1,020 matches
-
înapoi de față cu atâția oameni. Sării stângaci către ușa deschisă, dar aceasta i se trânti în față. Fara se uită prostește Ia mâna lui, de fapt la pumnul încă strâns. Și apoi, încetișor, îl străbătură fiori prin tot trupul. Clanța se retrăsese. Se răsucise, devenise vâscoasă și alunecase amorfă printre degetele încordate. Își dădu seama că mulțimea îi urmărește în tăcere, dar foarte concentrată, fiecare mișcare. Fara întinse furios mâna spre clanță, dar, de data aceasta, ea nici nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
apoi, încetișor, îl străbătură fiori prin tot trupul. Clanța se retrăsese. Se răsucise, devenise vâscoasă și alunecase amorfă printre degetele încordate. Își dădu seama că mulțimea îi urmărește în tăcere, dar foarte concentrată, fiecare mișcare. Fara întinse furios mâna spre clanță, dar, de data aceasta, ea nici nu se răsuci, nici nu cedă câtuși de puțin. Obstacolul îi readuse cu vigoare hotărârea de mai înainte. Făcu un semn către polițist: - Trage-te înapoi, Jor, în timp ce eu deschid ușa. Omul se retrase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
încercând să-i dezlege, din împletitura firavă, niște șuvițe care se răzvrătiseră. Atunci părul ei deveni furtunos, ca al lui Ghazal și- al Veterinarei. O bătaie ușoară, ca un zgâriat de pisică, se-auzi la ușa mansardei. Cineva apăsă pe clanță și o deschise. Nu văzu nimic înăuntru, doar în sobă, limbile focului, fiindcă noul chiriaș era în altă parte. N-o văzuse pe maică-sa vreodată plângând, dar de-atunci își aminti lacrimile ei care străluceau pe obrazul oacheș precum
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
întredeschisă, deși nu era nimeni acolo, iar afară, în fața ușii, erau lucrurile lui Laleh risipite: poșeta, o pungă cu portocale și o grămadă de chei prinse pe un belciug. Am strigat, am bătut la ușă, dar pe urmă am încercat clanța și am intrat. De ce? De ce nu m-am oprit să cer ajutor, să n-ajung eu prima s-o văd pe Laleh așa cum am găsit- o? Pe mobilul Shahlei figurase într-adevăr un apel la 12:58, dar era de la
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
precum un ac de cusut care-și trage ața, fusese nu într-o copie, ci într-o lucrare originală, singura, pe care i-o făcuse cadou chiar Veterinara. Era compoziția unui pictor modern, cu o ușă galbenă, care avea o clanță de cupru, roșiatică și ornamentată, în forma unei labe de leu, și atât, cam ăsta era tot tabloul. Eleonor se-mbulzise prima să-și facă loc, ca acasă, și văzură că ușa nu era încuiată. O urmă cu sfială, fiindcă
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
Avea trei feciori din cari doi or fost cum or fi fost, Oameni harnici și ca lumea - da cel mic era un prost. Cîtu-i ziua șade-n vatră și se joacă în cenușă, Prost ca gardul de răchită, șuiu ca clanța de la ușă. De vorbește, Cine - ascultă? Știe că nu-i de v-o samă, (50) Toți îi zic: ne - aude, Tontul, da pe el Călin îl chiamă. Cei doi frați se ispitiră și au zis: haidem și noi, Dulce măr
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
începu să plângă. " Trebuie să-mi fac un ceai", hotărî Valerica Scurtu apăsîndu-și palma sub coastă. Durerea mocnea. Peste o jumătate de oră avea să devină insuportabilă. Îmbrăcă oftând capotul și ieși în hol. Trecu indiferentă pe lângă ușile înalte, cu clanțe de bronz. A Melaniei Lupu era cea mai lustruită. De cheile lăsate totdeauna afară atârnau clopoței albaștri, lucrați cu iglița. Preșul lui Grigore Popa fusese asigurat cu sârmă și două șireturi de piele bătute în ușor. Să nu-l fure
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
ceva, dar se răzgândi. Maiorul îl privi câteva clipe apoi se ridică. ― Aș dori să discut cu fiecare din dumneavoastră. ― Adică separat, sublinie cu o nuanță particulară Grigore Popa. ― Bineînțeles... Aveți ceva împotrivă să fiți primul? Bătrânul puse mâna pe clanță. Observă încet fără să se uite la nimeni: ― Curios! Sânt foarte mulți ani de când nimeni nu m-a întrebat dacă am ceva împotrivă. * Era un interior specific de burlac bătrân, cu fotografii cazone și miros persistent de tutun, cu mobile
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
ăștia și-au bătut joc de el. ― Ceva nou? întrebă Cristescu. ― Deocamdată nimic. Sinucidere clasică. Întoarse capul. Ușa de la odaia Valericăi Scurtu era întredeschisă. Maiorul ar fi pariat pe orice că femeia supraveghează holul. Privirea îi alunecă spre camera sculptorului. Clanța se mișca abia simțit. Un ochi negru cercetă încăperea, apoi dispăru. Cristescu râse încetișor. CAPITOLUL V TATONĂRI ― Poate că doriți să luați masa, spuse maiorul privindu-și ceasul. Nu vreau să vă deranjez. Valerica Scurtu își ridică părul de pe frunte
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
Poate că n-a avut chef să ia parte la circul ăsta... ― N-aș crede. ― Sau într-adevăr e bolnavă așa cum pretindea bătrâna. ― De acord. Dar tot ea pretindea că a plecat azi de dimineață la serviciu. Puse mâna pe clanță precizînd: Casa are o singură ieșire. Azimioară se bâlbâi tulburat: ― Credeți că... ― Nu cred. Mi-e teamă! Schiță un salut vag și părăsi biroul. * Doru Matei rupea bucăți mari de pâine și băga în gură câte două-trei felii de salam
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
bătu mai insistent. Privi contrariată spre maior și chemă cu glas tare. ― Valerica! Dormi, draga mea ? Valerica! întoarse o față speriată. Sânt extrem de derutată, nu știu ce să cred... ― Încercați ușa, propuse calm maiorul. ― Sigur... e o idee. Melania Lupu apăsă pe clanță. În odaie era întuneric. Lumina din hol căzu pe divan. Se vedeau cuvertura de pluș și ruloul de la capăt. ― Extraordinar! suflă. Încă nu s-a întors. Mă întreb unde poate să fie?... Cristescu oftă. Acum știa precis că Valerica Scurtu
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
domnule Van der Hoph, și vă mulțumesc pentru înțelegerea de care dați dovadă. Olandezul își luă servieta și căciulița. ― Locuiesc la Intercontinental... Dacă aveți nevoie de mine sau dacă ea... Poate vreți să vă notați: camera 518. Puse mâna pe clanță, ezită câteva secunde, apoi se întoarse spre Cristescu: ― Nu vă supărați... Cât durează la dumneavoastră formalitățile pentru încheierea unei căsătorii? * Azimioară raportă: ― A telefonat locotenentul Ciobanu. Cristescu deveni atent. ― Și? ― Raportează că azi-dimineață sculptorul a scos în curte o statuie
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
Alecu... Alecu... Doar îl cunosc bine. Cineva i-a șters fața. Cu guma... Nu reușesc deloc..." Capul îl durea. O durere care-și deschisese pârtie de la rădăcina frunții peste creștet, până la ceafă. Acolo unde se tund incașii. Cineva umbla la clanță. Doru Matei șopti: ― Unchiul Alecu... Acum am să-mi amintesc. Melania Lupu aprinse lumina brusc. Sculptorul țipă și își duse mâna la ochi. ― De ce stați pe întuneric, domnule Matei? Sper că vă simțiți mai bine. Ați dormit aproape patru ore
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
se bătea cu ea peste palmă. ― Când ați remarcat primele simptome? ― Din nefericire, destul de târziu. Ciudățenii care în mod normal sar în ochi imediat pe noi nu ne mai izbeau. Gîndiți-vă puțin! Biata Valerica cu obsesiile ei... Nu atingea o clanță fără să se spele după aceea cu alcool. Apoi agenda domnului Popa... Existența soților Panaitescu și, trebuie să recunosc, chiar eu am mici... manii. ― Și totuși evoluția sculptorului mi se pare nefirească, afirmă pe gânduri maiorul. Îl vedeam altfel... Se
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
se zărea o căsuță galbenă cu ferestrele întunecate. " Nu-i acasă..." Cotrobăi în poșetă și scoase o cheie. Înăuntru era cald. Mirosea a crizanteme, a gutui și mere ionatane. Făcu câțiva pași și se opri lângă o ușă bâjbâind după clanță. ― Unde o fi comutatorul? Vorbea din nou cu glas tare, ca totdeauna când se știa singură. ― În orice caz, acum îți poți permite să răsufli ușurată. Ai dreptul, draga mea. Glasul se mlădie improvizând un cîntecel: Căci ai cîștigat! Câștigat
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
da greș. La capătul acestor culoare luminate electric se afla temnița în care savantul era ținut captiv, în așteptarea prietenilor săi. Așteptat, miracolul se produse în cele din urmă. Milou se opri în fața unei uși blindate. Tintin apăsă discret pe clanță și, minune !, ușa nu fusese încuiată. Căci nimeni nu își putea imagina că vreun sclav din fabrica morții ar putea ajunge aici. Tournesol nu era singur.O gardă borduriană îl păzea, în vreme ce în fața sa se afla nimeni altul decât maiorul
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
se păstrau dosarele. Braah! Am dorit mult să-l întâlnesc. Scuturând-o de pe el pe domnișoara Trixie care se prăbuși pe dușumea, Ignatius se ridică greoi în picioare și văzu un bărbat de vârstă mijlocie, îmbrăcat sport, ținând mâna pe clanța ușii biroului ca să o poată lua din loc la fel de repede precum sosise. — Bună ziua, spuse domnul Levy degajat. Un nou angajat, Gonzalez? — Da, domnule. Vi-l prezint pe domnul Reilly. Este foarte eficient. Foarte priceput. Datorită lui am reușit să ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
să scrie o asemenea scrisoare. Dar deocamdată trebuia să iasă din dormitorul acesta claustrofobic, înainte de a voma peste foile scrise care acopereau toată dușumeaua. Când domnul Reilly stătuse aproape de el ca să-i indice pasajele, mirosul devenise insuportabil. Căută cu mâna clanța, dar nebunul de Reilly se aruncă cu spatele la ușă. — Trebuie să mă crezi, suspină el. Șleampăta aia de Trixie avea o idee fixă despre un curcan sau o șuncă. Sau poate o friptură. Totul era destul de violent și neclar uneori. Jura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
s-a Îndreptat spre camera ei și trântit ușa ca să nu o mai deschidă În următoarele patruzeci de zile decât pentru incursiuni rapide la bucătărie și la toaletă. În afară de asta singura dată când Întredeschisese ușa fu pentru a agăța de clanță un bilet pe care scria: „RENUNȚAȚI LA VOI ÎNȘIVĂ VOI CE INTRAȚI AICI! La Început, Banu a Încercat să-l ia cu ea pe Pașa al Treilea, care la vremea aia Își trăia ultimele lui zile pe pământ. Probabil se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
aici. Vin aici doar ca să beau, să desenez și să mă deprim, să mă deprim, să desenez și să beau și, uneori, să desenez, să mă deprim și să beau... Asta-i tot... Profund uimită, Asya a pus mâna pe clanță și a rămas o clipă nemișcată În prag. Neștiind ce să facă cu mâinile, le-a vârât În buzunarele fustei și a dat peste ceva care la atingere semăna cu niște firmituri. A scos mâinile din buzunare, doar ca să vadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
la ora aceea din zi; Armaoush avea obiceiul să lucreze acolo Împreună cu Marie, fata În casă pe care o aveau de cinci ani, În timp ce copiii se adunau ciorchine În jurul lor. Nu Închideau niciodată ușa. Hovhannes Stamboulian a pus mâna pe clanță, Însă, Înainte să apuce să apese pe ea, ușa veche de lemn a fost deschisă dinăuntru și s-a trezit față-n față cu un soldat turc, un sergent. Ambii bărbați erau atât de surprinși să dea unul peste altul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
atât de sfâșietor de frumos. Și după această revelație a ridicat paharul Într-un toast: — Șerefe! CAPITOLUL PAISPREZECE Apă — Să intru și să le spun să dea mai Încet? a Întrebat mătușa Feride. Stătea În fața camerei fetelor cu ochii la clanță. — Of, lasă-le În pace! a strigat mătușa Zeliha de pe canapeaua pe care se prăbușise. Sunt un pic amețite și când ești un pic amețit asculți muzică la maxim. Ca să-și impună punctul de vedere a strigat apoi: — LA MAXIM
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
de o plăcere malignă. știu ce ar trebui să fac. Îi întoarse spatele lui Vadim Vasilievici și fugi în camera din fund, trântind ușa după sine. În mod sigur o încuiase sau o blocase fiindcă Osip Maximovici trăgea inutil de clanță. O clipă mai târziu, ușa se deschise și Vadim Vasilievici intră înapoi. Ținea încă hârtia deasupra capului, însă aceasta era acum în flăcări. Fulgi portocalii se scurgeau din mâna sa. ă Monstrule! strigă Osip Maximovici, întinzîndu-se disperat după documentul cuprins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
dăruit-o, nu e puțin lucru, În speranță nu poți avea încredere, Sunt de acord, dar ce putem face, trebuie să ne agățăm de ceva în clipele grele, La revedere, domnule Cipriano Algor, La revedere, domnule. Olarul puse mâna pe clanța ușii, era pe punctul de a ieși, însă șeful de departament mai avea ceva de spus, Stabiliți cu subșeful, cel care v-a trimis înăuntru, planul de retragere pentru vasele dumneavoastră, amintiți-vă că n-aveți decât două săptămâni ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
prudenți, însă perceptibili, în sălița de la intrare. Poate se duce la bucătărie să bea apă, își zise. Zgomotul inconfundabil al zăvorului de la intrare o făcu să se scoale rapid. Își puse în grabă halatul și ieși. Mâna tatălui era pe clanța ușii. Unde pleci la ora asta, întrebă Marta, pe afară, spuse Cipriano Algor, Ai dreptul să te duci unde vrei, ești major și vaccinat, dar nu poți să pleci fără o vorbă, ca și cum n-ar mai fi nimeni în casă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]