802 matches
-
pe un ansamblu de relații asimetrice profesor-elevi; mai mult, comportamentul de bază al profesorului vizează impunerea prestigiului și a autorității prin utilizarea pedepsei. 2. Negocierea: din punct de vedere al managementului clasei, această negociere se prezintă sub două aspecte: explicită (consensuală) implicită (ascunsă, realizată cu elevi care vor exploata permanent limitele de toleranță ale profesorului, determinându-l să accepte lucruri care se abat de la normele stabilite). 3. Fraternizarea: survine ca o consecință a imposibilității cadrului didactic de a domina situațiile apărute
Managementul problemelor de disciplină la şcolarii mici by Rodica Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Science/1651_a_3071]
-
și Mastanduno, se afirmă că stabilitatea este fixată în sistemul internațional post-Război Rece. Totuși, Deudney și Ikenberry se deosebesc de alți autori deoarece explică această continuitate în termenii "liberalismului structural", așa cum îl definesc ei, sau instituționalizarea unui sistem de relații consensuale între statele occidentale. Deudney și Ikenberry precizează că trăsăturile cheie ale acestui sistem reflectă "co-legarea" din punct de vedere al securității, prin folosirea unor instituții de securitate care constrâng reciproc (mai ales NATO și Tratatul de Securitate cu Japonia), prin
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
trăsătură comună a Parlamentului European și a Camerei Reprezentanților o constituie rolul comisiilor în procesul de adoptare a actelor legislative. Conform lui Kreppel 81, munca legislativă se desfășoară în comisiile Camerei. Activitatea din comisii este caracterizată de expertiză și decizii consensuale, generate de probitatea profesională și de experiența în administrarea respectivelor domenii. Acest sistem presupune ca cel mai vechi membru al unei comisii să devină, indiferent că aparține majorității sau nu, președinte sau membru de rang înalt, sistem ce garantează fructificarea
by Gabriel-Liviu Ispas [Corola-publishinghouse/Science/1020_a_2528]
-
tehnologia necesară pentru a realiza acest lucru, costurile tranzacționale sunt ridicate, inhibând posibilitățile de cooperare Între actori. În termenii teoriei durkheimiene am spune că, atunci când părțile corpului social (drepturile) nu sunt suficient diferențiate și individualizate Într-o manieră clară și consensual acceptată există deficite de solidaritate organică, adică de cooperare bazată pe complementaritatea diferențelor; drepturile ar fi ambigue și insuficient asumate. Spre deosebire de Williamson, North introduce și instituțiile sociale (definirea drepturilor de proprietate) alături de tehnologie, În ecuația determinării costului tranzacțional. Dacă primul
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
astfel de nivel: forma de guvernământ, legile organice sunt exemple de instituții ce se manifestă la nivel social sistemic. Ele Întemeiază cooperarea socială În sens larg, contractul social. La acest nivel instituțiile se fundamentează pe piloni reglatori, normativi și cognitivi consensuali. Elementul relațional cel mai important la acest nivel Îl constituie acțiunea statului. Puterea statului este generală și afectează societatea ca Întreg, chiar dacă domeniile În care este exercitată suportă această influență În mod diferențiat. Krasner (1978:58) afirmă: Nu avem nici un
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
angajamentul actorilor cu privire la o serie de drepturi și obligații asumate mutual, fiind În afara conștiinței colective. El exprimă voința indivizilor, interesul reciproc și puterea lor de negociere. Desigur, contractul, la rândul său, este instituționalizat, În măsura În care este socialmente construit (sensurile sale sunt consensuale) și recunoscut. Există anumite semnificații sociale ale contractului ca relație Între actori ce trebuie să se supună anumitor rigori. De exemplu, În cazul contractelor individuale de muncă, există prevederi social impuse, mai presus de posibilitatea de negociere a actorilor, precum
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
acestora. Contractul este angajamentul scris al acțiunii sociale, dar el este posibil doar Într-un cadru social definit care constituie chiar capacitățile de acțiune ale actorilor. Un exemplu de contract În care componenta instituțională este minimă este acela al uniunii consensuale Între indivizi; În acest caz, negocierea dintre actori angajează capacitățile acestora de acțiune, iar situațiile neprevăzute sunt soluționate intern. Pe de altă parte, căsătoria constituie o altă formă de cooperare, Însă ale cărei condiții sunt pecetluite de societate Într-o
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
dintre actori angajează capacitățile acestora de acțiune, iar situațiile neprevăzute sunt soluționate intern. Pe de altă parte, căsătoria constituie o altă formă de cooperare, Însă ale cărei condiții sunt pecetluite de societate Într-o mult mai mare măsură decât uniunea consensuală. Identitatea și angajamentele părților Într-o căsătorie sunt asumate social, nefiind lăsate la latitudinea negocierii interindividuale. Ipostazele de părinte, fiu sunt construcții sociale cărora tot societatea le atribuie majoritatea drepturilor și obligațiilor. Aceeași construcție socială este implicată În cazul relațiilor
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
unor evenimente (În cazul nostru, interese) (2) considerată legitimă de către o populație dată și (3) de natură să producă așteptări convergente În rândul populației respective. Totuși, clasificarea este un act de putere (are o componentă politică) și nu este Întotdeauna consensuală. „Viața socială, spunea V. Mihăilescu (2004), este prin definiție conflictuală, căci nici o clasificare [...] nu poate fi considerată În mod realist ca Întrunind pentru totdeauna acordul tuturor”. Legitimarea anumitor interese În detrimentul altora și construirea unor așteptări legate de apariția anumitor interese
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
tuturor”. Legitimarea anumitor interese În detrimentul altora și construirea unor așteptări legate de apariția anumitor interese În contexte date constituie fundamentul social al acestora. Ea presupune ierarhizarea și integrarea instituțiilor (simbolurilor și practicilor) legitimate În ultimă instanță printr-o teleologie socială consensuală. Legitimarea se face din perspectiva teleologiei sociale integratoare (dezvoltarea socială și economică rațională În societățile moderne). Astfel anumite interese pot fi convergente acestei teleologii raționale, fiind clasificate ca legitime și producând așteptări sociale, În timp ce altele sunt percepute ca negative În
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
trebuie să vină, în primul rând, din interiorul regiunii, aceasta neputând fi impusă în mod artificial din afara; însă chiar și în aceste condiții consider că este necesară o importanță contribuție externă. Deoarece, în ultimul deceniu, s-a remarcat o creștere consensuala la nivelul comunității internaționale în legătură cu așa-numita provocare fundamentalista, este necesară o înțelegere mai profundă a naturii culturii islamice, a valorilor și a dimensiunilor ei politice. În acest sens, trebuie să se facă distincție între amenințarea venită dinspre islamul politic
[Corola-publishinghouse/Science/84948_a_85733]
-
au luat măsuri de protecție socială financiară care vor avea efecte pozitive în familiile sărace cu copii, introducerea unor alocații speciale pentru familiile monoparentale și familiile cu mulți copii fiind două dintre exemple. Se înregistrează deja situații în care cupluri consensuale cu copii din rândul minorității rrome solicită eliberarea de certificate de naștere pentru copii pentru a beneficia de noile prevederi legale. În trecut și în prima perioadă de tranziție, până în 1997-1998, marea majoritate a copiilor abandonați erau plasați în instituții
[Corola-publishinghouse/Science/2161_a_3486]
-
un eșantion reprezentativ în toate acțiunile și opiniile sale. De altfel, se caută diversificarea surselor, evitarea purtătorilor de cuvânt oficiali, aflarea punctului de vedere feminin; cei slabi sau dominați nu mai sunt ignorați. Ideea că societățile "simple" sau "restrânse" sunt consensuale a fost dezmințită pe măsură ce studiile pe teren deveneau mai precise. Prin urmare, scriitura trebuie să înceteze să dizolve această diversitate într-o unitate abstractă; dimpotrivă, trebuie să o respecte și să-i devină ecou. Forma textului ia ușor aspectul ezitant
Antropologia by Marc Augé, Jean-Paul Colleyn [Corola-publishinghouse/Science/887_a_2395]
-
definească scopurile sociale, să legitimeze sistemul politic cu un singur partid și economia centralizată, toate acestea, din perspectiva ideologiei comuniste. Tabel 2.4. Configurația elitelor naționale și regimurile politice asociate Diferențierea elitei (eterogenitate, diversitate) Unitatea elitei Puternică Slabă Largă Elită consensuală (democrația stabilă) Elită fragmentată (democrația instabilă) Restrânsă Elită ideocratică (regim totalitar) Elită divizată (regim autoritarian) Sursa: Higley, Pakulski, Wesolowski, 1998: 5 Comunismul a însemnat printre altele distrugerea elitelor anterioare (amenințare, descurajare, subminare și chiar teroare) și construirea unei noi elite
by Adela Elena Popa [Corola-publishinghouse/Science/1048_a_2556]
-
și în momentul în care unitatea ei a început să slăbească, prin mișcările și acțiunile dizidente și dezaprobarea venită din partea regimurilor politice vestice. Dezideratul României era ca la sfârșitul tranziției, odată cu celelalte transformări necesare, să fie condusă de o elită consensuală, specifică democrației stabile. Însă anii parcurși până acum, au dovedit cât de dificil este acest lucru. După ce în primii ani ai tranziției, elita (elitele) României au fost divizate pe marginea unor probleme fundamentale legate de reforma economică sau democrație, politica
by Adela Elena Popa [Corola-publishinghouse/Science/1048_a_2556]
-
relevanți pentru postmodernitate este toleranța ca atitudine generală. Particularizând, putem vorbi de toleranță față de noile modele familiale, față de comportamente cum ar fi avortul sau homosexualitatea, sau toleranța ca acceptare a diferențelor între oameni. Noile modele familiale (familia monoparentală și cuplul consensual) sunt surprinse în EVS 1999 prin itemii v148, v150 și v151 (vezi Anexa 3, punctul 2). Populația din rural este însă extrem de conservatoare, în privința ambelor probleme: 93,4% din subiecți consideră că un copil nu poate crește fericit decât cu
by Adela Elena Popa [Corola-publishinghouse/Science/1048_a_2556]
-
timp a acesteia. Comunitatea, spune el, "trebuie construită și reconstruită", pentru că nu orice "comunitate se evidențiază prin solidaritate, nu este omogenă în atitudini sau eliberată de conflicte". În acest fel Burke relativizează opinia lui Durkheim care a impus un model consensual al comunității. Aceasta este o viziune nu doar mai actuală, ci și mai realistă a comunității. Același autor consideră că sistemul comunitar are patru caracteristici de bază: o atitudine refractară a oamenilor față de schimbare, ierarhie socială tradițională bazată pe naștere
by Adela Elena Popa [Corola-publishinghouse/Science/1048_a_2556]
-
sistem electoral majoritar (plurality); pluralismul grupurilor de interese; guvern centralizat și unitar; constituție flexibilă și dominanță parlamentară; existența unor forme exclusive de democrație reprezentativă (absența mecanismului de consultări directe). Cele mai relevante atribute ale celui de-al doilea model, modelul consensual, sunt: guverne formate din mai multe partide și coaliții mari; separarea formală și informală a executivului de legislativ până la atingerea unui echilibru între cele două puteri; bicameralism simetric și o posibilă supra-reprezentare a minorităților; sistem multipartid cu diverse dimensiuni conflictuale
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
concluzii mai corecte în privința caracteristicilor fiecărei țări. Dar, mai presus de toate, modificările substanțiale ale unuia sau mai multor aspecte ne ajută să observăm cum, într-un anumit interval de timp, democrația examinată a trecut de la soluții "majoritare" la soluții "consensuale" sau viceversa, într-o mai mare sau mai mică măsură, ținând cont de numărul și caracteristicile dimensiunilor analizate. Diferența dintre soluția prezentată mai sus și tipologiile multiple constă în asemenea limita strategiei polare, limită care rezidă în considerarea doar a
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
mai mare sau mai mică măsură, ținând cont de numărul și caracteristicile dimensiunilor analizate. Diferența dintre soluția prezentată mai sus și tipologiile multiple constă în asemenea limita strategiei polare, limită care rezidă în considerarea doar a modelelor democrației (majoritar și consensual), lăsând deoparte soluțiile intermediare, care constituie majoritatea cazurilor concrete. Cu alte cuvinte, este extrem de important să determinăm când un caz e mai apropiat sau nu de modelul majoritar sau consensual, sau dacă modificarea unei dimensiuni are loc într-o direcție
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
care rezidă în considerarea doar a modelelor democrației (majoritar și consensual), lăsând deoparte soluțiile intermediare, care constituie majoritatea cazurilor concrete. Cu alte cuvinte, este extrem de important să determinăm când un caz e mai apropiat sau nu de modelul majoritar sau consensual, sau dacă modificarea unei dimensiuni are loc într-o direcție sau în cealaltă. În cele din urmă tipologiile multiple permit redefinirea unor modele mai specifice, și, în acest sens, ele permit o mai mare precizie în identificarea unei democrații în raport cu
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
partid, clientelismul, formele de corporatism și gatekeeping-ul de partid, sub diferite forme, sunt așadar "ancore" principale care se pot suprapune, amplificând procesul de consolidare. Legitimitatea "exclusivă" și "inclusivă" sunt cele două rezultate principale ale procesului de legitimare, cu adaosul aspectelor consensuale. Ipoteza de bază, derivată din analiza empirică a situației Italiei din anii de după război și a situației din alte trei țări din sudul Europei (Spania, Portugalia și Grecia) în anii șaptezeci și optzeci, demonstrează că o descriere mai eficientă a
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
între elementele care influențează calitatea democrației, reprezintă resurse majore pentru o țară, contribuind, astfel, fie la o egalitate, fie la o mai mare eficiență, cu impact pozitiv și asupra celorlaltor dimensiuni. Această categorie de indicatori este strâns legată de democrațiile consensuale (privind, mai ales, relația dintre guvern și partide). Rezultă că asemenea democrații, caracterizate prin guverne formate de mai multe partide și coaliții largi, cu separare formală și informală între executiv și legislativ, cu sistem multipartid cu probleme conflictuale importante, sistem
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
negativ responsabilitatea (accountability) și rule of law. În altă ordine de idei, aceasta este, în opinia unor autori, chiar dimensiunea centrală a calității democrației. Pentru a măsura calitatea democrației și pentru a oferi un suport empiric ipotezelor conform cărora democrațiile consensuale dispun de o calitate superioară celorlalte modele, Lijphart se bazează pe cercetările deja existente în literatura de specialitate, adaptându-le obiectivului său. El ia în considerare anumite aspecte, cum ar fi respectarea drepturilor, competiția, participarea, satisfacția față de democrație, participarea electorală
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
toate fiind componente ale calității democratice). Se evidențiază astfel patru probleme. Prima: anumite măsuri par tautologice și false. Dacă susținerea populară a guvernului e un indicator al calității, democrațiile care nu sunt caracterizate de coaliții ample (o caracteristică a modelului consensual) ar trebui să se dovedească a fi democrații de o calitate superioară. Gradul de susținere a guvernului, în schimb, e (de multe ori) rezultatul unor momente de criză a democrației, cu elemente lacunare în cea ce privește calitatea (de exemplu
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]