1,905 matches
-
se apropie, dar fără o afinitate reală, de autori preromantici și romantici. De unde în 1837, în prefața românească la Maria Tudor de Victor Hugo, lua apărarea romantismului, în 1838, într-o epistolă către Gh. Asachi, se desparte de romantism în favoarea clasicismului. În afara lui Victor Hugo (Baladele, în „Albina românească”, și Dervișul, din ciclul Orientalelor, în „Curier de ambe sexe”), a mai tradus sau a imitat din G.-M. Legouvé, Ch.-H. Millevoye, L. Dufilhol, J. Delille. Folosindu-se de intermediare franțuzești
NEGRUZZI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288415_a_289744]
-
respiră aerul de familie comun reprezentanților Școlii de la Târgoviște. Ceea ce o apropie de scrierile lui Mircea Horia Simionescu sau ale lui Radu Petrescu sunt, în primul rând, caracterul ei de proză intelectualistă, caligrafică și caligrafiată, rafinată stilistic și sofisticată narativ, clasicismul temperamental și experimentalismul efectiv, recursul continuu la resursele livrescului și ale autobiograficului. O diferențiază priza mai directă la realitate, inclusiv în ceea ce privește simțul limbii vorbite, precum și un gust al umorului sensibil mai apropiat de cel al lumii lui Caragiale. Biografia scriitorului
OLAREANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288518_a_289847]
-
jubilației, „că fructul în strivire” -, punând sub semnul lui Pan și al faunului un eu poetic neînfrânat, pulsând de hedonism tragic: „Trăiți; nu va lipsească iubirea, furia și dorința./ Biete fapturi ce viețuiți, nimic n-aveți pe lume în afara vieții”. Clasicismul îl evocă și metrul alexandrin (recuzând versul alb, la modă), insă esențial, cartea relansează, răsunător în epoca, trăirea romantică și trece drept etalon al „romantismului feminin”, contemporan cu Nietzsche și Bergson. Vocea „faunesei”, eruptiva, „nenumărata”, pendulând între „strigat ascuțit” și
NOAILLES. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288468_a_289797]
-
O. a crezut și el că trebuie impulsionată „formarea unei literaturi și unor arte naționale” (Viitorul artelor în România, Bazele unei literaturi naționale). Ceea ce îl deosebește de antecesori este aspirația către o cultură durabilă care să-și afle modelul în clasicismul antic. Antichitatea înseamnă pentru el un echilibru interior și un peisaj estetic, a cărui perfecțiune formală poate fi transmisă inteligenței, sensibilității creatorului modern. În idealul clasic al lui O. intră, alături de euritmia estetică a Antichității, și armonia, frumusețea spiritului popular
ODOBESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288509_a_289838]
-
între romantismul civic al generației anterioare și o exigență estetică specială, care, în ceea ce-l privește, se manifestă firesc, netensionat, având un resort înnăscut. Frumosul preexistă, înscris în fibra ființei lui, primatul esteticului căpătând ulterior o legitimitate aparte prin cultul clasicismului. Se stabilește astfel, în cultura română, o punte între Mihail Kogălniceanu și Titu Maiorescu, între pașoptism și junimism. Fără a fi teoretician sau critic literar propriu-zis, O. face de multe ori dovada unui spirit critic apt să țină cumpăna între
ODOBESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288509_a_289838]
-
revine în orașul natal, încercând să continue activitatea cerchistă. Vrea să scoată o revistă sub titlul „Euphorion”, care ar fi sugerat, în concepția sa, sinteza dintre clasicitatea arhetipală și spiritul faustic modern. Are proiecte mari, imaginând, de pildă, crearea unui clasicism românesc axat cu precădere pe categoria tragicului. Face lecturi sistematice din filosofie și din marii mistici, îndeosebi în limba germană. Se pasionează de teatru, susținând și o cronică dramatică foarte exigentă și intrând astfel în conflict cu autoritățile locale. În
NEGOIŢESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288404_a_289733]
-
populare, glosa fastuoasă, mari teme lirice, pe temeiul unor afinități ce ulterior vor suscita definiri bivalente, genuinul fiind circumscris simbolismului universal. În pofida unei retorici de circumstanță, versurile din volumul Enescu. Suită lirică (1958) se înscriu aproximativ între aceleași coordonate: un „clasicism latent” (H. Zalis) în piese lirice, filigrane confesive, care montează un sâmbure epic pictural. Poezii înscrise în tiparul impus în epocă, dar și altele, de factură clasică, intră în sumarul culegerii Poeme (1963), unde predomină totuși lirica peisagistică și de
NICOLESCU-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288449_a_289778]
-
de E. Constantinescu, lui Anacreon și Catul de Iuliu Valaori, lui Seneca de Paul I. Papadopol, lui Tacit de D.M. Pippidi și M. Mihăilescu. Articole care pun în legătură literatura română și cea clasică semnează Cezar Papacostea („Convorbiri literare” și clasicismul), Gh. Guțu (Asachi și traducerile din latinește), Paul I. Papadopol (Heliade și clasicismul). Traducerile ocupă un loc important. Cezar Papacostea îi transpune în românește pe Homer și Platon, Teofil Simenschy pe Musaeus, Teodor A. Naum pe Teocrit, Catul și Horațiu
ORPHEUS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288594_a_289923]
-
Paul I. Papadopol, lui Tacit de D.M. Pippidi și M. Mihăilescu. Articole care pun în legătură literatura română și cea clasică semnează Cezar Papacostea („Convorbiri literare” și clasicismul), Gh. Guțu (Asachi și traducerile din latinește), Paul I. Papadopol (Heliade și clasicismul). Traducerile ocupă un loc important. Cezar Papacostea îi transpune în românește pe Homer și Platon, Teofil Simenschy pe Musaeus, Teodor A. Naum pe Teocrit, Catul și Horațiu, E. Constantinescu pe Plaut, D. Murărașu și Gh. Nedioglu pe Lucrețiu, N.I. Herescu
ORPHEUS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288594_a_289923]
-
lui Bolintineanu din Brises d’Orient, apreciate în epocă de Philarète Chasles și Théodore de Banville. P. a consacrat mai multe lucrări apariției, etapelor și manifestării unor direcții literare în cultura română. Cu o informație temeinică în domeniul istoriei culturii, Clasicismul românesc (1971), reluată în Clasicism și tendințe clasice în literatura română (1979), analizează, din perspectivă evolutivă, preluarea și adaptarea clasicismului de către scriitorii români, studiind dăinuirea tipologiei clasice până în a doua jumătate a secolului al XX-lea. Paginile din Clasicism și
PACURARIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288605_a_289934]
-
Orient, apreciate în epocă de Philarète Chasles și Théodore de Banville. P. a consacrat mai multe lucrări apariției, etapelor și manifestării unor direcții literare în cultura română. Cu o informație temeinică în domeniul istoriei culturii, Clasicismul românesc (1971), reluată în Clasicism și tendințe clasice în literatura română (1979), analizează, din perspectivă evolutivă, preluarea și adaptarea clasicismului de către scriitorii români, studiind dăinuirea tipologiei clasice până în a doua jumătate a secolului al XX-lea. Paginile din Clasicism și romantism (1973), Studii și evocări
PACURARIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288605_a_289934]
-
multe lucrări apariției, etapelor și manifestării unor direcții literare în cultura română. Cu o informație temeinică în domeniul istoriei culturii, Clasicismul românesc (1971), reluată în Clasicism și tendințe clasice în literatura română (1979), analizează, din perspectivă evolutivă, preluarea și adaptarea clasicismului de către scriitorii români, studiind dăinuirea tipologiei clasice până în a doua jumătate a secolului al XX-lea. Paginile din Clasicism și romantism (1973), Studii și evocări (1974), Scriitori și direcții literare (I-II, 1981-1984) aduc precizări și clasificări de natură istorico-literară
PACURARIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288605_a_289934]
-
culturii, Clasicismul românesc (1971), reluată în Clasicism și tendințe clasice în literatura română (1979), analizează, din perspectivă evolutivă, preluarea și adaptarea clasicismului de către scriitorii români, studiind dăinuirea tipologiei clasice până în a doua jumătate a secolului al XX-lea. Paginile din Clasicism și romantism (1973), Studii și evocări (1974), Scriitori și direcții literare (I-II, 1981-1984) aduc precizări și clasificări de natură istorico-literară și teoretică privitoare la opere, personalități, tendințe literare. Bun cunoscător al secolului al XIX-lea, P. a alcătuit ediții
PACURARIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288605_a_289934]
-
timpuri, tot atâtea călătorii imaginare în trecut și în viitor, precum și în zone miraculoase. Ultima lucrare a lui P., Curente literare românești și context european (1998), cercetează o preocupare permanentă a literaturii române: sincronizarea cu marile curente și idei europene. Clasicismul, barocul, rococoul, romantismul, realismul, naturalismul sunt recuperate cu oarecare întârziere în spațiul cultural românesc, procesul de sincronizare - susține criticul - înfăptuindu-se complet abia în secolul al XX-lea, în plină epocă interbelică. Pornind de la o perspectivă istorică, pe care, de
PACURARIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288605_a_289934]
-
integrarea progresivă a dezbaterii teoretice și a disponibilităților oferite de orientarea accentuat comparatistă. SCRIERI: Curs de istoria literaturii române moderne (în colaborare cu Paul Cornea), București, 1962; D. Bolintineanu, București, 1962; Ion Ghica, București, 1965; Al. I. Odobescu, București, 1966; Clasicismul românesc, București, 1971; Clasicism și romantism, București, 1973; Studii și evocări, București, 1974; O carte și șapte personaje (în colaborare cu Claude Pichois), București, 1976; Clasicism și tendințe clasice în literatura română, București, 1979; Dicționar de literatură română, Scriitori, reviste
PACURARIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288605_a_289934]
-
teoretice și a disponibilităților oferite de orientarea accentuat comparatistă. SCRIERI: Curs de istoria literaturii române moderne (în colaborare cu Paul Cornea), București, 1962; D. Bolintineanu, București, 1962; Ion Ghica, București, 1965; Al. I. Odobescu, București, 1966; Clasicismul românesc, București, 1971; Clasicism și romantism, București, 1973; Studii și evocări, București, 1974; O carte și șapte personaje (în colaborare cu Claude Pichois), București, 1976; Clasicism și tendințe clasice în literatura română, București, 1979; Dicționar de literatură română, Scriitori, reviste, curente (în colaborare), București
PACURARIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288605_a_289934]
-
1962; D. Bolintineanu, București, 1962; Ion Ghica, București, 1965; Al. I. Odobescu, București, 1966; Clasicismul românesc, București, 1971; Clasicism și romantism, București, 1973; Studii și evocări, București, 1974; O carte și șapte personaje (în colaborare cu Claude Pichois), București, 1976; Clasicism și tendințe clasice în literatura română, București, 1979; Dicționar de literatură română, Scriitori, reviste, curente (în colaborare), București, 1979; Scriitori și direcții literare, I-II, București, 1981-1984; Teme, motive, mituri și metamorfoza lor, București, 1990; Despre timp și spațiu în
PACURARIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288605_a_289934]
-
Repere bibliografice: Adrian Marino, „Ion Ghica”, CNT, 1965, 32; Eugen Simion, „Al. I. Odobescu”, GL, 1966, 47; Perpessicius, Alte mențiuni, III, 185-195; Ov. S. Crohmălniceanu, „D. Bolintineanu”, RL, 1969, 32; Piru, Varia, I, 35-38, 105-107; Ciobanu, Panoramic, 275-279; Mihai Drăgan, „Clasicism și romantism”, CRC, 1973, 48; D. Micu, „Clasicism și romantism”, CNT, 1974, 2; Eugen Simion, Critica universitară, R, 1975, 1; Dan Simonescu, „O carte și șapte personaje”, RL, 1977, 9; Marin Mincu, Colaborare și sincronizare, LCF, 1977, 28; Constantin Ciopraga
PACURARIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288605_a_289934]
-
32; Eugen Simion, „Al. I. Odobescu”, GL, 1966, 47; Perpessicius, Alte mențiuni, III, 185-195; Ov. S. Crohmălniceanu, „D. Bolintineanu”, RL, 1969, 32; Piru, Varia, I, 35-38, 105-107; Ciobanu, Panoramic, 275-279; Mihai Drăgan, „Clasicism și romantism”, CRC, 1973, 48; D. Micu, „Clasicism și romantism”, CNT, 1974, 2; Eugen Simion, Critica universitară, R, 1975, 1; Dan Simonescu, „O carte și șapte personaje”, RL, 1977, 9; Marin Mincu, Colaborare și sincronizare, LCF, 1977, 28; Constantin Ciopraga, „Clasicism și tendințe clasice în literatura română”, LL
PACURARIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288605_a_289934]
-
și romantism”, CRC, 1973, 48; D. Micu, „Clasicism și romantism”, CNT, 1974, 2; Eugen Simion, Critica universitară, R, 1975, 1; Dan Simonescu, „O carte și șapte personaje”, RL, 1977, 9; Marin Mincu, Colaborare și sincronizare, LCF, 1977, 28; Constantin Ciopraga, „Clasicism și tendințe clasice în literatura română”, LL, 1980; Al. Săndulescu, O carte despre clasicismul românesc, RMB, 1980, 30 septembrie; Mihai Dascal, Critica universitară, RL, 1981, 45; Piru, Ist. lit., 546; Dan Simonescu, „Teme, motive, mituri și metamorfoza lor”, ALA, 1991
PACURARIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288605_a_289934]
-
Simion, Critica universitară, R, 1975, 1; Dan Simonescu, „O carte și șapte personaje”, RL, 1977, 9; Marin Mincu, Colaborare și sincronizare, LCF, 1977, 28; Constantin Ciopraga, „Clasicism și tendințe clasice în literatura română”, LL, 1980; Al. Săndulescu, O carte despre clasicismul românesc, RMB, 1980, 30 septembrie; Mihai Dascal, Critica universitară, RL, 1981, 45; Piru, Ist. lit., 546; Dan Simonescu, „Teme, motive, mituri și metamorfoza lor”, ALA, 1991, 83; Satco-Pânzar, Dicționar, 173-174; Lucian Chișu, Eseistica literară neeuclidiană. Dim. Păcurariu despre spațiu și
PACURARIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288605_a_289934]
-
la Cicero, Democrit sau Epicur, apoi la Goethe și La Rochefoucauld, aducând o privire clasicistă asupra fenomenului. Concluzia finală este clară în acest sens: „A privi moartea ca un fapt, nu ca un mister, în aceasta constă severitatea și frumusețea clasicismului.” Până aici eseistica lui P. e strict filosofică. Al doilea eseu, Eros, cu o introducere intitulată Umanism și cultură, justifică apartenența autorului la literatură, pentru că ideile filosofice sunt în permanență susținute prin argumente din creația literară. Interpretarea include lecturi care
PAPAHAGI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288674_a_290003]
-
opera lui Eminescu”, RC, 1930, 1; Constantinescu, Scrieri, IV, 127-131; D. Burileanu, „Platon. Viața opera, filosofia”, RC, 1931, 1-2; Șt. Bezdechi, O travestire a „Odiseei” în românește, SDM, 1931, 5-7; D.M. Pippidi, Cezar Papacostea, RC, 1937, 1; N. I. Herescu, Pentru clasicism, Craiova, 1937, 145-161; Bucur, Istoriografia, 296-297; Rusu, Membrii Academiei, 393; Dicț. scriit. rom., III, 588-589. A.C.
PAPACOSTEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288666_a_289995]
-
lupta dusă de Junimea pentru instaurarea unui spirit nou în cercetările istorice, lui îi revine meritul evidențierii importanței ce trebuie dată interpretării corecte a documentelor. Aceleași principii au stat și la baza ideilor despre literatură și critică literară. Adversar al clasicismului, pe care îl acuza că împiedică manifestarea originalității artistice, el susține estetica realismului. De junimism se deosebea doar prin excesiva atenție acordată pozitivismului. Spirit iscoditor, P. este deschis mereu atât inovațiilor artistice, cât și evoluției esteticii europene către o abordare
PANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288661_a_289990]
-
Pillat ar fi panteist (ca și Eminescu) în descrierile de peisaj, unde ar arăta o predilecție pentru antropomorfizare. În ciuda acestui fapt, poetul e definit ca „un clasic al specificului românesc”, ceea ce înseamnă pur și simplu că e un adept al clasicismului, prin echilibru, altitudine intelectuală și gustul Antichității, și un poet național prin materialul reprezentat. Într-un articol, Contribuția literară a Olteniei, P. nu exagerează meritele provinciei în această direcție. Al. Macedonski este recunoscut a fi cel mai însemnat autor originar
PAUNESCU-ULMU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288730_a_290059]