824 matches
-
plastică a început la Școala de Belle-Arte, dar a fost completată la München și Paris. Prin opera sa, Luchian s-a dovedit a fi o personalitate artistică originală, afirmându-se cu o pictură generoasă, vibrantă și care, prin paleta sa cromatică plină de lumină, prin poziția artistică înnoitoare, precum și printr-o scânteietoare expunere a limbajului, a reușit să transmită privitorului un mesaj umanist de mare calitate. Marele aport inovator adus de Luchian în pictura românească din acele vremuri este reprezentat de
Ștefan Luchian () [Corola-website/Science/297807_a_299136]
-
a societății de artă "Cercul artistic", al cărei președinte era Ioan Georgescu și secretar Constantin Artachino. A plecat în anul următor la Paris la Academia Julian unde a studiat la atelierul lui William-Adolphe Bouguereau, academist și el. Bouguereau avea o cromatică fără viață și încătușa forma în rotunjimi rigide și arbitrare, afișând un academism cu care Luchian nu se putea pune de acord. William Bouguereau împreună cu alți pictori, transmiteau studenților de la Academia Julian principii conservatoare de desen dobândite de la Jean Auguste
Ștefan Luchian () [Corola-website/Science/297807_a_299136]
-
orchestra Teatrului Național abia-i ajungându-i. În plină maturitate creatoare la 34 de ani, Luchian s-a dovedit prin opera sa a fi o personalitate artistică originală, afirmându-se cu o pictură generoasă, vibrantă și care prin paleta sa cromatică plină de lumină, prin poziția artistică înnoitoare precum și printr-o scânteietoare expunere a limbajului, a reușit să transmită privitorului un mesaj umanist de mare calitate. Din acest an au început de fapt la Luchian realizările cele mai importante în activitatea
Ștefan Luchian () [Corola-website/Science/297807_a_299136]
-
o tehnică în alta. După anul 1900 caracteristica picturii sale a constat în strălucirea culorilor folosite în obținerea efectelor de lumină prin transparențe cromatice, aceasta după o perioadă semnificativă de căutări în domeniul acuarelei. Vrând să atribuie lucrărilor sale o cromatică de înaltă ținută cu un ecleraj cât mai vibrant, Luchian a preluat din lecțiile impresionismului folosirea culorii pure. El a urmărit să redea realitatea cu caracteristicile sale ce o permanentizează în efemer, respingând în același timp subordonarea imaginilor de lumina
Ștefan Luchian () [Corola-website/Science/297807_a_299136]
-
se înțelege prevestirea unei furtuni. Tensiunea de un dramatism evident, rezultă din masa compactă de țărani sugerată în mod genial prin șirul întunecat al căciulilor, întregul efect fiind obținut ușor fără artificii sau o literaturizare a motivului. Beneficiind de o cromatică de excepție unde lumina aurie se distribuie calm într-o atmosferă de toamnă târzie, momentul dramatic este învăluit diafan într-o boare de tristă meditație. În fapt, Luchian a redat aici o situație tragică a țărănimii exploatate și dă în
Ștefan Luchian () [Corola-website/Science/297807_a_299136]
-
și mai ales de frumusețile naturii țării sale, pictura lui Ștefan Luchian, prin bogăția conținutului și emoționanta sa autenticitate, ne este oferită cu o mare generozitate și expresivitate a limbajului artistic. Preferința pictorului pentru simplitatea formelor limpezite de accesorii, pentru cromatica strălucitoare și curată, demonstrează că Luchian a reușit să-și însușească cele mai rodnice învățăminte din arta populară românească. Cu același spirit de sinteză, cu aceeași reflecție solară a culorilor, cu dragoste de om și natură, pictura lui Luchian exteriorizează
Ștefan Luchian () [Corola-website/Science/297807_a_299136]
-
grijă, ajunge să fie un simbol al dragostei față de om. Ambianța este modestă, figura mamei obosită. Luchian evocă astfel, mediul oamenilor obișnuiți și simpli, ale căror năzuințe și sentimente i-au fost elemente călăuzitoare în întreaga sa creație. Unduirile catifelate, cromatica caldă, desenul generos aduc valențe noi. Imaginea prin dimensiunile ei emană o gravitate monumentală, subliniată de o lumină molcomă care străbate textura picturii. "Lăutul" este considerată a fi una dintre ultimele compoziții de dimensiuni mari realizate de către Luchian. Ea nu
Ștefan Luchian () [Corola-website/Science/297807_a_299136]
-
tematica abordată regăsindu-se o moară, o priveliște panoramică de case risipite printre dealuri, un șir de copaci sau câteva clăi de fân din capul satului. La Moinești, Luchian a lucrat majoritar în tehnica uleiului, fapt ce dă picturii o cromatică strălucitoare cu scânteieri și transparențe de smalț. Imaginile sunt caracterizate de un suport solid, dincolo de tumultul rezultat din afișarea plenară a culorii, unde linia conferă ordine în compunerea formelor definite cu grijă. Peste toate acestea, efectele de lumină aduc un
Ștefan Luchian () [Corola-website/Science/297807_a_299136]
-
florilor urmează un tipic obișnuit - vasul cu flori rostuite simplu, dar cu o grijă studiată la care folosește lărgirea bazei compoziționale prin risipirea câtorva flori pe masă pentru echilibrarea rapelurilor cromatice. Chiar dacă organizarea florilor este aceeași în majoritatea lucrărilor sale, cromatica abordată fiecăreia din ele duce la o nesfârșită varietate. Se observă că linia constructivă este concepută în curbe largi sau ascendentă, linie care aduce un ritm lăuntric într-o compoziție în care dialogurile cromatice sunt când grave, când scânteietoare, când
Ștefan Luchian () [Corola-website/Science/297807_a_299136]
-
comisiei. Aceste steme au fost abolite temporar, de la înființarea ținuturilor în 1938 și până în 1940, când regimul național-legionar a restabilit vechea împărțire pe județe. Scutul fiecărei steme de ținut era partajat în bare, brâuri sau cartiere, în totalitate sau parțial, cromatica fiecărei diviziuni astfel rezultate amintind de culorile dominante ale stemelor județelor componente. Stemele stabilite în perioada interbelică au fost abolite în 1948 de către regimul comunist. După reforma administrativă din 1968, în urma căreia s-a revenit la împărțirea pe județe, potrivit
Heraldica României () [Corola-website/Science/307266_a_308595]
-
Nagoya. Estul Japoniei a continuat să se bazeze mai mult pe vânătoare, deoarece terenurile nu erau foarte prielnice pentru agricultură. Perioada Yayoi a fost numită după situl arheologic din Tokyo, unde au fost descoperite pentru prima oară produsele olăritului japonez. Cromatica predominantă a acestor vase erau tonurile de oranj pal . Această perioadă este urmată de perioada Kofun sau Yamato (cca. 300-700), trecându-se astfel într-o nouă perioadă a istoriei, protoistoria. Curtea japoneză a adoptat oficial sistemul de scriere chinezesc pe la
Istoria Japoniei () [Corola-website/Science/308200_a_309529]
-
sale cu flori simțăminte umane, ele nefiind făcute doar ca reprezentări decorative în scop de podoabă. Mai rare și uneori foarte reușite sunt "Naturile Moarte", cum a fost cea expusă în 1927 denumită "Pești". Ea a fost executată într-o cromatică întunecată, pe roșu aprins și cu tonuri cenușiu-albăstrui. În același an în noiembrie-decembrie, a deschis la Iași o altă expoziție în sala Școlii de belle arte un a pus pe simeze circa cincizeci de picturi. În decembrie 1930, în sala
Octav Băncilă () [Corola-website/Science/307612_a_308941]
-
1908. Băiețașul care privește lihnit de foame vitrina unei cârnățării este cu siguranță un copil al orașului care caută de lucru. Lucrarea are în sine, o realizare remarcabilă în stilul realismului critic, având un spirit combativ de înaltă semnificație, o cromatică atent aleasă și așezată pe tușe orânduite pe netezimi sclipitoare, limpezi și precise, totul aducând cu măestria relevată de pictura "Muncitorul". Un pas înainte în pictura lui Octav Băncilă, o reprezintă tonalitățile lipsite de stridență, ele fiind vii și clare
Octav Băncilă () [Corola-website/Science/307612_a_308941]
-
pe netezimi sclipitoare, limpezi și precise, totul aducând cu măestria relevată de pictura "Muncitorul". Un pas înainte în pictura lui Octav Băncilă, o reprezintă tonalitățile lipsite de stridență, ele fiind vii și clare. Artistul a folosit în această compoziție o cromatică cu alburi de diferite nuanțări, cafeniuri și tonuri de verde. Ca și în lucrarea "Muncitorul" din 1911, "Flămândul" conține un colorit și un desen de mare rafinament care duce în final la răzbaterea în profunzime a realității și întruparea ei
Octav Băncilă () [Corola-website/Science/307612_a_308941]
-
linii care delimitează mai mult formele decât să definească contrastele de lumină și umbră. Nervozitatea execuției creează impresia unei compoziții făcute în grabă, cu elemente aruncate pe pânză în mod arbitrar. Subiecte similare au fost create și în compoziția "" unde cromatica aleasă a fost una întunecată, și care în mod nefericit nu reliefează conținutul lucrării. Contrar acestora, se remarcă cu însuflețire tabloul "" din anul 1908, unde mișcările și atmosfera este mult mai grăitoare, cromatica folosită reușind să aducă limpezimi care dau
Octav Băncilă () [Corola-website/Science/307612_a_308941]
-
au fost create și în compoziția "" unde cromatica aleasă a fost una întunecată, și care în mod nefericit nu reliefează conținutul lucrării. Contrar acestora, se remarcă cu însuflețire tabloul "" din anul 1908, unde mișcările și atmosfera este mult mai grăitoare, cromatica folosită reușind să aducă limpezimi care dau senzația unui atelier în plină activitate. Octav Băncilă a pictat și alte compoziții cu tematică muncitorească ca "Întrunirea" (1914), ", , , Muncitorul Revoluția și Dreptatea" și "Greviștii" prezentate publicului cu ocazia expoziției din 1915, "" (1925
Octav Băncilă () [Corola-website/Science/307612_a_308941]
-
această compoziție, artistul a adus o înnoire în formă și conținut. Linia, culoarea și desenul folosit au dus la conturarea unei expresii puternice, care nu s-a mai făcut până atunci în România. Octav Băncilă a executat și lucrări unde cromatica este sclipitoare și exuberantă, fapt care a dat acestora un glas viu și poetic. Excepțională în acest sens este compoziția "Spălătoreasa" unde artistul ajunge să tălmăcească exuberanța naturii. În această lucrare, totul strălucește într-o dimineață de vară: pârâul, casa
Octav Băncilă () [Corola-website/Science/307612_a_308941]
-
realizate de Nicolae Grigorescu și Ștefan Luchian. La fel de uimitoare este și compoziția "" (1915), în care se văd, în schimb, deficiețe de tehnică specifice autorului. De multe ori, pictorul în dorința de a reliefa mai intens fizionomia personajelor a folosit în cromatica sa mult ocru, brun roșcat și cărămiziu, fapt pentru care unele din operele lui ajung la o stridență vizuală supărătoare. El nu a cultivat ca formaliștii culoarea în scopul culorii, ci pentru proiectarea vibrației și a atitudinilor umane; în faza
Octav Băncilă () [Corola-website/Science/307612_a_308941]
-
pe care le aveau. În compoziția intitulată "Croitor bătrân", personajul portretizat are o atitudine dinamică prin comparație cu cel din pictura "Peticarul", unde cămașa pare a fi țesută cu tușe în pete și rotocoale cu petale trandafirii compuse dintr-o cromatică bazată pe nuanțe de alburi care cad unele peste altele. "Cizmarul" se caracterizează prin tușe prelungi, fără rotocoale sau pete de culoare aruncate pe pânză, aparent grăbit. Remarcabil, iese în evidență un desen de grup cu patru evrei, mai mult
Octav Băncilă () [Corola-website/Science/307612_a_308941]
-
critic până la satirizarea personajelor. Așa sunt lucrările cu zarafi și cu "Moș Ițic cămătarul" asupra cărora Băncilă a revenit mai mereu și a făcut mai multe replici. Există o pictură executată în anul 1912 care înfățișează un zaraf puternic satirizat, cromatica având dominanța verzuie. El este odios deoarece zărăfia nu este o ocupație destinată celor săraci și umili, ci speculă, posibilități de parvenire, ambiții, relații și cunoștințe bancare. În această compoziție din 1912, zaraful numără monedele pe o masă și le
Octav Băncilă () [Corola-website/Science/307612_a_308941]
-
compoziție din 1912, zaraful numără monedele pe o masă și le aranjează în fișicuri. Zaraful din 1913 se apropie de chipurile cu evrei făcute de Nicolae Grigorescu. Zaraful este reprezentat cu un ban într-o mână și cu privire lacomă. Cromatica dominantă este cafenie. Toți zarafii sunt îmbrăcați boierește și nu au nimic în comun cu "Aparul" și cu "Peticarii", cu cei cu caftane, cu misiții și telalii ca Zeiling Șor (misit, prototipul omului de afaceri) din opera dramatică "Manasse" de
Octav Băncilă () [Corola-website/Science/307612_a_308941]
-
plin de considerații sociale cu privire la etnia țiganilor din România. La Muzeul Național de Artă din București există mai multe "Cărturărese": una realizată în anul 1914 în tonalități verzi cu reflexe albe, violete și cărămizii; una realizată în 1916 cu o cromatică dominată de roșu și alb și alta pe fond liliachiu cu verde, brun și roșu. Caracteristica generală a tematicii țiganilor din România, este că niciun personaj, femeie sau bărbat, nu este vesel. Remarcabilă este pictura intitulată "Talpa Iadului" realizată în
Octav Băncilă () [Corola-website/Science/307612_a_308941]
-
forjat, alături de portalul ușii de trecere, profilat și pictat în culori specifice zonei. Se mai rețin ușile împărătești și jilțul arhieresc, candelabrul, icoanele de lemn și pictura murală, ce lasă să se întrevadă caracterul static al desfășurării epice într-o cromatică deschisă, specifică tuturor bisericilor de lemn maramureșene, în care predomină roșu, albastru și alb puse în evidență de tonurile pastelate de ocru, galben și verzui. Se mai reține o cruce-candelabru, din cele două, care inițial încadrau candelabrul mare, fixat pe
Biserica de lemn din Bogdan Vodă () [Corola-website/Science/307970_a_309299]
-
sau exacte ale unor glissandi falși, după cum urmează: b) diatonic; c) cromatic; d) microtonal (sau, mai puțin corect spus, enarmonic - în analogie cu denumirile tetracordurilor). Cei diatonici se realizează de regulă la instrumentele cu claviatură (vezi mai jos), în vreme ce aceia cromatici sunt mai răspândiți la instrumente cu coarde și tastieră, la instrumentele de suflat și, mai rar, la voce. Glissandi falși microtonali sunt mai puțin frecvenți și pot fi interpretați instrumental sau vocal. În imagine, glissandi propriu-ziși (rândul de sus) și
Glissando () [Corola-website/Science/308367_a_309696]
-
în alte tradiții și credințe. Conotațiile de ordin cultural-religios sunt ușor de regăsit cu precădere în pictura heraldică, care folosește atributele simbolice ale culorilor și convenția cromatică a artei medievale, precum și în erminii - manuale bizantine pentru uzul zugravilor care precizau cromatica veșmintelor, decorului, părului sau bărbii personajelor Istoriei Sacre. În tradiția creștină, culoarea este o participare a luminii create și a celei necreate. Unele considerații asupra divinității și luminii au ajuns (evolutiv) până la a asimila (fără o regulă absolută) culoarea albă
Simbolistica culorilor () [Corola-website/Science/302774_a_304103]