722 matches
-
Maria, Sfânta Roza. în Réunion, există și un sfânt local - Saint- Expédit - care are și el o poveste interesantă. E vorba de un legionar roman martir, cu numele de Elpidius, mort în Asia Mică, în anul 303, după Hristos. Un copist religios a transcris, însă, greșit numele: Expeditus. Cultul său s- a accentuat după primul război mondial. Unul din cele două aeroporturi din insulă poartă numele fostului aviator Roland Garos, cel care a dat și genericul cunoscutului turneu de tenis parizian
Tainele istoriei: mirajul legendelor by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91790_a_92343]
-
nu te uiți, nu inserezi nici măcar o respirație, și ai și justificarea totală, e vorba de opera unui maestru, doar n-o să te apuci acum să-i aduci tu modificări, tai cu atenție singurele lucruri care-ți purtau amprenta de copist ce-o mai ia chiar și el uneori razna, și Înhați premiul Oscar, că tot Îl cheamă ca pe băiețel. Poate la vremea aceea filmul să fi fost șocant (cu toate că nu văd de ce), inedit, lugubru. Acum nu mai e. Transpui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
vizibilă nu se revărsă, dar partea superioară a copacului se prăbuși la pământ, pe poteca de jos. Czinczar simți satisfacția unui om a cărui logică s-a dovedit corectă. Nu era o satisfacție neobișnuită. Din primele zile, când fusese un copist de mesaje dintr-un ținut îndepărtat, până în ziua când ajunsese la putere, riscase atât cât i se păruse necesar, nici mai mult nici mai puțin. Nici acum nu putea fi sigur că vrăjitorul atomic, lord Clane, nu l-ar putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85069_a_85856]
-
mijloc, era ținut de doamna Elena Alexandrescu, femeie trecută de patruzeci de ani, încă arătoasă, văduva unui ofițer pe care ea îl pomenea când maior, când colonel și care murise locotenent. În camera din față, ședea doamna împreună cu Jean Ionescu, copist la interne, tinerel și berbant. În antreu se găseau numai două lăzi cu cărți, biblioteca doctorului Vasile Popescu de la Pitești, soțul fiicei doamnei Alexandrescu, Mimi. Odaia din fund, cu două ferestruici spre curte, un pat de tablă, un lavabou, o
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
GEORGESCU, Gabriel (4.IX.1911, Craiova - 19.VI.1973, Satu Mare), poet, publicist și traducător. Este fiul Elisabetei-Atena (n. Nicolau) și al lui Petru Georgescu, copist la Tribunalul din Craiova. După absolvirea liceului în orașul natal, urmează Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din București (1930-1935) și face studii de slavistică la Sofia (1932-1933). În 1935 este funcționar la Arhivele Statului din București, iar între
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287218_a_288547]
-
intră sub ascultarea patriarhiei de la Niceea, iar titularul ei Gherman a recunoscut, în 1235, autocefalia bisericii cu centrul la Târnovo și titlul de patriarh lui Ioachim. Patriarhia de Târnovo a cunoscut o evoluție remarcabilă, prin înființarea unei școli teologice de copiști, construirea de biserici și mânăstiri, cu preoți și călugări români și bulgari. Școala de la Târnovo era condusă de mari cărturari și teologi, precum Teodosie, ales patriarh, și Eftimie, ajuns și el patriarh. Manuscrisele acestei școli, în limba slavonă, au circulat
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
printre acele ziduri împresurate pe-afară și pe dinăuntru de tufe de capere și urzici. Când a împlinit optsprezece ani, Ponzio i-a făcut cadou un Demostene cu miniaturi. Manuscrisul dovedea un scris clar și fără intervenții , era lucrarea unui copist tânăr ce nu avusese pretenția de a-și intercala propriul punct de vedere. Pentru Tommaso a fost o adevărată sărbătoare că trăia aceleași sentimente ca atunci când a primit darurile lui don Terentio. Starețul a fost înștiințat pe loc de informatorul
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
ai paharnicului Ioniță Sion. Învață mai întâi acasă cu un dascăl rus, apoi cu altul, grec. Din cauza unui complex de împrejurări, urmează doar două clase la Colegiul „Sf. Sava” din București (1837-1839). După moartea mamei pleacă la Iași, unde intră copist la Departamentul Dreptății (1842) și ajunge în cele din urmă funcționar la Departamentul din Lăuntru. Audiind cursuri la Academia Mihăileană, luând parte la „soaréle” literare, capătă gustul lecturii și al scrisului. Pentru poezia Viitorul, socotită subversivă, modestul funcționar se vede
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289700_a_291029]
-
ironii amare,/ Dureri ce-au răsunat/ în umbre solitare...” 12) E atracția unei lumi de care se credea detașat. Scriitor Bacovia a fost scriitor atît în sensul actual al cuvîntului, cît și în cel vechi. în acesta „scriitor” însemna slujbaș: copist, grefier, redactor de acte și scrisori. Un precedent celebru îl constituie Eminescu, care, la 14 ani, timp de cinci luni, a fost „scriitor” la cancelaria consiliului județean din Botoșani. De atunci, probabil, i-a rămas în minte figura arogantă a
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
se numi pe sine „scriitor”. Oricum, titlul acesta era compromis: „Pe atunci [adică în primul deceniu al secolului trecut - n. m.] - zice undeva Rebreanu - prestigiul scriitorilor era foarte scoborît. Nimeni nu îndrăznea să se numească scriitor, căci era confundat cu copiștii de la primărie”2). Pe Bacovia îl obosește și-l irită o activitate de acest gen. Sila lui față de ea e evidentă în ultima strofă din „Belșug”: „Mă duc, tot acolo, în marea clădire,/ E ora, de la care rămîn închis -/ O
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
lipsiți de traiul zilnic sau să se osîndească la funcționarism. în Franța și în Germania, în Englitera, în Italia chiar, literatura hrănește pe literat”. (Alexandru Macedonski, „Reaparițiunea «Literatorului»”. Apud: Presa literară romînească, 2, p. 251) în momentul respectiv, Bacovia era copist în Direcțiunea învățămîntului Secundar și Superior. Strategia lui Bacovia a fost strategia așteptării. în aceasta i-a întrecut pe toți. Etica lui Bacovia este o construcție pe deasupra accidentelor sale. Analizînd-o, nu poți decît exclama, cu vorbele lui Miron Costin: „Biruit
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
care să dea tonul însemnărilor. Cînd transcrie (am sub priviri manuscrisul de la Cluj), Bacovia nu dă impresia de om degajat, ci de om încordat, care, din teama de a nu greși, devine hipercorect. Să fie, oare, la mijloc, prudențele de copist ministerial sau vechea teamă a școlarului? Ceea ce nu pricep mulți din cei ce pretind (ori rîvnesc la titlul de) „bacovieni” e faptul că nu poți fi „bacovian” în tranșe, pe bucățele, cu întreruperi (un volum da, unul nu), schimbînd „macazurile
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
să fie". Apoi a făcut cîteva presupuneri, care nu se pot crede. "După toate probabilitățile, moartea fetei va fi adus-o tifosul sau holera" și "stingerea copilei nu putea să vină înaintea sfîrșitului de toamnă al anului 1864, deoarece proaspătul copist li se arată colegilor în bună dispoziție și deosebit de sîr guincios. Mai de crezut e că faptul se întîmplă cu puțin înainte de precipitata demisie pe care co pistul și-o prezenta în martie 1865"35. Precizările documentare cu privire la cauza morții
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
Albotă, răzeș de la Ipotești, cu care Eminovici avusese mai multe certuri și procese. Venise în loc Gh. Ivașcu, care l-a păsuit pe Eminovici în diferite daraveli. E posibil ca atunci Gh. Ivașcu să-i fi oferit băiatului un post de copist, la subprefectură, chiar și pentru un timp scurt, care post nu trebuie confundat cu acela de copist la Comitetul permanent al județului Botoșani și pe care îl va ocupa peste un an și jumătate, la 4 octombrie 1864. Al doilea
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
care l-a păsuit pe Eminovici în diferite daraveli. E posibil ca atunci Gh. Ivașcu să-i fi oferit băiatului un post de copist, la subprefectură, chiar și pentru un timp scurt, care post nu trebuie confundat cu acela de copist la Comitetul permanent al județului Botoșani și pe care îl va ocupa peste un an și jumătate, la 4 octombrie 1864. Al doilea amănunt biografic ni-l dă fratele său, Matei: "Mihai făcea abus de tutun și cafele negre; de
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
trupa de teatru, trecînd iarăși, cu trupa, prin Botoșani și dînd reprezentații prin diferite orașe, pînă la Brașov și poate că și la Sibiu. Apoi s-a tras către casă. Toamna, la 5 octombrie 1864, a ocupat postul de practicant (copist) la Comitetul permanent al județului Botoșani 78. Ca să se fi dus din nou la școală, la Cernăuți, nu erau bani. Dar nici în funcția de copist nu s-a putut stabili. La 5 martie 1865, și-a cerut demisia, neavînd
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
a tras către casă. Toamna, la 5 octombrie 1864, a ocupat postul de practicant (copist) la Comitetul permanent al județului Botoșani 78. Ca să se fi dus din nou la școală, la Cernăuți, nu erau bani. Dar nici în funcția de copist nu s-a putut stabili. La 5 martie 1865, și-a cerut demisia, neavînd măcar răbdarea de a-și ridica salarul pe februarie; i l-a ridicat, cu delegație, fratele său, Șerban. După aceea, cu pașaport eliberat pe 11 luni
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
tu îl varsă Pe-acel mormînt ce-l înverzește pirul Și zi: Dormi dusă, inima mea arsă!"111 Fiindcă din trupa lui Iorgu Caragiale, cînd a ajuns, în turneu, la Giurgiu, lipsea sufleorul, a fost angajat Eminescu, ca sufleor și copist, cu 60 de bani pe zi112. În această trupă, el a stat în vara anului 1867 și în iarna lui 1868. O dată cu primăvara, a trecut în trupa lui M. Pascaly, cu care, în vara aceea a făcut strălucitul turneu prin
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
dată Eminescu cu I. L. Caragiale 114. Pascaly îl iubea pe Eminescu, ca un adevărat părinte. Pe baza unei recomandații ce i-a făcut, la 12 sept. 1868, poetul a fost angajat, cu contract, pe 6 luni, ca sufleor II și copist, la Teatrul Național, cu leafă de 166,66 lei noi pe lună115. La 21 martie 1869. după expirarea contractului, a trecut din nou în trupa lui Pascaly. Pe la începutul lui mai 1869, aflîndu-se în Cișmigiu, cu Ștefan Cacoveanu, l-a
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
i se copieze la mănăstirea Neamț versiunea sârbească a Alexandriei. Manuscrisul primei traduceri românești nu s-a păstrat. Prin miscelaneul Codex Neagoeanus (1620), datorat preotului Ion Românul din satul Sânpetru (Hunedoara), s-a transmis cea mai veche copie cunoscută (incompletă). Copiștii din cele trei țări românești, cei mai mulți în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, au contribuit la răspândirea Alexandriei, care a căpătat prin circulație culoare locală. În noile copii se introduceau episoade necunoscute versiunilor anterioare. Așa se explică numeroasele
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285243_a_286572]
-
den bătrâni, II, București, 1879, 56-70; Gaster, Lit. pop., 7-32; N. Cartojan, „Alexandria” în literatura românească, București, 1910; N. Cartojan, „Alexandria” în literatura românească. Noi contribuții, București, 1922; Cartojan, Cărțile pop., I, 213-232; Cartojan, Ist. lit., I, 76-78; Gabriel Ștrempel, Copiști de manuscrise românești până la 1800, I, București, 1959, passim; Ist. lit., I, 482-488; Țepelea, Studii, 111-125; Chițimia, Probleme, 385-402; Moraru-Velculescu, Bibliografia, I, partea I, 55-116; Dicț. lit. 1900, 30; Dan Horia Mazilu, Traduceri în limba bulgară ale „Alexandriei” românești, RITL
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285243_a_286572]
-
la specii folclorice precum balada, colinda, cântecul bătrânesc ori la specificul unor zone și obiceiuri. În 1979 a apărut Dicționarul literaturii române de la origini până la 1900, lucrare de referință în domeniu, care cuprinde 1311 articole privitoare la autori, traducători, cronicari, copiști, folcloriști, specii folclorice, opere anonime, reviste și ziare, societăți literare. Este vorba de cea dintâi sinteză de amploare pentru perioada respectivă, cu o structură riguroasă, cu informații exacte și, de multe ori, ignorate până la data publicării ei. Specificul literar este
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287559_a_288888]
-
i knijnoi deiatelnosti (1904) și Iz istorii slavianskoi propovedi v Moldavii (1906), care, în ciuda unor idei preconcepute, decurgând din identificarea nejustificată a cunoscutului cărturar bulgar, mitropolit al Kievului la începutul secolului al XV-lea, cu monahul Gavriil de la Neamț, măiestru copist de manuscrise, își păstrează într-o anume măsură valoarea documentară referitoare la circulația și copierea scrierilor bizantino-slave în Țările Române. Pe lângă articolele din tinerețe despre folclorul haiducesc basarabean (Razboiniki Bessarabii v rasskazah o nih), apărute în „Etnograficeskoe obrozenie” (1896) și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287493_a_288822]
-
rămas prima Psaltichie Românească cunoscută, episcopii Mitrofan și Damaschin de la Buzău, mitropoliții Teodosie și urmașul său, marele cărturar Antim, originar din Iviria, românizat și identificat Întru totul cu năzuințele credincioșilor pe care-i păstorea. La aceștia se adaugă și mulți copiști de la manuscrise românești, clerici sau mireni. Rezistența ortodoxă și națională a marii majorități a preoților și credincioșilor transilvăneni a fost susținută de mitropolitul Teodosie și de Constantin Brâncoveanu, care le trimite ajutoare bănești până la sfârșitul vieții sale. Tipografia adusă din
Din suflet de creștin. Ediția a V-a by Ștefania Geamănu () [Corola-publishinghouse/Science/91775_a_92323]
-
treia zi din morți, după spusa proorocilor divini, care multe alte minuni ne-au vestit despre el. Iar secta, numită după el, a creștinilor, n-a încetat nici pînă astăzi.” Dacă textul este autentic și nu o interpunere a vreunui copist zelos, atunci Șaul este dovedit ca mincinos chiar de către un contemporan și confrate de-al lui, creștinii și-au luat nu-mele după cel crucificat la cererea rabinilor. Dar acest cuvînt era numai în limba getă și nici urmă la celelalte
ADEV?RURI ASCUNSE by CONSTANTIN OLARIU [Corola-publishinghouse/Science/83086_a_84411]