna În reluare natural și identic cu versiunea inițială: retrăiam momentul și treaba mergea. Vorbele doctorului Wagner, În schimb, rămâneau artificiale și false, fiindcă pe el Îl interpretam doar, străduindu-mă să-l imit, dar situându-mă permanent În afara personajului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284

târg: căruțe, cai deshămați, focuri de frigare, tarabe cu nimicuri, oameni de tot soiul: polaci rumeni, scumpi la vorbă, privind mereu nu știu ce în jariștea focului, ovrei tânguinzi, cu niște târsoage de bărbi cât badanalele, grecotei cu nas subțire, bulgăroi cu ceafa destul de groasă, cazaci trosnindu-și fălcile a spleen, nemți stăpânindu-și cu demnitate vagi zgomote interioare, ungureni chipeși vorbind ceva cu niște vrânceni șovăitori, moldoveni lăcrimând de atâtea povești, ba, într-un colț, mai la fereală, și doi turci, afumați

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
viziriul - n-aș îndrăzni să vă tulbur măreața pauză dacă n-aș cunoaște cât de adâncă e grija ce purtați oriunde pentru acele întâmplări și ființe care bat la înalta Poartă a înțelegerii dumneavoastră... — Frumoasă frază! - răspunse sultanul ștergându-și ceafa. De unde-ai scos-o? — Din Tacit, luminăția-ta - răspunse viziriul. — A fost un mare cărturar. Pămătuful! - porunci sultanul. — Cunoscând așadar interesul neostoit al luminăției-tale pentru trebile împărăției - continuă viziriul - am îndrăznit împreună cu aceiași preaplecați slujitori din Herțegovina... — Din Moldova, prealuminate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
să-și îndrepte coloana. — Ba nu, cuvioșia ta! - șopti emoționat Iovănuț. Vreau și eu poveri pe spate-mi; vreau și eu să simt greutatea cuvântului Domnului! Atunci apleacă-l și pe el puțin, Doamne - se rugă Metodiu - apleacă-i puțin ceafa cu blânda-Ți mână și pune-i în spate ceea ce, dacă-Ți aduci aminte, mi-ai pus și mie, dar nu-l încovoia prea tare de vrei să n-ajungem în împărăția Ta decât șchiopi și gângavi. — Amin! - șopti Iovănuț

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
liniște. Din păcate, mica tuse cu scop pur retoric stârni o tuse adevărată, bătrânească și Sima-Vodă începu să tușească din toți rărunchii, zgâlțâindu-se și îndoindu-se ca și cum un turc nevăzut i-ar fi cărat o droaie de pumni după ceafa. Ți-era mai mare mila să-l vezi: roșu la față, apoi vânăt, tușea în rafale, hârâind, înecându-se, căutându-și batista prin buzunare și scoțând din neatenție un pumnal îndoit pe care-l ascunse repede înapoi, povârnindu-se deasupra

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
se repezi pe la mese destrămându-se în șase-șapte găligani ce încălecară într-o clipită scaunele și începură să bată sacadat în tăblii chiuind și scandând: „Vot-ki! Vot-ki!”. Din mijlocul lor se desprinse unul mai înalt, roșcovan, cu șapca dată pe ceafă; zărindu-l pe hangiu, se duse cu pași mari spre el, îl apucă de umeri și-l sărută apăsat de trei ori pe obraji, strigând: — Am venit, pane Macek! — Mă bucur, mă bucur! - rânji hangiul, turnând în pahare. Insul mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
Hei, creștine! Unde te duci? Auzind întrebarea, creștinul se opri din vâslit și se întoarse nedumerit: — Cum undi mă duc? - strigă și el. Mă duc tăt înainti. Și pe noi cui ne lași? - făcu spătarul Vulture. Creștinul se scarpină la ceafă, părând încurpat: — Da’ voi undi mergeți? — în Moldova! - strigă Vulture. — Moldova? Păi Moldova nu-i tăt înainti, Moldova-i tăt înapoi! - răspunse creștinul. — Nu-i nimic - făcu spătarul. Ia-ne și pe noi și scoate-ne undeva din stufărișul ăsta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
că ți-om plăti. — Și io ce să fac cu banii în stufărișul ista? Că io din stufărișul ista nu prea ies! - strigă creștinul din barcă. — Păi ce să-ți dăm atunci? - urlă Vulture. Creștinul se scărpină din nou la ceafă: Mahorci aveți? Sau votki. Sau asta, cum îi zice, făinî. — Măria-Ta - șopti repede spătarul - mai avem punga aia cu tutun? — O mai am - răspunse Barzovie-Vodă - dar voiam să i-o duc vistiernicului, că iară-mi scoate ochii că nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
gropi mâloase, visând la vremea când erau mai mici. Tineri bibani pe care nimeni nu putea să-i înghită din cauza țepilor tari din înotătoarea dorsală se învârteau încoace și încolo după vreun gheșeft. Șalăi cu gura strâmbă și avați cu ceafa groasă mistuiau la umbra unei sălcii-n floare foste grupuri de obleți aventurieri căzuți într-o ambuscadă de nuferi. Porcușorii, văduvițele, săbițele, babuștile, biborții, carașii, plăticile, aspreții, murgoii, țigănușii, țiparii și roșioarele se vânzoleau pe lângă maluri, formând vulgul bălții. Frumoși

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
glodul negru al Serbiei, nisipurile fine ale Adriaticei și în fine mirosul dulceag de mucegai al falnicei Veneții. Fornăind ca un armăsar tânăr, Iovănuț zvârlea cu clăbuci în toate părțile, în vreme ce mult mai liniștit, cu mișcări măsurate, Metodiu își masa ceafa roză, rotofeie, dibuind după ureche și niscaiva colb de Herțegovina. Apoi moldovenii noștri își scoaseră din boccele sutane curate, le neteziră, le îmbrăcară, azvârliră apa leșioasă în canaleto și coborâră la masă. în sala de mese așteptau apariția signorei și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
Veni iute spre stejar, vârî brațul în scorbură, încercând să-l găbuiască, dar micul Metodiu se mistui în cotloanele copacului. Deodată, mâna păroasă a tătarului sau a cazacului sau a ce-o fi fost el îl dibui, îl apucă de după ceafă și... — Preacuvioase! Preacuvioase! — Ce-i? - sări Metodiu în capul oaselor. — Preacuvioase - șopti Iovănuț cu ochii umflați de nesomn - rogu-te, întoarce-te pe cealaltă parte, că faci tare urât! — Cum am făcut? - glăsui Metodiu. — Iac-așa - răspunse Iovănuț. Pu-pu-pup! Pu-pu-pup

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
chiar părea că nici nu se trezise din somn în timp ce Vodă asudase pleznindu-l pe unde se nimerea. Gâfâind, Vodă se lăsă pe un divan din care ieșeau câlții. — De ce bei tu, mă Vasâle? - întrebă el potolit, ștergându-și sudoarea de după ceafă. Ia șezi tu colea lângă mine. Vasâle se așeză cu grijă. Nu ești mulțumit de mine? - zise Vodă. Nu trăiești tu bine acilea? — Ba trăiesc, bogdaproste - zise feciorul, brusc trezit. — Ți-am greșit eu cu ceva? - continuă Vodâ. Te-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]