2,406 matches
-
o dependență directă și nici în ce sens merge aceasta. în orice caz, avem un exemplu evident de legătură strînsă între materialele apocrife și omiletică. Unele discursuri sînt atribuite și altor autori: Eusebiu de Emesa, Ioan Hrisostomul, însă apartenența la corpusul pseudoeusebian este probabil originară. Pe de altă parte, așa cum am spus, tradiția manuscrisă este complexă; există mai multe redactări, chiar în greacă, ale unor discursuri (13, 14, 15, 16); multe altele prezintă versiuni în latină (15, 16, 17), armeană, georgiană
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
în Contra gramaticului nelegiuit a lui Sever de Antiohia. A scris și un tratat Contra lui Sever din care s-a păstrat un fragment citat la al șaptelea conciliu ecumenic (787). De asemenea, a fost primul autor al unor scolii la corpusul scrierilor lui Pseudo-Dionisie Areopagitul; mai tîrziu, în secolul al XII-lea, aceste scolii au fost amestecate cu cele ale lui Maxim Mărturisitorul, însă o traducere siriacă a lui Dionisie, însoțită de majoritatea scoliilor lui Ioan (efectuată nu mai tîrziu de
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
lui „Leontie, prezbiter de Constantinopol”, și publicate în PG împreună cu operele lui Leonțiu din Bizanț, acestea trebuie trecute în seama altui autor (cf. pp. 000-000). Merită însă amintită și opinia celor ce continuă să atribuie unui singur autor scrierile din corpusul lui Leonțiu (în afară de Despre cele șapte), care ar fi mai legat de neoplatonismul lui Proclus și mai puțin influențat de origenism (S. Otto). Cristologia lui Leonțiu e în strînsă legătură cu antropologia sa. Respingînd definiția aristotelică a sufletului ca primă
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
pp. 1268-1396. Rezolvarea: PG 86/2, pp. 1916-1945. Treizeci de capitole: PG 86/2, pp. 1901-1916 și, mai bine, F. Diekamp, Doctrina Patrum de incarnatione Verbi, Aschendorff, Münster, 19812, pp. 155-164. în PG 86/1-2 sînt și celelalte opere din corpus. Studii: V. Grumel, „Léonce de Byzance”, în DTC IX/1, 1926, coll. 400-426; M. Richard, „Léonce de Byzance était-il origéniste?”, în REByz 5 (1974), pp. 31-66 (= Idem, Opera minora III, Brepols, Turnhout; Univ. Press, Leuven, 1977, nr. 57); S. Otto
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
gli aftartodoceti» di Leonzio di Bisanzio e Severo di Antiochia”, în CrSt 1 (1980), pp. 411-442; A. Grillmeier, Le Christ dans la tradition chrétienne II/2, trad. fr. Cerf, Paris, 1993, pp. 247-309. 26. Leonțiu din Ierusalim Așa cum am arătat, corpusul atribuit lui Leonțiu în PG 86 conține o scriere Contra monofiziților și una Contra nestorienilor, atribuite în manuscrise unui călugăr pe nume Leonțiu din Ierusalim. Propunerea lui F. Loofs de a le identifica cu niște revizuiri ale unei opere pierdute
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
necunoscut, care ar fi folosit aceste nume, ca și pe acela al lui Leonțiu, preot din Constantinopol, pentru a încerca să asigure o cît mai lungă supraviețuire măcar a unei părți din omiletica sa. Autorii recentei ediții critice a acestui corpus, C. Datema și P. Allen, au respins însă această ipoteză și nu au acceptat decît alte trei omilii, atribuite în manuscrise lui Ioan Hrisostomul: 12. Pentru nașterea lui Hristos; 13. Pentru Cincizecime; 14. Pentru Schimbarea la față. Ultimii editori redimensionează
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
456-480. - Istoria călugărilor din Egipt: ed. critică a textului grecesc și trad. fr. cu numeroase note de A.-J. Festugière, Historia monachorum in Aegypto, Société des Bollandistes, Bruxelles, 1971. 2. Asceții din deșertul Gaza: Isaia, Varsanufie, Ioan, Dorotei a) Isaia Corpusul discursurilor ascetice ale lui Avva Isaia ne permite să-l situăm în Egipt în prima jumătate a secolului al V-lea, pe baza raporturilor cu alți călugări însemnați. Cea mai mare parte a cercetătorilor acceptă identificarea (propusă G. Krüger în
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
într-o mănăstire de lîngă Gaza în 491; există și o Viață a acestuia scrisă de Zaharia Retorul. Această identificare e negată de R. Draguet, care nu acceptă nici ca discursurile să-i fie atribuite lui Isaia din Gaza. Publicarea corpusului și studiul manuscriselor siriace ale Discursurilor îl făcuseră să ajungă la convingerea că există în această operă două straturi succesive, din care primul i s-ar datora lui Isaia cel Bătrîn, sihastru foarte activ la Sceti în deceniile dinainte de anul
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Enseignements des Pères du désert. Hyperéchios, Etienne de Thèbes, Zosime, Abbaye de Bellefontaine, Bégrolles-en-Mauges, 1991, pp. 93-139. Cf. A. Solignac, Zosime, DSp XVI, 1994, col. 1658-1659. 3) Alți autori de scrieri duhovnicești a) Nilus din Ancira Numeroase probleme pune un corpus de scrieri ascetice păstrate sub numele lui Nilus. Unele elemente interne îl indică drept autor pe un călugăr care a activat la Ancira, în Galatia, între ultimii ani ai secolului al IV-lea și primii ani ai celui de-al
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Constantinopol, în 425. Tratatul Despre superioritatea călugărilor este menit să ilustreze superioritatea vieții monastice în deșert în raport cu ascetismul practicat în oraș, între altele prin raportarea la modelele din Ieșirea, la Ioan Botezătorul, la Maria în opoziție cu Marta. în acest corpus intră și Discursul despre Albian, un elogiu într-un stil mai degrabă emfatic al unui călugăr care plecase de la Ancira la Ierusalim, pentru a se stabili apoi în pustia Nitriei. Trei manuscrise dintr-un catenar exegetic consacrat Cîntării Cîntărilor conțin
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
bazată pe alegorie (de tip alexandrin). Am semnalat faptul că acest Comentariu poate să aparțină foarte bine autorului care a scris și Peristeria. Unele fragmente atribuite lui Nilus se găsesc și în catenarii consacrate Ecclesiastului, Ieșirii și Cărților Regilor. Din corpusul lui Nilus mai face parte și o predică despre Luca 22, 36. în manuscrise se găsesc sub numele lui Nilus diverse scrieri care în alte ramuri ale tradiției sînt atribuite lui Evagrie Ponticul. Cercetătorii sînt încă departe de o soluție
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
dar se pare că lui Evagrie îi pot fi atribuite tratatul închinat Monahului Euloghie, cel Despre diferitele gînduri rele, tratatul Despre cele opt duhuri ale răutății, cel Despre rugăciune, de mare interes doctrinar, și culegeri de Sentințe, toate publicate împreună cu corpusul lui Nilus în PG 79. Acestui corpus îi aparține și un alt tratat, Despre cele opt gînduri rele, o compilație făcută pe baza versiunii în grecește a lui Ioan Cassian, care nu e anterioară secolului al VII-lea. Clarificarea situației
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
pot fi atribuite tratatul închinat Monahului Euloghie, cel Despre diferitele gînduri rele, tratatul Despre cele opt duhuri ale răutății, cel Despre rugăciune, de mare interes doctrinar, și culegeri de Sentințe, toate publicate împreună cu corpusul lui Nilus în PG 79. Acestui corpus îi aparține și un alt tratat, Despre cele opt gînduri rele, o compilație făcută pe baza versiunii în grecește a lui Ioan Cassian, care nu e anterioară secolului al VII-lea. Clarificarea situației operelor lui Nilus nu a fost însă
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
alte limbi, în special în siriacă, în care s-au păstrat culegeri de maxime și o versiune a Discursului despre asceză care prezintă afinități, dar și diferențe sensibile, în raport cu textele grecești. Operele cîtor autori au ajuns să fie reunite în corpusul lui Nilus? Bibliografie. Ediția textelor în PG 79. Ediții critice există doar pentru Narrationes referitoare la Nilus Sinaitul, sub îngrijirea F. Conca, Nilus Anciranus. Narratio, Teubner, Leipzig, 1983; și pentru Comentariul la Cîntarea Cîntărilor (în curs de publicare; a apărut
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
despre asceză și multe alte lucruri, transmis printre operele lui Nilus, iar sub numele lui au circulat și alte fragmente; unui Marcian i-a fost atribuit în tradiția manuscrisă și un opuscul Despre toate armele, închinat călugărilor, existent și în corpusul grec al lui Efrem, pe care Kirchmeyer îl consideră o operă posibilă a lui Marcian din Betleem. A. van Roey insistă însă asupra incompatibilității dintre tezele teologice din tratatele 4 și 8, care, în opinia sa, nu pot să aparțină
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
este o colecție de extrase din Maxim Mărturisitorul și din Macarie; numărul 9 pare că poate fi atribuit lui Marcian (cf. supra). Celor opt rămase li se mai adaugă unul, Despre unirea ipostatică, transmis în două manuscrise. O parte a corpusului s-a păstrat în versiuni în siriacă și arabă. Lexicul, stilul și concepția teologică ne determină să atribuim aceste nouă tratate unui singur autor. Nu se știe însă nimic despre viața lui; din texte reiese doar că era călugăr. Putem
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Leipzig, 1895, pp. 6-9; J. Cozza-Luzi, Nova Patrum Bibliotheca ab Angelo Maio collecta X/1, Sacrum Consilium propagando Christiano nomini, Roma, 1905, pp. 201-247. De asemenea, O. Hesse, Markus Eremita. Asketische und dogmatische Schriften, Hiersemann, Stuttgart, 1985. Trad. fr. a corpusului, cu introducere și note, K. Ware, C.-A. Zirnheld, Marc le Moine. Traités spirituels et théologiques, Abbaye de Bellefontaine, Bégrolles-en-Mauges, 1985, cu o cuprinzătoare bibliografie. Pentru o primă orientare și pentru bibliografie, cf. J. Gribomont, Marc le Moine, DSp X
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
528, și în a treia epistolă către egumenul Ioan, din 532 (sau, potrivit altora, din 510). Să ne oprim asupra acestor opere. Prin 137 de manuscrise grecești, copiate între 827 și secolul al XVII-lea, ni s-a transmis un corpus format din patru tratate și zece scrisori atribuite lui Dionisie Areopagitul (conform unora dintre manuscrise, episcop al Atenei); la acestea se adaugă 16 manuscrise ce conțin numai unele dintre aceste scrieri și traducerile corpusului în siriacă, latină, armeană, georgiană și
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
-lea, ni s-a transmis un corpus format din patru tratate și zece scrisori atribuite lui Dionisie Areopagitul (conform unora dintre manuscrise, episcop al Atenei); la acestea se adaugă 16 manuscrise ce conțin numai unele dintre aceste scrieri și traducerile corpusului în siriacă, latină, armeană, georgiană și slava veche. Tradiția unor tratate separate este o excepție: corpusul a fost transmis întotdeauna ca un tot. Să-i parcurgem rapid conținutul. Tratatul despre Numele divine, împărțit în 13 capitole, este cel mai lung
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Dionisie Areopagitul (conform unora dintre manuscrise, episcop al Atenei); la acestea se adaugă 16 manuscrise ce conțin numai unele dintre aceste scrieri și traducerile corpusului în siriacă, latină, armeană, georgiană și slava veche. Tradiția unor tratate separate este o excepție: corpusul a fost transmis întotdeauna ca un tot. Să-i parcurgem rapid conținutul. Tratatul despre Numele divine, împărțit în 13 capitole, este cel mai lung din acest corpus. Totalmente transcendentă, deasupra oricărei cunoașteri, divinitatea (pe care Pseudo-Dionisie o numește de obicei
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
latină, armeană, georgiană și slava veche. Tradiția unor tratate separate este o excepție: corpusul a fost transmis întotdeauna ca un tot. Să-i parcurgem rapid conținutul. Tratatul despre Numele divine, împărțit în 13 capitole, este cel mai lung din acest corpus. Totalmente transcendentă, deasupra oricărei cunoașteri, divinitatea (pe care Pseudo-Dionisie o numește de obicei Tearchia, „principiu divin”) este superioară oricărui nume; însă, în același timp, fiind cauza tuturor ființelor, poate fi slăvită cu toate numele. Așadar, este totodată anonimă și polionomă
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
din iluminați, adică poporul sfînt, capabil să contemple anumite taine; din purificați, adică din catehumenii și din botezații care au păcătuit din nou. Ultimul capitol, în care continuă explicarea riturilor ecleziastice, e consacrat riturilor funerare. Cele zece scrisori ce completează corpusul reiau în general temele din tratate, cum sînt raportul de identitate dintre cunoașterea și necunoașterea lui Dumnezeu (1), întunericul divin (5), ierarhia Bisericii (8), simbolurile din Scripturi (9). Cea de-a patra se oprește asupra condiției divine și umane a
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Heliopolis (în Egipt), unde se găsea în acel moment. A zecea îi este adresată evanghelistului Ioan, exilat în insula Patmos (conform tradiției creștine, bazate pe primul capitol al Apocalipsei): scrisoarea prezice eliberarea sa iminentă și întoarcerea în Asia. Deși autenticitatea corpusului a fost contestată de Ipatie în 532 și de alții în perioada Antichității tîrzii, operele lui Dionisie au fost aproape în mod unanim considerate autentice și au exercitat o mare influență asupra teologilor și a misticilor din Orient și mai
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
a misticilor din Orient și mai ales din Occident. Aici, ele au fost cunoscute mai ales începînd din 827, cînd împăratul bizantin Mihail al II-lea i-a trimis în dar lui Ludovic cel Pios, regele Franței, un manuscris al corpusului dionisian care a fost încredințat abației Saint-Denis; starețul acesteia, Ilduin, a cerut să se facă o traducere latină, cu destule imperfecțiuni, îmbunătățită ulterior de Ioan Scotus Eriugena care, și prin intermediul propriei opere, a făcut cunoscută în Evul Mediu occidental teologia
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
se facă o traducere latină, cu destule imperfecțiuni, îmbunătățită ulterior de Ioan Scotus Eriugena care, și prin intermediul propriei opere, a făcut cunoscută în Evul Mediu occidental teologia lui Dionisie. Lorenzo Valla a formulat în mod lucid obiecții contra autenticității acestui corpus, comentînd Faptele 17 în scrierea sa Observații asupra Noului Testament, publicată de altfel abia în 1504 de Erasm din Rotterdam, adică la multă vreme după moartea autorului (1457). De atunci, susținătorii autenticității corpusului au rămas tot mai izolați, deși au
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]