3,537 matches
-
Singura nedumerire privește jumătatea a doua a cărții, unde pictorul strînge meticulos o puzderie de texte și cronici plastice al căror obiect este propria pictură. Senzația pe care ți-o lasă e deconcertantă, evlaviosul pictor lepădîndu-și smerenia spre a-și contempla cu trufie chipul oglindit în laudele criticilor. E aici ceva dintr-o semețire orgolioasă de rău-augur, nici un artist sigur pe el nepierzîndu-și vremea cu antologarea banalităților prețioase pe care contemporanii le-au spus de-a lungul timpului despre el. În
Pictura văzduhului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5913_a_7238]
-
Mai mult, un martor trăind în ascuns sentimentul de putere pe care i-o dă conștiința că are de-a face cu oameni mai slabi ca el. De aceea, deprins a surprinde tulburările de spirit, ochiul cu care un psihiatru contemplă lumea nu e nici moral, nici estetic și nici ideologic, ci clinic. Clinic însemnînd: obișnuința de a găsi tipare morbide în detalii de comportament, dar o obișnuință care, devenind o a doua natură, îi impregnează simțul valoric. Pentru un astfel
Ochiul clinic by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6241_a_7566]
-
tîrîndu-se pe sol și susținînd superioritatea de principiu a senzațiilor în raport cu găunoșenia falacioasă a idealurilor înalte. Dar un helmint care caută să fie fericit fără a-i stînjeni pe alții și fără a-și dăuna sieși. Hedonistului acestuia orizontal îi contempli tîrîtul, îi admiri șerpuirile, după care te întorci la vulturi. Cam asta e senzația cu care rămîi citindu-l pe Onfray. Un cinic jovial care te intrigă fără să te înalțe, scremîndu-se din nevoia de a susține o platitudine care
Hapaxul existențial by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6259_a_7584]
-
mereu un tonus optimist. Sagacitatea comentariilor fac din volum o lectură care prinde cititorul, suita de situații bizare dînd cărții aerul unei narațiuni care, dacă nu e dramatică, negreșit e încărcată de suspans. E admirabilă ușurința cu care pacientul își contemplă nenorocirea, ba chiar umorul amar cu ajutorul căruia iese din situații stînjenitoare. Singurele dăți cînd autorul e patetic sunt pasajele în care, atins de duioșie, simte nevoia să-și exprime recunoștința față de medici, caz în care, proza lui Mirel Cană cade
Mușcătura bursucului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6059_a_7384]
-
o fi făcut Dimitrie Anghel în Franța, atunci cînd altor scriitori români le fusese de ajuns un singur an parizian pentru a le modifica viața? Nimic - în orice caz, nimic vizibil: s-a lăsat cu delicii absorbit de Paris, a contemplat Orașul-lumină timp de zece ani, petrecîndu-și cea mai mare parte a timpului la masa unei cafenele. S-a complăcut în situația unui être de loisir; în capitala Franței ar fi rămas pînă la sfrșitul vieții, dacă banii proveniți din moștenirea
„À la recherche du temps perdu” avant la lettre by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/6149_a_7474]
-
multiplicat la nesfîrșit, proteic în forme, parfumuri și culori... Poetul a intuit în flori simbolul perisabilității, al efemerului. Invazia florală nu semnifică aici renașterea naturii, dimpotrivă: florile se veștejesc mereu, își transmit imaterial parfumul, se află în pragul scuturării, își contemplă petalele căzute. Apar surprinse în clipa lor ultimă, ca năvală finală de frumusețe, iar ansamblul evocă mai degrabă un decor funebru, chiar dacă adăpostit de o grădină. Asocierea culorilor și a parfumurilor provoacă transe; grădina lui Anghel provoacă somn hipnotic, pierderea
„À la recherche du temps perdu” avant la lettre by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/6149_a_7474]
-
de toți ceilalți, puștiul începe o goană nebună pe străzile sărăcăcioase ale unui mic oraș sicilian, Bagheria, Baaria, și accelerând, își ia zborul asemeni unui avion plutind peste orașul care i-a dat viață. Mai târziu, copilul devenit adult îl contemplă de pe o înălțime și nu spune decât atât, „Ah, Baaria", un oftat care pare adresat unei femei iubite, pentru ca spre final, îmbătrânit, despărțindu-se de fiul său pe un peron și întrebat de acesta asupra familiei sale, „De ce cred toți
Baaria, mon amour! by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/6296_a_7621]
-
Mircea Mihăieș Un critic muzical englez, prezentând discul Old Ideas, emite câteva observații importante despre recentul album: „Nu idei noi aștepți de la Leonard Cohen. Ce aștepți e să te adâncești în întunecimea unei voci și să contempli lucrurile esențiale: dorința și pierderea; eșecul și mântuirea; comedia înspăimântătoare a existenței și inevitabilul ei sfârșit.” Aceste fraze se potrivesc la fel de bine atât primului disc al lui Cohen, cât și celui mai recent. Continuitatea, unitatea, fascinanta monotonie a melodiei sunt
Vechimea, adâncul (2) by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/4873_a_6198]
-
ciripitul păsărilor, zumzetul albinelor ș.a.m.d.?“, el vizează faptul că senzațiile noastre sunt filtrate de o reflecție, rotitoare, în speță, în jurul a ceea ce ființa noastră a fost și ar trebui să redevină. A fi, pur și simplu, și a contempla pot descrie la fel de bine cel două stări. Or, Cioran, tip testamentar, ca și Nietzsche, de timpuriu, simte naiv, dar resimte profund sentimental, dând seamă, adică, simultan, de o persoană care e percepută drept copil de Simone Boué (ceea ce o împiedică
Gândirea imprevizibilă by Gabriel Coșoveanu () [Corola-journal/Journalistic/4836_a_6161]
-
s-a întors la varianta princeps și i-a indicat în secțiuni speciale textele inserate în 1971. În felul acesta, cititorul are sub ochi atât textele incluse în ediția I, cât și textele adăugate în ediția a II-a, putând contempla acea deșertăciune literară de care are parte un text atunci când e supus autocenzurii. Din acest motiv, justificarea îngrijitorului e plauzibilă: o cronică rămâne o piesă de arhivă pe care o redai ca atare, fără să ții seama de rectificările la
Critica în foileton by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4839_a_6164]
-
un „ego transcendental”. Acest așa-zis „cuplu” servește mai apoi drept model pentru felul în care „adevărul și lumina interioare dezvăluie o singură enigmă”. Argumentul, deși nu e încă limpede care este acesta, este impecabil, iar cititorul forțat să-și contemple ignoranța. Întreg „studiul” este construit în același fel, adeseori cu accente la fel de hilare. În afara unei paralele ceva mai articulate și mai elaborate între stadiile existenței unui alt personaj romanesc al lui V. Horia, prințul Radu- Negru, și cele trei etape
Scriitorul care își confunda cititorii cu o pălărie by Paul-Gabriel Sandu () [Corola-journal/Journalistic/4856_a_6181]
-
nu prea convinsă. În schimb, Oedip privește avalanșa imaginilor uluit, fascinat, îngrijorat și, în același timp, amuzat, alarmat, excitat, morbid, speriat. Fără să-și poată desprinde privirea de pe ecran, urmărindul cu sufletul la gură, el cere un fotoliu pentru a contempla comod acest prezent spectaculos și zbuciumat. Constatând că toate acestea se întâmplă chiar acum, el remarcă vesel diferența dintre catastrofele exterioare și spațiul securizant al spectatorilor: Acolo e rău, dar aici e foarte bine. La Delphi nu se întâmplă nimic
Oracolul dereglat by Alexandra Ciocârlie () [Corola-journal/Journalistic/5241_a_6566]
-
puțin comună din această familie a bolilor neuromusculare - este că, în primul rând, nu se pierd simțurile (o binecuvântare discutabilă), și în al doilea că nu e dureroasă. În contrast cu oricare altă boală gravă sau mortală, ți se dă libertatea să contempli în voie și cu un minim discomfort progresia catastrofică a propriei tale deteriorări.” Stilul direct al mărturisirii, renunțarea la orice fel de iluzii privind vindecarea și absența totală a strategiilor amânării ne trimite încă de la primele faze într-un regim
Memorii de dincolo de mormânt (IV) by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/5281_a_6606]
-
elibera semenii. Acum însă orașul este privit ca pe un loc încărcat nu numai de o actuală amenințare, dar și de o viitoare promisiune. Acolo se află marea provocare pentru noua lume pe cale de a lua ființă. Asemeni lui Rastignac contemplând Parisul, poate că Cezarul simiesc își spune în gând: „Acum între noi doi!”
Maimuțe între evoluție și revoluție by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5322_a_6647]
-
în ultimii ani de viață ai scriitorului. Nu știm cînd au fost cu adevărat compuse (Conrad poartă marca indeniabilă a exilului, începînd cu atmosfera generală și terminînd cu aluzii precise la evenimente întîmplate în 1854, pe timpul războiului Crimeii, cînd eroul contemplă Armada aliată îndreptîndu-se spre Rusia). Nu încape îndoială că ambele scrieri au fost îndelung meditate și atent elaborate, fără graba febrilă cu care Bolintineanu își așternea de obicei pe hîrtie versurile. S-a spus că ultimii ani ai scriitorului ar
D. Bolintineanu, poet și nimic altceva by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5431_a_6756]
-
o floare/ de aluzejo și fier forjat.” (p. 86) Nu-i singura dată când imaginea centrală a unui poem e dată de arabescuri și intarsii. În fier, în lemn, în cuvinte, Alex. Leo Șerban caută labirinturi care să poată fi contemplate. Labirinturi trasate, fără excepție, după modelul labirintului său interior. Absolut original. Iar asta, mai mult ca orice, îl face poet adevărat.
Aspecte lirice contemporane by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5447_a_6772]
-
aberației în care persistă, dar în schimb reușește să schițeze un portret al creștinului. De fapt, cel mai bun capitol din carte e ultimul („Universul în comuniune: cosmologie apofatică“), unde Nesteruk chiar asta face: descrie rezervele cu care un creștin contemplă performanțele științei. Logica autorului e următoarea: dacă admitem că teologia și știința sunt expresii ale condiției umane, atunci ele au ceva în comun: subiectivitatea ființei care le-a elaborat. Subiectivitatea aceasta stă în spiritul uman, iar atunci cînd căutăm să
Scolastica științei by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5449_a_6774]
-
dedublări aproape explicabile în epocă, semnată neutru, cu alt nume. Această strădanie de a fi fericit nu poate fi tradusă mai bine decât o fac versurile sale: Dar un mic ungher/ Vai, mie!lăsam în dorință, albastră/ spirală,/ să mă contemplu deacolo, să mă bucur/ de-nalta desfă tare dobândită/ de-a nu mai fi eu, de-a fi atât numai:între oameni/ un om. Întâmplarea care m-a dus în acest istm de poezie a avut loc, zilele trecute, după cum
Vara în care am intrat by Petre Tănăsoaica () [Corola-journal/Journalistic/5454_a_6779]
-
e îndeajuns să facă prima piruetă ca ea să declanșeze un lanț de rotații care nu se opresc decît în momentul în care, obosită, femeia schimbă rochia și îmbracă o alta. În cazul de față, schimbă o temă cu alta. Contemplînd parada de piruete, cititorul reține doar rotirile și volănașele, dar nu trupul femeii. Căci trupul e sufocat de dantele scrise de dragul lor însele. Ca orice paradă de dantelărie licoroasă, registrul cărții e fatal minor. Cu tente jucăușe și enumerări mustoase
Filosofia nostimă by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5465_a_6790]
-
capătul lumii”. Sau într-un context brâncușian: „Pe Masa Tăcerii furnicile țin un concert”. Nu doar furnica se arată a fi un mesager al harului deopotrivă dumnezeiesc și poeticesc. „Contimporan cu fluturii, cu Dumnezeu”, pe urmele genialului precursor, George Drăghescu contemplă palpitul fragilelor zburătoare, grația lor stîngace: „Doi fluturi se întînesc - stîngaci se salută”. Ori raportează zbenguiala lor la eternitate: „Fluturii în grădină se joacă sau caută timpul?”. Poetica lui George Drăghescu are simplitatea și transparența unui izvor ce țîșnește în
Vîrsta edenică by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5469_a_6794]
-
mai pot cânta și care își duc veștejite existența în pansamente impregnate de resemnare. Uneori trăim într-un Circus optimus, în care ne punem la adăpost de viață, trăim exclusiv prin absență, acumulând frici, care ne hrănesc simțurile închistate. Nu contemplăm nici măcar poveștile altora care, aflați și ei în cușca lor, au curajul de a-și asuma viețuirea: „Fiecare stă ghemuit/ lângă povestea lui/ ca lângă/ un adăpost sigur/ - aici ne-am născut -/ spaima ne aduce merinde și apă./ dincolo,/ în
Simfonia extincției by Daniela Magiaru () [Corola-journal/Journalistic/5148_a_6473]
-
poate „manifest”, intitulată „El Señor K”: o reprezentare expresionist-fantastică a praghezului, în care ochii sunt punctul de convergență (v. foto). Și e momentul să ne amintim că, în anul 1934, Victor Brauner producea un celebru tablou intitulat „Monsieur K își contemplă forță” (v. foto), într-o manieră mai degrabă satirica (dar novatoare din punct de vedere plastic). Cele două lucrări, care exploatează / explorează aceeași sursă (criză umană „coapta” în lăuntrul Imperiului din Europa Centrală, la cumpăna dintre secolele XIX și XX
El Señor K și Monsieur K - filiații între Ernesto Sábato și Victor Brauner - by Emil Nicolae () [Corola-journal/Journalistic/5390_a_6715]
-
an înaintea morții poetului. CALEA LACTEE I. Portret exterior : chip pietros, cub de stâncă spart de un surâs de adolescent, timid, neconfesiv. Prezență masivă și iradiantă impunâd insesizabil. Cine are norocul să stea câteva ore în preajma lui Aurel Stroe poate contempla cu ochiul liber seriozitatea și măreția unui artist autentic, conștiință care fărâmă limita trecătoare a secundei încremenind-o în memorie și în același timp declanșand-o într-o proiecție ulterioară viitorului apropiat. În fine, cuvintele sunt de prisos ca și fotografiile
Aurel Stroe pe „Calea Lactee“, scrisă pentru el de Nichita Stănescu – pagini de jurnal prezentate de Ana Trestieni – by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/5406_a_6731]
-
cu ochii lui Boia, trecutul își sporește claritatea și își pierde încordarea, umoarea lui sarcastică golind evenimentele de tensiunea patetică pe care au avut-o în epocă. Așa se face că cititorul simte conflictele și le intuiește miza, dar le contemplă senin ca pe un șir oarecare de deșertăciuni omenești, care s-au petrecut o dată, fără nici un ecou care să ajungă în prezent. În plus, ironia îi dă posibilitatea lui Boia să păstreze mereu distanța față de evenimente, spre a preîntîmpina orice
Istoricul reacționar by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5115_a_6440]
-
dintre ele (graniță de demarcație, ficțiune artistică și degustare estetică, actori și public), acolo nu există spectacol artistic, ci doar parade neartistice. De exemplu, o coridă nu este spectacol artistic, ci o competiție în spatele căreia se ascunde plăcerea de a contempla pericolul, suferința și sîngele. O slujbă religioasă nu e spectacol artistic, fiindcă trăirea celor care iau parte la ea nu e de esență artistică, ci de ordinul credinței. O festivitate de decernare a premiilor sau o reuniune modernă nu sunt
Teatrul din afara teatrului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5349_a_6674]