1,473 matches
-
ținem seama de faptul biologic că ea constituie o consecință evolutivă a vieții gregare a animalelor superioare și de faptul psihologic, potrivit căruia societatea umană trebuit să fie nu numai civilizată, ci și cultivată, altfel riscă să eșueze în banalitatea decadentă. Lăsînd pentru moment la o parte această posibilitate de pervertire, putem afirma că civilizația este o formație intelectuală, iar cultura una spirituală. Civilizația reprezintă organizarea lumii exterioare (viața socială), iar cultura pe cea a lumii interioare (viața personală). Civilizația tinde
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
exprimă prin simbolul "Prințului Lumii" reprezentat de Satan, simbolul intențiilor subconștiente: cînd al celor prea bune, cînd al celor prea rele. Intențiile prea rele ale banaității constituie principiul răului pentru că ele sînt mai mult decît moralismul cel puțin în epocile decadente ipostaziate în ideal și aceasta pînă în punctul în care plîngerile împotriva nedreptății vieții sînt subconștient motivate de regretul de a nu putea participa la triumful blazaților. Înțelepciunea mitică stigmatizează moralismul inhibitiv prin simbolul "posedat de diavol", care exprimă faptul
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
dansul ce, probabil, au mai mult aport la imaginea vienezilor, care și atunci când pășesc pe stradă transmit bucuria de viață ca pe un dar cu totul personal. Idealismul rafinat, avangardismul, nonconformismul, grație căruia Austria a recuperat în special pe scriitorii decadenți, limba rafinată rostită cântat și împodobită cu variate latinisme, italienisme, franțuzisme, înnoite neîntrerupt, încât au vestit demult Europa unită, se întâlnesc, preferențial în celebra cafenea vieneză. Negruzzi nu îl cunoștea pe Eminescu, însă, acolo, unde se întâlneau, de altfel, studenții
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
și adolescenței viitorului jargonaut și a prea-plecatului (prea-aplicatului său exeget), prin trimiterea la Robur cuceritorul 63 și infinit mai puțin cunoscutul Joris-Karl Huysmans, cu al său roman À rebours, despre care studenții epocii abia de auzeau în trecere, considerat "Biblia decadenților", puțin recomandabilă celor ce urmau să pregătească "forța...". Apare deci o primă pendulare între evocarea literaturii "recomandate" și cea a operelor nu întrutotul conforme "idealurilor socialiste". Dar procedeul nu afectează doar acele valori: evocarea lui Hristos pornind de la crawl este
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
urmărind mișcarea la suprafață a OPN-urilor). Cârtița care surpă făcându-și propriile-i galerii istmul ce leagă în România lui Ceauș-Vodă Partidul de Intelectuali și face să se amestece valurile culturii sănătoase și umanist-socialiste cu apele spurcate ale culturii decadente, indecente, punând în pericol ingineria sufletelor ale cărei origini se aflau în epoca lui Stalin dar ajunsă pe "cele mai înalte culmi" în acei ani: "Societatea noastră are nevoie de o literatură militantă, care să cheme masele la o tot
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
Scenă de seducere 166 Scenă declarației de dragoste 170 Scenă așteptării 171 Scenă răpirii 171 Scenă căsătoriei 172 Scenă rupturii 173 2.3. Tactici de reușită ale parizienei: palimpsest-ul exprimării 175 2.3.1. Jocul de roluri versus osmoza decadenta 176 2.3.2. Teatralizarea verbalului și nonverbalului 190 2.3.3. Modă că po(i)etică a creației 206 REZU MAȚ 219 RÉSUMÉ 220 ABSTRACT 221 Concluzii 223 Bibliografie selectivă 233 I. Opere literare 233 ÎI. Texte de epocă
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
revoluționar, Imperiul al Doilea (1852-1870) al lui Napoleon al III-lea este un climat de "sărbătoare", care succede războaielor. Odată cu proclamarea Republicii a Treia (1871-1940) se intră într-o nouă perioadă. Începând cu Imperiul al Doilea, Franța devine un Imperiu decadent și obscurantist, iar Parisul capătă renumele unei capitale fără moravuri, oraș de pierzanie. Zola este romancierul angajat în reprezentarea acestei epoci febrile: "L'Empire allait faire de Paris le mauvais lieu de l'Europe. Îl fallait à cette poignée d
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
Societatea, asemeni lui Nana în românul eponim. Răutăcioasa și de o imoralitate contagioasă, cu o putere nefasta, ea distruge viața bărbatului. De la La morte amoureuse de Téophile Gautier, unde Pariziana este demon și vampir, literatura reprezintă nenumărate Salomee în perioada decadenta. În prefață la volumul sugestiv intitulat Diaboliques (1874), Barbey d'Aurevilly prezintă eroinele sale drept noi Eve, monștri cu aparente de îngeri. Eroinele sunt femei-sfincși, femei dominatoare și virile, reprezentări ale mamei teribile și devoratoare. Diferitele variante ale mitului Parizienei
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
demitizare, legată de scoaterea în evidență a părților întunecate, nu în sensul de misterioase, ci în sensul lor infernal și animalic 56. Puțini autori îndrăznesc să pună la îndoială superioritatea bazată pe atributele cele mai venerate ale Parizienelor 57. Perioadă decadenta a făcut ca în capitala tipul de Pariziana să se reducă tot mai mult la burgheza și la midineta, care nu sunt greu de imitat [Dash, p.148-149]. Altfel zis, Pariziana însăși devine, cu timpul, o ființă mai comună. Textele
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
viseze viața, este deosebit de evidentă când vine vorba de femei. Personajul flaubertian apare izolat de lume și deziluzionat. Personajul lui Maupassant este caracterizate prin aceeași "incomunicabilitate" [Roy-Reverzy, 1998, p.96]. Dar adevărată ruptură de eroul tradițional se produce în perioada decadenta, în românul lui Huysmans A rebours (1884), în care autorul refuză să reprezinte un personaj ce ar înfrunta societatea, chiar și cu prețul eșecului. El alege personaje retrase, care trăiesc la marginea societății. Importantă demersului naturalist este de a fi
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
deviner, pressentir, comprendre mille choses que leș autres ne voyaient point, orgueilleuse de son esprit, que tânt d'hommes supérieurs appréciaient, et ignorante des barrières qui fermaient son intelligence" [Maupassant, Notre cœur, p.83]. Morală sau lipsa ei, în perioada decadenta, îi interesează în mod deosebit pe romancierii timpului 119. Morală Parizienei este una a negarii, incluzând un repertoriu de forme asemănător cu cele ale dandy-ului, care poate fi considerat omolog masculin al mondenei franceze: indiferență, nepăsarea, ignorarea convențiilor, provocarea
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
Zola, La Curée, p.65]. Avida, egoistă, lacoma, Pariziana lui Zola devine vampirul bărbatului, cum este Nana sau Renée. Maupassant și Zola vor face vizibilă deosebirea între Pariziana epocii celui de-al Doilea Imperiu, din românele lui Balzac, si parizienele decadente ale timpului său. "Après leș rêveuses passionnées et romanesques de la Restauration, étaient venues leș joyeuses de l'époque impériale, convaincues de la réalité du plaisir; puis voilà qu'apparaissait une transformation nouvelle de cet éternel féminin, un être raffiné, de sensualité
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
preconceputa: "Leș femmes du monde l'inquiétaient un peu, car îl ne leș connaissait guère. Îl leș supposait en même temps rouées et niaises, hypocrites et dangereuses, futiles et encombrantes" [Maupassant, Fort comme la mort, p.46]. Pariziana din românele decadente este considerată, cum o face Sar Péladan, "le relatif de l'homme" (Curieuse!), buna amantă, dar departe de activitatea spirituală. Femeia este un compus binar (corp și sentiment) și nu ternar, cum este bărbatul, deoarece nu posedă spirit. Femeia și
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
fost și ea denumită "la République des Favorites" [v. Gramont, p.391]. L'Ancien Régime, constată Gisela Bock, a avut la baza "uneltirile nocturne ale femeilor" [Bock, p.106]. Sub controlul tacit al preferințelor feminine, strategiile pariziene sunt o formă decadenta a atmosferei de la curte, unde totul se făcea prin intrigă, aranjamente, zvonuri 200. Rolul Parizienei în urzeala intrigii vorbește despre maturitatea și impunerea să că personalitate în societatea franceză. În acest domeniu ea ajunge la perfecțiune: "Leș Parisiennes savent seules
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
urmează. Scriitorii timpului sunt fascinați de caracterul dual al individului și, în special, de facultatea anumitor ființe de a prezenta caracteristicile stării sociale sau genului opus simultan cu cele ale propriului sex. 2.3.1. Jocul de roluri versus osmoza decadenta Revoluția a buleversat și a deplasat totul, inclusiv mobilitatea claselor: "Leș mœurs se modifient, leș modes se succèdent" [Maupassant, Le Pardon, în La parure, p.281]. Ca motiv literar, schimbarea statutului social este pentru român un furnizor infinit de variații
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
al timpurilor moderne. Oraș cu energii descompuse și nostalgii, Parisul de la sfârșitul secolului este un fel de androgin, femeie-bărbat cu sexualitatea inversata 351, populat de femei vampiri și de barbati afeminați la Maupassant și Flaubert (care anunța o temă a decadentei prin personaje cu sexualitate inversata). Într-o nuvelă, sugestiv intitulată L'homme-fille, Maupassant mărturisește: "Car nous sommes tous, en France, des hommes-filles, c'est-à-dire changeants, fantastiques, innocemment perfides, sans suite dans leș convictions ni dans la volonté, violents et faibles
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
gust dubios: "le goût naturel du public parisien pour leș gentillesses un peu polissonnes, pour leș élégances du genre canaille, pour le faux-joli et le faux-gracieux, leș chanteuses de café-concert et leș couplets d'opérette" [Maupassant, Bel-Ami, p.205]. Literatura decadenta aduce tot mai mult în discuție tema unei deteriorări progresive a societății și a unei degradări din ce in ce mai evidente a personajului. Vom constata că semnul epocii este confuzia, iar la baza acestei confuzii este o ruptură între lucruri și discursuri, idei
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
dintâi care se referă la o posibilă relație între opera lui Quasimodo și romantism: Cât privește inspirația să literară [a lui Quasimodo], dacă i-am caută originile într-o tradiție a gustului literar, am ajunge la acei poeți romantici și decadenți la care melodia versului este aidoma cu percepția realului și am ajunge, cu și mai multă siguranță, la acei poeți de inspirație verista, a căror vocație tematico-stilistică este condiționată de o creativitate plăsmuita în întregime din rezonante auditive și muzicale
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
literaturii siciliene. Bazându-și demersul și pe componentă geografică, deloc indiferență în strofele sicilianului, exegetul menționează o seama de corespondențe cu unele creații veriste, folosindu-se pe de o parte de legătura dintre cele din urmă și poezia romantică și decadenta, iar pe de altă parte de relația dintre poezia romantică și cea a lui Quasimodo. Este binecunoscut faptul că unii veriști, chiar Giovanni Verga, au beneficiat de înrâurirea lui Leopardi, a cărui viziune cu privire la natură că mama vitregă are un
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
în prețiozitatea referenților, fie că este vorba despre pietre: giada-jad, ametista-ametist, agata-agată, smeraldo-smarald sau despre plante, mai ales flori: glicine-glicină, asfodelo-crin de pădure, anemone-anemonă, narciso-narcisă. Ermeticul a crescut într-un mediu literar caracterizat pe de o parte de acest estetism decadent, pe de altă parte de un tip special de clasicism parnasian, ambele impregnate cu un leopardism rafinat ce ajungea la el mai cu seamă prin intermediul lui Pascoli. Dacă influența lui D'Annunzio se pierde după anii adolescenței, cea pascoliană, mai
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
în viziunea lui Quasimodo. Sentimentul romantic de rebeliune și protest, după cum era de așteptat, nu s-a transmis în poezia lui Quasimodo și, în general, în versurile ermeticilor, ce dovedesc prin această absența că au asimilat, parțial, lecția crepusculara și decadenta a inerției. Cu toate acestea, ecouri ale avântului trecut par să reziste în strigatul întunecat, de lamentație și rugăciune ce se înalță din adâncurile ființei: Și atunci când la pământ m-arunc / și urlu în înalturi numele tăcerii (Nicicând te-nvinse
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
un mare efort ce își va lăsa amprenta asupra constituției sale fizice, o viziune complexă despre antichitate, pe care a definit-o, de la bun început, în opoziție cu modernitatea.418 Este vorba despre cunoscută valorizare a epocilor apuse și accentuarea decadentei modernității, idee leopardiană durabilă, dar nu ferita de nuanțări, deci nu imobila, ci modulata în funcție de ritmul în care evolua gândirea să. În concepția să paseista oamenii de atunci erau mai mari, măi generoși și mai puternici decât noi (Zibaldone, 15
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
la folosirea metonimica a termenului cu înțelesul de dispariție. În scrierile leopardiene în care dragostea și moartea sunt adevărate protagoniste, impetuozitatea poetului romantic atinge apogeul. Aceasta nu se regăsește însă la Quasimodo, temperat de experiență literară a poeților crepusculari și decadenți cunoscuți de el. Tema antică a dragostei și stingerii, ajunsă în creația quasimodiană de sine stătătoare după ce a trecut prin filtrul traducerilor (Safo) și prin asimilarea lecției leopardiene reflectă metamorfozele poeziei de la romantism la ermetism, de la generalizarea și deschiderea spre
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
prefață volumului Salvatore Quasimodo, Poesie din 1938; Sergio Solmi în prefață ediției Salvatore Quasimodo, Ed è subito seră din 1942. 6 La sua ispirazione letteraria, se va ricondotta ad una tradizione di gusto, ci porta a quei poeți romantici e decadenți, nei quali la resa musicale è tutt'uno col senso del reale, e ci porta, ancoră più decisamente, a quei poeți veristici la cui vocazione tematico-stilistica è sensibilmente condizionata da una creatività tutta risonanze auditive e musicali. I riecheggiamenti leopardiani
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
aparțin Etei Boeriu și au fost publicate în Giacomo Leopardi, Opere, ediție îngrijita de Smaranda Bratu Elian, Editura Fundației Culturale Române, București, 1999. 7 La tradizione più appariscente e più dichiarata, nella quale suole collocarsi la poetica quasimodiana è quella decadente ermetica, șu uno sfondo per così dire leopardiano-pascoliano. E però non la tradizione del Decadentismo malato, sibbene quella ben più sana e producente, di origine anche romantică, che, come é stato recentemente notato per îl Pascoli, raccoglie e accorda lungo
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]