738 matches
-
dar și de faptul că, cunoașterea izvorăște și din interacția discursivă, precum și de actuala deplasare a atenției de pe cunoaștere pe discursivitate în cultura contemporană. Asumam mai sus argumentarea ca intervenție discursivă ce oscilează între două extreme, între demonstrația pură, strict deductivă cu mecanismele ei pur raționale și seducția discursivă cu mecanismele ei emoționale, iraționale. Prin urmare, în funcție de locul pe care îl va ocupa pe această “scară”, argumentarea va căpăta o anumită “marcă”. Locutorul, punând în joc argumentarea ca strategia perlocuționară, vizează
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
subiect al științelor sociale. În plus, bazîndu-se pe analogia cu microeconomia, cartea sa oferă îndelung contestata legitimitate a disciplinei și a practicienilor săi. Trebuind să facă față, începînd cu a doua dispută, criticii referitoare la fragilitatea competenței metodologice, imitarea metodologiei deductive și ipotezele legate de piață ale economiștilor neoclasici s-au dovedit fertile pentru dezbaterile teoretice, dar fără valoare pentru prestigiul academic al disciplinei relațiilor internaționale. Altfel spus, stabilind o demarcație și imitînd o metodă cu prestigiu, disciplina și independența sa
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
decurge în mod cît se poate de logic. Waltz îi critică pe Aron, Hoffman și Rosecrance, precum și școala sociologiei istorice, pentru faptul de a fi inductivi (Waltz 1979: 44), în timp ce perspectiva sa este întemeiată din punct de vedere științific și deductivă.1 Totuși, atunci cînd este pus în situația să aleagă între a susține fie o versiune a testabilității (ca să nu mai vorbim de falsificaționism), fie propria teorie a balanței puterii, Waltz optează pentru cea din urmă. Așa că el n-ar
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
nu poate fi altceva decît o caracteristică a unității. Această contradicție surprinzătoare ar putea fi un indiciu pentru faptul că pe Waltz nu-l preocupa în primul rînd caracterul sistemic al teoriei sale. Din nou, ca și în cazul falsificaționismului deductiv, Waltz n-a reușit pînă la urmă să aducă un argument convingător împotriva adversarilor săi realiști, cum ar fi autorii clasici ai școlii engleze sau ai școlii sociologiei istorice (vezi capitolul 3). O parte dintre variabilele lor de bază, cum
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
realiza fără a afecta coerența logică a legii, legea trebuie respinsă. În ultimul caz, se spune că legea a fost falsificată. De aceea, una din ramificațiile teoriei lui Weber dă naștere unei abordări naturaliste, care ar putea fi numită falsificaționism deductiv. O altă ramificație a teoriei lui Weber este tradiția interpretativă. Studiul științelor umane trebuie să se refere întotdeauna, în analiza sa, la mintea umană. Pentru relevarea sensului acțiunii sociale, cercetătorul trebuie să înțeleagă nu doar componentele psihologice și individuale, ci
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
cuvântul cel mai potrivit pentru slujirea intereselor emițătorului, limbajul filosofic apelează la cuvinte comune, simple, iar acolo unde puterea de semnificare a acestora se dovedește neputincioasă, tăcerea își intră în drepturi. "Fie că va fi vorba de o abordare semiotică deductivă, fie de una abductivă, e important să precizăm că discursul filosofic trebuie mereu și neobosit înțeles ca fapt extraordinar, care rupe "vecinătatea tăcerii" și ne ajută cu generozitate să înțelegem ce înseamnă: "dacă n-ar fi, nu s-ar povesti
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
linie de interpretare, sintagmatica discursivă eminesciană integrează o componentă narativă N (reprezentată de organizarea secvențială a referențialului politic al epocii), o componentă descriptivă D (constând în prezentarea evenimentelor vieții politice naționale și internaționale), o componentă teoretică T (introdusă pe cale inductivă, deductivă sau abductivă) și o componentă argumentativă A (vizând atingerea obiectivelor jurnalistului). Pe lângă cele patru componente, limbajul politic eminescian înregistrează o accentuată dimensiune evaluativă E, exprimând atitudinea jurnalistului față de realitățile prezentate. Predilecția pentru o schemă textuală sau alta este dictată de
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
împrejurări exterioare: apariția bolii nu constituie "intriga" cărții ca și Întâmplări în irealitatea imediată, schimbând ce e de schimbat, Bizu se înscrie în categoria prozei de idei și de viziune, fără miză propriu-zis "epică". Altfel spus, "logica" romanului lovinescian este deductivă și finalistă, nu inductivă și cauzalistă (cum e "logica" literaturii de tip realist-mimetic): pornește adică, repet, de la o psihologie deja conturată, invariabilă, pe care "evenimentele" nu fac decât să o "ilustreze", să o "exemplifice". De aceea Bizu nu e, am
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
se confundă cu însăși definiția literaturii, cu Literatura pur și simplu, cu L mare. Astfel conceput, noul comparatism poate aduce o contribuție esențială la elaborarea unei estetici literare generale. Doar că perspectiva se schimbă în mod radical: din speculativă și deductivă, această nouă estetică se vrea inductivă și experimentală, von unten și nu von oben, în terminologie germană. În același timp în consonanță cu întreg climatul și contextul ideologic actual de care aminteam la început noul comparatism se vrea și militant
Pentru Europa: integrarea României: aspecte ideologice şi culturale by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/872_a_1583]
-
s-ar fi dezvoltat pentru a accede la acest nivel urma să înlocuiască statele capitaliste dezvoltate pentru a se constitui în noul centru, din care influențele "burgheze" urmau să fie complet eradicate. Pe lângă acesta, perspectiva analitică a lui Wallerstein este deductivă, analizând influențele sistemice ale "economiei lume" asupra actorilor internaționali, în manieră similară cu modul de operare al neorealismului, care insistă asupra celui de al treilea nivel de analiză în RI, acela al structurii internaționale. Însă, așa cum am menționat deja, perspectiva
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
și relațiile personale care distribuie puterea în interiorul regimurilor leniniste târzii, într-un mod asemănător cu comportamentul economic, politic și social al lorzilor feudali din evul mediu. Dar nici modelul teoretic al lui Wolf, fundamentat la rândul său pe o orientare deductivă, nu este satisfăcător pentru o cercetare în profunzime a leninismului romantic. În sfârșit, Robert Cox, politolog de inspirație gramsciană, propune la rândul său un model de interpretare a funcționării lumii contemporane, bazat, la fel, pe trei compartimente, dar, de această
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
documenta? iei? Ranke ? i Michelet apelau �n munca lor la ajutorul imagina? iei ? i al instinctului. Atitudinea lui Iorga �n privin? a aceasta este prudent?. El sus? inea c? , �ntruc�ț istoria nu este o ? tiin?? , iar verificarea exact? pe baza ra? ionamentului deductiv nu este �ntotdeauna posibil? , nu poate exista o filosofie a istoriei. Era convins c? filosofia �i face pe oameni intransigen? i ? i intoleran? i fă?? de alte puncte de vedere. Iorga nu a pretins niciodat? c? este un g�nditor deductiv
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/959_a_2467]
-
deductiv nu este �ntotdeauna posibil? , nu poate exista o filosofie a istoriei. Era convins c? filosofia �i face pe oameni intransigen? i ? i intoleran? i fă?? de alte puncte de vedere. Iorga nu a pretins niciodat? c? este un g�nditor deductiv; a r? mas un impresionist ? i un na? ionalist romantic, bizuindu? se pe instinctele ? i pe spontaneitatea geniului s? u, fiind mai cur�nd o ilustrare a spiritului de fine? e al lui Pascal dec�ț al spiritului geometric al lui
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/959_a_2467]
-
reflecta asupra activității lor, de a cerceta și emite generalizări (prin raportare la un cadru conceptual, teoretic), pentru a emite ei înșiși teorii (informale; vezi mai sus). Teoriile sunt interogații decriptate în mod științific (prin cercetare, prin raționamente inductive și deductive), din aceste interogații rezultând un corpus de aserțiuni (cunoștințe) care au putere explicativă și predictivă. Cunoștințele teoretice astfel elaborate sunt referențiale în baza cărora practica poate fi justificată și evaluată. Dar cunoștințele teoretice nu sunt nici situaționale, nici orientate spre
[Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
reflecta asupra activității lor, de a cerceta și emite generalizări (prin raportare la un cadru conceptual, teoretic), pentru a emite ei înșiși teorii (informale; vezi mai sus). Teoriile sunt interogații decriptate în mod științific (prin cercetare, prin raționamente inductive și deductive), din aceste interogații rezultând un corpus de aserțiuni (cunoștințe) care au putere explicativă și predictivă. Cunoștințele teoretice astfel elaborate sunt referențiale în baza cărora practica poate fi justificată și evaluată. Dar cunoștințele teoretice nu sunt nici situaționale, nici orientate spre
[Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
cuvine” deriv] din „este” (judec]ți morale din fapte nemorale). Date fiind aceste tr]s]turi ale judec]ților morale, e ușor de înțeles de ce oamenii ar fi crezut c] acestea deriv] din judec]ți descriptive nemorale, fie în mod deductiv cu ajutorul unei definiții naturaliste, fie apelând la un principiu moral a priori sintetic adoptat prin intuiție. C]ci, cum ar putea spune cineva din Arabia Saudit], este evident c] dac] o soție nu își ascult] soțul (fapt) face ceea ce nu
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
filosofie analitică aplicată în analiza istoriei, la Arthur Danto, începând cu 1965), fie mai ales de tendințele anti-pozitiviste (la Robin G. Collingwood, în The Idea of History, 1946). Noua filosofie a istoriei a oferit o replică bine articulată modelului (clasic) deductiv și nomologic,8 plecând de la conceptul de Verstehen ("înțelegere") propus de Johann G. Droysen în 1857 și ajungând la interpretarea hermeneutică. În special școala franceză a dezvoltat această perspectivă anti-pozitivistă, mai ales prin Michel Foucault și Paul Ricœur,9 care
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
Hempel, Maurice Mandelbaum și mai ales Patrick Gardiner). Noua filosofie a istoriei a propus în schimb înlocuirea unor principii fundamentale până la acea dată prin abandonarea convingerii că practica istoriografică este axată pe explicarea trecutului prin reguli logice (precum în modelul deductiv sau nomologic și în modelul rațional) și, în consecință, prin trecerea la analiza povestirii istorice nu doar ca procedeu narativ, retoric sau cultural, ci și ca martor și model socio-politic (viziune pe care o integrez în strategia teoretică a acestei
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
o problematizare a povestirii istorice, a implicat o nuanțare graduală a discursului științific legat, spre exemplu, de categoria temporalității și un abandon treptat al categoriilor pozitiviste. La începutul postmodernității, chiar factorul "timp" a organizat unele modele logice, bazate pe explicații deductive și nomologice date istoriei - așadar inclusiv la istorici și filosofi ai pozitivismului anilor '70, din rândul cărora Danto făcuse parte. Narațiunea devine categoria principală a metodologiei "noii istorii". Mișcarea anti-pozitivistă pune în valoare tocmai temporalitatea, relativizează perspectiva asupra istoriei și
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
specifice, mai curând un context of invention (construction, imagination), în locul unui context of discovery. Dar procesul de substituire metodologică (nu de negare; e important faptul că cele două direcții istoriografice coexistă), care se poate baza până la un punct pe formele deductive ale argumentării logice, nu are loc în interiorul unei filosofii a justificării (context of justification), construite pe concepția clasică a adevărului (unic și privilegiat), ci al unei filosofii a cunoașterii plurale a obiectului științific (Topolsky 20). Reluarea în cadrul școlii de la Annales
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
puterii și a politicului cu martorii istoriei și cu narațiunile colective. Relația dintre imaginar și realitate Într-un studiu de referință semnat de Évelyne Patlagean, domeniul imaginarului este definit drept ansamblul reprezentărilor care depășesc limita datelor experienței și a asociațiilor deductive legate de acestea ("L'histoire de l'imaginaire" 249). Lucian Boia, interesat atât de istoriografia franceză a mentalităților, cât și de istoria imaginarului, comentând această definiție destul de simplă, dar cu o anumită valoare programatică datorită momentului și locului în care
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
ne referim în continuare la evul mediu) și care poate crea în spiritul receptorului iluzia speculativă și iluzia semiologică inductivă - datorită unui fond de credință bazat pe senzorialitate și pe fantasmatică -, ideologia, reprezentarea sau simbolismul sunt produse de tip intelectiv, deductiv și analogic. Distanța dintre model și dedublarea, imitarea sau interpretarea sa simbolică este nu doar conștientizată, ci numită și impusă prin chiar teoria imaginii ortodoxe și teocrația bizantină la care se afiliază puterea medievală românească. Semnificatul, conținutul mental mnezic (imagine
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
împreună cu gândul diferenței) în formula identității, A este A. În orizont judicativ, principiile logice (cele trei aristotelice, precum și cel al rațiunii suficiente formulat de Leibniz, dar și altele care ar putea fi acceptate din diferite interese teoretice) pro-vin (sunt desprinse "deductiv") din enunțul S este P, fiind, în consecință, secunde și în orizontul cunoașterii. Desigur, această afirmație va trebui dovedită în cele ce urmează. Consecința "formală" a acestei concentrări semantice în formula identității o constituie simpla posibilitate de a gândi identitatea
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
interpretare și de un sens pe care S și P îl primesc prin această operație. Astfel, dacă termenii sunt luați prin simpla interpretare funcțională (ca major, minor și mediu), atunci avem de-a face cu un raționament silogistic (de tip deductiv sau inductiv). Dacă ei sunt interpretați în mai mare măsură, dacă, spre exemplu, propozițiile premise alcătuite din ei exprimă adevăruri necesare, atunci raționamentul se specifică în forma demonstrației, în vreme ce alcătuind doar propoziții al căror adevăr este plauzibil, raționamentul se specifică
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
acela de la unul sau mai multe fapte particulare, la un fapt general.67 Sensul deducției este invers: de la general la particular. Dar inducția este, de asemenea, un tip de silogism, la Aristotel, care are o structură asemănătoare cu silogismul propriu-zis, deductiv: două premise, trei termeni etc.68 De asemenea, trebuie amintit și contextul surprinzător din finalul Analiticii secunde, unde Aristotel pare a admite faptul că "primele principii" sunt cunoscute prin inducție. E drept, aceasta este despre individual, dar datorită ei inducției
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]