711 matches
-
te recompun iar/ înlăcrimatul meu nenufar!” (Cheie de brumă). În fine, Prințul chiparos (1997, cu desene de Cătălin Bursaci) cuprinde „colinde” în memoria fiului, în stilul popular pe care T. și l-a asumat, și un ciclu „cult” de poeme confesive (Prințul chiparos), care trădează aceeași suferință și dorința de a retrăi, într-un prezent imaginar, trecutul pierdut: „Jocul părea fără sfârșit/ aerul în nemișcare/ o navă transparentă/ este orașul străin/ în zbor planat ne purta.// Cu eșarfa dăruită de tine
TACOI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290034_a_291363]
-
Și Poveste pe care n-o pot scrie capătă tușe autobiografice, figura bunicii și dispariția în război a tatălui fiind bine integrate în firele narațiunii. În întregul ei, cartea revelează un scriitor care încearcă să își aproprie tehnica prozei moderne confesive. Voind parcă să recupereze timpul, la o distanță de mai bine de două decenii, Ț. își propune să realizeze ,,romanul total” în Numai tinereții i se iartă totul (I-II, 2001), unde pot fi urmărite concomitent o intrigă polițistă, o
ŢARANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290083_a_291412]
-
-se cum cerul în vastele răstimpuri / Foșnește stins de-a lungul taifunului de lut”. Invarianta elocuției lirice este însă hegemonia asupra afectivității și a stilului. Sensibilitatea se află, cum observă Constantin Ciopraga, „sub semnul aspirațiilor către «geometria» versurilor”. Elegiace, meditative, confesive, descriptive, patetice, satirice, poeziile sunt lucrate cu scrupul artizanal. Fascinat de muzică, Ț. năzuiește, uneori narcisiac, la sonoritatea fluidă, la perfecțiunea versificației, la spunere impecabilă. Des invocatul Orfeu conviețuiește, în spiritul său, cu Dedal, fiindu-i subordonat. Conștient de acest
ŢAŢOMIR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290097_a_291426]
-
aceea, Jurnalul fericirii, jurnalul unei convertiri religioase se deschide cu aceste cuvinte din evanghelistul Marcu: „Cred, Doamne, ajută necredinței mele”. Este neîndoios cartea cea mai frumoasă a lui S. și, în același timp, una din cărțile de căpătâi ale literaturii confesive românești. Ea impune un destin, în sensul pe care îl dă Malraux acestui concept: destinul unui om care știe să își transforme experiența într-o formă a conștiinței sale. Scriitorul trece printr-o experiență existențială greu de imaginat și iese
STEINHARDT. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289916_a_291245]
-
este o proză mai izbutită, folosind drept artificiu compozițional motivul scrisorilor găsite. Aproape toată nuvela e alcătuită din epistole. Naturalețea exprimărilor, verosimilitatea și viața ce se degajă dau acestor pagini un parfum aparte. Dar T. înregistrează cele mai multe reușite în textele confesive, ca în Efimeridele (I-II, 1930-1937), scriere memorialistică și roman despre formarea sa spirituală și intelectuală. Între paginile de evocare pe care le-a scris, un loc aparte îl ocupă monografia din 1922 dedicată lui Eugeniu Carada, unchi dinspre mamă
THEODORIAN-CARADA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290162_a_291491]
-
-i vindecă Iisus sînt îndrăciți sau orbi. Nu sîntem și aci, oare, în planul simbolic? Vindecarea e liniștire și vedere clară. Cred, deci, că nu e vorba de fiziologie, ci de spirit. Cînd scrie, „nenea Jean” se ferește să fie confesiv, direct. În discuțiile obișnuite, el se arată a fi un observator fin, plin de umor al comportamentelor celorlalți, însă „înțepăturile”, malițiile, „spiritele” nu trec în textele sale. Pentru că il est juste milieu et trșs comme il faut, acestea sînt „albe
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
transpunerea realului o implică sau o pretinde. Ficțiunea se ivește din observația trăită, din faptul concret care devine literatură. Sondând cu predilecție fenomenul negativ, detectat cu subtilitate și rafinament, proza aceasta austeră este dublată de o intenție satirică. De factură confesivă, nota ei esențială este dată de neputința iluzionării. O luciditate inchizitorială controlează totul, deoarece atitudinea se naște dintr-o adevărată „vocație” a neîmpăcării. Personajul preferat al prozatorului este un ins care stârnește automat reacții colerice la cei din jur, „condiția
GABRIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287121_a_288450]
-
expresive, distribuite în proze scurte, care denotă imaginație epică și virtuozitate verbală. Iarna îngerilor (2002) este romanul nașterii unui roman, într-o formulă în care autorul își retrage propriul comentariu din substanța epică, permițând astfel personajului principal degajarea unui flux confesiv de tip diaristic. O dramă erotică (imposibilitatea realizării unei comunicări durabile cu partenera, dar și incapacitatea de a se sustrage obsesiei pentru ea) se suprapune unei crize existențiale (sentimentul nerealizării profesionale într-o redacție condamnată la monotonie și automatism). Debutul
DASCALU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286695_a_288024]
-
volume de nuvele și multe romane, o proză realistă de analiză modernă, între psihism și erotism, scrieri elaborate ca niște „albume de familie”, cu „destine” omenești obișnuite și medii diverse, într-un stil totdeauna supravegheat, cu coloraturi lirice și tonalități confesive. Aceeași atmosferă se află în nostalgicele sale versuri din volumele Intermezzo (1939) și Flori de hârtie (1947). Dar reacțiile criticii au fost contradictorii: Pompiliu Constantinescu va aprecia nuvelele, dar va găsi romanele schematice, Perpessicius va metaforiza pe marginea lirismului prozatoarei
DEMETRIUS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286729_a_288058]
-
Titel), autoarea folosește un ton discret, evită, de regulă, melodrama și exploatează faptul insignifiant cu subtext poetic. Trecută prin școala reportajului, ea dovedește înzestrare, verism, dar și un simț dramatic al detaliului. Încearcă să descopere oameni și destine, provoacă monologul confesiv și câștigă în autenticitate prin gesturi și replici. Și în proza din volumul În căutarea Penelopei (1978) e o ambianță colocvială, se poartă dialoguri „de la om la om”, sunt „culese” personaje din cotidian și se configurează un fel de portrete-document
DIMA-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286765_a_288094]
-
literară necesare (cronologia constituirii grupului, aportul protagoniștilor la fondul doctrinar comun, modul de participare individuală și diferențele implicite etc.), în schimb, comentariul, interpretarea scrierilor „târgoviștenilor” au o formulă colocvială, suplă, ingenioasă, echilibrat distribuită între rigoarea supunerii la obiect și digresiunea confesivă. Criticul investighează nuanțat modurile particulare și formele predilecte ale prozatorilor analizați de a se raporta la lumea literaturii („catalogul de imagini”, „lista”, „repertoarul de teme”, „jurnalele”, „autoportretele”). Felul de a proceda din primul studiu critic este continuat în Arhiva de
DRAGOLEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286853_a_288182]
-
este studiat mai degrabă tematic de Marx, pus În relație cu științele umane de Ruffel și rămîne să fie explicat În cea mai foucaldiană manieră de Ranciere prin Înlocuirea unei poetici cu o alta (reprezentativă cu expresivă). Cartea, mai degrabă confesivă, a lui Tzvetan Todorov nu diferă foarte mult În concluzii de celelalte, dar perspectiva de pornire e diferită. Teoreticianul bulgar vede În declasarea literaturii un efect al predării literaturii În deceniile din urmă, În Franța mai ales. Demersul e și
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
autoficțiunea “memoriei personale” i-ar avea ca exponenți pe Marguerite Duras, Nathalie Sarraute, Louis-René des Forêts: Ei se revendică, probabil, de la Proust sau Virginia Woolf, pretîndu-se ca nimeni alții la un demers fenomenologic de analiză a literaturii. Dar În fața valului confesiv hard al ultimilor ani, selecția nu stă În picioare. Nici Doubrovski n-are ce căuta alături de Annie Ernaux, nici des Forêts alături de Sarraute. “Romanul exhibiționist” este realizat după criteriile poeticii expresivității. Herve Guibert, În Des Aveugles, reeditează, ca și Suskind
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
roborative. Lydie Salvayre creează un univers interior halucinant dar totodată foarte precis. Citind-o, alături de alți romancieri ai anilor 1990, putem afirma că o direcție a prozei franceze contemporane este cu atât mai impresionantă cu cât se apropie de tonul confesiv, intim, dar și de șocurile fulgurante ale poeziei. Autoficțiunea mizează, la fel ca și poezia, pe funcția expresivă a limbajului: paradigma este romantică, dar exercițiul autorelativizării va fi fost Între timp realizat. Aceasta pentru literatura născută din crize - mulți se
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
ales din ea? Frazele frumoase nu mai sunt bune la nimic, nu se mai potrivesc. Ce păcat. Asta Înseamnă că de acum Încolo trebuie să spunem lucrurilor pe nume.” Așa, crima Irènei capătă motivație, așadar și justificare istorică, iar șuvoiul confesiv care pune cap la cap fragmente colate doar prin tehnica fluxului conștiinței se constituie În expresia modulată de convențiile romanești a unei mari dezamăgiri, Întinse pînă la limita disperării, o experiență ce debordează individul și cuprinde victimele Sistemului. Cartea ridică
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
transcriu”. Literatura ca imn al fructelor pămîntului, literatura ca ex-stază, iată o idee atît de foucaldiană despre literatură - mă gîndesc la La Pensée du dehors. Am vorbit prea puțin despre virtuțile estetice ale romanului. E drept, tonul abraziv și hemoragia confesivă opresc desfășurarea imaginilor În arpegii ample impun sintaxei precipitare și supun lectura unui ritm pe alocuri industrial (dar asta face parte din “autenticitate”). Față de colegele ei Întru abordare și stil (Lydie Salvayre pentru urgența revendicativă și descinderea În social, multe
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
sentimental, Odette, Conversații cu o moartă, Icoane la mormântul Irinei fac să circule aceeași problematică și același tip de personaje ca în romane, de fiecare dată existând un eu masculin care încearcă să se explice, să se analizeze, expunându-și confesiv experiența și înregistrându-și trăirile. „Întotdeauna, sub orice inițiativă de a mea, cea mai spontană posibilă, surprind și instinctul de a mă analiza”, mărturisește naratorul, ce se numește, recurent, Sandu, pe parcursul majorității construcțiilor romanești. „Mă recitesc”, spune el într-un
HOLBAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287444_a_288773]
-
focul verii / într-un ceas mic / sfârtec cămașa subțire / de borangic. / Netezesc părul / ascuns subțiori / firele una cu alta surori. / Deșir bob după bob, / e dulce savurosul rod,/ crescut pe o singură tulpină / dreaptă, susținută de / aripi de lumină” (Porumb). Confesive, respirând sinceritate, versurile dezvăluie o permanentă căutare de sine, neocolind presimțirea obsesivă a morții, primită cu resemnarea și liniștea înțeleptului care cunoaște rânduiala lucrurilor, ca în Agonia timpului: „Bătrân, / abia își trage suflarea, / opaițul pâlpâie, / se stinge lumânarea. // Sfârșitul afurisit
IENCIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287504_a_288833]
-
ai generației optzeciste) sunt convocate în text, ci zbaterile profunde și tragice ale eului. Calvarul suferinței psihice e adus în text și înregistrat în consubstanțialitatea lui cu interogațiile existențiale ultime, resimțite dramatic, și obiectivate cu luciditate într-un discurs nu „confesiv”, ci mai degrabă oracular. Cititorul e confruntat direct cu delirul și suferința extremă, „înscenate” aievea și, totodată, ridicate la măsura marii poezii. O poezie oarecum manieristă (în sensul „bun” al termenului), o poezie desigur „viscerală” (mai mult în recuzită), dar
DAIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286655_a_287984]
-
Continuitate (1970), 46 scriitori în dialog cu județul Dolj (1977), „Ramuri” (1980), Almanahul „Ramuri” (1983). Semnează și Șină Leonte. Volumul de debut, Ploaie în aprilie, apărut în 1964, este structurat pe motive lirice autobiografice sau social-istorice, într-o delicată poezie confesiva, care ascunde însă un potențial pasional exploziv. Dacă experiențele autentice sunt traduse prin imagini concrete și vii, ecou al prospețimii senzațiilor, entuziasmul pentru efortul țărânilor sau al muncitorilor sondori sună în schimb convențional. Hora de mână (1968) notează poezia vieții
DANCIULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286682_a_288011]
-
Din 1985 este secretar organizatoric al Asociației Scriitorilor din Cluj-Napoca. A debutat în 1965, cu un grupaj de poezii, în revista „Steaua”. Primul său volum, Culorile începutului (1968), propune imaginea unei poete cu o sensibilitate nedisimulată, care, pe un ton confesiv, feminin, se declară „soră cu stâncile,/ cu stelele, cu iarba...” Acest sentiment de fericită integrare și reverie în natură este explicabil printr-o remarcabilă forță vitală, primară, moștenită de la strămoși, și dă naștere unei lumi armonioase în care nu încape
CETEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286182_a_287511]
-
București, intră în magistratură, de unde trece consilier juridic, apoi șef de serviciu în Ministerul Învățământului, până la pensionare (1967). A debutat în 1924, cu versuri, la „Adevărul literar și artistic” (semnând A. Lucaci), și editorial cu volumul Vitralii (1967). Poeziile sale confesive, relativ meșteșugite, cu o vagă tentă ironică ce atenuează oarecum imagismul și intimismul gratuit, stau sub zodii multiple, reținând atenția prin voința de plasticitate și vitalismul de sorginte țărănească. Sunt învederate o certă aptitudine a dialogului și o indiscutabilă voință
CHIORALIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286200_a_287529]
-
substituie una spiritualizată, în care se împletesc legenda, istoria, cultura modelatoare de stări sufletești. Toate acestea apar ca etape ale unei existențe ce poate fi narată prin prisma unui sentiment; dar chiar și în această ipostază poetul își controlează efuziunile confesive. Lirica lui C. este o lirică de reflecție, precis organizată. Același simț al construcției guvernează jocurile de limbaj și așezare în pagină din întinsul poem Ion Creangă, craiul semnelor (1995). Alcătuire voit severă, structurată formal pe consecuția alfabetică a literelor
CIOBANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286242_a_287571]
-
ca profesoară, apoi ca redactor la revista „Cutezătorii”. Debutează cu un grupaj de povestiri în „Luceafărul” (1966), colaborând ulterior și la „România literară”, „Viața românească” ș.a. Volumul Liliacul cânta în surdină. Ars amandi (1968), care cuprinde două microromane, adoptă formula confesivă pentru a trata superficial, dar dezinvolt și cu prospețime, teme ca iubirea sau moartea, invidia sau generozitatea. Nuvelele din Aldebaran (1970), mai puțin reușite la nivelul epic decât la cel al notației unor procese sufletești tulburi, urmăresc destinul unor femei
GHIRVU-CALIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287269_a_288598]
-
morga inflexibilă și superioară a demnitarului român. Este destins, senin și totuși concentrat. Este direct și lipsit de orice emfază. Rugat să vorbească despre propria persoană, opune rezistența firească a intelectualului: „Trebuie să fiți convingător, pentru că nu sunt un ins confesiv”. A fost cea dintâi dintre „confesiunile” domnului ministru. Răzvan Ilie: Pentru a fi cât mai convingător, încerc să intru oarecum mai brusc în dialog. Mai aveți timp să citiți, domnule Ungureanu? Sunt convins că aveți o agendă foarte încărcată și
Întotdeauna loial by Mihai Răzvan Ungureanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/2017_a_3342]