11,490 matches
-
baza a sute de ani de observație și cercetare, spun că există un infinit pe care nu-l poate defini nimeni, unde începe și unde se termină și este asociat cu partea neagră și rece a Universului. Dar este o certitudine că Universul are cel puțin patru dimensiuni: timpul și spațiul care sunt inseparabile cănd se măsoară ceva în Univers. Apoi gravitația și lumina. Unii oameni de știință cred că fără aceste dimensiuni nu poate exista comunicare, călătorii în spațiu și
Invazie extraterestră Volumul 1 by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1245_a_2206]
-
viață... Profesorul: Aurora, n-am vrut să te alarmez, dar Robo zice că cineva încearcă să ia legătura cu el. Aurora: și acel cineva trebuie să fie cel puțin de generația lui Robo, dacă nu o inteligență superioară?! Profesorul: Cu certitudine nu mai există altă formă de inteligență artificială superioară pe Pămănt. Deci sigur nu mai poate exista un alt Robo. Aurora: Atunci cine-i ... apelantul și de unde vine și unde se află? Profesorul: Hai să nu intrăm în panic ,̀
Invazie extraterestră Volumul 1 by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1245_a_2206]
-
nu călătorește, el este spontan, emis și receptat. Darwin: Găndul?! Are o viteză mai mare ca a luminii?! Unii astrologi cred că doar somnul ne obișnuiește cu moartea, iar visele ne duc spre lumile astrale?! Evelin: Eu am o singură certitudine: corpul unui om la moarte nu este părăsit de suflet. Suflet care, cu o mantie de neurină, un balsam al vieții invizibil, protejează sufletul. Așa v-am putut aborda pe dv. Cel puțin această teorie este verificată cu dovezi; dumneavoastră
Invazie extraterestră Volumul 1 by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1245_a_2206]
-
ale existenței umane trebuie să fie și hermeneutica apropierea de creațiile literaturii sau ale muzicii aflate în zonele eterate ale spiritului. Opera de artă ideală trebuie să inducă atât sentimentul finitului cât și al infinitului. Pe de o parte, sentimentul certitudinii existențiale prin certitudinea formei perfecte, a tiparului care captează onticitatea în modelul de ființarea a lumii umane; pe de altă parte, deschiderea, eliberarea către infinit, către indefinit, pe care o induce sentimentul inefabilului. Armonia formei este domeniul sensibilității, actul eliberării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
trebuie să fie și hermeneutica apropierea de creațiile literaturii sau ale muzicii aflate în zonele eterate ale spiritului. Opera de artă ideală trebuie să inducă atât sentimentul finitului cât și al infinitului. Pe de o parte, sentimentul certitudinii existențiale prin certitudinea formei perfecte, a tiparului care captează onticitatea în modelul de ființarea a lumii umane; pe de altă parte, deschiderea, eliberarea către infinit, către indefinit, pe care o induce sentimentul inefabilului. Armonia formei este domeniul sensibilității, actul eliberării aparține intelectului. Certitudinea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
certitudinea formei perfecte, a tiparului care captează onticitatea în modelul de ființarea a lumii umane; pe de altă parte, deschiderea, eliberarea către infinit, către indefinit, pe care o induce sentimentul inefabilului. Armonia formei este domeniul sensibilității, actul eliberării aparține intelectului. Certitudinea armoniei îmbinată cu certitudinea eliberării: acesta este motivul pentru care în crearea operei de artă este nevoie de participare indistinctă a sensibilității și a intelectului. Arta gânditoare este cea care constituie o plimbare filozofică prin semnificațiile existenței. Poetul imaginează și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
tiparului care captează onticitatea în modelul de ființarea a lumii umane; pe de altă parte, deschiderea, eliberarea către infinit, către indefinit, pe care o induce sentimentul inefabilului. Armonia formei este domeniul sensibilității, actul eliberării aparține intelectului. Certitudinea armoniei îmbinată cu certitudinea eliberării: acesta este motivul pentru care în crearea operei de artă este nevoie de participare indistinctă a sensibilității și a intelectului. Arta gânditoare este cea care constituie o plimbare filozofică prin semnificațiile existenței. Poetul imaginează și suprapune o altă lume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
internă, care este armonia. Corpurile ființelor, florile, lumea astrală, tot ce se află în natură constituie un complex universal de armonii, armonia fiind acea alcătuire a finitudinii care, excluzând informul, dispersia, face cu putință existențialul și, în modul acesta, conferă certitudine onticității în ordine umană. Din acest motiv, nevoia omului de armonie este vitală: ea însemnează nevoia de existență. Ca atare, conform acestui apriorism sine qua non, într-o poezie, într-o operă de artă în general, omul receptează coerența sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
de armonie este vitală: ea însemnează nevoia de existență. Ca atare, conform acestui apriorism sine qua non, într-o poezie, într-o operă de artă în general, omul receptează coerența sau incoerența, armonia sau dizarmonia, adică factorul care îi induce certitudinea vieții sau incertitudinea. Într-o poezie care este un heteroclit lax, sfărâmicios, cuvintele se risipesc fără a lăsa amprentă în memoria cititorului. Ca atare, preocuparea poetului este tocmai această alcătuire armonioasă a liricii sale: Și eu, eu sunt copilul nefericitei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
receptare. Fuga, aglomerarea de idei și imagini care nu polarizează către un sens unitar, sens rezultat fie al unui mers linear, sau al confruntării dialectice dintre tensiuni, este refractară receptării, tocmai pentru că un agregat confuz, dizarmonic nu induce cititorului sentimentul certitudinii ontice. Un gazel al lui Hafiz, un sonet al lui Petrarca, o poezie a lui Goethe, Baudelaire, Tagore etc., oricât de extinse ar fi, constituie un rotund indisolubil din care nu se poate scoate nimic și nici se poate adăuga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
poemele eminesciene in veritabile exersări ale armoniei cosmice, de o desăvârșire, de o inventivitate și de o incantație care semnează acel unicat în literatura noastră și care face imposibilă transpunerea în altă limbă." Eliberarea metafizică Revenind, dacă necesitatea armoniei satisface certitudinea noastră ontologică, a finitudinii, totodată spiritul tinde organic către eliberare. Poemul trebuie să ne ofere deschidere către libertatea fără limite. Eliberarea spiritului cititorului are loc, aparent paradoxal, prin făurirea și trăirea unor structurări și ritmicități care să realizeze iterativ numărul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
sistem de tensiuni temporo-spațiale și elanuri ideatice de o armonie absolută, din care iradiază vectori metafizici de eliberare a sufletului și intelectului. Cea mai perfectă finitudine impulsionează zborul cel mai înalt și fără oprire. Este poezia ideală care satisface cititorului certitudinea existențială și totodată îl pune în cursă pentru depășirea infinită a limitelor. De aici receptivitatea sa de excepție. Lectura cosmică a poemului "Cosmos", concept de origine greacă, însemnează ordine, armonie, coerență internă opus conceptului de "chaos" semnificând dispersie, dizarmonie, anarhie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
a poeziei și a zborului inimii pentru a o înțelege: "Da. La voi se-ndreaptă cartea-mi,/ La voi, inimi cu aripe./ Ah! Lăsați ca să vă ducă/ Pe-altă lume-n două clipe". În poezia Și dacă..., mișcări astrale conferă certitudine și perenitate sentimentului uman, iar în La steaua, fuga astrală în mers indefinit simbolizează durabilitatea eternă a iubirii. Și, în final, sentimentul singularizării cosmice, al refacerii prin iubire a Unului primordial: Două inimi când se-mbină,/ Când confund pe tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
v-ați ascunselea" povestit copiilor cu cea mai desăvârșită familiaritate. Care este explicația acestei concepții ? La Eminescu, orizontul poetic în care se mișcă totul, este adecvat necesității zborului nelimitat al spiritului. Și tot ceea ce întâlnește în cale este pentru el certitudine. La Arghezi însă, de la capătul zării, pentru a evita rătăcirea în genunea care nu poate fi istovită, drumul cunoașterii se întoarce mereu în jurul lucrurilor, a celor mai umile. Lauda realității imediate impune poetului restrângerea repetată a depărtărilor ca o mereu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
în genunea care nu poate fi istovită, drumul cunoașterii se întoarce mereu în jurul lucrurilor, a celor mai umile. Lauda realității imediate impune poetului restrângerea repetată a depărtărilor ca o mereu reluată conturare, ca o imperioasă necesitate a unei mai mari certitudini, ca o teamă ca infinitul să nu dizolve tiparele și să nu risipească intimitatea. Renunțarea la necuprins în favoarea măruntelor cuprinsuri este consecința unei atitudini filozofice, definitorie pentru Arghezi: aceea de a acorda lucrurilor zilnice și micului tipar în general valoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
sens peren făcându-ne să participăm la fiorul cosmic cu deschidere până la zborul fulminant al lui Hyperion către Demiurg; Tudor Arghezi dă valoare universală lucrurilor prin condensarea cosmosului în jurul lor, prin centrarea lor în lume, considerându-le cea mai inatacabilă certitudine; iar Lucian Blaga își propune să transsubstanțieze lumea prin alchimia mitică, fără însă "a încerca trepte mai sus", cum scrie în una din poezii sale târzii, cu titlu semnificativ, Ecce tempus. La Eminescu stările poetice se petrec transorizontic, dincolo de dincolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
tears And waken but to weep. And, if our blood alone Will melt this iron earth, Take it. It is well spent Easing a saviour's birth. "Nu mă ispitiți, pentru că eu/ Am cunoscut ceasul iluminării, Lăuntrica mândrie a poetului,/ Certitudinea puterii.// ...Părinte, care le împlinești pe toate,/ Fie-ți milă de somnul nostru sfâșiat./ Pentru că noi ne culcăm cu lacrimi/ Și ne trezim doar pentru a plânge// Și dacă doar sângele nostru/ Poate înduioșa pământul de fier,/ Atuncea primește-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
intellectu, noutatea deschiderilor sufletești și spirituale, stilul ritualic înaripat răsunând în templul universului devenit un infinit sanctuar mistic un univers pur omenesc, omul fiind propria sa divinitate, cu excluderea oricărei dependențe. Pentru Nietzsche, problema valorilor este mai fundamentală decât a certitudinii. Unul din criteriile ce duc spre certitudinea unei valori este gradul de intensitate al accepției noastre axiologice apriorice. Sufletul este un sistem de judecăți de valoare și de emoții de valoare. O idee profundă nietzscheană este comuniunea, întrepătrunderea universală. Omul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
ritualic înaripat răsunând în templul universului devenit un infinit sanctuar mistic un univers pur omenesc, omul fiind propria sa divinitate, cu excluderea oricărei dependențe. Pentru Nietzsche, problema valorilor este mai fundamentală decât a certitudinii. Unul din criteriile ce duc spre certitudinea unei valori este gradul de intensitate al accepției noastre axiologice apriorice. Sufletul este un sistem de judecăți de valoare și de emoții de valoare. O idee profundă nietzscheană este comuniunea, întrepătrunderea universală. Omul este un grup de atomi dependent de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
mai înaltă valoric. Astfel, consimțim la o autoiluzionare dusă până la încântare. Deoarece cuvântul locuiește o absență, mai bine spus, un substitut convențional al esenței lucrurilor, este deci ambiguu în viața de fiecare zi, în poezie el vrea să devină o certitudine, prin urmare, o altă iluzie, cea a înfăptuirii unei idealități onto-axiologice. Ține de măiestria poetului de a-i anula cuvântului ambiguitatea din viața comună și de a-l certifica la un nivel cât mai înalt, în scopul de a ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
aceasta trebuie să fie poezia autentică, opera de artă în general. Poemul, tabloul, piesa muzicală trebuie să aibă o perfectă ordine internă, formală și ideatică indisolubil, pentru că armonia este cea care întemeiază onticitatea în lumea umană și ne induce aprioric certitudinea ființării. Dar, repetăm, totodată sensurile operei trebuie să iradieze infinit așa cum are loc, de pildă, în lirica lui Pindar, robaiyatele lui Omar Khayyam, imnurile lui Hölderlin, Luceafărul, tablourile lui Leonardo da Vinci, sculpturile lui Michelangelo, triada de aur Bach, Mozart
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
durerii mamei lui Iisus din icoanele noastre ortodoxe cu fundalul deschis spre nemărginire. Mișcarea e suferință", scria Eminescu. Or, viața este mișcare. A exista înseamnă a suferi. Ca și cum impulsul și motorul vieții, ale clipei următoare este suferința. Dar suferința este certitudinea absolută a faptului că existăm. Ea este necesară pentru ca să reinventăm mereu existența. La modul orfic. Ca atare, suferința este sfântă. Ea a creat lumea, a creat viața, a creat artele. A creat sfinții și geniile. Poezia cel mai înalt posibil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
că Lea fuma hașiș. Chiar și pe vremea aceea - nu știu cum, de unde și de ce și-l procura, dar știu, intuitiv, că făcea parte din deliciile ei botanice, deși niciodată nu am pus degetul pe vreo frunză prin striațiile căreia să pulseze certitudinea.) Nu țineau mult, dar erau. Enigmatice și suficient de țipătoare cât să-și atragă privirile piezișe ale întregii străzi. Azi un parc englezesc, mâine o fântână franțuzească, poimâine nalbă, crin, cucută... Doamne, ce iubeam colțișorul ăsta al ei, cameleonic, înțesat
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
Să văd dacă nu există cumva alte probe. A făptuit ceva deosebit omul meu? Vreun asasinat, vreo spargere, viol sau trădare? Aș! Nu există nici cea mai vagă bănuială. Și chiar de-ar fi, care detectiv se poate lăuda cu certitudini absolute, ca să nu mai vorbesc de un pârlit de scriitor? Singur eu aș fi putut fi acela, dar constat că nu am nimic de declarat. Și totuși, trebuie să dovedesc că omul meu există cu adevărat, că nu-i o
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
în urmă cu trei ani la capitolul dosare personale? Ori numele acesta nu este decât un simbol, o găoace „de serviciu”, ce poate fi oricând umplută cu persoana vreunuia dintre noi... Așa am fost înclinat să cred de la început. Cu certitudine, Beșleagă este de nepătruns, un sfinx al zilelor noastre! Dacă o ține așa în continuare, nu m aș mira să ajungă și erou în colecția Sfinx de la Editura Meridiane... Sau... ...Sau mai bine să ies un pic, să pufăi un
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]