1,251 matches
-
era un lucru neobișnuit ca unchiul Levon să lucreze până târziu. Însă ușa a fost deschisă de ucenicul lui, Riza Selim - un tânăr turc liniștit și muncitor, cu o piele albă ca porțelanul și o claie de păr negru și creț. — Unde e unchiul meu? a Întrebat Yervant. — Stăpânul Levon a plecat, a spus Riza Selim cu o voce strangulată pe care cu greu reușea s-o scoată afară din gâtlej. Au venit soldații și l-au luat cu ei În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
dau floarea și să plec... ea avea o bluză subțire, albastru deschis - culoarea ei preferată din lînă sau ceva similar, purta blugi, îmi amintesc perfect chiar și cele mai insesizabile nuanțe ale ochilor ei albastru-argintiu amestecat, îmi amintesc șuvițele ei crețe ude de ninsoare și zîmbetul și căldura imensă de a sta lîngă ea, sentimentul reciproc de încîntare... atunci, am simțit și regretul ei cînd am plecat atît de repede, i-am promis că vorbim la telefon, dar nu știam că
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
intra. Hotelul era plin, iar fetele se chinuiră să găsească două locuri libere chiar lângă bar. La un minut după ce-și comandă de băut, pe scaunul aflat alături de Kitty ateriză un tânăr drăguț, cu o claie de păr negru, creț. — Hei, ce gen ești, căutătoare pe Google sau filosoafă? Întrebă el din senin. Avea aproape patruzeci de ani, dar părea un puștan, genul de adolescent Întârziat, Îndrăzneț și nerușinat. — Hm... sunt În mod cert genul care filosofează, atunci când nu caută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
care s-a infiltrat“. Belbo spusese: „Mi-aduc aminte o Întâmplare petrecută la ***. Îl Întâlneam Întotdeauna pe bulevard, cam pe la asfințit, pe un anume Remo, parcă așa Îl chema, la volanul micului său Fiat Balilla negru. Mustăți negre, păr negru, creț, cămașă neagră și dinți negri, oribil de cariați. Și se săruta cu o fată. Iar mie mi-era scârbă de dinții ăia negri care sărutau un lucru așa de frumos și de blond, nu-mi mai amintesc nici măcar ce față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
sâmbătă seara, la miezul nopții. „Și nici unul, nici unul dintre prietenii lui la Înmormântare, azi-dimineață, ce rușine! Nici măcar domnul Garamond, care zice că e În călătorie În străinătate. Eu, Grazia, Luciano și un domn negru de tot, cu barbă, cu favoriți creți și cu o pălărioaie de parcă era un cioclu. Dumnezeu știe de unde venea. Dar unde erați dumneavoastră, domnule Casaubon? Și unde e Belbo? Ce se Întâmplă?“ Am mormăit niște explicații confuze și am pus receptorul jos. M-au chemat, și m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
ca toți frumoșii, Dar nu cântă ca cocoșii. Cică ar cânta, dar iaca, Mai curând el bate toaca. Nu e ac și nu e țeapă, Însă bâzâie și-nțeapă. Rotundă ori lunguiață, Îmbrăcată-n multe rochii, Ea îți face limba creață Și îți umezește ochii. Mai ales când nu pândește, Toarce, dar nu împletește; Își vede de somnul ei Și visează motocei. Are doi copaci pe frunte Și trăiește pe la munte. Lunga-i și stufoasa-i coadă Lasă dâre pe zăpadă
Cartea de ghicire by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/525_a_1299]
-
identitar, „specific românesc” și valorificabil propagandistic, sînt ironizate corespunzător: „...peisajul în care stejarii sînt verzi ca românul și viceversa”; „florile lui Luchian cari, precum se știe, erau aduse, iarna-vara, din Italia în atelierul artistului. Iată cum, în atingere cu izma creață a poetului Goga, violetele de Parma capătă indigenatul”. În opoziție cu provincialismul autohtonist, figurativ și mimetic al „copiilor după natura patriei”, arta abstractă cultivă geometria universală a formelor și a culorilor pure: „Revoluția artistică de azi rupe legăturile cu natura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
poți să devii mai puțin urât. Mi-am privit pântecele moale, mușchii fleșcăiți din pricina viciilor și m-am rușinat. III Când am revenit în odaia mea, m-a întâmpinat un băiat de aproape treisprezece ani, slab, cu părul castaniu și creț, cu nasul mic și turtit, fața rotundă și plată, privirea fixă. Mi-a spus că se numește Lucio, fiu al lui Paolo, și că Faroald i-a poruncit să mă slujească. Vorbea molcom, găsindu-și cu greu cuvintele. I-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
redus la minimul necesar. Comandantul era un bărbat taciturn, cu glas repezit, de care se folosea doar atunci când dădea ordine; musculos și totuși uscat, cu o față ieșită în afară în formă de cioc, ascunsă într-o barbă căruntă și creață contrastând cu țeasta fără fire de păr, semăna cu unul din pescărușii ce târcoleau deasupra noastră. Cei șapte marinari se temeau de el. Călătoria a fost lungă, primejdioasă și obositoare. Înaintam urmând din ochi coasta, cârmaciul fiind mereu atent și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
era plină de ură. Iar Dumnezeu e dragoste și iertare. Fu curios să afle În fața cărei imagini sacre atât de mondenul onorabil Fioravanti se prosternase și se apropie câțiva pași - tălpile Îi scârțâiră lamentabil. În lumina nudă a becului părul creț și cenușiu al avocatului răspândea o aură argintie, ca și când ar fi fost stropit de picături de ploaie. În colțul din stânga al pânzei, ca și cum ar fi ieșit din casa ei, și mare ca În realitate, era o femeie brunetă cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
el era aproape chel. Șuvițe aspre Îi ajungeau până pe gulerul cămășii. Câteva fire de păr rare, patetice. — Nu, răspunse Zero, e părul meu. Părul: singurul lucru pe care-l moștenise de la tatăl său, singurul simbol al Înrudirii lor de sânge. Creț, aspru, sârmos. Și-l vopsise violet pentru că nu voia să-l aibă ca tatăl său. — Dumneavoastră credeți că un judecător sau curtea juraților ar putea lua În seamă un reprezentant al legii cu părul violet? insistă Ferrante, pe punctul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Nu e o procedură legală, Buonocore - se mieuna el -, iar eu sunt un om al legii: ca și cum atunci când Îi convenea lui n-ar fi uitat de toate astea! La naiba, permisul acela avea o importanță vitală. Și dacă păpușoiul ăla creț, orgolios și egoist nu avea de gând să i-l acorde, el oricum avea să și-l ia. Căci sigur nu avea să-și mai petreacă restul zilei cu onorabilul. Cu ea. Cu Emma, sau nimic. Îl prinse de mână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
deși nu arăta cu adevărat fericită - se prefăcea doar, pentru a nu fi băgată În seamă. Pe Antonio Îl Întristă curajoasa ei bucurie. Apoi Îl observă, așezat pe portbagajul Fiatului Tipo, și Încetă să mai zâmbească. O brunetă cu păr creț o Întrebă Încet, dar nu chiar atât de Încet Încât Antonio să n-o poată auzi: — E noul tău iubit? E soțul meu, răspunse Emma. Fetele de la call-center se Întoarseră curioase Înspre tipul acela atletic și tenebros, soțul acelei colege
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
maestrul de salsa, Îi spuse Emma. Întoarse capul și privirea Îi zăbovi asupra manifestelor electorale lipite În mod abuziv pe parcursul câtorva sute de metri pe barierele antifonate ale șoselei: afișe portocalii pe care un tip cu ochelari și cu părul creț surâdea binevoitor invitând-o să aibă Încredere În el. O clipă Îi păru că-l cunoaște, un tip ce-ți dădea Încredere, cu o figură paternă - VOTEAZĂ! VOTEAZĂ! VOTEAZĂ! citi, nimic altceva. Totuși continuă să fixeze imaginea aceea, căci trebuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
nu se mai bâlbâia. Antonio râse uimit de cruzimea grăsuțului pinguin orb. Dar În același timp era mândru de el. Deci Kevin nu era un pămpălău fricos, așa cum se temuse. Era fiul lui. Și Îi semăna. Avea același păr negru, creț și aspru. Și același caracter, autoritar. La fel ca el, Kevin nu uita o jignire. Și cerea răzbunare. — Așa va fi, aprobă el. Și pentru a sigila pactul făcut, bătu palma cu fiul lui izbind cu putere. Ochiul plin de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
spuse tati venind lângă balustradă. Încă mai era grilajul de lemn pe care mama pusese să-l construiască de teamă ca nu cumva Kevin să cadă de pe balcon. Tati Îl trase pe Kevin lângă el și Îi puse În părul creț umbreluța furată de la petrecerea Camillei. Da, spuse Valentina. — Și mama? Întrebă Kevin, bănuitor. — Și mama, Îl asigură Antonio, Împingându-i apoi În salon, căci afară se lăsa răcoarea. Seara era Încă rece, era abia Început de primăvară. Kevin puse În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
rareori a reușit să-și mai vadă părinții. A suportat însă totul cu curaj, întrucât și-a urmat visul. După ani de zile, pe ulița satului se ivește un tânăr brunet, cu ochii de-un albastru-verzui precum marea, cu părul creț de parcă niște șerpi s-ar încolăci pe capul lui, îmbrăcat în costum de aviator. Se oprește în dreptul unei case bătrânești. Deschide ușa și scârțâitul acesteia i se pare neschimbat. Înaintează cu emoție oprindu-se în camera unde, pe un perete
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
regal, care parcă se mărea atunci când zâmbeau. Amândouă gesticulau când vorbeau, cu degetul mare și arătătorul unite într-un oval al aroganței. Când soarele le intra în ochi, le apăreau riduri asemănătoare în colțurile ochilor. Dar în timp ce părul Leei era creț, coama neagră a Zilpei era dreaptă și-o purta lungă până la mijloc. Era cel mai frumos lucru la ea și nu-i plăcea deloc să și-l acopere. Vălurile îi dădeau dureri de cap, zicea, ducându-și mâinile la ochi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
băiețel de zece ani și a cărei piele avea culoarea ambrei întunecate. Bilha nu era frumoasă ca Rahela, nici deșteaptă ca Lea, nici isteață ca Zilpa. Ea era micuță, neagră și tăcută. Ada era exasperată de părul ei, care era creț ca spuma și nu se lăsa îmblânzit. În comparație cu celelalte două fetițe fără mamă, Bilha era neglijată la culme. Lăsată de capul ei, Bilha se urca în copaci și părea să viseze cu ochii deschiși. Din cuibul ei, studia lumea, modelele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
servitoarea mea e destul de proastă ca s-o lase să-i scape din ochi. Dar poate tu îți amintești cum arată fata pe care o cheamă Dina, l-a întrebat ea pe fiul ei. E fata cu ochii întunecați, părul creț și mâini frumoase care a venit cu moașa. Ai vorbit cu ea pe hol când Așnan năștea. Shalem se repezise atât de năvalnic să-i îndeplinească cererea, că Re-nefer de-abia putuse să-și țină râsul. Când eu și prințul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
adultă. În spațiul anilor cu el, corpul meu își luase forma lui matură, iar inima mi se înțelepțise. Învățasem ce înseamnă să fii mamă. Când mă uitam la mine în reflexia bazinului, vedeam o femeie cu buze subțiri, cu părul creț, cu ochi mici, rotunzi, de străină. Cât de puțin semănam cu fiul meu arătos, cu pielea întunecată, care aducea cu unchiul lui mai mult decât cu oricine și care devenea exact ce profețise Re-nefer: un prinț al Egiptului. N-aveam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
Cu prosopul În mână, Începu un traseu haotic pe peluză; se Împleticea, ca să spunem așa, printre vagine. Își spuse că trebuie să se hotărască odată, când o zări pe catolică discutând cu un brunet Îndesat, vioi, cu părul negru și creț, cu ochi veseli. Îi făcu un vag semn de recunoaștere - pe care ea nu-l remarcă - și se trânti alături. Un tip În trecere Îi strigă brunetului: „Salut, Karim!” Cel astfel numit agită mâna În chip de răspuns, fără să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
tip În trecere Îi strigă brunetului: „Salut, Karim!” Cel astfel numit agită mâna În chip de răspuns, fără să-și Întrerupă discursul. Catolica Îl asculta În tăcere, lungită pe spate. Între coapsele delicate, avea o tufă drăguță, proeminentă, cu părul creț și negru, un deliciu. În timp ce-i vorbea, Karim Își masa alene boașele. Bruno se culcă la pământ și se concentră asupra părului pubian al catolicei, la un metru În fața lui: era o desfătare. Adormi buștean. La 14 decembrie 1967, Adunarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
succedaseră deja, fără ca ea să le arunce o privire; cu ochii Întredeschiși, ca Într-un vis, Își plimba limba pe sexul lui Bruno, explora centimetru cu centimetru. Deodată scoase un strigăt scurt, unic. Insul din spatele ei, un zdrahon cu părul creț, continua să pompeze conștiincios, berbecește; avea o privire goală, absentă. Oprește! Oprește! strigă Bruno; i se păruse că strigă, dar vocea Îi pierise, nu scotea decât un soi de chelălăit slab. Se ridică și Îl Împinse brutal pe bărbatul care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
din salon. Lângă ea, pe masă, lăsase o scrisoare. Prima frază era: „Prefer să mor În mijlocul celor pe care-i iubesc.” Șeful serviciului de urgențe al spitalului din Meaux, un bărbat de vreo treizeci de ani, cu părul negru și creț, cu o figură deschisă, le făcu imediat o bună impresie. Erau puține șanse să se trezească, spuse el; puteau rămâne lângă ea, el personal nu vedea nici un inconvenient. Coma e o stare ciudată, puțin cunoscută. Doctorul era aproape sigur că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]