KorAP: Find »[drukola/base=dandy & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...27 28 29 ...45 >

1,117 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251

dandysmul de absența tatălui, punând câteva Întrebări deloc retorice. De unde provine sentimentul de abandon total al majorității dandy-lor?2 De unde refugiul În oglindă, singura prezență pe care se pot bizui? De demult, din copilărie și adolescență, când mare parte din dandy Înfiripă relații tulburi cu mamele lor. Nici pe departe efluvii de dragoste, sufocări protectoare, după care unii poate ar tânji. Femei puternice, autoritare, destul de reci, aceste mame Își țin progeniturile sub control, dar oarecum la distanță. În timp ce tații sunt cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
sine, creație a unui tată mai presus decât cel pământesc. Rana acestui suflet de orfan trebuie vindecată cu orice preț, chiar dacă - supremă capcană În care se lasă prins de bunăvoie - În locul Tatălui din ceruri apare masca unui demon. Aproape toți dandy-i pomeniți aici, persoane reale, dar și proiecții imaginare ale acestora - personajele - Își detestă, Într-adevăr, tații, aproape toți au un atașament și o dependență psihică exagerate față de mame (sau de ființele În care ele sunt proiectate), aproape toți au

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
Caragiale? Să detaliem ciudata relație a acestor bărbați cu propriile mame? Sau să descriem mai amănunțit legăturile ambigui, homoerotice, din adolescență și prelungite până târziu, la bătrânețe, cu tinerii? Vom reveni la această suită de Întrebări În capitolul dedicat corpului dandy, mai exact sexualității sale incerte. Prima consecință a fragilului amplasament al dandy-lui printre ceilalți, Începând cu propria familie, este evadarea. Ca orice Narcis, el Își creează drept formă de apărare o lume paralelă, numai a sa, În care se produce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
self inflation. Acolo, În spectacolul fanteziei, eul se simte liber, nedependent decât de sine, iubit și valorificat. Pe de altă parte, dacă ar fi să le dăm crezare lui Adler și adlerienilor, nu pare de neacceptat nici varianta conform căreia dandy-i sunt prinși În vârtejul „voinței de putere” tocmai datorită acestei fragilizări a eului (pe care psihanalistul german o numește „complex de inferioritate”). Egomani și egolatri tc "Egomani și egolatri " O vanitate devastatoare, o neostoită dorință de a se pune

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
voinței de putere” tocmai datorită acestei fragilizări a eului (pe care psihanalistul german o numește „complex de inferioritate”). Egomani și egolatri tc "Egomani și egolatri " O vanitate devastatoare, o neostoită dorință de a se pune În valoare Îi Împinge pe dandy În tot ceea ce fac, spun sau scriu. Ei vor „putere și superioritate”. Fără să fie primul care descrie vanitatea nemăsurată (au făcut-o Înaintea sa, cu strălucire, moraliștii francezi sau Barbey d’Aurevilly), Adler este totuși pionierul argumentării științifice a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
interumane, Îndepărtarea de viață, uitarea cerințelor acesteia, a Îndatoririlor sale de om1. Alți autori, mai aplecați spre interpretări sociopsihologice, Îi refuză dandysmului și aura de Narcis, dar și tinicheaua de vanitos. Într-un spirit ceva mai pedestru, ei deslușesc În dandy produsul tipic al unei societăți În care clasele se reașază precum plăcile tectonice. De cele mai multe ori descins din burghezie, cum s-a văzut deja În excursul nostru istoric, el Încearcă să Își găsească o nișă aristocratică. Fapt Îngăduit de „slăbirea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
diferiți ar fi Într-adevăr, dar numai la o primă vedere, Narcișii veacului romantic. Toți sunt Îmbătați de propriul reflex În oglindă, toți Își compun cu mare grijă „poza” pe care vor s-o ofere apoi privirii celorlalți. „Recurența figurii dandy-ului, urmașul domnișorilor eleganți din secolul al XVII-lea, exprimă această pretenție a subiectului de a deveni propriul lui spectator și de a se depăși construind o imagine armonioasă cu ajutorul artificiului. Conștiința eului, subiectivitatea se regăsesc În spectacolul dedublării, iar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
Într-un «narcisism idealizant», conform căruia subiectul nu spune «Mă iubesc așa cum sunt», ci «Sunt sau trebuie să fiu așa cum mă iubesc».”1 Așadar, o iluzie? O simplă proiecție? Nu altfel o interpretează Jean d’Ormesson atunci când detectează pulsând În dandy, ca de altfel și În snob și arivist, egolatria. Chiar dacă e orientată spre țeluri diferite, obsesia imaginii de sine Îi face pe toți „sclavii unei proiecții pentru care sacrifică totul și chiar propria fericire”2. Adevărat moralist el Însuși, Jean

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
supraviețui chiar la tot ceea ce numim iluzii. Este plăcerea de a uimi și satisfacția orgolioasă de a nu fi niciodată uimit”3. Ar fi important de adăugat aici și ceea ce observă Emilien Carassus atunci când pune În balanță vanitatea cu egoismul dandy-ului. El se Întreabă cu Îndreptățire dacă, În cazul dandy-ului, cultul de sine se poate confunda cu vanitatea și găsește o diferență nu lipsită de semnificație Între caracterul oarecum pasiv, contemplativ al vanității („o autosatisfacție scutită de neliniște și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
a uimi și satisfacția orgolioasă de a nu fi niciodată uimit”3. Ar fi important de adăugat aici și ceea ce observă Emilien Carassus atunci când pune În balanță vanitatea cu egoismul dandy-ului. El se Întreabă cu Îndreptățire dacă, În cazul dandy-ului, cultul de sine se poate confunda cu vanitatea și găsește o diferență nu lipsită de semnificație Între caracterul oarecum pasiv, contemplativ al vanității („o autosatisfacție scutită de neliniște și stagnând În beatitudinea confortului intelectual”) și cel activ al egocentrării

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-ului, cultul de sine se poate confunda cu vanitatea și găsește o diferență nu lipsită de semnificație Între caracterul oarecum pasiv, contemplativ al vanității („o autosatisfacție scutită de neliniște și stagnând În beatitudinea confortului intelectual”) și cel activ al egocentrării dandy-ului („el profesează un cult de sine activ, exigent, demonstrativ”)4. Lesne de observat, mai toți dandy-i pe care i-am pomenit pe parcurs intră În paradigma descrisă până aici. Unii, nu foarte mulți, rămân În parametrii relativi ai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
Între caracterul oarecum pasiv, contemplativ al vanității („o autosatisfacție scutită de neliniște și stagnând În beatitudinea confortului intelectual”) și cel activ al egocentrării dandy-ului („el profesează un cult de sine activ, exigent, demonstrativ”)4. Lesne de observat, mai toți dandy-i pe care i-am pomenit pe parcurs intră În paradigma descrisă până aici. Unii, nu foarte mulți, rămân În parametrii relativi ai normalității psihice, alții sunt marcați de tulburări nevrotice („un rău difuz și invadant, un sentiment al vidului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
5), iar câțiva, nu puțini (serie inaugurată de Brummell), se prăbușesc În ceea ce s-ar Înțelege prin „marea patologie psihică”. O identitate În criză tc " O identitate În criză " Scoasă din perimetrul strict al psihopatologiei și psihanalizei, autoreflectarea narcisică a dandy-ului sporește cu noi nuanțe din momentul În care e preluată de filosofie ca temă a identității. Cum sună de fapt Întrebarea lui Narcis, Începând cu legenda beoțiană și Încheind cu postmodernitatea? „Cine sunt?” Sau „Cine ești?”. Sau „Cine este

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
problematică mult mai extinsă 1. În plus, cartea Alexandrei Crăciun pe care am citat-o deja realizează o sinteză a acestei teme, cu o focalizare strictă asupra reflectării lui Narcis. Să ne rezumăm, În consecință, la privirea de Narcis a dandy-ului și la consecințele acesteia asupra construirii identității sale. Măreția lui poate fi descoperită În chiar ciudata „fixitate a privirii pe care nimic nu o deturnează de la sine”, crede Melchior-Bonnet În capitolul despre dandy din catoptro-istoria ei. Dar tot ea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
consecință, la privirea de Narcis a dandy-ului și la consecințele acesteia asupra construirii identității sale. Măreția lui poate fi descoperită În chiar ciudata „fixitate a privirii pe care nimic nu o deturnează de la sine”, crede Melchior-Bonnet În capitolul despre dandy din catoptro-istoria ei. Dar tot ea afirmă că, la finele secolului al XIX-lea, din oglindirea dandy-ului nu ar mai fi rămas decât „un joc decadent și steril”. În timp ce pentru alții (cu precădere sociologi), narcisismul dandystic nu e mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
lui poate fi descoperită În chiar ciudata „fixitate a privirii pe care nimic nu o deturnează de la sine”, crede Melchior-Bonnet În capitolul despre dandy din catoptro-istoria ei. Dar tot ea afirmă că, la finele secolului al XIX-lea, din oglindirea dandy-ului nu ar mai fi rămas decât „un joc decadent și steril”. În timp ce pentru alții (cu precădere sociologi), narcisismul dandystic nu e mai mult decât o formă de patologie care perturbă și distruge chiar relațiile cu ceilalți. Așadar, i se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
strict În modernitatea vieneză de la răspântia veacurilor al XIX-lea și XX, fără un interes anume pentru dandysm, ne-am Îngădui o extensie a ideii care dă titlul unui mic capitol, Narcis, eroul vieții moderne. Am putea scrie cu Îndreptățire Dandy, eroul vieții moderne. Subiect tentant pentru un Întreg volum. Dacă ar fi să Îl compunem, am porni de la premisa că dandy-ul (real, biografic, dar și cel imaginat de artă) de la finele secolului al XIX-lea până după primul război

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
o extensie a ideii care dă titlul unui mic capitol, Narcis, eroul vieții moderne. Am putea scrie cu Îndreptățire Dandy, eroul vieții moderne. Subiect tentant pentru un Întreg volum. Dacă ar fi să Îl compunem, am porni de la premisa că dandy-ul (real, biografic, dar și cel imaginat de artă) de la finele secolului al XIX-lea până după primul război mondial poate fi interpretat și ca „hieroglifă” a modernității, În toate ipostazele ei. Inclusiv În cea postmodernă, ale cărei principii dandysmul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
toate ipostazele ei. Inclusiv În cea postmodernă, ale cărei principii dandysmul le conține. Așadar, dandysmul ca „figură” anticipatorie a modernității târzii. Argumentele ce ne-ar susține demonstrația țin tocmai de felul În care se construiește (și destramă) identitatea din perspectiva dandy-ului. Fie că Îl raportăm la ceea ce s-ar numi identitatea sa strict individuală, fie la una de grup, s-ar vedea cum toate reperele edificării unei identități numite convențional „clasică”, „tradițională”, „sănătoasă”, „normală” sunt perturbate. Ele intră, cu alte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
de zei, fie, dimpotrivă, ca blestem divin, ca stigmat, această diferență apare ca un dat natural, asumat și trăit În consecință fără efort. Independent de voința vanitoșilor, Însemnele distincției lor sunt atât de puternice, Încât ceilalți Îi recunosc ca atare. Dandy-ul, În schimb, profesând, cum s-a mai spus, un cult de sine activ, ostentativ, „crede că diferența trebuie dovedită, arătată și că, În consecință, ea se creează manifestându-se. Ce sens poate avea, pentru el, o originalitate ce nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
surpriză pe care le provoacă? A-și scoate eul În evidență nu e o simplă dezvăluire, o epifanie a ceva deja prezent; e o practică creatoare”1. Încă o comparație poate da seama de modul cu totul ciudat În care dandy-ul Își percepe și construiește diferența față de ceilalți: relația sa ambivalentă cu snobul, despre care a mai fost vorba. Acesta Îi este, deopotrivă, și prieten, și dușman. Prieten, pentru că Îl imită fascinat, devenind „cutia sa de rezonanță”; iar dușman, pentru că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
ambivalentă cu snobul, despre care a mai fost vorba. Acesta Îi este, deopotrivă, și prieten, și dușman. Prieten, pentru că Îl imită fascinat, devenind „cutia sa de rezonanță”; iar dușman, pentru că, imitându-l, atenuează, ba chiar anihilează diferența la care visează dandy-ul, amenințându-i deci unicitatea, atentând la forța de șoc a originalității sale. Atât snobul, cât și dandy-ul au nevoie, de la Începutul până la sfârșitul traseului lor, de câte o oglindă. Dar În timp ce snobul caută În ea imaginea celor cărora

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
pentru că Îl imită fascinat, devenind „cutia sa de rezonanță”; iar dușman, pentru că, imitându-l, atenuează, ba chiar anihilează diferența la care visează dandy-ul, amenințându-i deci unicitatea, atentând la forța de șoc a originalității sale. Atât snobul, cât și dandy-ul au nevoie, de la Începutul până la sfârșitul traseului lor, de câte o oglindă. Dar În timp ce snobul caută În ea imaginea celor cărora vrea să le semene, să le fie, cu alte cuvinte, reflex, dandy-ul se descoperă acolo doar pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
originalității sale. Atât snobul, cât și dandy-ul au nevoie, de la Începutul până la sfârșitul traseului lor, de câte o oglindă. Dar În timp ce snobul caută În ea imaginea celor cărora vrea să le semene, să le fie, cu alte cuvinte, reflex, dandy-ul se descoperă acolo doar pe sine. „Amândoi acordă cea mai mare atenție lui a părea, dar În timp ce dandy-ul vrea să pară altfel, snobul vrea să pară printre. Astfel, dandy-ul e o apariție uimitoare și inedită.”2 Una

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
oglindă. Dar În timp ce snobul caută În ea imaginea celor cărora vrea să le semene, să le fie, cu alte cuvinte, reflex, dandy-ul se descoperă acolo doar pe sine. „Amândoi acordă cea mai mare atenție lui a părea, dar În timp ce dandy-ul vrea să pară altfel, snobul vrea să pară printre. Astfel, dandy-ul e o apariție uimitoare și inedită.”2 Una dintre cele mai percutante observații cu privire la această relație i se datorează lui Jean d’Ormesson. Am pomenit-o atunci când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]