1,029 matches
-
și Londra deveni tot mai sufocantă, mai mirositoare și mai prăfuită, iar el Încă nu-și făcuse nici un plan de evadare. Trebuia să fie un loc unde să se bucure de ceva companie - altfel s-ar fi simțit singur și deprimat -, dar să fie În același timp independent, cu timp și spațiu pentru a crea. Dacă familia Du Maurier s-ar fi dus la Whitby, poate ar fi Înfruntat Încă o dată rigorile climei, dar până și Kiki și Emma dădeau Înapoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
o vreme, aș putea Încerca. — Doar așa, ca să-ți găsești o ocupație? — Ia-o cum crezi. Își consultă ceasul. — Norman, am să dorm vreo două ore. Pe urmă tragem la sorți, să vedem cine se duce la submarin. — OK. — Pari deprimat, Norman. Chiar sunt. — Și eu. Locul ăsta seamănă cu un mormânt... În care am fost Îngropați prematur. Urcă scara spre laboratorul ei, dar nu se culcă pentru că Norman auzi vocea Înregistrată pe bandă a Tinei, spunând: „Crezi că vor deschide
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
Harry. — Ce trei? zise Norman. Ochii Îl dureau, cuprinși parcă de o arsură. Îi masă cu degetul mare și cel arătător, apoi Îi deschise. Beth și Harry erau așezați la masă, Împreună cu el, În camera de decompresie. Arătau obosiți și deprimați. Dar la ce te puteai aștepta, după atâtea peripeții? — Ce trei? repetă Norman. — Ah, făcu Harry, gândeam cu glas tare. Că am rămas doar trei. Beth oftă. Norman Îi văzu lacrimile din ochi. Ea scotoci În buzunar după o batistă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
îmbătându-mă. Ceea ce însă nu m-a ajutat deloc. Mă simțeam doar pierdută și confuză. Iar apoi, când mă trezeam, în cele câteva minute cât îmi trebuia ca să beau următorul pahar și până când acesta își făcea efectul, mă simțeam îngrozitor de deprimată. Era foarte, foarte rău. Niciodată n-am crezut c-o să mă aud zicând asta, dar băutura chiar nu e o soluție. Poate drogurile. Dar băutura nu. Mi-am dat seama cât de groaznică eram abia când am auzit fără să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
locuia în Londra. Iar Laura locuia în Dublin. N-o mai văzusem pe Laura de când fugisem din Londra, fără soț, dar cu un copil, însă vorbisem cu ea la telefon de vreo câteva ori. Îi spusesem că sunt mult prea deprimată ca să mă întâlnesc cu ea. Și pentru că îmi era prietenă bună, Laura nu s-a supărat. Mi-a spus să nu-mi fac griji, că într-un final o să mă simt mai bine și-o să ne vedem atunci. Eu i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
am spus în timp ce se chinuia să respire. Luni o să-l sun pe tati și-o să-ncerc să rezolv situația. Totul o să fie bine. Îți promit. Petrecusem o seară atât de minunată. Pur și simplu nu pricepeam de ce eram așa de deprimată. Capitolul paisprezecetc "Capitolul paisprezece" Plănuisem să-l sun pe domnul Hasdell, avocatul al cărui nume mi-l furnizase Laura, chiar a doua zi la ora nouă, când ajungea la birou. Dar pur și simplu n-am fost în stare s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
printr-o criză gravă și îmi plângeam de milă. Eram afectată de o formă foarte gravă de vai-steaua-mea. Mi-am dat seama că asta nu era o scuză. Dumnezeu știe că nu încercam să mă justific. Dar eram, eram... eram deprimată, fir-ar să fie! Capitolul douăzecitc "Capitolul douăzeci" A doua zi nu m-am simțit cu mult mai bine. Dumnezeule! Oare ați întâlnit pe cineva care să-și plângă de milă mai mult decât mine? Era ridicol și trebuia ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
-l cunoaște, se Împrietenește cu Pascal, discuțiile dintre ei nu revelează nimic, cuvinte obișnuite ciocnindu-se unele de altele ca-n Manualul Inchizitorilor lui Antunes. Într-o seară portocalie iau masa Împreună la un restaurant, prostituata se plînge, nu foarte deprimată, că singurii bărbați care i-au plăcut vreodată erau homosexuali, ceilalți sînt niște porci și apare scriitorul la braț cu Henriques, noul său prieten. Henriques o studiază pe Arielle și o invită la dans. Cei doi dansează, dar Într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
mai voia să știe. Nu era ușor. Însă e mai ușor să nu te mai gândești la boală decât să fii bolnav - de asta era sigură. Mai ales într-o anumită zi în care, singură în casă și nespus de deprimată, se mai gândea - cu o îndrăzneală pentru care s-a mustrat - că se apropie cu siguranță sfârșitul și ceea ce se petrece cu ea aduce cam prea mult cu boala aceea monstruoasă a secolului, al cărei nume nu-l va pronunța
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
prinde bine o băutură. — Cred că da, dacă tot ai adus vorba. — Și mie mi-ar prinde bine. Din păcate, bugetul nu-mi mai permite. Dar pot să-ți ofer un pahar cu apă, dacă vrei. Patrick părea și mai deprimat decât mi-l aminteam de la ultima noastră întâlnire, iar noul sediu era în același ton. Biroul era minuscul, în nuanțe impersonale de bej, cu o fereastră cu geam fumuriu cu vedere parțială spre o parcare și un zid de cărămidă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
Cum adică l-am văzut? Nu l-am văzut niciodată. Mama lui mai sorbi o gură din ceai și începu să povestească. Era o dimineață dintr-o zi de lucru și eu eram în oraș la cumpărături. Mă simțeam cam deprimată și m-am dus la cafeneaua Reckham să beau o ceașcă de ceai. Îmi amintesc că era aglomerat și că am stat în picioare cu tava întrebându-mă unde o să mă așez. Un domn ședea singur la o masă, părea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
din cap. — Recunosc că am fost foarte dezamăgită, spuse Tabitha. Am crezut că domnul Farrington nu va avea nici o dificultate în a-l lichida pe fratele meu. Dar e clar că asemenea lucruri nu trebuie luate ca sigure. Eram foarte deprimată când a venit să mă vadă domnul Onyx în dimineața următoare. Clătină din cap, zâmbind. Era un om foarte conștiincios. Și de încredere. A venit - asumându-și un risc - să aducă un plic, conținând câteva obiect ce aparținuseră domnului Farrington
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
fi bărbat, ți-aș spune c-ar trebui să pleci din cameră cînd mă-mbrac. Aș dori să rămîn un mister pentru tine. — Nu vreau să fii un mister, zise Helen. Vreau să-ți cunosc fiecare părticică. Apoi deveni ușor deprimată. De ce ai spus asta, Julia? Nu ai prefera un bărbat, nu-i așa? Julia clătină din cap nu. Se aplecă mai mult spre oglindă, depărtîndu-și buzele și rujîndu-se. Nu mă simt bine cu bărbații, zise ea absentă. Își apropie buzele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
firmei 10 milioane de lire anul trecut. În scurt timp, jignirea adusă lui Momo va fi cunoscută drept „o afacere nefericită“ sau, simplu, „afacerea Bunce“. După trei luni de stat acasă, timp În care ea Își pierde răbdarea și devine deprimată, Momo va fi chemată la serviciu. Unde i se oferă o Înțelegere bănească. Domnișoara de pension din ea se va ridica În picioare și va spune că ea nu poate fi cumpărată, tot ceea ce-și dorește este să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
încercat să leg o conversație în timp ce ne întorceam cu mașina pe Sunset Boulevard spre Chateau. Nu era decât unsprezece și voiam să netezesc drumul spre niscai activități latino-americane când ajungeam la hotel. —Iubitule, chiar dacă sunt extrem de fericită, sunt... très, très deprimată, i-am spus încetișor. Dumnezeule, ce mi-a ieșit pe gură. Nu asta doream să spun. —Ai de gând să mă bați la cap cu sexul din nou? îmi aruncă Zach fără să-și ia ochii de la șosea. Ești obsedată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
nu-și amintea niciodată de ziua lui. (Partea bună e că asta reprezenta o binecuvântare pentru meseria lui, fiindcă îl deprima. Toate secretarele superbe de la agenția care-l impresaria pe Zach îi spuneau ce important e să fie cât mai deprimat dacă vrea să obțină fotografii bune.) I-am zis că-i fac cinste cu un prânz la Harry’s Bar. Chiar am comandat de la Cipriani un tort ornat cu bomboanele lui preferate. În dimineața aia l-am sunat să aflu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
a mai sunat în seara aceea. De fiecare dată când am încercat să dau de el, mi-a intrat căsuța vocală. După ce i-am lăsat pentru a treia oară mesajul „La mulți ani, te rog, sună-mă“, m-am prăbușit deprimată și înlăcrimată în fața televizorului. Nici măcar Access Hollywood n-a putut să-mi ridice moralul. Machiajul sofisticat „ochi încețoșați“ pe care mi-l făcusem special pentru ziua lui Zach a început să mi se scurgă pe obraji odată cu șiroaiele de lacrimi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
murmurat. Am spus-o din toată inima, dar în același timp mă rugam ca Julie să-mi ignore protestele. Ador diamantele, au proprietatea de-a face o fată să se simtă bine în pielea ei, mai ales când e puțin deprimată. A, nu-ți face probleme, iubito. Le-am cumpărat aproape pe gratis, mă liniști Julie. Am vrut să sărbătoresc dragostea, de-aceea am cumpărat câte-o inimă pentru fiecare. Avea un aer victorios, care însemna un singur lucru: o recentă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
vreunui mesaj pe care ți l-am lăsat săptămâna trecută. — Îi pun mesajele pe birou. Le-a primit pe toate. Nu cred că M.A. era 100% sinceră în privința talentului ei de a transmite mesajele. Îmi părea rău că arată deprimată tot timpul, dar asta nu însemna că-și putea permite să nu-i transmită lui Zach mesajele mele. — Te rog, am implorat-o, te rog, fă-mi legătura. Receptorul a fost acoperit și am putut să aud voci estompate, apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
pe moștenitoarea din Palm Beach. —Carina, am niște... treburi de familie pe care trebuie să le rezolv. Îmi pare rău. Dar ne vom întoarce aici la vară, promit. Îmi plăcea că Eduardo îmi spunea carina - înseamnă „iubito“ în italiană. Părea deprimat. — Dar mi-am lăsat pașaportul și toate lucrurile la Paris, m-am împotrivit. — Cu mine, n-ai nevoie de pașaport. Dumnezeule, ce superbeton. Până și președintele are nevoie de pașaport. Ν Când am ajuns la New York, în toiul nopții, mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
întâmpla dacă aș spune da. Îmi pare rău, dar nu pot, l-am refuzat zâmbind dulce. Aveți idee ce puseu de respect de sine îți oferă refuzul unei invitații la Cannes? Îl recomand cu căldură pentru situațiile în care sunteți deprimate; este la fel de eficient ca o exfoliere Alpha-Beta. Taxiul se opri în fața clădirii în care locuiam. —Ești sigură? mă întrebă. — Sigură, i-am răspuns în timp ce-mi ziceam: Oare sunt? Noapte bună, i-am mai spus în timp ce coboram din taxi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
pus receptorul în furcă. Parcă vorbeam cu pereții. Eram îngrijorată. În zilele următoare m-am întrebat care o să fie următoarea mutare a lui Gretchen Sallop-Saxton și cât de mult o s-o tachineze Patrick în legătură cu mine. Eram panicată, nervoasă și ușor deprimată. Nu voiam decât ca toată povestea cu Patrick-Gretchen-moi să se volatilizeze. —Te rooooog, vino diseară, încercă Jazz să mă convingă. Te înveselesc eu. Ți-am spus că Patrick e îngrozitor, dar nu poți să te lași copleșită. Trebuie să mergi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
peste asta, dar eu am rămas prins În Riyadh, În carapacea vîrstei de doisprezece ani. Și-acum ești În Estrella de Mar. Aici o fi primul tău cămin adevărat? Cred că da... Aici am Început să nu mă mai simt deprimat. A zîmbit ca un copil satisfăcut cînd am Întors-o pe spate și am sărutat-o pe ochi. Am Început s-o alint, mîngîindu-i clitorisul pînă s-a hotărît să-și desfacă picioarele și să-mi călăuzească degetele Înăuntrul ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
de trafic, iar pe la ora amiezii Residencia Costasol se pregătea deja să-și facă siesta la adăpost de arșița soarelui. Fără să vreau, mă simțeam responsabil pentru eșecul clubului În a atrage noi membri; totodată, Îmi dădeam seama cît de deprimat trebuie să fi fost Frank cînd luase În primire Clubul Nautico. Stînd În spatele ghișeului portarului, i-am urmărit cu privirea o vreme pe chelnerii care se Învîrteau prin barul În aer liber și pe Îngrijitorii care măturau terenurile de tenis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
Dorința mea aprinsă, dorința mea dintotdeauna, dar ne măr turisită, este să devin scriitoare. O scriitoare foarte bună, nu ceva mediocru. Mi-e groază să nu rămân o ființă mediocră în ochii tuturor, așa cum sunt acum (chiar dacă uneori, când sunt deprimată, mă amăgesc cu ideea că aș prefera să fiu simplă și obișnuită!). Mi-e tare groază! Dacă n-o să găsesc puterea să dau la o parte cortina care mă separă de ceilalți? Dacă o să rămân încremenită pe loc, ajungând, Doamne ferește
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]