2,296 matches
-
anumite problematici delimitate atunci, precum raportul cuvânt-melodie, inteligibilitatea și integritatea textului sacru, raportul sacru-profan sau coerența morală în stilul executiv, vor constitui obiectul de reflecție în toată istoria muzicii sacre. Documentul va rămâne un punct de referință, cel puțin până la Conciliul din Trento (1545-1563), și îl găsim citat și în alte intervenții ulterioare. Toate aceste teme și problematici vor continua să caracterizeze practica liturgică și dezbaterea legată de aceasta până în secolul al XVI-lea. 4.2 Capelele muzicale Când papalitatea era
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
naturală între frazarea melodică și cea textuală, cu momente cadențiale clare; numărul vocilor variază de la trei la patru având un ambitus accesibil. Așadar, aceste compoziții erau adresate cantorilor și instrumentiștilor neprofesioniști, ele nepresupunând abilități deosebite. 4.6 Muzica sacră și Conciliul din Trento Conciliul din Trento a avut loc între anii 1545 și 1563 și a fost convocat pentru a rezolva problema reformei protestante. Spre sfârșitul sesiunii, părinții conciliari au discutat și reforma muzicii sacre. După cum am văzut, muzica a atins
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
melodică și cea textuală, cu momente cadențiale clare; numărul vocilor variază de la trei la patru având un ambitus accesibil. Așadar, aceste compoziții erau adresate cantorilor și instrumentiștilor neprofesioniști, ele nepresupunând abilități deosebite. 4.6 Muzica sacră și Conciliul din Trento Conciliul din Trento a avut loc între anii 1545 și 1563 și a fost convocat pentru a rezolva problema reformei protestante. Spre sfârșitul sesiunii, părinții conciliari au discutat și reforma muzicii sacre. După cum am văzut, muzica a atins perfecțiunea în arta
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
acestor norme sau, mai bine zis, uneori s-au prefăcut că se conformează, deoarece, deseori, au omis să semnaleze în titlu proveniența profană a materialelor lor constructive, dând naștere astfel unor serii de mise sine nomine (fără titlu). În sfârșit, Conciliul din Trento a insistat asupra inteligibilității cuvintelor: intercalările și întrepătrunderile polifonice trebuiau simplificate, astfel încât să se respecte, ca o prioritate absolută, dicția clară și corectă a textului liturgic; în fond, era aceeași exigență care l-a determinat pe Papa Ioan
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
punctul de a cădea și ei pradă acestei atitudini, în acest context născându-se și o legendă conform căreia polifonia a rămas în sânul bisericii romano-catolice, legendă care astăzi nu mai are niciun fundament. Se povestește că prelații adunați în conciliu intenționau să abolească cu totul polifonia din cadrul cântului bisericesc. Aflând de acest lucru, G.P. da Palestrina a compus imediat o misă (Missa Papae Marcelli) pentru părinții conciliari. Misa a plăcut așa de mult și textul sacru a fost tratat într-
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
Marcelli) pentru părinții conciliari. Misa a plăcut așa de mult și textul sacru a fost tratat într-o manieră așa de respectuoasă, încât papa și episcopii și-au schimbat părerea. Chiar dacă Missa Papae Marcelli nu a fost compusă cu ocazia conciliului (a fost scrisă în jurul anului 1562 și coincide cu sfârșitul conciliului), ea cuprinde în mod exemplar calitatea inteligibilității textului invocată de comisia de cardinali care se ocupa de reforma muzicii sacre. A compune în stil polifonic, respectând comprehensibilitatea textului, conform
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
textul sacru a fost tratat într-o manieră așa de respectuoasă, încât papa și episcopii și-au schimbat părerea. Chiar dacă Missa Papae Marcelli nu a fost compusă cu ocazia conciliului (a fost scrisă în jurul anului 1562 și coincide cu sfârșitul conciliului), ea cuprinde în mod exemplar calitatea inteligibilității textului invocată de comisia de cardinali care se ocupa de reforma muzicii sacre. A compune în stil polifonic, respectând comprehensibilitatea textului, conform directivelor conciliare, a constituit în acea perioadă modul de a realiza
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
tip; muzicianul s-a conformat acestor exigențe și în compunerea următoarelor mise. De fapt, în introducerea culegerii Messe a cinque voci (Mise la cinci voci), publicată în anul 1574, Vincenzo Ruffo afirmă că lucrările sale au fost „compuse conform reformei conciliului tridentin”. Franciscanul Costanzo Porta, maestrul catedralei din Ravenna, în Missarum liber primus, publicat în anul 1578, spune aceleași lucruri. Însuși Palestrina, într-o scrisoare din 2 februarie 1568 adresată ducelui de Mantova, Guglielmo Gonzaga (care i-a cerut o misă
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
sens, a fost propusă, drept model, polifonia lui G.P. da Palestrina (1525-1594), muzician dedicat exclusiv muzicii sacre, a cărui operă reprezintă maximul muzicii vocale în ceea ce privește repertoriul sacru. Palestrina a fost un muzician care a avut o sensibilitate particulară față de directivele Conciliului din Trento; această caracteristică poate fi atribuită faptului că el și-a petrecut aproape toată viața la Roma, în serviciul instituțiilor ecleziastice. Opera palestriniană se caracterizează prin echilibrul dintre tehnică și inspirație, prin simbioza perfectă dintre text și muzică. Elementul
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
sa; surprinde nu atât prin ceea ce spune, cât prin naturalul și sublimul control cu care spune. Limbajul polifonic al lui G.P. da Palestrina nu este deosebit de tradiția franco-flamandă, dar se dezvoltă în direcția inteligibilității textului, în baza directivelor sugerate de Conciliul din Trento. Figura acestui compozitor a fost recunoscută de următoarele generații de muzicieni, care au evidențiat contribuția sa la evoluția limbajului muzical (contrapunct, armonie, ritm, melodie, etc.). Stilul palestrinian a fost studiat, în secolele care au urmat, de numeroși teoreticieni
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
de Johann Joseph Fux, care și-a fundamentat pe acest stil studiul său asupra contrapunctului, unul din textele sale fiind cunoscut sub numele de Gradus ad Parnassum (1725). Muzica lui Palestrina a încarnat pentru părinții conciliari sentimentul religios dorit de Conciliul din Trento iar pentru posteritate a constituit unul dintre idealurile cele mai pure și mai armonioase ale cântecului sacru catolic. Această convingere își găsește ecoul într-o frază a muzicologului german Peter Wagner, care a afirmat că lucrările sacre ale
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
este întrerupt, încât nu muzica este cea care slujește liturghia, ci liturghia este în serviciul muzicii”. Exhibiția și abuzurile muzicale în lăcașurile de cult nu au reușit să fie estompate nici măcar de numeroasele atenționări din partea autorităților ecleziastice. În fond, cerințele Conciliului din Trento au rămas literă moartă, nefiind ascultate. 5.1 Oratoriul Rădăcinile oratoriului se găsesc în reprezentările sacre medievale. Însă, ca formă muzicală de sine stătătoare, oratoriul se conturează începând cu anul 1630, sub formă dramatică, dar fără reprezentare scenică
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
diecezani, de a favoriza cu tot zelul aceste înțelepte reforme, de mult timp dorite și invocate în mod unanim, pentru ca să nu cadă în dispreț însăși autoritatea Bisericii, care, deseori, le-a propus și acum din nou le impune”. 6.3 Conciliul Vatican II Între documentul Papei Pius al X-lea și Conciliul Vatican al II-lea au mai existat și alte intervenții magisteriale. Acestea au fost: constituția apostolică Divini cultus, de Papa Pius al XI-lea (1928); enciclica Mediator Dei, de
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
mult timp dorite și invocate în mod unanim, pentru ca să nu cadă în dispreț însăși autoritatea Bisericii, care, deseori, le-a propus și acum din nou le impune”. 6.3 Conciliul Vatican II Între documentul Papei Pius al X-lea și Conciliul Vatican al II-lea au mai existat și alte intervenții magisteriale. Acestea au fost: constituția apostolică Divini cultus, de Papa Pius al XI-lea (1928); enciclica Mediator Dei, de Papa Pius al XII-lea (1947) și enciclica Musicae sacrae disciplina
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
de Papa Pius al XII-lea (1947) și enciclica Musicae sacrae disciplina, de același papă Pius al XII-lea (1955). Toate aceste reflecții au confluat și au fost sintetizate în capitolul al VI-lea din constituția Sacrosanctum Concilium, din cadrul ultimului conciliu ecumenic, Vatican al II-lea (1962-1965). Acesta reafirmă toate conținuturile și prescripțiile precedente, dar cu o terminologie nouă, cu tonalitatea caracteristică a unui conciliu (autoritatea supremă a bisericii romane) și ținând cont de sensibilitatea omului modern, motiv pentru care indicațiile
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
confluat și au fost sintetizate în capitolul al VI-lea din constituția Sacrosanctum Concilium, din cadrul ultimului conciliu ecumenic, Vatican al II-lea (1962-1965). Acesta reafirmă toate conținuturile și prescripțiile precedente, dar cu o terminologie nouă, cu tonalitatea caracteristică a unui conciliu (autoritatea supremă a bisericii romane) și ținând cont de sensibilitatea omului modern, motiv pentru care indicațiile rămân actuale și în zilele noastre. Este reafirmat din nou scopul muzicii sacre și sunt redefinite calitățile ei pentru a fi o adevărată artă
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
să fie accesibile și corurilor mai mici și să favorizeze participarea activă a întregii adunări a credincioșilor”. Textele destinate cântului sacru vor fi conforme cu doctrina catolică și vor fi luate de preferință din Sfânta Scriptură și din izvoarele liturgice. Conciliul Vatican al II-lea a indicat doar directivele generale, urmând ca acestea să fie explicitate ulterior, într-un alt document mai amănunțit. De fapt, după o lungă dezbatere, animată de tendințe diferite și polemice, în anul 1967, s-a ajuns
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
în ceremoniile de cult, au avut drept rezultat efectul contrar; dar, în definitiv, în favoarea patrimoniului cultural al umanității, expresie a aceleiași nevoi de infinit pe care însăși Biserica încearcă să o încurajeze și să o susțină. Conștient de acest lucru, Conciliul al Doilea din Vatican va afirma că tot ceea ce a fost codificat, din punct de vedere muzical, de-a lungul celor două milenii în Biserica universală, constituie o comoară de o valoare inestimabilă, tradiția muzicală având întâietate asupra altor expresii
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
Părinților sinodali participanți la apropiatul Sinod extraordinar. CARLO CARD. CAFFARRA Arhiepiscop de Bologna Bologna, 11 iulie 2014 Sărbătoarea Sf. Benedict, Patron al Europei DIVORȚ ȘI NOUĂ CĂSĂTORIE ÎN BISERICA PRIMARĂ CÂTEVA REFLECȚII DE METODOLOGIE ISTORICĂ După intervenția Mons. Zoghby la Conciliul al II-lea din Vatican, au fost publicate numeroase cărți și articole care căutau să repună în discuție poziția Bisericii Catolice în materie de divorț și nouă căsătorie. Mulți din autorii acestora au căutat sprijin în mărturiile care ne rămân
Divorţaţi "recăsătoriţi" : practica Bisericii primare by Henri Crouzel S.J. () [Corola-publishinghouse/Science/100979_a_102271]
-
că acest lucru a fost acceptat de unii episcopi: mărturia lui Origen demonstrează acest lucru. Dar un lucru este să presupui sau să constați, și altceva să stabilești în ce măsură Biserica, prin gura sau documentele Păstorilor ei, ale Părinților sau ale Conciliilor ale căror acte sau canoane nu au ajuns până la noi, ar fi acceptat, ar fi tolerat sau ar fi respins conduita acestora. Pentru istoric este vorba de două chestiuni diferite, și care nu trebuie confundate. Într-o primă parte vom
Divorţaţi "recăsătoriţi" : practica Bisericii primare by Henri Crouzel S.J. () [Corola-publishinghouse/Science/100979_a_102271]
-
Statului, trebuia să-i disciplineze și pe păgâni. În ciuda convingerii lor că Gen 2,24, inserată în narațiunea creației îi privește pe toți oamenii, deci și pe păgâni, Părinții s-au preocupat cu adevărat numai de oițele lor: numai un Conciliu african a cerut ca indisolubilitatea să fie obiectul unei legi a Imperiului. Pe de altă parte, este greu să ne pronunțăm asupra autenticității spiritului creștin al anumitor împărați din secolele IV și V. S-a obiectat și în privința situației femeii
Divorţaţi "recăsătoriţi" : practica Bisericii primare by Henri Crouzel S.J. () [Corola-publishinghouse/Science/100979_a_102271]
-
cercetării noastre, totuși aceasta este atât de legată de cea precedentă, încât trebuie să o tratăm și aici. Înainte de toate trebuie să risipim o confuzie frecventă. Forma religioasă a căsătoriei a fost făcută obligatorie în Occident de către decretul Tametsi de la Conciliul din Trento: în Orient acest lucru s-a întâmplat mai înainte, în anul 895, prin Novella împăratului Leon al VI-lea cel Înțelept. Înainte, în Biserica latină, conform doctrinei scolastice care vedea în miri miniștrii sacramentului, prezența preotului nu era
Divorţaţi "recăsătoriţi" : practica Bisericii primare by Henri Crouzel S.J. () [Corola-publishinghouse/Science/100979_a_102271]
-
necesară: ajungea numai ca un bărbat și o femeie să-și exprime consensul lor, chiar dacă nu public, pentru a fi căsătoriți în realitate. Asta urmărea evitarea pericolului în care aceste căsătorii clandestine puneau indisolubilitatea, tocmai din cauza ascunderii faptului că la Conciliu, pentru a asigura caracterul public al angajării s-a decis, printr-o lege pozitivă, ca forma religioasă a căsătoriei să fie necesară pentru ca acea căsătorie să fie considerată validă. Fiindcă ceremonia religioasă nu era obligatorie, uneori se ajungea prea repede
Divorţaţi "recăsătoriţi" : practica Bisericii primare by Henri Crouzel S.J. () [Corola-publishinghouse/Science/100979_a_102271]
-
cu Panarion 59, sau pentru Tertulian, în Adversus Marcionem IV, 34. Atunci când, în ciuda unanimității tradiției manuscrise, cineva propune să modifice un text care să se adapteze tezei lui, sugestia este deseori primită ca fiind naturală: astfel s-a întâmplat cu Conciliul din Arles sau cu Atenagora, în Supplica 33. Dar atunci când ne permitem să constatăm dubiile în privința actualului textus receptus din Mt 19,9, ca fiind o consecință a tradiției patristice și a lecturii unei părți a manuscriselor, această observație nu
Divorţaţi "recăsătoriţi" : practica Bisericii primare by Henri Crouzel S.J. () [Corola-publishinghouse/Science/100979_a_102271]
-
Tertulian (De Patientia), Vasile din Ancyra și Teodoret. Multe din afirmațiile acestei cărți depind de tratamente asemănătoare. G. Pentru moment las la o parte capitolele V și VI, care vor să demonstreze că așa numiții PPPPPPPP din canonul 8 de la Conciliul din Niceea desemnează persoanele recăsătorite după văduvie, dar și pe cele recăsătorite după divorț, care ar fi admise, atât unele, cât și celelalte, să facă pocăință; îmi doresc, însă, să pot relua chestiunea mai târziu. Ceea ce am arătat până aici
Divorţaţi "recăsătoriţi" : practica Bisericii primare by Henri Crouzel S.J. () [Corola-publishinghouse/Science/100979_a_102271]