2,106 matches
-
Costel Zăgan Publicat în: Ediția nr. 1418 din 18 noiembrie 2014 Toate Articolele Autorului Orice frunză e un geamăt toamna cântă la pian un ochi are parcă-un lacăt celălalt e pui sărman Toamna cântă la pian frunzele par niște clape unde n-ai cântat de-un an trec prin aer niște ape Frunzele par niște clape un ochi are iată-un lacăt altul cântă zău la pleoape clipa trece ca un geamăt Toamna însă e-un pian unde plângi o dată
CONCERT ANUAL PENTRU FRUNZE PĂSĂRI ȘI TROMPETĂ de COSTEL ZĂGAN în ediţia nr. 1418 din 18 noiembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/377752_a_379081]
-
e un geamăt toamna cântă la pian un ochi are parcă-un lacăt celălalt e pui sărman Toamna cântă la pian frunzele par niște clape unde n-ai cântat de-un an trec prin aer niște ape Frunzele par niște clape un ochi are iată-un lacăt altul cântă zău la pleoape clipa trece ca un geamăt Toamna însă e-un pian unde plângi o dată-n an Costel Zăgan, CEZEISME II Referință Bibliografică: CONCERT ANUAL PENTRU FRUNZE PĂSĂRI ȘI TROMPETĂ / Costel
CONCERT ANUAL PENTRU FRUNZE PĂSĂRI ȘI TROMPETĂ de COSTEL ZĂGAN în ediţia nr. 1418 din 18 noiembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/377752_a_379081]
-
CÂNTEC DUREROS Autor: Adriana Tomoni Publicat în: Ediția nr. 1765 din 31 octombrie 2015 Toate Articolele Autorului Un cântec dureros Aș scrie un cântec, dureros de frumos, Un poem, să ne cânte durerea, Toate-s cu susul în jos, Pe clape se lasă tăcerea. Aripi tinere, frânte, Pe muzică bătrână de rock, Închiși într-o colivie, Cu moartea, ei au făcut un joc. Flăcări mistuitoare de vise, Îngeri cu zbor ne-mplinit, Înalturi încă ne-atinse, Tinerețe scrisă-n trist mit. Lacrimi
ROCK. UN CÂNTEC DUREROS de ADRIANA TOMONI în ediţia nr. 1765 din 31 octombrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/377778_a_379107]
-
Îmi fac cu ochiul. Ochioasele noastre sondaje: dacă e vorba de intrarea în selectul club european minimă reținere din partea majorității. În schimb, aceeași majoritate e gata oricînd să puie de-o grevă cu ștaif socialist. Cînd, după ce i-a tras clapa polismanului, Stan îi face cu ochiul lui Bran, înseamnă că scorul a devenit iar favorabil binelui. Esopismul românesc și-a aflat în literatură patul germinativ cel mai reavăn. Pe lîngă cei cîțiva, foarte puțini, romancieri, întreținînd în societatea supravegheată draconic
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
strict oprită, schiță mereu antologată, nostimada este rezultanta disproporției dintre cauză și urmările ei. Un efect al gândirii aberante îl înfățișează și episodul insolit din Fără permis de export. În câteva narațiuni, B. atinge, asemenea lui I. Al. Brătescu-Voinești, o clapă a înduioșării (Șoimul, Singură). Lirismul edulcorează aici o proză căreia îi priește mai degrabă nota de asprime. Confirmând pronosticul unor comentatori (în primul rând, al lui G. Ibrăileanu) și învingându-și propriile temeri, B. scrie romanul Europolis (1933). O scrisoare
BART. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285660_a_286989]
-
intervenții ale cenzurii, nu avem nici măcar informații colaterale. Oricum, un final în spirit creștin, cum crede Ion Ianoși, era imposibil pentru că, structural, această operă nu prevede mîntuirea. Un semnal în această privință îl găsim în refuzul comparației oamenilor cu niște clape de pian, comparație care se găsește în Convorbirile între d’Alembert și Diderot. Tot în opera lui Diderot se poate găsi un text, cu care Însemnările din subterană ar putea fi puse în legătură, și anume Nepotul lui Rameau. Dostoievski
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
în mijlocul unor oameni necunoscuți și al unor peisaje căzute în uitare. O femeie tânără, a cărei haină nu se potrivea nicidecum cu eleganța personajelor ce se profilau în alte fotografii. Purta o pufoaică gri-murdar, o șapcă rusească de bărbat cu clapele lăsate în jos. Stătea strângând la piept un copilaș înfofolit într-o pătură de lână. „Cum a putut oare să se furișeze, m-am întrebat cu stupoare, printre bărbații aceia în frac și femeile în toaletă de seară?” În plus
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
oprit într-o seară în mijlocul pustietății de zăpadă, întorcând spatele rafalelor, cu privirea pierdută spre zborul amețitor al fulgilor. Și-a simțit intens viața, căldura trupului slab concentrat într-un eu minuscul. Percepea gâdilarea unei picături care îi aluneca pe sub clapa șepcii și bătaia inimii sale, iar lângă inimă - prezența fragilă a fiolelor pe care tocmai le cumpărase. „Eu, a răsunat deodată în ea o voce înăbușită, eu stau aici, în viscolul ăsta, la capătul lumii, în Siberia asta, eu, Charlotte
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
mat de moină. Nu s-a simțit în stare să mai strige o dată. A împins ușa cu umărul. În antreul întunecos și rece, a văzut o întreagă provizie de lemne - scânduri de lăzi, parchet și, într-o grămăjoară alb-negru, chiar clapele unui pian. Charlotte și-a amintit că ceea ce provoca mânia poporului erau îndeosebi pianele din apartamentele bogătașilor. Văzuse unul, spart cu lovituri de secure, înțepenit în mijlocul sloiurilor de gheață dintr-un râu... Intrând în încăpere, primul ei gest a fost
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
apoi s-a cufundat până la genunchi într-un troian de zăpadă. Zăpăcit, am rămas o clipă nemișcat, privind din barcă flăcăul acela înalt, îmbrăcat cu un pulover lăbărțat, pe care vântul îl umfla ca pe o rochie scurtă de lână. Clapele șepcii lui unduiau ușor în adierea rece. Picioarele lui goale înfipte în zăpadă mă fascinau. Nemaiânțelegând nimic, am sărit din barcă și m-am dus la el. Auzind scârțâitul pașilor mei, s-a întors brusc. O strâmbătură de durere îi
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
se spună nimic cât mai multă vreme...” Un plic mic era prins cu o agrafă de ultima pagină. L-am deschis. Era o fotografie pe care am recunoscut-o numaidecât: o femeie în pufoaică, cu o șapcă mare rusească cu clapele lăsate în jos. Pe un dreptunghi mic de pânză albă, cusut lângă șirul de nasturi - un număr. În brațele ei, un copilaș înfășurat într-o gogoașă de lână... Noaptea, am regăsit în minte imaginea pe care o crezusem întotdeauna un
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
formă de pâlnie; civilizație = nivel de dezvoltare a societății dintr-o anumită perioadă; brand = aruncător de mine; aici, proiectil orgă = instrument muzical alcătuit dintr-un sistem de tuburi de diferite mărimi, prin care circulă aerul și care sunt acționate cu ajutorul clapelor și al pedalei, după anumite reguli. N-AU MURIT ÎN ZADAR de Nichita Stănescu N-au murit la Pleva În zadar străbunii din legende și din povești, o dovedesc prea clar cuvintele: SUNT, EȘTI. N-au murit În zadar părinții
Istoria românilor prin legende şi povestiri istorice by Maria Buciumaş, Neculai Buciumaş () [Corola-publishinghouse/Science/1126_a_1952]
-
ai auzit? [ALECU] Bine, bine! [DOCTORUL] Nu bine, bine, zi fac! Cu amorezații iștia nu poți vorbi o vorbă cum se cade. Adio! [ALECU] Adio doctore. (lese doctorul; Alecu se trântește lângă piano și trece cu mâinile în dezordine peste clape, când Emma intră, îmbrăcată // în alb, cu părul lung și despletit lăsat pe spate, foarte palidă) A[LECU] O! [EMMA] Ce faci? Iar îmi încurci notele pe pian? Nu le poți lăsa în pace, copil ce ești! A[LECU] (privind
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
arată a fi o urmare naturală a fiecărei mișcări deosebite a sufletului. O corectă concepere a unei asemenea mișcări condiționează și un tempo corect, care trebuie să urmeze cu aceeași necesitate cu care urmează vibrarea coardei după ce-ai lovit clapa unui instrument. Deși rămâne și-aicea așa de mult pe seama instinctului și a tactului artistic, care pornește de la principiul {EminescuOpXIV 325} de viață al caracterului pe care el îl privește intuitiv și creatoriu și după acel principiu formează și singularele
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
pare că e ziuă, înseamnă că acolo sus pe planetă strălucește soarele. Mă rog... Cum s-o fi chemând steaua asta a Kyrallului. Maria intră și ea în joc. - Iar bună este ziua fiindcă nu ai reușit să ne tragi clapa și să mori după ce ai auzit vorbele alea. Ar fi fost tare păcat să pleci dintre noi, mai ales că nu ne-ai explicat ce anume te-a tulburat atât de tare. Abatele ridică ochii mirat spre femeie. - Credeam că
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
bine scrise și tind să fixeze, prin câteva tipuri ce se repetă, mica birocrație provincială. Mircea Dicu, Diaconescu și Neagu, funcționari amărâți, se cinstesc cu țuică în timpul serviciului, apoi se toarnă, rând pe rând, la cadre. Comedia denunțului continuă (Dansul clapelor). Gigi Burlacu este un mic șef despotic însărcinat să laicizeze sărbătorile creștine. El are un plan și cere subalternilor înfăptuirea, neabătut, a obiectivului (Ultimul punct). Limbajul de lemn este aici, ca în toate foiletoanele, hrana spiritului comic. Valentin Bușniță, poet
ISPIRESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287628_a_288957]
-
În care lucrul ne apare - cu date pe care le presupunem verificabile oricând printr-o interacțiune cu el. șDacă intelectul meu a sintetizat ceea ce se găsește acum sub degetele mele sub conceptul tastatură, mă aștept ca, desfăcând consola care susține clapele, să găsesc o groază de fire, circuite etc. Mare surpriză aș avea dacă aș descoperi că fiecare apăsare de deget calcă pe picior un mic spiriduș care, Înfuriat peste poate, aleargă spre unitatea centrală a computerului pentru a le povesti
Concepte și metode în cercetarea imaginarului. Dezbaterile Phantasma by Corin Braga () [Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
textele avute de model: mirajul transparenței, ca montaj metaforic al utopiei, și „lauda somnului”, ca purificare prin revenire la esențele primordiale. Simbolistica transparentului presupune un univers al pendulării serafice sau al imaculării, precum în Năluca („Ca voaloarea mâinilor pe albeața clapelor/ Trupul tău transparent a trecut/ Zdrumicând egala ardere a lumânării în oglinda plină/ de vis/ Și odaia pulsa dureros în penumbra de fildeș/ Precum inima reculeasă în tăcerea-nsorită a /catedralelor”), sau favorizează propensiunea spre lumea „glacialității translucide”, intermediată prin
SALAGEAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289440_a_290769]
-
acesteia. Autorul ilustrează aceste afirmații prin cazul unui bolnav mintal plecat din spital. Acesta, intrând într-o biserică în timp ce se desfășura o slujbă religioasă, este fascinat de muzica interpretată de organist, se așază lângă acesta și începe să apese pe clape, rugându-l să-l învețe să cânte. Această cerere, complet realizabilă în alt context, capătă aici o semnificație negativă (întreruperea slujbei în sens profanator), de care bolnavul mintal, prizonier al propriilor interese, nu a fost capabil să țină seama. Astfel
Comunicarea eficientă by Ion Ovidiu Prunișoară [Corola-publishinghouse/Science/1885_a_3210]
-
cazul lui cică-i nepotrivită, Căci el sub șa are... măgarul. Unuia care-i cântă-n strună nevesti-sii De ce îi cântă Gheorghe-n strună Nevesti-sii (de-un an, aproape), Aflat-am asta de vreo lună: Nu știe a cânta... la clape. Referință Bibliografică: CATRENE EPIGRAMISTICE (SUB AUSPICIILE LUI... EINSTEIN) / Gheorghe Pârlea : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 2221, Anul VII, 29 ianuarie 2017. Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Gheorghe Pârlea : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este
CATRENE EPIGRAMISTICE (SUB AUSPICIILE LUI… EINSTEIN) de GHEORGHE PÂRLEA în ediţia nr. 2221 din 29 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/381309_a_382638]
-
desfășurat aici o intensă activitate. Publică, de asemenea, versuri, cronici și articole privind viața literară basarabeană în „Familia noastră” și „Generația nouă” din Bolgrad, „Viața Basarabiei”, „Itinerar”, „Pagini basarabene”, „Viața literară”, „Jurnalul literar” ș.a. În 1940 avea sub tipar placheta Clape de clavir. Refugiat peste Prut, în 1942 se stabilește la Tulcea, unde va fi funcționar în administrația de stat a orașului și profesor la o școală de meserii. Un volum de poezii, În brațele Deltei, îi apare târziu, în 1980
SLAVOV. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289720_a_291049]
-
românească”. Deși nu se ridică la valoarea poetului, prozatorul T., mai ales ca memorialist, este notabil. G. Topîrceanu este un remarcabil poet liric și un mare artist, care în căutarea formelor corespunzătoare sufletului său se joacă cu degetul mic pe clapele unui pian, pe care, vrând, le-ar putea mișca într-o repezită și furtunoasă sonată. G. CĂLINESCU Nota definitorie a operei lui Topârceanu este un aliaj de umor și sentimentalitate. Mai precis spus, poetul e un sentimental care își ascunde
TOPIRCEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290228_a_291557]
-
folosite cu bune rezultate de Al. Robot: „Captivă, luna zace-n năvoadele cu pești,/ zbătându-se și nu prea, foșnind prin solzii vineți,/ în timp ce-n altă lună, a lotcii pescărești/ aproape roase vâsle strâns le țineți”. Răsună aici și alte clape, inclusiv (și nu fără farmec) cele amintind de G. Călinescu: „văzduhul e vibrant:/ - planete, astre urse -/ parcă ne vin ciudat/ peste planete curse.// Iubirea de înalturi/ ne arde-n trup, precum/ mari peșteri în bazalturi/ păstrează-al lunii fum”. Categorial
TOMOZEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290221_a_291550]
-
se comunică pe calea unui umor intelectual de sursă livrescă. Traversând claviaturi diverse ale poeziei române din secolul al XX-lea, de la St. O. Iosif la Ion Barbu, de la Mateiu I. Caragiale la Radu Stanca, bătând cu specială insistență pe clape călinesciene, nu fără a recurge la jonglerii care lui Călinescu îi displăceau (rime funambulești, de exemplu), poetul pastișează cu grație, picurând în surâsul ironic duioșie, alături de admirație. Bunica Beps e un fel de Ghenca, și într-o piesă (Înspre noapte
PURCARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289066_a_290395]
-
caricatural. Uneori, cu aparentă nevinovăție, sunt strecurate aluzii precum: „Armatele secrete decimează/ Litera mașinii de scris/ Acordul vamal corodează panglica indigoului/ Degetele se uzează până la umăr/ Numai semne de punctuație/ Instaurarea tremei e o cauză comună/ Peste această răzvrătire a clapelor” (Mâinile cresc pe zidul terasei). Plecând din țară, după peregrinări în Italia, Franța, Israel, India, O. se stabilește la New York. Publică aici, sub o semnătură ușor adaptată, Valery Oisteanu, mai multe volume în limba engleză, iar în 1977 întemeiază Poets
OISTEANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288513_a_289842]