1,160 matches
-
zori veți găsi gata pregătit tot ceea ce vă trebuie. Am adormit cu greu, și Gundo m-a întrebat: - Te-ai înhămat la treaba asta din dragoste pentru Rotari sau fiindcă îți dă ghes pofta de răzbunare? M-am întors în culcuș spre el și i-am răspuns: - Din ambele motive. Gundo a închis ochii cu un grohăit de consimțire. Dimineața ne-am trezit înainte de răsăritul soarelui. Taică-meu și rabinul ne-au arătat doi saci dați prin smoală, precum cei folosiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
fără deosebire, bărbați și femei, se remarcau printr-un nas exagerat de mare. Durando, capul familiei și singurul însurat, avea o nevastă care aproape îl întrecea în privința trompei. Peste tot erau surcele și rumeguș, chiar și pe masă sau în culcușuri, intrându-le în piele și în rufe, în păr, în bărbi, drept care împrăștiau în jur acel miros la orice mișcare. Durando era și singurul care vorbea cu noi, și nu s-a arătat mirat de cererea mea. Între două leorpăituri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
avarilor. Fortunato s-a uitat la mine fix. - Tu ai zece oameni, eu am treizeci. Dacă reușești să capeți cel puțin încă treizeci de la Grasulf, vom înălța adevărata cruce patriarhală și vom merge să-i dăm o lecție în propriul culcuș. Navele bizantine au ridicat ancorele din preajma insulei Grado chiar acum două zile. N-am dat atenție vorbelor nedemne de un patriarh, și, solicitat din același motiv de Grimoald și de Rodoald, am primit. Grasulf a stat în cumpănă, dar în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
cu toții, dar nici unul dintre ei nu-i era mai apropiat și nu-l simpatiza. Se numea Scipione și era un roman fugit din exarhat. Doar atât se știa despre el. Am vrut să-i văd odaia unde locuia: doar un culcuș și o desagă cu lucruri personale. Am scotocit în ele și, în cele din urmă, am găsit în salteaua de paie un săculeț plin cu sare de plumb. Lucrurile lui n-aveau nimic care să sară-n ochi, iar tunicile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
considerată de multă lume aproape neomenească. El o urma, chipurile, pe cea a lui Benedict, dar o făcuse atât de neîndurătoare, încât ultimii doi abați avuseseră grijă să o mai reformeze puțin. Totuși, un călugăr trebuia „să ajungă sleit la culcușul său, să doarmă chiar în timp ce pășea și să fie silit să se scoale chiar înainte de a-și curma somnul“. Era suficient să dai uitării un „Amin“ în cor ca să fii pedepsit cu cincizeci de lovituri de nuia pe spinare, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
pereții camerei ca o namilă neagră. Ajunsese lângă cuptor și apucase cu amândouă mâinile lada pe care dormea Iscru. Apoi o mutase binișor către ușă. Ca și când ar fi mutat un scaun. Fără efort și fără comentarii. Cât timp își făcuse culcușul în locul cel bun, nimeni nu scosese nici o vorbă. Apoi, în timp ce Iscru, buimăcit, se strecurase afară, unul dintre băieți începuse să vorbească încetinel, minunându-se de puterile lui. Era un băiat de la curtea găinilor, pe care Pampu îl simpatizase întotdeauna. Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
și abur clocotit! Drumuri Aș vrea să alerg Prin lumi nesfârșite, Să văd chipuri noi Și necunoscute. Spre creste de munți Si păduri înverzite, Să-mi îndrept pașii Pe căi nevăzute. Și-apoi spre apus, Puțin obosită, Să-mi caut culcuș Sub frunze de plută. Popa Raluca, clasa a V-a Colegiul Tehnic „Dorin Pavel” Alba Iulia - Alba profesor coordonator Crișan Mirona-Olivia A sosit primăvara Primăvara a sosit, Fluturașii umblă-n zbor, Ghioceii-au înflorit, Câmpul, iată-l înverzit. Bate vântu-ncetișor
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
plăsmuite în umbra pleoapelor. Când ploaia răpăia în drâmbe dese, culegea picuri în căușul palmelor și-si răcorea tâmplele cu apa prelinsă printre degețelele roz și reci. Oaze de verdeață și flori vopsite în pensule muiate în curcubeu îi erau culcuș știut numai de ea. Când umbra rece a pădurii cobora odată cu amurguri roșii, pași cuprinși de-nfiorare o alungau spre casă. Fructe dulci-amărui o desfătau în zile cu dogoare năucitoare, la popasuri de sfat cu Regina furnicilor sau cu Melc codobelc
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
vânt potolit care a adus o frunză călătoare de stejar. Obosită se așeză pe băncuță. Pe frunză văd cum o gărgăriță pictată cu un roșu intens se odihnea în bătaia lină a vântului. Am luat-o încet cu degetele din culcuș și am încercat să îi dau un mic avânt, suflând încet pentru a-și regăsi libertatea. Două aripioare subțiri rubinii s-au desfăcut în zbor și iată că gărgărița s-a pierdut în zarea trandafirie. Stăteam și priveam mirificul tărâm
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
Ema”, ca un copil părăsit. Am auzit-o pe Inna mângâindu-l și îndemnându-l să bea, ca pe un bebeluș capricios. În acea zi nesfârșită, nimeni n-a mâncat și nimeni n-a muncit. Seara, am căzut adormită în culcușul meu și am visat cum tata gemea și mamele mele suspinau. La revărsatul zorilor, m-am trezit și era liniște. Am sărit în picioare speriată, cu sentimentul precis că tata murise. Iar noi aveam să fim prinși de Esau și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
de ce Moru Îmi spusese să mă țin după soare: spre Miazăzi până ce dau de o apă nemaivăzută și apoi, mereu, către Apus. Era prima noapte pe care o petreceam departe de pământul nostru și n-am Îndrăznit să-mi fac culcuș În vale, printre copacii aceia fără de munte. M-am trântit lângă o stâncă cenușie și mi-am dat seama că lui Moru, care nu fusese nicicând pe aici, n-avusese cum să-i treacă prin minte să facă vorbe pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
am repezit să mă acopăr cu clisă din cap până În picioare. Țânțarii ne-au lăsat În pace, așa că am Împărțit peștele și ne-am pus pe clefăit fără să mai zicem nimic. La sfârșit am râgâit și am căutat un culcuș sub un copac din acela cu crengi lungi. - Nu e bine, zise Enkim. Șerpi. Uite! - Îmi arătă el o ființă târâtoare, subțire și lungă precum o frânghie lucioasă, acoperită cu solzi mai frumoși decât ai peștilor. Am dat să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
bătu el cu pumnul În piept. Tu? - Krog! - Krog e prost! Șarpe te dă Umbrei! M-am uitat la lighioana aia pricăjită, dar Enkim trase de mine și mai tare. - Șarpe ucide! - se holbă el la mine. Ucide! Enkim alese culcușul Într-un loc care i se părea potrivit și aduse niște mușchi de pe malul apei. Apoi ne Întinserăm și el Îmi spuse, cu glas din minte Întrerupt cu semne și cu vorbe puține, cine era și ce făcea. Venea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
ce fel să-i vorbesc: - Tu și cu mine nu putem să vorbim de față cu ceilalți. Tu și cu mine trebuie să vorbim de unii singuri, după cum a lăsat Tatăl. De ce nu-mi spui cine ești? Se apropie de culcușul meu și se ghemui la mai puțin de un braț de mine. Mă străbătu cu privirea din cap până În picioare. Mă atinse cu palma pe coapsă. Apoi mă adulmecă. Am dat să fac la fel, iar cele două Însoțitoare ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
casă și i-a făcut semn lui Enkim să meargă cu ea. Am rămas singur și am adormit. M-am trezit mult după răsărit și nu mică mi-a fost mirarea când am văzut-o pe Vinas șezând la marginea culcușului meu. Mă tot privea de parcă ar fi pierdut ceva și, din nou mă puse să mă așez pe o parte, iar ea mă trase de ureche și se uită Îndărătul ei. - Ce cauți? - Ucigașii au o umflătură aici, după ureche
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
o tufă deasă și așteptase Întunericul. Mai toate femeile erau duse la apa cea mare, așa că, la căderea nopții, se strecurase, nevăzut și neauzit, În casa Runei. Era plecată și ea. Mâncase din bucatele ei și se vârâse apoi În culcuș, căzând Într-un somn adânc. Nu-l scuturaseră frigurile decât o singură dată, trezindu-l, dar chiar atunci apăruse și Runa. Îi povestise tot. Și ce aflase despre cuvinte, și ce știa despre Tatăl, și ce credea că știe despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
De-aia m-a ales Vinas pentru tine. Mai ai alți prunci? - Mai am. - Eu nu, zise ea și iar se cufundase În gânduri. Începuse din nou ploaia, de ziceai că se rup cerurile. Se băgaseră unul lângă celălalt În culcuș și se Însoțiseră din nou. A doua zi, Enkim o Întrebase dacă Vinas n-ar fi vrut cumva să-i dea o mână de ajutor ca să-l salveze pe Krog. Runa nu-i răspunsese. Îl lăsase pe Enkim În casă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Nu mi-a spus, dar cred că nici el nu știe cât o să dureze călătoria asta a lui. - Adică, nu se grăbește. - Nu se grăbește. Dar nici n-o să stea locului. Runa rămăsese iarăși pe gânduri. Apoi se vârâse În culcuș. - E bine că nu se grăbește. E foarte bine, șoptise ea și o podidiră lacrimile. Vino lângă mine, Enkim. Ca prima oară. Vreau mult. Se bucuraseră unul de celălalt, of, of. Apoi, Runa plânsese din nou. - Nici Vinas, nici celelalte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
pe după umeri până la pădurea care se așternea În fundul văii. Ajunși acolo, am tăiat patru crengi groase, două lungi și două scurte, și le-am legat Între ele cu ierburi smulse din smârcurile apropiate. L-am pus pe Enkim În acel culcuș și ne-am continuat drumul, strecurându-ne printre copacii din ce În ce mai deși. Blestem! De undeva de aproape Începeau să se audă În urechi glasurile unor oameni. Runa a recunoscut imediat chiotele ușoare ale suratelor ei, amestecându-se cu horcăiturile repezite și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
pândeau. Tată, Tată, habar n-aveau că eram În viroaga aia! Vuietul apei se auzea și el tot mai tare, așa că, până la urmă, aveam și noi puțin noroc. - Ușor. M-am strecurat primul În mărăcinișul des și am tras de culcușul lui Enkim, În timp ce Runa, roșie la față, Îl Împingea din toate puterile. Îl Îndesarăm pe Enkim În mărăciniș, după care ne afundarăm și noi printre spinii ascuțiți, fără să ne pese de zgârieturi - eram rupți de țepi, bătuți peste față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
pândar. - Hai! răcni Runa și, icnind din străfundul rărunchilor, izbutirăm să rostogolim trunchiul În apă. Bulumacul păru să se ridice drept În sus, iar noi ne și repezirăm asupra lui Enkim și-l Îmbrâncirăm și pe el În apă, cu tot cu culcușul din crengi și cu mormanul de blănuri, după care ne repezirăm În urma lui. Se ridică și Enkim cu totul, de parcă apa ar fi dorit să-l Înghită, dar În clipa următoare, bulumacul o luă la vale, agățând culcușul din crengi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
apă, cu tot cu culcușul din crengi și cu mormanul de blănuri, după care ne repezirăm În urma lui. Se ridică și Enkim cu totul, de parcă apa ar fi dorit să-l Înghită, dar În clipa următoare, bulumacul o luă la vale, agățând culcușul din crengi În care zăcea Enkim și târându-ne pe toți pe firul bezmetic al apei. Doar atunci am zărit pe mal, chiar lângă locul În care stătuse Întins prietenul meu, un morman de mâl precum un mormânt de prunc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
am putut, ascunzând și pieptul lui Enkim sub ea. O săgeată o străpunse cu un zgomot ud - froșșc. Apoi alta. Și o alta. Froșșc, froșșc! - Țin’te bine de blana aia! - Îmi strigă Runa care se agățase cu brațele de culcușul lui Enkim și de bulumac. O suliță izbi bulumacul și se rostogoli În apă. Bulboanele ne azvârliră În sus. Stk - o săgeată se Înfipse În bulumac lângă capul lui Enkim. - Hai că nu ne mai ajung! Ajută-mă! - Îmi strigă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
bulumac lângă capul lui Enkim. - Hai că nu ne mai ajung! Ajută-mă! - Îmi strigă Runa și lăsai blana udă să cadă peste Enkim, după care ne apucarăm să petrecem crengile de salcie și ierburile groase În jurul bulumacului și al culcușului din crengi. Reușirăm să le legăm Între ele și, de acum, puteam și eu (singurul dintre noi care nu știa să calce apa), puteam și eu, deci, să mă Întind pe burtă, de-a curmezișul acelui lucru care niciodată n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Alergau, răcneau și-și făceau semne, În grabă, pe malul de pe mâna tare, repezindu-se spre apă. - În apă, Enkim! Lasă blănurile. Nu ne mai ajută acu’! strigă Runa gros și, când Îl văzurăm cum se codește, Îl traserăm de pe culcuș, trântindu-l Îndărătul bulumacului, În volbură. Chiotul lui ascuțit cutremură valea. Una, două, trei sulițe izbiră culcușul, după care: stk, stk, stk - săgețile! - de mă Întrebam cât de mult poate să dureze un chin. Câțiva uriași se avântară În apă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]