6,376 matches
-
de fantasticării și vopsite în alb și auriu. Nu e nici urmă de lună, dar cerul e plin de stele, așa că totul - casa lui Evie, tufele de trandafiri, perdelele de la dormitor, dosul palmelor mele pe cuvertură - e fie negru, fie cenușiu. Casa lui Evie era ceea ce o fată din Texas ar cumpăra dacă părinții ei i-ar da întruna în jur de zece milioane de dolari. E ca și când soții Cottrell ar ști că de Evie nu se va alege niciodată mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
mult și pe care îl văzuse cel mai puțin de cînd lucra acolo, Mihai Mihail, de fapt o singură dată, cînd fusese definitivat în postul de inspector, îl privise atunci cu amănunțime. Nu-i prea văzuse fața, doar lucirea ochilor cenușii, metalici, într-o rază de lumină ce se strecura printre jaluzelele veșnic trase, dar acea lucire te convingea că în spatele biroului era chiar legendarul șef al Serviciului, nimeni nu mai avea astfel de ochi, care vedeau în întuneric, decît el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
și oamenii lui, unul ca Brunea-Fox, un individ spirt de isteț dar de o aciditate fără seamăn, îi luase chiar un interviu lui Cocoș și făcuse și fotografii. Citise și el, cu interes chiar, se uitase cu lupa la imaginea cenușie din care răzbătea un zîmbet care putea fi și tîmp și fericit și o clipă se gîndise că n-ar vrea să fie în pielea celor care trebuiau neapărat să-l prindă pe Cocoș. Unul ca ăsta, Brunea-Fox, și mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
în comediile cu Stan și Bran, erau singurele care îl făceau să rîdă, avea abonament la Aro pentru asta, nu era niciodată singur cînd se făcea așa ceva, se costumau cît mai obișnuit, pălării gri cu borul mare, clăpăug, raglane la fel de cenușii ori costume de gata de la Cehoslovaca, coechipierul era mereu George Stan, un fel de nepot al lui Emanuel Stan, directorul Siguranței, o ciudățenie în Serviciu, pentru că Mihai Mihail dorea să fie absolut autonom, să nu aibă de-a face cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
un lucru rău. Cel puțin îl ferea de suspiciunea că ar fi coruptibil din punctul ăsta de vedere. Un alt motiv era că directorul Serviciului era un om bolnav. Sau cel puțin așa îți lăsa impresia. Avea o culoare pămîntie, cenușie și trăsăturile erau parcă îngroșate din pricină că în zece ani se îngrășase neașteptat de mult pentru un om despre care se spunea că fusese un adevărat atlet, de un curaj ieșit din comun, asemănător doar cu acei gentlemeni ieșiți de la colegiile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
ce să-ți spun. Nu crezi că-i destul ?" Și-a pus degetul la obrazul vrîstat de riduri adînci, ochișorii negri-gălbui se înfundaseră cu totul în orbite. Și-a dus degetul la obraz și s-a bătut încetișor peste pielea cenușie fără fir de barbă. "Crezi, dom'le, că Lică Făinaru e un Fraier? Ți-am spus cît îți trebuie, poți să te duci la șefii tăi să le spui de unde știi, eu n-am nume, dom'le, eu am renume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
și nimic altceva, Făinaru nu suporta mîncarea, "sînt bolnav, dom'le, de mîncare, băutura e singura care mă mai ține în viață" îi spusese foarte sincer și convingător, după două nopți și trei zile probabil arăta îngrozitor. Avea o barbă cenușie, crescută anapoda, părea mai murdar decît era. Făinaru fiind spînatec arăta mult, mult mai bine. Asta era desigur unul din "secretele" meseriei, niciodată nu-ți puteai da seama dacă era înainte ori după chef. Era destul de tîrziu, dar nu atît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
A așteptat nemișcat, reușind așa să-l privească în liniște și amănunțime pe directorul Serviciului. Era înalt, trupeș, ușor adus de spate, cu o coamă leonină sură, chelia lucea în lumina zilei, urechile lipite de țeastă, pielea încrețită, mai mult cenușie decît albă. Stătea cu brațele încrucișate, lăsîndu-și ușor capul pe spate, ceafa făcînd cute mari, revărsîndu-se peste gulerul tare al cămășii. Un miros amestecat de tutun bun și lavandă stăpînea odaia, aducîndu-ți aminte de toate cîte scriau ziarele în ceea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
însă numai Radul Popianu își dădea seama, atunci intra acolo, în chilerul casei unde mai mirosea încă a nucă și a ceară de albine și a fuioare de cînepă topită și melițată, intra acolo și își plimba palma peste cotoarele cenușii. Praful se aduna ca o pulbere de făină dintr-o moară unde se măcinau destine, ducea degetele la gură și simțea pe buze și pe vîrful limbii gustul dulceag al colbului de hîrtie și cel amar al prafului de pământ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
pe dracu-n patru ca prințul Șerban Pangratty să nu mai calce în Vladia. Puteți fi sigură că aveți în mine un aliat de nădejde. În definitiv, avem aceleași interese..." Domnișoara K.F. a strîns ușor din pleoape, albastrul ochilor devenise cenușiu și mustrător, a lungit cît a putut gestul cu care îi întindea mîna să i-o sărute, peste măsuță, ceea ce nu se făcea, "idealuri, domnule Popianu, idealuri..." * N-a trebuit să facă nimic pentru ca prințul să nu mai vină în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
pieptul bombat, făcîndu-l să pară mai mare, mai impunător decît era în realitate. Mai degrabă mărunțel de statură și cam grăsuliu, ochii negri și umezi, tenul închis și din păcate poros, nasul cu nări largi, fremătînde, buzele bine conturate, cam cenușii, poate de oboseală, gîtul scurt, puternic, toate, chiar și picioarele ușor curbate, linia lor fiind scoasă în evidență de cizmele subțiri și înalte, roșcate, cu pinteni de cavalerist, toate luate separat nu aveau cum să-ți dea imaginea unui "zeu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
nesăbuință și noroc. Atunci îl văzu pe Coriolan Popa, subsecretarul de stat de la Ministerul de Război, mărunt, uscățiv, cu ochelari de sîrmă prin care se zăreau ochii negri și neliniștiți, ca de șoricel. În toate aducea cu un șoricel, părul cenușiu și puțintel cam lung, costumul gris cu umeri căzuți, mîinile mici în continuă mișcare, dar nu era deloc ceea ce părea. În adevăr, era o fiară neiertătoare, cu o putere nemăsurată, schimbase câțiva miniștri și chiar vreo doi șefi de guvern
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Apoplexie, ascultă la mine Leonard băiatule, asta-i apoplexie. O să crape inima, o să crape ceva în creieraș, ceva o să fie dacă nu se urnește căruța". Cu greu puteai crede că unul ca George Stan, care nu se dezlipea de raglanul cenușiu și de pălăria cu bor mare, trasă pe frunte, semănînd cu detectivul Pinkerton, prezentat cu fotografie și în Realitatea ilustrată, unul ca el, tot numai nerv și acțiune, s-ar putea gîndi atît de precis la starea economică a țării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
la Universitate, face și cercetări pe teren, e la început, dar face". O umbră de nedumerire ușor disprețuitoare a trecut peste obrazul lui Cantacuzino, puteai să o urmărești cum îi traversează chipul cu pori mari, aproape găuri în pielea grasă, cenușie, așa cum poți vedea umbra unui nor care trece prin fața soarelui. "Pe teren? Pentru ce-ți spun eu, domnule dragă, nu-i nevoie să mergi pe teren. Trebuie doar să ai cap, să ai minte cît de cît. Cînd sînt oamenii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
sau nu, bun de luat în seamă ori de trecut cu vederea peste el. El și Serviciul său se aflau la început și nu contau mai mult decît depozitul de efecte al unei companii de infanterie, o pătrățică minusculă și cenușie într-un colț al marelui desfășurător, al marelui plan al statului. Ăsta a fost norocul său, să fie trecut cu vederea la orice inspecție, la orice trecere în revistă, la orice paradă. Așa a reușit să-și vadă de treabă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
din carte și pe deasupra foarte exact. "Exact" însemnînd nu doar exprimarea clară a gîndurilor sale, ci și a ceea ce simțea. Altfel, ca orice om, tot ce simțea era destul de învălmășit, supus clipei și umorilor. Mihai Mihail era de gheață. Obrazul cenușiu era asemenea unei măști de gips, cu oarecare dificultate se auzea respirația împiedicată de septul nazal deformat. "Un complot, o conspirație! Uite la ce te-a dus gîndul, domnule Bîlbîie! Așa ceva ar fi fără precedent în armata română, dacă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
lui Basarab Cantacuzino poate fi un cap de pod. Nu prea solid, însă altceva nu avem, domnule Mihail." Șeful Serviciului se uită prin el ca prin sticlă. N-a scos un sunet timp de cîteva zeci de secunde, părea mai cenușiu ca niciodată, își frecă încetișor umărul stîng, degetele îngălbenite de tutun, uscate, cu unghii mari, late, cuprindeau stofa costumului și o încrețeau metodic, după cît de încordate erau îți puteai da seama că făcea un efort deosebit. Apoi își reveni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
scos un fel de geamantan-cufăr din piele, cu întărituri de metal. Nu era greu, pentru că fără efort l-a pus pe masă și cu o mișcare sigură a desfăcut încuietorile. Înăuntru erau două teancuri de hârtii tipărite, legate cu gumilastic cenușiu. A luat unul din teancuri, unul ce părea mai mic, mai subțirel și l-a trântit demonstrativ pe tăblia mesei, "Uite domnule Popianu, uite, acestea sînt adeziunile, semnate. Sute de adeziuni, bărbați adevărați, din oștire și civili. Și acesta este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
cu părul creț de pe piept ieșind prin cămașă, singurul dascăl de științe ale naturii din oraș. Dacă îi stăteai în preajmă puteai simți un vag damf de alcool plutind în jurul coamei sale zburlite, în creștet avea o chelie rotundă și cenușie, ca de altfel toată pielea obrazului. Ochii mari, cu mișcări încete, priveau pe fiecare elev în parte cu atîta amănunțime, încît puteai crede că se uită dincolo de haine și de piele, înlăuntrul lui, cercetînd vasele subțiri de sînge, palpitul organelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Ochii galbeni ai directorului păreau acoperiți de o lentilă străvezie, care împiedica orice lucire interioară. "Ori e suferind, ori pune ceva la cale!" Mihai Mihail își așeză palmele pe tăblia măsuței, degetele rășchirate, deformate de un reumatism vechi arătau îngrozitor, cenușii, unghiile galbene erau lipsite de viață. Poate întregul său organism începuse să fie părăsit de viață. Mintea, ei, mintea lucra din plin. Directorul își privi degetele, apoi le strînse încetișor în pumn, le desfăcu iarăși "nu știu ce am, amorțesc din ce în ce mai des
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Vladia va ateriza Salvatorul Patriei, domnul Caraiman. Nu știu ce părere aveți, dar nu cred că l-ați trimis pe Bîlbîie să moară fără să vă intereseze ce se va întîmpla dacă puterea intră în mîinile lui Caraiman." Mihail deveni și mai cenușiu decît era, decît începuse să fie în ultima vreme. "Scuzați-mă, prințe, scuzați-mă! Desigur că mă interesează. De aceea și stăm de vorbă. Ar fi ceva îngrozitor, pentru noi toți să ne dăm legați în mîinile unui ins care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
de nori era chiar Simon zis Făcătorul de Minuni, Întrucât nu‑i mai puteai distinge trăsăturile chipului. Se uita la norul acela alb mijind ochii, vrând parcă să se lepede de vedenia care amăgise gloata. Căci dacă Într‑adevăr silueta cenușie care urca spre nori, În cer, era Simon, atunci minunea Lui, deci adevărul credinței creștine, era doar unul dintre adevărurile aceste lumi, nu și singurul; atunci lumea era o taină, atunci credința era amăgire, atunci viața lui nu mai avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
În sinea sa răsfoia albumul acela de familie În rânduiala lui cronologică, de la prima sa Întâlnire cu Marieta).PRIVATE O zărise Într‑o seară târzie a anului o mie nouă sute nouăsprezece, de cum debarcase de pe Franken, În Hamburg. Era o seară cenușie de noiembrie, iar felinarele străzii clipeau În ceață. A doua zi urma să intre În legătură cu Apparatul (printr‑o parolă prestabilită), iar până atunci trebuia să treacă neobservat, să nu se remarce prin vreun gest, vreo vorbă, prin ținută Între sutele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
dar Bandura știa bine rânduiala chiar Înainte s‑o Întâlnească pe Marieta! - un lavabou de faianță de un alb sclipitor și un bocal falnic cu toarta alungită. Lumina rozalie a lămpii se reflecta În lustrul țesăturii paravanului, Încât irișii păreau cenușii, ca și brocartul vișiniu al sofalei din centrul vitrinei pe care ședea Doamna. Era așezată spre privitor În semiprofil, iar În faldurile rochiei se reflecta lumina purpurie a lămpii. Ținea picioarele Încrucișate, iar În mâini avea o Împletitură. Andrelele erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
domeniile lui. —L-ai văzut vreodată? întreba Tapú Tetuanúi. Pe Tané? replică celălalt. Bine-nțeles. Tu nu? Băiatul, nedumerit, făcu semn că nu. — Unde puteam să-l văd? —Pe Zeul Mării? În mare, răspunse. În zori, cănd valurile capătă nuanțe cenușii, si pe inserat, când apa are culoarea și consistentă unei curmale coapte. Își depărta mâinile, ca și cum ar fi vrut să cuprindă totul în jur. Tané se află în aerul pe care-l respirăm și în mirosul care ne intra în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]