753 matches
-
plec? — Nu, te rog... mai suportă-mă puțin, te rog. Poate o scoatem cumva la capăt. Stai jos, te rog. Fiona ezită și înainte de a veni să se așeze pe canapeaua din fața mea, deschise ușa spre palier și o lăsă crăpată. M-am făcut că nu observ. Se așeză pe marginea canapelei, cu spatele încovoiat și cu mâinile împreunate trist în poală. — Ce spuneai adineauri? am întrebat. — Vrei s-o iau de la început? — Pe scurt. În câteva cuvinte. — Îți solicitam o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
persoane la cină. — Patru? Dar cine mai vine? — Am primit mai devreme un telefon de la domnișoara Hilary. Se pare că vine cu avionul astă-seară și va fi și dânsa însoțită de... (își drese din nou glasul și își linse colțurile crăpate ale gurii) cineva. — Înțeleg. Roddy nu părea deloc încântat de această informație. În acest caz, vom fi cu siguranță cinci la masă. Presupun că va mânca și tata cu noi. Mă tem că nu, domnule. Tatăl dumneavoastră a suferit o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
mi se păreau interesante aceste amintiri, eram nerăbdător să revenim la subiectul nostru. — Îmi povesteați despre Farringdon, copilotul, i-am sugerat. — Era un tip periculoas, Michael. Un om disperat. Findlay ieși din bucătărie și îmi întinse o ceașcă de porțelan crăpată, plină cu ceai aburind. Nu era deloc un om rău. Era capabil de sentimente puternice și de o extraordinară loialitate, aș zice. Dar era un om înăcrit, distrus de împrejurările vieții. Nu reușise niciodată să se așeze; hoinărise ani de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
Joan. Trebuia neapărat s-o aduc jos cât se mai putea. Zece minute mai târziu, mi-am dat seama că singura soluție era să mă furișez în camera ei și s-o iau de acolo. Am avut noroc. Ușa rămăsese crăpată câțiva centimetri și mi-am dat seama că perdelele erau date la o parte, lăsând să intre lumina lămpilor din stradă. Întrucât etajera cu cărți era chiar lângă ușă, nu va fi o problemă să mă strecor înăuntru fără s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
acest ceas depărtat de soare nu crește nimic comestibil în sânul maicii noastre pământul, tot creștinul îl privește indiferent și-l tratează cu dispreț, zvârlindu-i în obraz orice nu-i face trebuință. Cizme vechi, moloz, oase, sticle, cutii, lighene crăpate, pungi, înghețat bocnă, pământul nu poate primi și nu poate ascunde nimic și până la vară când or răsări buruienile, istoria se oglindește mai departe în geografia patriei. Femeia care învârte în mămăligă trage ceaunul de pe foc, apucă găleata de zoaie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
lui i se păruse că blocul 4, unde se aprindeau primele lumini, îi luase urma, așa că gonea din răsputeri. Peste maidan, ținea bine minte, tocmai se arăta cerul acela de asfințit de vară. Țiuiau greieri și din dosul unei cisterne crăpate licărise prima stea. Acasă ajunsese ca vai de el, iar acolo, of! Alte vânătăi. ─ Darul tău a fost primit. Nu-ți fie teamă. Iată, de azi înainte vei avea un prieten de nădejde. Și să nu uiți, eu voi veghea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
pot face nimic, nimic, nimic. Orice efort este zadarnic. Și oftează, zicând: ─ Mai bine iau o pauză. Atunci lasă jos din brațe geamul dublu, adus cu destule opinteli de la prăvălia de oglinzi și rame unde i-a fost înlocuită sticla crăpată. Se odihnește pe pat, își scoate ochelarii de miop și își tamponează cu batista fruntea asudată. Geamul e greu. Balamalele nu spun nimic. Însă își pune ochelarii la loc și le inspectează atent, în nădejdea că o observație sinceră și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
românește, fiindcă, să nu uităm, am fost odată profesoară. Am întâlnit un călător dintr-o țară străveche Care a zis: Două picioare imense, fără trup, de piatră Stau în deșert... Lângă ele, pe nisip, Pe jumătate scufundat, zace un chip crăpat, a cărui căutare, Și buză-ncremenită, și rânjet de poruncă rece, Spun că sculptorul bine i-a citit acele patimi Ce-au supraviețuit, întipărite-n lucrurile fără viață, Și mâinii ce le-a modelat și inimii ce le-a nutrit: Iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
lumânare în ultimele clipe... plecase lângă fiica și soția lui, care-l așteptau de mult.” Încă o „fotografie” dăruită nouă, cititorilor, de Liviu Romoșan: „ Astăzi, casa profesorului pare pustie și tristă, cu obloanele ferestrelor ferecate. Gardul de fier, cu scândurile crăpate și strâmbe, par că se prăvălesc de la o zi la alta. Copacii bătrâni ce mai străjuiesc ograda adumbrită, p ar că se usucă, iar freamătul frunzelor, ce cad în zilele de toam nă târzie, îngână un freamăt trist și monoton
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
cumpărat automobil la mîna a doua cu parbrizul, claxonul și radiatorul gata sparte, fără sondă Lambda, antenă care nu se ridica, baterie uzată, bujii arse, motor care se oprea cu precizie În intersecții, vopseaua cojită-n nenumărate locuri, o jantă crăpată, de aluminiu, nu se sudează decît cu argon și ține puțin, motoraș electric fără viață pentru geamuri laterale, casetofon intermitent, pneuri uzate, alarmă care deschidea automat toate portierele după două minute, un adevărat chilipir, așadar cum, În ce mă privește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
că și-a luat sticla. — Lasă sticla aia, i-am spus, sau Îți fac vînt de pe punte. Ieșiți, le-am strigat chinezilor, sau mă apuc să trag În voi acolo unde stați. L-am văzut pe unul uitîndu-se prin ușa crăpată, și era evident că văzuse plaja, pentru că a-nceput să sporovăiască. — Ieșiți, le-am spus, sau trag. Și au ieșit imediat. Da-ți zic, ar trebui să fii tare-al dracu’ să măcelărești niște gălbejiți din Ăștia, și pun pariu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
singur În casă. Willie Sawyer - Ăsta habar n-are să se distreze. Iubitorii de vară La jumătatea drumului plin de pietricele dintre orașul Hortons Bay și lac era un izvor. Apa trecea printr-o conductă Îngropată, apoi se scurgea prin gura crăpată a țevii, trecea printr-un cîmp cu mentă de la marginea drumului și se vărsa-n mlaștină. Stînd În Întuneric, Nick Își băgĂ mîna-n apa izvorului, dar nu putu s-o țină acolo, pentru că era prea rece. Simți pe degete trîmbele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
o vărsă. FĂră să-l privească pe micuț, segentul Își smulse brusc brațul și cătușele de oțel Îl traseră pe micuț de mînĂ În așa fel, Încît Încheietura sergentului Îl lovi peste față. — Jegosu’ dracu’, spuse micuțul. Își sugea buza crăpată. — Cui i-ai zis așa? — Nu ție, nu cît sîntem legați așa. Sigur că nu ție. Sergentul Își băgĂ mîna sub masă și-l privi atent pe micuț: — Ce-ai zis? — Absolut nimic. Sergentul Îl mai privi un timp, după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
Vasilie-vodă”. Pe nesimțite, am ajuns în fața turnului clopotniță. Pe stema Moldovei citim: „Herbul preluminatului Domn Io Duca Voievod cu mila lui Dumnezeu al Țării Moldovei 7178 luna iunie”. Intrăm pe poarta de sub turn și în stânga găsim un clopot cu buza crăpată. Pe rotunjimea lui scrie: „Da pacem Domine in diebus nostris. Anno Domini 1669 Ioanu Duca Voievod”. Acest clopot, împreună cu celelalte din turn, au fost turnate la Danzig. Nu știu dacă îți mai aduci aminte cum era supranumit acest clopot. Se
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
Da’ poate zbura? Spre necazul băiatului, îi dăduse drumul. A doua zi o revăzu la scorbura nucului, undeva, mai sus de capul lui. Se cățără pe tulpină, sprijinindu-se cu picioarele încolăcite în jurul ei. Îl ajuta la urcat și scoarța crăpată a copacului. Cuprinsese, cât putuse ajunge cu mâna stângă tulpina, iar dreapta și-o introdusese în scorbură. Pupăza nu s-a zbătut, s-a putut juca cu ea, dar fiindu-i milă de spaima pe care i-o ghicea, îi
Regăsirea înstrăinării by Ştirbu Mihai () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91672_a_92367]
-
viu la bibliotecă". I-am spus că aștept cu interes maxim volumul doi de documente. Și asta pentru că interpretarea trece, documentele rămîn. "Vineee!", mi-a promis Dumbravă. L-am urmărit cum își scoate șepcuța veselă (capul era intact: nimic spart, crăpat, accidentat) și-și face pregătirile de lectură. Expresia feței i-am recunoscut-o. E cea de "inimă plină", din zilele cînd te mulțumește ce scrii. Mistrie a mai comis poezii pentru "Flacăra Iașului", unde, la 1 mai și la 23
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
mă vedeam pe nicăieri. Mă mișcam pe muchia dintre viață și cărți‡‡‡‡‡‡‡‡‡‡‡. Și-n strigătul vînzătorului ambulant de lapte descifram un "Hai la caaarte!" Spre dimineață, mobila gemea, în special bătrînul secretaire. În vena vineție de pe mijlocul oglinzii (nu-i crăpată, e doar foarte veche) deslușeam o literă. O altfel de literă decît vreuna din cele 28. Una? Un șir de litere, un altfel de alfabet. Nu-mi mai ajungea cel latin. După ce-am obținut slujba de librar, mă ascundeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
cei păgubiți - a trecut la alții - cărora le-a venit totul de-a gata. Nu știu dacă mai e vreo urmă de casă și de gospodărie „la hotar”, dar când trec uneori prin sat și văd casa părăginită, cu pereți crăpați, gata de prăbușire, cu gardurile căzute și cu bufnițe care ies noaptea să vâneze și să-și exercite sinistrul lor cântec, mă cuprinde tristețea și mă întreb de ce s-a zbătut acel om și n-a beneficiat de odihna nopții
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
expansiune. Un impermeabil cenușiu atârna lălâu pe niște umeri înguști, iar de sub borul pălăriei îl fixau doi ochi încețoșați. Barbă nerasă de zile bune, cearcăne vineții, colțurile gurii lăsate în jos, a dezolare permanentă. Un chiștoc de țigară între buzele crăpate. Două mâini cu degete boante, frecându-se repetat una de cealaltă, ca și cum le-ar fi fost frică să nu se piardă, trădând nervozitatea celui care sunase la o ușă oarecare - dar poate că tocmai această ușă a unui scriitor ratat
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
unor mașini să răbufnească... - Căutați pe cineva? Încercă să pozeze în gazdă surprinsă, dar politicoasă, cu toate că i-ar fi trântit ușa în nas individului, în doi timpi și trei mișcări. - Cred că ați greșit adresa, continuă după ce observă că buzele crăpate continuau să strângă chiștocul de țigară. Dar se întâmplă frecvent, nu trebuie să vă faceți probleme. Am ieșit un pic la aer, în felul acesta, această ploaie insistentă ne-a trimis pe toți în domiciliu forțat. Se dorise un simulacru
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
de tandrețea ei invadatoare, m-am Îndepărtat de strada Matei Basarab, ademenit În dogoarea după-amiezii, și am colindat toate fundăturile din jurul acestui punct de răscruce, unde realul se scufundă În meandrele literaturii de mistere. În jur, numai ziduri cenușii, roase, crăpate, căptușite de iedere agățătoare până sus, astupând ferestre și uși; abia acum descopăr o biserică destul de mare semănând cu o sinagogă, retrasă În fundul unei curți buruienoase ce pare Închisă sau probabil e frecventată pe ascuns cine știe de ce sectă secretă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
prietenia lui Dinu și sunt sigură că totul se va sfârși cu bine și... bucurie! 11 aprilie 1960 (luni) Am asistat Împreună cu Dinu la cercetările făcute În jurul unui monstruos accident În fața școlii, cu o moartă atinsă pe jos cu capul crăpat. Când am plecat, trecând prin mulțime, Dinu mi-a pus o mână pe umăr și am mers așa o porțiune. Am simțit deschizându-se deasupra mea cerul fericirii și am Închis ochii... De fapt, azi am luat un 10, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
că smârcurile acoperă smocurile de iarbă. Înseamnă asta absența ierbii ? Ori cerul se îngroașă, vinețiu și noros. Înseamnă asta oare absența soarelui ? Într-un fel, viața e un fel de a amesteca tencuielile, încât adesea frescele rămân dedesubt și tencuielile crăpate se arată deasupra. Uneori, tăcerea străpunge prin smârcurile zgomotoase. Așa cum, în închisoare, ți se face dor de propria umbră, tot așa ți se face dor de tăcere. Curgerea sângelui prin vine rămăsese singurul loc unde mai exista tăcere, și nici
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
adu-ți țigara mai aproape ! E Panselia, le explică celorlalți, fată bună, din popor. Femeia traversă odaia cu un mers legănat și se așeză lângă ei. Ce-i, mă, șontorogule ? spuse, cu un glas gros și dogit, ca o gheață crăpată. Ce strigi așa la lume ? — Dă-i tu, mamă, ăstuia micu’ să mănânce. Noi nu ne pricepem. — Tu cine ești ? întrebă orbul, căutând să dibuie cu privirile lui uscate. — E Panselia, repetă Ologu. E tot ca și noi, pe străzi
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
-se în vinișoare roșii, spre capătul bont. Hainele îi erau mototolite, dar se vedea că se străduise să se îmbrace cât mai curat, doar că hainele se molipsiseră de oboseala trupului pe care trebuiau să-l acopere. Pantofii, vechi și crăpați, fuseseră dați cu cremă de ghete din gros, dar căldura subțiase vopseaua și o spărsese urmând crăpăturile căputei. Mâna, care îi tremura ușor, și-o ridică spre bărbie ca să-i astâmpere tremurul. Buza de sus era suptă, subțiată după gingia
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]