8,982 matches
-
o piatră, ușă încuiată, belciuge din fier beton și un bătrânel care tot își găsea de lucru dimineața, dincolo de sticla zgâriată a ferestrei. Pe sub dușumea, galerii de șobolani, curse nesfârșite până în zori; deasupra, parcă cineva dansa step, spărgea nuci, bătea cuie în cer; deasupra, locuiau doi bătrâni trecuți de 60. La internat, tovarășul pedagog verifica zilnic valiza. Vreau ordine și disciplină în dulapuri, curvelor! Vă bag chiloții pe gât, dacă mai găsesc și mâine dezordine, nespălatelor! Bă, dacă m-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
lor! părintele Tatu, citea negânditele în pridvorul bisericii. Tu ești esența. Doamne! Dacă din esența i-ai înmulțit pe ei, de ce te-ai irosit în cei care nu știu să te facă parte? Viitorul impersonal sperie, sperie teama că semnele cuielor se vor cicatriza înainte de vreme, înainte de a-și cunoaște durerea, odată cu prima romanță de clopot. Lipsa rădăcinilor crucii cufundată în apa botezului sperie. Treizeci de arginți și poți abandona pentru o vreme plugul înțelenit între coaste. Inima rupe cuțite odată cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Până la Dumnezeu, cel mai scurt drum crește în palmă, împreunează trei degete. Adam și Eva leagă nod linia vieții; fă semnul crucii ca și cum ai pune ordine în cuvine, spunea părintele Tatu. Petru ținea pumnii strânși; treimea, deasupra păcatului, adâncește semnul cuielor: Doamne, dacă viața este o răstignire continuă, pe cine crezi că sperie pauza dintre două bătăi de inimă, și următoarea bătaie câtor naivi le-o promiți ca o desăvârșire? În 15 minute, aritmetic, se moare de aproximativ 1200 de ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
la 4. Desculț, pe neatinse, pe nevăzute, pe nesimțite, trecea pe lână plantonul ce depănușa vise, pe lângă rastelul cu 21 de morți aliniate după o ordine de bătaie aleatorie, pe lângă stativul cu 21 de perechi de bocanci (aveau tocurile tocite, cuiele perforau inima). În spălător, 20 de oglinzi paralele, două câte două. Fereastră sau mormânt, nici o diferență. Și apoi ce mai contează cine trăgea zăvorul? Fiecare trecere ascundea atâta cât să scormone o cârtiță. În spălător, cristale reci ciupeau memoria precum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
te refuzi de tot ceea ce înseamnă "exist". Ar fi prea banal să crezi, domnule doctor, că izolarea mea se întâmplă, pentru că la unul din capete zornăie a clopot o pungă de arginți și că la celălalt capăt mă așteaptă confortul cuielor proaspete. Suferința lui Iisus este pur anatomică. Nu mă sperii, chiar de-ar fi să o iau de la capăt. Însă cred că-i prea banal să-mi fac destinul bulgăre de cenușă, apoi să-l ascund în neputința unui om
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
poarta mânăstirii își pansează rănile, picură cucută din icoana Bunei Vestiri, anii se cojesc din lemnul teiului și ninge a toamnă cu păsări moarte. De 7 ori câte 3, clopotul... și începea miezonoptica. Toaca îngâna tăietorul de lemne. Dumnezeu bătea cuie la sicriu. 50. Aceeași bucurie exaltă mereu altfel. Spargi zidul să intre soarele printre paginile calendarului. Peste 40 de zile vine Crăciunul și tu vrei să înflorească trandafirii deasupra mormântu-lui, să ardă rozele în felinare, precum lumânările din ceară curată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
îi purta pistolul și cârja episcopală. El făcea și tot el desfăcea, de zicea doar cu privirea. Din ușa pivniței până la porțile raiului, cale dreaptă; pe unde trece Domnul, intra și taica. Părintele Visarion dormea cu registrele sub cap; fiecare cui avea număr de inventar, bon de consum pentru felia de pâine. Apa de ploaie curgea de pe biserică, prin burlane, apoi pe șanț în păstrăvăria lui domn Enache; domn Enache era obligat să aducă mulțumire: în fiecare sâmbătă 5 păstrăvi mari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Demult, când erai umbră în dreapta mea, când eram umbră alături de tine, mă întrebam: cine pe cine trece de mână? cine la cine șterge lacrima? cine spre cine aprinde soarele? Acum, Dumnezeul meu solitar, îmi cari în inimă până și semnele cuielor. Ai așternut Golgota la picioarele mele, cât confort pentru o dragoste imposibilă! Să urc până la tine, Genia, nu trebuie decât să mă cobor în genunchi. Părinte, nu mă căuta acolo unde nici sfinților nu le este îngăduit să se așeze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
când vei fi mic, nu îngerii donează aripi lemnului desfrunzit. Robul propriilor nerăspunsuri ești, Petre. Icoana nu este o antologie de rugăciuni. Adevărul despre unicul om singur doar Dumnezeu pretinde a-l ști. Dumnezeu doarme și când heruvimii rup viorile. Cui crezi că îi întorci spatele legat de o grindă sau prăvălit de pe un munte? Genia, simțurile sunt avangărzi ale ispitirii. Fiecare răspuns concretizează intenția de a culege nimicul, cenușa nu lasă nici măcar o dâră de cretă în oglindă. Privesc! Privesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
sau poate că trupul în sine era o otravă ce încă se mai suporta sub rădăcinile limbii. 74. Spațiul. Ruinele îl strângeau ca o menghină. Stare de spațiu îngust peste pagini de nerostire. În ușa bisericii, o cochilie de melc. Cuiele pecetluiau nimicul. Cărămizile, intenții suprapuse pe două rânduri; Dumnezeu tencuia iluzii sub cruce. Relativitatea porților deschise sfida depărtările. Fără să țină seama de marginile ermetice ale nelocuirii, cimitirul își descompunea umbra strict într-o ordine vegetală. Singurătatea, ciob de lună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
pe de lături! Când era mic, dormea la mijloc: mâna lui tătuța îi cuprindea inima, mămuța un brâu de pământ cald în jurul mijlocului; dragostea lor ca o liană înălțată spre cer. Spațiul, dimensiuni suprapuse ermetic; singurătatea leagă mai ceva decât cuiele. Acoperișul bisericii, capac de sicriu. "Lăsați-mi mâinile slobode după ce mor! a poruncit Macedon. Să vadă lumea cât de sărac este omul ce pleacă!" Prin cupolă, o pădure de brațe. Toamna storcea norii ca pe niște cămăși îmbibate cu nelocuire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
cald; glonțul sărută trupul păsării și iute revine în inima puștii; pruncul se exfoliază de scutece și fuge îndărăt pe buzele mirilor. Ceasul numără până în rădăcină creșterea pomului: din trifoi în apa botezului, din izvor în frunza plopului, din rugina cuielor în floarea busuiocului, până în cântec, până în scutec, până în lapte. Dumnezeule, Dumnezeule, trece te rog paharul acesta plin de furtună! Dumnezeule, primește-mă ca pe o furtună după ce-l beau! De pe Bârgău, o ploaie caldă de vară, ca o stropire de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
după ce cîntau la concerte contractate, se retrăgeau pentru niște minunate jazz sessions În Pivnița lui Lewandowsky... — Cum?! am tresărit eu sărind În picioare. — Pivnița lui Lewandowsky, un basement mare care fu sese cîndva depozit de mărfuri... — Vreți să repetați, pivnița cui?... — A lui Lewandowsky, my friend, vreun polonez, bag seama, o foloseau pictorii pentru expoziții, noi pentru muzică, studenții pentru trăsnăile lor cu teatrul cu măști ori fără măști, mă rog, avea o acustică foarte bună. Cum să nu sar de pe
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
mărturisirile Într-un carnet și că, dacă din pudoare eu refuz să-mi aștern experiența pe hîrtie, o va face ea În Germania și mă va obliga să răspund unor interogatorii foarte serioase venite din partea altora, bănu iește ea din partea cui, dar nu vrea deocamdată să mă tulbure. Sărind de la una la alta, tot ea m-a scos pînă la urmă din impas, Întrebîndu-mă cum se explică vitalitatea memoriei mele vizuale și exactitatea cu care descriu natura. Am respirat adînc și
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
Ce e, bre? Întreabă vecinul. — Păi, ce fel de nuntă e asta cu patru lumînări? Ce, are ăștia două perechi de nași? Păi da, explică amicul, că ăștia-s din Ardeal, de acolo, din nord, unde se agață harta-n cui. Adică de acolo, știu, făcu țiganul lămurit, arătînd cu mîna spre nori. — Da, da, chiar așa, frățioare, sănătate! Prin nori avea să ne poarte a doua zi un avion Rombac spre Orly. Era În ziua de 25 octombrie 1992. Călătoria
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
desena o floare de lumină jos, pe altar. O floare sângerie. Și atunci, ostia și vinul aveau gust de carne, gust de sânge. Copilul se uita nemișcat la bucata de sticlă. Pe ea, desenată, era mâna Lui Iisus. Străpunsă de cuiul crucii. Lumina asfințitului se prelingea, însângerată, în jos, pe zid. Abia atunci l-au văzut pe bătrân. Întâi l-au crezut mort. Stătea acolo, îmbrățișând zidul și, din când în când, un suspin îi cutremura trupul se ruga, dar ruga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
la vitraliu... ei, da, atunci s-a întâmplat. Fetița cântase toată ziua. Fără să mănânce, fără să bea apă, fără să se așeze jos. Cântase privind țintă, cu ochii ei orbi, bucata aceea de vitraliu mâna Lui Iisus, țintuită de cuiul crucii. Eu eram cel mai sprinten, așa că m-am cățărat, s-o dau jos. Am luat-o cu grijă și când am coborât, fetița s-a oprit din cântat. "Dă-mi-o!" a spus ea. Vorbea atât de rar, încât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
petală ușoară de trandafir, ea însăși trandafirie în lumina asfințitului... Trei zile mai târziu, tata i-a citit slujba și au înmormântat-o în piciorul altarului. Tot acolo au pus și bucata aceea de vitraliu. Mâna Lui Iisus, țintuită de cuiul Crucii. Acum avem o biserică nouă. Și un vitraliu nou. Iisus, cel înviat din morți. Și prin mâna Lui , în cea mai lungă zi a anului, trece o rază de lumină care desenează jos, pe altar, o floare. O floare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
pat și, când au dat să iasă, copilul s-a uitat în jur (e drept că nu prea avea ce să vadă, doar eram un sat de pescari și trăiam din ce ne dădea apa), a cules de pe jos un cui și l-a dat fără o vorbă lui tata. "Uite-l aici! zise tânărul. Îl vezi? E de aur." Doar nu-ți închipui că noi aveam cuie... de aur prin casă. Cred că băiatului i se făcuse milă de noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
pescari și trăiam din ce ne dădea apa), a cules de pe jos un cui și l-a dat fără o vorbă lui tata. "Uite-l aici! zise tânărul. Îl vezi? E de aur." Doar nu-ți închipui că noi aveam cuie... de aur prin casă. Cred că băiatului i se făcuse milă de noi și l-a făcut așa, de aur, ca să avem cu ce ne duce zilele. Tata a spus că asta nu se cade. Darul Lui Dumnezeu nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
el e, și, în plus, că a înviat exact cu trupul Lui și nu că a făcut transmigrația sufletului în cine știe ce alt trup asemănător ! Tânărul : Ei, cam așa a spus și Geamănul : Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor și nu voi pune degetul în semnul cuielor și nu-mi voi pune mâna în coasta Lui, nu voi crede".(în acest moment, lumina crește undeva, în spatele scenei...) Mama : Și ? Tânărul : După opt zile, discipolii Lui erau iarăși înăuntru, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
exact cu trupul Lui și nu că a făcut transmigrația sufletului în cine știe ce alt trup asemănător ! Tânărul : Ei, cam așa a spus și Geamănul : Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor și nu voi pune degetul în semnul cuielor și nu-mi voi pune mâna în coasta Lui, nu voi crede".(în acest moment, lumina crește undeva, în spatele scenei...) Mama : Și ? Tânărul : După opt zile, discipolii Lui erau iarăși înăuntru, iar Toma era împreună cu ei. El a venit, deși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
urmare, direcția spital, <Înainte, marș!ă”... Mergea fără să vadă pe nimeni. Nici măcar nu și putea aduna gândurile, ca să stabilească ce să-i spună profesorului... A intrat pe poarta spitalului. Se trezea salutat din dreapta sau din stânga... Răspundea fără să realizeze cui... Când s-a văzut În camera lui, a căzut pe scaun ca un pietroi... În cele din urmă, și-a Îmbrăcat halatul și a bătut În ușa cabinetului profesorului. ― Poftește. ― Să trăiți, domnule profesor. ― Ai scăpat? ― Am scăpat de percheziție
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
accelerez motorul de să și dea duhul, apoi pun frână... Accelerez din nou și mă prefac că Îl bag În viteză, dar nu pornește... Cobor și mă Învârt În jurul tractorului. Trag de o manetă, Învârt cine știe ce șurub și... Odată smulg cuiul ce fixa remorca de tractor... Urc și plec, dar singur. Remorcile Încărcate rămân În mijlocul drumului. Rusul, care dormita pe bușteni, a sărit: ― Șto tî delaieși, Costea? „Pe mă-ta” - i-am răspuns eu În gând. Opresc și mă Întorc. „Acum
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
care era de două șchioape? Cum să țină el o asemenea greutate În brațe până eu dau Înapoi ca să intre În locaș? A trebuit să inventez tot felul de pârghii și până la urmă... Am reușit... ― Vezi, Mișa, cum a sărit cuiul cela? Și ce greu a fost să-l punem la loc! Ne mai trebuie un om, că la drum cine știe ce se mai poate Întâmpla? Poate să se rupă un bolț ce leagă părțile componente ale șenilei. Sau... Rusul, care pricepea
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]