2,064 matches
-
să-și lase soția în ultima lună, ultimele zile și să plece după afișe și programe... Înnebunesc cînd mă gîndesc că am în față o noapte atît de lungă, întreagă. Și cum crezi c-ai s-o străbați? întreabă profesorul. Cugetînd, să înnebunești mai tare? A, nu răspunde Lazăr. Jucînd pocher, evident. Dar mai tîrziu, cînd adorm toți, să nu ne toarne careva. Vlad bate din nou, cu mai multă putere, făcînd să răsune culoarul lung. Da, intră! strigă Mihai fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
Am rostit aceste cuvinte cu intenția de a-l provoca și din dorința de a-mi oferi o alinare. Palmer - și din nou l-am admirat când am revăzut scena - primi lovitura în plin. — La asta va trebui să mai cugetăm, Martin, răspunse el calm. A fost pentru noi amândoi un șoc teribil, încă nici nu ne dăm seama cât de teribil. Abia mâine dimineață vom începe să ne dăm seama. Și atunci ai să înțelegi că nu a fost pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
mânerul ușii, aflat însă mai jos decât balustrada platformei pe care se afla acum. Să se sprijine măcar cu un singur picior de balustradă părea cu neputință: era foarte înclinată, alunecoasă și încinsă ca un fier înroșit. Tom începu să cugete: „Dac-aș avea ceva la mine, orice de care să mă pot rezema, deși nu văd nici ce, nici cum. N-aș izbuti să-mi mențin echilibrul și să mă ridic pe balustradă astfel încât să mă pot prinde cu mâinile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
ea, zări hăul de dedesubt. Se scotoci din nou în buzunar și scoase o batistă mare care în comparație cu umezeala din jur, era uimitor de uscată. Șterse cu ea balustrada de metal. Apoi, cu mare repeziciune, fără să mai stea să cugete sau să inspecteze elementele scenei, își înălță brațul drept și se prinse cu mâna de mânerul cuțitului, ridică piciorul drept și-l rezemă de clanța ușii, își apăsă mâna stângă, ca pe un arc, pe balustradă și se opinti în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
beci și îi întinde sticla și cămașa. Dănuț smulge dopul cu un bobârnac și-i toarnă cu forța alcool, lui Nae, printre dinții încleștați în spasm, cinstindu-se și el îndemânatic, cu o dușcă memorabilă (și neputându-se opri să cugete, freudian: Are puls. Oare o fi ajuns, totuși, Corsicanul, la orgasm?). Cocuțo, nene, hai! Ușurel! Ușurel! Nu s-atinge nimeni de tine, mămico, cât sunt eu de față! Hai la tata, Cocuțo! Hai...! o îmbie Vierme. S-avem nițică milă
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
un Iepure și cu un Bursuc, ca să nu mai pomenesc de faptul că l-am cunoscut și pe Antichrist, încă de pe când acesta era, efectiv, în scutece, i-aș fi tras ăluia, din start, vreo zece-douăzeci de pumni în cap! cugetă Dan. Aha-ha... Carevasăzică de aia i-a luat Coco moțul lui Năică. Nu în vâltoarea pasiunii, nu, nici pe departe! Ci ca să-i dea pocitaniei din coș țurca de proteine, batonul cu anabolizante, mă rog, care să-i inducă body-buildingul
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
împărțit în patru secțiuni rectangulare, monitor ce era conectat, probabil, la rețeaua internă de mini-camere video de supraveghere, din muzeu. Chiar așa, nici nu este nevoie de mai mult de o persoană, care să țină lucrurile sub control, de-aici, cugetă Avocatul. Glasul masculin, bine timbrat al custodelui, profesorul Georgescu, răsuna în urechea Fratelui, de la numai câțiva pași: ... și v-aș ruga să observați calitatea excepțională a materialului acestor săbii originale! Oțel de Toledo, secolele cincisprezece-șaisprezece. Armurierii de acolo au rămas
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
laconic. Taci, mă, că ești limbiu! îl înjură Dănuț. O bombă, repetă Vierme oracular și senin, netulburat. Gura, cretinule! se răstește Poetul. Tata avea un dulău. Îl chema ca pe tine: Câine prost... Liniște! Nu mă mai conturba! Vreau să cuget. O bombă, măi! O bombiță cu gaz! îl înfruntă același Vierme, sfidător. Dănuț pare că-și pierde aerul, își cască fălcile, apropiindu-și-le scrâșnind, peste o clipă, străluminat, pentru a le deschide iarăși la maximum și, entuziasmat și el
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
muștar și ghiudem și pornește să fornăie. Kaput, Mariusele, kaput! Ein, zwei, drei și-n cur să te f...t! îl prohodește proteguitor Dănuț, ca pe un bun și brav hoplit, răpus în bătălia de la Gaugamela. Iar dup' aceea, Poetul cugetă, profund: Băi, am băut o groază de coniac. Ce mosorela mea! Sunt proaspăt ca o floare. Mi se-ntinde! Să mai beau și vin sau, mai bine, nu? That's the question. Woe is me, woe is me! Cum, zice
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
a omului neuronal sau după cea freudiană a omului libidinal, dar, cu patru secole înaintea erei noastre, ea făcea o adevărată spărtură în cerul filosofic, asemeni unui fulger uriaș și de lungă durată. Carnea gândește, trupul reflectează, materia elaborează, atomii cugetă. Și aceste procese complexe iau naștere sub învelișul unei ființe reductibile la numele ei. Identitatea unui filosof coincide foarte exact cu fiziologia, cu biologia, cu anatomia lui. Ce știm despre acest trup filosofic? Starea lui precară, fragilitatea lui, faptul că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
care Îl pot confirma și eu. În acest moment, secretara se opri și se aplecă mult sub birou, ca să-și sufle nasul. Căci era o persoană foarte manierată. — Nu mi se pare o informație relevantă pentru securitatea militară a Statelor Unite, cugetă Smith cu voce tare. — De ce nu mă Întrebi ce s-a mai Întîmplat după aceea? Îl Întrebă secretara. Văzînd ce scandal s-a produs din cauza asta, domnul colonel a decis că de fapt eu eram cea mai potrivită persoană să
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
ce a urmat după aceea. Este o pagină dramatică din istoria universală contemporană. — După ce-i fac injecția lui Iuffo, vin la tine În salon și ai să-mi citești, propuse Agneta. — Cine știe dacă omul ăsta se mai Întoarce vreodată! cugetă Pablo. Zilele acestea mi-am amintit cum, În aprilie 1978, În timpul dineului pe care mi l-a oferit la Casa Albă, Jimmy Carter mi-a promis că-mi va face cunoștință cu Howard Goodman, președintele Corporației sud americane a pantofarilor
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
se opri, deoarece venise fata de la bar să-i aducă votca. Apoi, după ce luă o Înghițitură, continuă: Soluția e În altă parte, iar ei știu foarte bine acest lucru. — Pe insula asta clima Îndeamnă la lene, așa că muncesc numai proștii, cugetă cu tristețe celălalt. Iar după ce tristețea Îi mai trecu, Întrebă: sunteți cumva român? — Nu. Sunt roland, minți doctorul. — Domnule, eu sunt român, mărturisi omul. Știți ce mi-a spus tata, cînd am plecat de acasă? Mi-a spus că, oriunde
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
părțile de fapt ale existenței românimii de peste Prut, Nistru și Bug“37. Articolul se încheia cu sublinieri deosebit de semnificative referitoare la apartenența Basarabiei la spațiul etno-lingvistic românesc: „Și când veți mai pronunța acest cuvânt, Basarabia, vă rog să nu mai cugetați la un popor abstract și la o țară abstractă. Nu! Să închideți ochii și să vă închipuiți așa simplu - un frumos pământ deluros, întins spre soarele de dimineață ridicat deasupra plaiului uriaș rutean, chipuri de frați peste câmpuri nesfârșite, sunetele
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
ceea ce s-a dovedit a-i fi nota esențială - gândirea - și care să se delimiteze totodată de acel domeniu În care acțiunea Îndoielii era neîngrădită și eficace. Pentru a realiza acest fapt, un nou proces trebuie Început: „Ca urmare, voi cugeta acum din nou ce anume am socotit altă dată că sunt, Înainte de a fi căzut asupra gândurilor de față; de unde voi Înlătura, apoi, ceea ce prin argumentele Înfățișate poate fi clătinat oricât de puțin, ca astfel să rămână până la urmă doar
[Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
răspunsul e unul restrictiv: certitudinea conferită de cogito este validă atât timp cât se produce cogitarea. „Eu sunt, exist; e lucru sigur. Cât timp Însă? Atât timp cât cuget; căci s-ar putea Întâmpla tocmai ca, dacă m-aș opri de la acțiunea de a cugeta, să Încetez pe dată și În Întregime să mai exist”. Din această supoziție tulburătoare se naște o nouă problemă și o nouă provocare pentru filosofia carteziană: e Într-adevăr nevoie ca de fiecare dată când spiritul se transpune În starea
[Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
Însumi, și că e necesar să-ți rechemi spiritul și să-l abați de la acest mod de a concepe, pentru ca el să se poată recunoaște cu mai multă claritate În natura sa. Dar ce sunt, prin urmare? Un lucru ce cugetă. Însă ce este un lucru care gândește, adică unul ce se Îndoiește, Înțelege, afirmă, neagă, vroiește, nu vroiește, care totdeodată imaginează și simte? Nu sunt puține acestea, dacă toate aparțin naturii mele. Dar de ce să nu-i aparțină? Nu sunt
[Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
Întâmpla ca aceea ce văd să nu fie, de fapt, ceară; se poate Întâmpla să nu am nici măcar ochi prin care să văd ceva; dar nu se poate Întâmpla defel ca atunci când văd sau (ceea ce nu-mi pare diferit) atunci când cuget că văd, eu Însumi, cel care gândește, să nu fiu ceva. De asemenea, dacă socotesc că bucata de ceară există, ca urmare a faptului că o pipăi, reiese din nou același lucru, anume că eu sunt; iar dacă eu judec
[Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
legii, legea fiind singurul element chemat să niveleze social. Jean Jeacques Rousseau, un utopic socialist, fondator și sursă al teoriilor marxiste de mai târziu, arată: ,, Având fericirea de a mă fi născut printre voi, cum aș fi putut oare să cuget asupra egalității pe care natura a instituit-o între oameni și asupra inegalității pe care au statornicit-o ei, fără să mă gândesc la adânca înțelepciune cu care și una și cealaltă, fericit îmbinate în acest stat, contribuie în chipul
[Corola-publishinghouse/Science/84937_a_85722]
-
aceasta e pentru mine bogăția cea mai bună și Hristos Care înaltă pururea mintea mea (...)”{\cîte 53}. Fratele Sfanțului Vasile, anume Sfanțul Grigorie de Nyssa, făcând referire la bogăția materială și cea duhovniceasca, învață că doar cel ce nu mai cugeta la cele pământești își poate îndrepta mintea la cele cerești: „Voiești să știi cine e cel sărac cu duhul? Cel ce a dat bogăția trupeasca în schimbul bogăției sufletului, cel ce s-a sărăcit pentru duh, cel ce s-a scuturat
Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/166_a_478]
-
casă la curte. Alege mecanicul ( Romanță). Un altul (Vara, în amurg), scârbit de burlăcie, caută o Penelopă de mahala, pe nume Viorica, dar Penelopa se măritase între timp cu domn’ Marcel din Focșani. Lui Ulise nu-i rămâne decât să cugete cu tristețe: „trece vremea, frățioare, se duce”. Hector Săvescu, contabil vechi, divorțat, om serios, are impresia că cineva îi intră în casă în absența lui. Prozatorul studiază nașterea unei psihoze și manifestarea terifiantului în limitele unei existențe banale. Contabilul, după
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287628_a_288957]
-
ori un clișeu școlar eminescianizant, ori dimpotrivă o mare dorință de paradox, având ca rezultat aceeași neașteptată enormitate. Iar faptul că alt critic citează drept convingătoare asemenea... cum s-o mai numesc?... asemenea fantasie, înseamnă doar a admira fără a cugeta. Poetul cu care în adevăr are Bacovia o structurală afinitate este, așa cum tot Svetlana Matta o spune cea dintâi, Georg Trakl.* Iar această afinitate apare mai evidentă în perioada ultimă a lui Bacovia, în special, în Stanțe burgheze, când, emancipat
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
și proclamat cum ar trebui. Unii din noi se sfiesc să-i așeze la rangul lor veritabil, adică în rând cu cei mai mari de pretutindeni; alții nu se sfiesc, dar nu știu s-o facă, fiindcă admiră fără să cugete (și nu rareori fără să citească). Nici o cultură nu poate fi cunoscută și judecată în ea însăși, ci numai pe plan universal. Scriitorii noștri mari, chiar cei mai prolifici, ca Iorga și Sadoveanu, sunt în fond foarte eliptici: zăcământul lor
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
În eseul „Cultură și știință”, despre care astăzi se știe că este o traducere selectivă după Bildung und Wissenschaft de Lazarus, dăm peste această remarcă: „Cine vrea să fie cu adevărat cult se cuvine, înainte de toate, ca să lucre și să cugete în cercul ce-i aparține lui și, pentru ca aceasta să n-o facă unilateral și-n strâmtoarea spiritului, de aceea va trebui să-ntindă activitatea sa pe toate terenurile care-s situate în cercuri împrejurul cercului său propriu”. Cultură, știință
[Corola-publishinghouse/Science/1948_a_3273]
-
care părțile se influențează reciproc, formând un întreg. În centrul cercului e „interesul general-uman”, dar fiecare individ își are cercul său „deosebit mai îngust”. Omul este dator să răspundă unei „chemări”, să lărgească mereu cercul propriu, „să lucreze și să cugete în cercul ce-i aparține lui și, pentru ca acesta să n-o facă unilateral și-n strâmtoarea spiritului, de-aceea va trebui să-ntindă activitatea sa pe toate terenurile care-s situate în cercuri împrejurul cercului său propriu” (Eminescu, 1977b
[Corola-publishinghouse/Science/1948_a_3273]