903 matches
-
un val prea grăbit. Fălci grozave, mai mari decât un garaj, plescăie pe pământ, zgomotoase. Fiecare strigăt din gâtul ca o peșteră zgâlțâie ziduri și sparge geamuri. Departe, la câteva cvartale mai jos, se zbate coada fiarei naufragiate. Strânsă în chingi de case, țintuită de refluxul ăsta instantaneu. Deasupra, kilometri de aer apasă în jos așa de tare că balena nu poate respira. Nu-și poate ridica propriii plămâni. Moare în oceanul secat, sufocată sub chestia asta pe care acum trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
simți șaua. Prințul, trăgându-l de căpăstru, ieși în largul grajdului îndreptându-se spre ușă. Aerul proaspăt îl făcu pe armăsar să sforăie nerăbdător. Turculeț aduse și el de căpăstru un roib înșeuat. Se apropie de Breazu și inspectă atent chingile care fixau șaua. Ștefan se aruncă vioi în șa și se lasă în seama instinctului calului. Ține spre mânăstirea Cotroceni, măria ta, se auzi din urmă Turculeț. În pas liniștit ca la paradă, strângând scurt frâiele cailor, ocoliră grădinile domnești
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
caii, îi țesălăm ca să se usuce și-ți spun ce am de spus, că nu rabdă... Drumul, un fel de scurtătură, nu era deloc curățit, primăvara încă nu înfrunzise lăstărișul și crengile lăsate făceau anevoie călăritul. Opriră. Descălecară. Turculeț desfăcu chingile șeilor, scoase dârlogii la amândoi caii, îl acoperi pe Breazu cu macatul turcesc pe care îl prinse în curele pe dedesubtul burții și fluieră într-un anume fel, așa că slobozi caii să se zbenguie. Ne-a dibuit domnia sa spătarul Mihai
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
boierii români și vodă, marele spătar spuse: — I-am spus nepotului Ștefan să uite și să se împace. — De ce să uite, cu ce să se împace? Dacă s-ar uita tot, peste doi, trei ani alt nebun i ar tăia chingile de la șaua calului lui Radu sau, mai știi, a lui Mateiaș, mânca-l-ar taica! Mor de dorul lor și până acum nici nu am aflat în ce zi o să mă primească marele vizir. — Răbdare, măria ta, oftă Pană Negoescu
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
sa secundă : după ’89, se zice, cenzura rămîne doar de natură economică. Și totuși... Maria Ghitta demonstrează că epoca... supramodernă a teatrului românesc, anul Întîi de după șocul eliberării, nu a Început spontan, nu a fost Întîmplător, nu a scăpat din chingile neo controlului ideologic. Cei care au anunțat pe micul ecran, emoționați, „ Tiranul a fugit!”, nu erau inocenți. Primul an de libertate al artei scenice, susține atît de inteligent autoarea capitolului, era suspendat Între „magia libertății și frenezia lipsei de proiect
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
Cel care ar trebui să mă pună de drept la punct bate-n retragere, iar cea care ar trebui să bată în retragere mă pune la punct! Cel care s-ar cuveni să mă dojenească se arată neajutorat, ținut în chingi de-o inimă prea iubitoare. Iar cea care s-ar cuveni să se arate depășită de situație mă ia la refec, mă face cu ou și cu oțet, îmi freacă ridichea, mă critică, îmi caută nod în papură la nesfârșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
sub cerdac. - Apoi, primarele... ! - Ce primare, vătăman de hoți ! izbucni un glas. - Ne-o belit de tot, întări sfios altul. - Și ce-ce vreți de la mine ? se bâlbâi Zalomir. - Apoi dreptate, boierule, că nu mai putem răbda. Ne ține în chingi cu camăta, ne ia din ogradă toate, îi muncim și pe degeaba, pacoste pe capul satului ! Rău de noi ș-are să fie și de el, să nu zic vorbă mare... Zalomir își dădu seama că, în închipuirea oamenilor, rolul său
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
Poezia creează polaritate : nu e o stare energetică stabilă. Prin urmare, topirea materiei, saltul de la o formă de agregare la alta nu pot fi scopuri ultime, ci doar intermediare. Alta e aventura omului pe pământ și altfel poate el străpunge chingile cerului, mi-am spus eu, îndoită de Poezie. De la nivelul materiei până la cel al chintesenței, omul se purifică în urcare și se împărtășește în coborâre. Nu Poezia, ci această navigare plină de mister între amorf și sublim, între lumea grea
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
aspirată în acea curgere. Omul însuși ca specie, înrobit de societate, de dependența materială și îndobitocit de divertisment, inert, lipsit de reacție, era alienat, iar eu nu voiam să fac parte din această specie. Și totuși unii reușiseră să rupă chingile. Doar gândul că au existat oameni ca isus, Buddha, milarepa, Steinhardt sau chiar baba Ecaterina, care, supusă celor mai groaznice torturi, nu divulgase comuniștilor unde se ascundea bărbatul ei, „pentru că era om bun“, îmi dădea curaj să merg înainte. O
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
partea opusă a igluului l-am zărit pe Ivan, stătea cu capul în jos și trebăluia la ceva ce nu puteam distinge. Am încercat să mă mișc, dar mi-am dat seama că eram imobilizată, legată pe dinafară cu niște chingi sau curele și nu-mi puteam mișca mâinile și picioarele. Foșnetul l-a făcut pe Ivan să ridice ochii. Privirea lui a întâlnit-o pe a mea. Am închis imediat ochii, dar era prea târziu. S-a ridicat și s-
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
putut spune că aducea mai mult a bloc), fără să se fi gândit măcar o clipă la utilitatea unei bucăți de coardă sau de cordelină (indispensabilă atunci când ai de-a face cu un rapel), fără să fi folosit ham și chingi, ci doar scutece și bretelele de la bluzița cu rățușcă, fratele meu mai mic a început să se strecoare tacticos, întocmai ca un bebeluș de șapte sau opt luni, prin acea fantă minusculă dintre parapet și pardoseala balconului. A apucat să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
Era o cucoană atât de lungă, încît abia puteai să-i zărești trăsăturile feței, pierdute ca într-o zare albăstrie. Lungă, subțire și lunatică, se mișca printre mobilele așezate în holul scării, dând indicații hamalilor care își târau de colo-colo chingile de cânepă. Nu am văzut-o niciodată decât în purpuriu. Chiar și în casă purta un halat de satin roșu. Avea părul foarte negru și fața mi s-a părut întotdeauna bântuită de-o umbră albăstrie cu urme subțiri de
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
încredere-n tine." Ne-am întors repede peste câmpul pustiu. Pe la mijlocul lui ne-am întîlnit pe cărare cu un acordeonist. Cu pălăria lui cafenie trasă peste ochi, avea o mutră de bandit din Burattino. Ducea acordeonul la spate, în niște chingi stacojii, iar în brațe avea un buchet uriaș de flori sălbatice, mușețel și grozamă și gura-leului, culese poate chiar de pe câmp, cu câteva minute mai devreme. După ce a trecut de noi m-am întors, dar mi-am văzut repede de
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
finețe și a bine dispus o lume care aștepta cu înfrigurare marea muzică. Marea muzică a concertului de gală a fost livrată în doze homeopate, alături de comentariile spumoase ale unui om de lume trecut și prin lumea largă, și prin chingile constrângătoare ale directoratului Operei din Viena. Nu e ușor să ajungi acolo, este și mai greu să te menții. Și să rămâi și cu zâmbetul pe buze, dincolo de invidiile și orgoliile artiștilor, dincoace de jocurile politice și răsucelile propriei biografii
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2179_a_3504]
-
discoteci multe, am clienți. Io câștig un milion pă noapte, da trag dă volan! Trag! Abia am cumpărat o Dacie nouă, da tre’ să plătesc un milion stația pă lună. Ai văzut ce mașină are Toflăuță?” Eu, cu spinarea în chingi, numai la mașina lui Toflăuță nu mă gândesc. “Are merțan, mânca-ț-aș. Merțan! Io dă ce n-am dacă trag toată noaptea?” “Pentru că nu ești doctor!”, i-o taie Argeș. “Ce vorbești, bre, da munca mea nu se pune
Dracul zidit by Viorel Patrichi () [Corola-publishinghouse/Journalistic/100968_a_102260]
-
dosar... Când mă îmbrac, caut să mă îmbrac cât mai bine, să-mi cadă bine hainele pe corp. Și când o îmbrăcăminte îmi stă bine, simt imediat cum corpul meu se simte ușor în ea, cum nu e strâns în chingi. Atunci, corpul meu se prelungește în hainele pe care le poartă, nu simt o povară din faptul că mă îmbrac, ci poate chiar dimpotrivă, simt cât de bine se articulează părțile corpului meu când este bine îmbrăcat. Dar sufletul meu
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
confundă cu imaginea optică. Impalpabilitatea materiei. — Cum se face, sfinte Părinte, că de data asta mi-ai ieșit în prag ca și cum m-ai fi așteptat? Chiar așa e, te așteptam! Înainte, când îmi călcai pragul, mă simțeam ca strâns în chingi, că știam bine că vii să mă ispitești cu gânduri și cuvinte care îmi tulburau mintea. Și de unde știe sfinția ta că nu vin și acuma cu gândul să o ispitesc? Poate că vii cu gândul ăsta, dar poate că
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
arăta" etc.) revin insistent și implacabil, dovedindu-se până la urmă a fi "cuvinte fenomenologice" și noduri în țesătura de ansamblu. Cu excepția lui "și", "de aceea" și "totuși", totul, până și prepozițiile și adverbele, intră în cod. Traducătorul, sângerând sub această chingă și amețit de reiterarea figurilor acestui cadril infinit, este tentat periodic să respire evadând în stil: un cuvințel mai sprințar, același lucru spus altfel decât până acum etc. Greșeala pândește la capătul acestei tentații periodice de a ieși din cod
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
mere la cuptor, apoi încheiem cu "cașcavaluri". Ne simțim bine, limbile se dezleagă, chiar și sfioșenia lui Sorin Lavric se estompează când și când și atunci un gând neașteptat apare abrupt la lumină, ca o secvență scăpată fără explicație din chinga unui demers ocult, ca un țipăt repede înăbușit al unei gândiri trădate. Cred că e omul cel mai inaparent din câți am cunoscut. Sorin vorbește rar și cel mai adesea doar când e întrebat, ca și când inițiativa vorbirii ar fi o
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
chip, însă refuză să răspundă provocării. Claudius râde mânzește. Nu-i displace atacul la adresa celui care-i stă tot timpul ca sula-n coastă. Și Antonia se bucură. Șușotește încet către Vipsania: — Prea-l ține și înfoiatul ăsta întruna în chingi și-i zice ce are voie și ce n-are voie să scrie! Vipsania tace, însă Agrippina răbufnește brusc. Voi nu vedeți că e pauză? Se foiește de câtva timp pe băncuță. Toți înalță capul. Într-adevăr, sclavii însărcinați cu
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Ah, pizda mă-sii! Îl auziră spunînd. Mickey o prinse pe Kay de braț. Privea prin norul de praf. — Kay, zise ea cu vocea Înnecată. Cred că nu mai are picior. Cred că-i pilaf! O să avem nevoie de o chingă pentru sîngerare. — Ce-i aia? strigă omul Începînd să tușească. Cine-i acolo? Ajutor! Kay se Întoarse și fugi spre ambulanță. — Nu te uita, Îi spuse fetei care bîntuia pe afară. Zumzăitul de avioane se depărtase, dar micile focuri de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
biserici. Mobilierul este simplu, fără ornamente: o masă grea și un pupitru pentru muzică, stau cu fața spre șirurile de bănci fără spătar. Cărțile de imnuri sunt așezate pe rafturi. Ușile duble care se deschid spre stradă, sunt barate cu chingi de lemn pe sub care se strecoară, printr-o deschizătură de câțiva centimetri, zgomotele orașului, roțile de tonga și clopoțeii de la biciclete, strigătele negustorilor. Locul este foarte curat, dar spartan, singura facilitate modernă fiind un ventilator montat în tavan. — Trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
apoi se lăsă pe un scaun de paie, la o distanță potrivită, și murmură: ― Aici putem vorbi, Apostole, în tihnă... ― Și fără primejdie! adăugă Bologa, vesel că a izbutit să-și smulgă un crâmpei din cuvintele care-i strângeau în chingi sufletul. Preotul se rușină de propria-i bănuială și zise cu o amărăciune sinceră: ― Omul care a suferit cât am suferit eu are dreptul să se ferească și de umbra lui, Apostole! ― Dar atunci eu, care am fost adus aici
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
dar se topește repede. Unde există informatică există și media ,,profilată” pe acest gen de servicii. Într un sistem unde disciplina este conservată prin legi, poliție, regulamente și amenzi, curățenia este cum trebuie. Explozia de pe stadioane este determinată de ruperea chingilor civilizației. Nu de acolo sunt vestiții hooligans ? E mai mare libertate la noi. Aspirăm noi la Uniunea Europeană, dar ăștia vor pune șaua pe noi și vor face legea ! Va fi mai multă bunăstare dar mai puțină libertate de acțiune, deci
Ceauşescu- ... -Băsescu : Mitterand - Snegur - Iliescu - Lucinski - Constantinescu - Regele Mihai I : evocări de reporter by Dumitru V. Marin () [Corola-publishinghouse/Journalistic/500_a_1238]
-
economie, fără nici o îndoială) îi dădea energia necesară pentru a trece prin fața locotenentului paralizat și a se duce la cabina conductorului. Unica supraviețuitoare a coloniei Hadley o aștepta cu o mutriță serioasă. ― Newt, du-te în spate și pune-ți chingile de siguranță. ― Tu vrei să te duci să-i salvezi pe ceilalți, așa-i? întrebă fetița în vreme ce Ripley se fixa în scaunul conductorului. ― Trebuie, draga mea. Sunt câțiva supraviețuitori acolo și au nevoie de ajutor. Poți să înțelegi, nu? Copila
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]