737 matches
-
merge de la castelul Sant’Angelo la noul palat al cardinalului Farnese, situat la mai puțin de o milă, am avut nevoie de aproape două ceasuri, atât de mare era notorietatea companionului meu. Dacă unele personaje îl salutau în trecere, altele descălecau pentru a începe cu el o lungă discuție între patru ochi. Odată scăpat, florentinul se întorcea spre mine cu o vorbă de scuză: „Este un compatriot, de curând instalat la Roma“, sau: „Este un slujbaș la Vatican, foarte influent“, „Este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
nemaifiind legat de viață decât prin mâna Hibei de care mă încleștasem. Murmuram necontenit numele frumoasei mele roabe numide, ca și cum nici o femeie nu-i urmase în inima mea. Vântul își sporea violența, iar soldații din escortă au fost nevoiți să descalece pentru a încerca să se adăpostească. Am făcut la fel, ca și Guicciardini, pe care l-am pierdut curând din vedere. Mi se părea că aud țipete, chemări, urlete. Zăream la răstimpuri câte o siluetă fugară după care încercam să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
EminescuOpVI 306} Să vie-mpăratu - odată Aducând oștirea-i toată, O sută cinci zeci și cinci În ciubote nu-n opinci, Că cine-n lume se-nnalță Cisme roșie încalță, Cu fețe alese, Cu mânici sumese, Scobiți în măsele. Am vrea să descălecăm, Dară jos pe ce ne dăm, Nu sunt cioban de la oi Să descalec în noroi, Nici niscaiva morari beți Să descălecăm în scaeți, Ci suntem de viță mare, De boieri de lângă mare Unde soarele răsare. Ne dați scaun de argint
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
și cinci În ciubote nu-n opinci, Că cine-n lume se-nnalță Cisme roșie încalță, Cu fețe alese, Cu mânici sumese, Scobiți în măsele. Am vrea să descălecăm, Dară jos pe ce ne dăm, Nu sunt cioban de la oi Să descalec în noroi, Nici niscaiva morari beți Să descălecăm în scaeți, Ci suntem de viță mare, De boieri de lângă mare Unde soarele răsare. Ne dați scaun de argint Să descălecăm pe pământ, Să ne întindeți covoare Să descălecăm în pridvoare, Cailor
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
cine-n lume se-nnalță Cisme roșie încalță, Cu fețe alese, Cu mânici sumese, Scobiți în măsele. Am vrea să descălecăm, Dară jos pe ce ne dăm, Nu sunt cioban de la oi Să descalec în noroi, Nici niscaiva morari beți Să descălecăm în scaeți, Ci suntem de viță mare, De boieri de lângă mare Unde soarele răsare. Ne dați scaun de argint Să descălecăm pe pământ, Să ne întindeți covoare Să descălecăm în pridvoare, Cailor le dați fân bun Cosit când este mai
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
jos pe ce ne dăm, Nu sunt cioban de la oi Să descalec în noroi, Nici niscaiva morari beți Să descălecăm în scaeți, Ci suntem de viță mare, De boieri de lângă mare Unde soarele răsare. Ne dați scaun de argint Să descălecăm pe pământ, Să ne întindeți covoare Să descălecăm în pridvoare, Cailor le dați fân bun Cosit când este mai bun La Sân George în ajun, Fân cu roua neluată, Cu floarea nescuturată, Strâns în zi de sărbători De două fete
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
de la oi Să descalec în noroi, Nici niscaiva morari beți Să descălecăm în scaeți, Ci suntem de viță mare, De boieri de lângă mare Unde soarele răsare. Ne dați scaun de argint Să descălecăm pe pământ, Să ne întindeți covoare Să descălecăm în pridvoare, Cailor le dați fân bun Cosit când este mai bun La Sân George în ajun, Fân cu roua neluată, Cu floarea nescuturată, Strâns în zi de sărbători De două fete surori, Caii noștri de-or mânca Din capete
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
și chiar presupunând că vreuna din mașini s-ar fi îndreptat direct spre erg, n-ar fi ajuns la marginea lui decât pe la mijlocul dimineții, când soarele va fi fost foarte sus. Asta îi dădea o bună marjă de siguranță, așa că descălecă, aprinse un mic foc la care perpeli cu greu ultimele resturi din antilopa ce începea să miroasă urât, își făcu rugăciunile de dimineață, cu fața spre Mecca, spre est, de unde trebuiau să sosească dușmanii săi, și, după ce acoperi bine cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
privesc În urmă, așteptînd parcă să-i cheme cineva Înapoi. „În vremea aceea era În tot pămîntul o singură limbă și un singur grai la toți. Purcezînd de la răsărit oamenii au găsit În țara lui Senaar un șes și au descălecat acolo. Apoi au zis unul către altul: «Haidem să facem cărămizi și să le ardem cu foc!» Și-au folosit cărămida În loc de piatră iar smoala În loc de var. Și au zis iarăși: «Haidem să ne facem un oraș și un turn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
să vadă cam ce pot fura Înaintea celorlalți. Sigur că da! Și-odată au Început să tragă-n ei bărbații, cînd i-au văzut și și-au dat seama că nu-s veniți cu toată armata; și unde n-au descălecat cei doi și-au rupt-o la fugă spre munți lăsînd și cai și tot! Și-apoi, cînd s-a sfîrșit războiul, au venit niște oameni din Bedford County și-au zis că ăia-s caii lor. Sigur că mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
asta de liceu? Poate... he-he, are el un gând, o treabă. Salopeta e unsuroasă, grea. O descheie și sare din ea ca un șarpe tânăr. La opt jumătate pedalează încă pe lângă zidul roșu al fabricii. Nici o grabă. Însă la nouă descălecă în fața porții. Poarta scârțâie parola de întâmpinare. Aleea îngustă șerpuie printre daliile unse de soarele roșu. Cel de la capătul uliței. Lângă zid, sub fereastra scundă străjuie trandafirii. Cu securea în mâna e sclipitor. Fără ea rămâne maroniu-roșcat și neras. Fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
spre purificare), aceasta părând chiar a avea un învins (Și de fiecare dată, eu, învinsul, îngenunchind / la porțile cathedralei închizându-se..., încât Înfrânt, luptătorul agonizează pe scut...) și se petrece la oră / când zodiile se întâlnesc în cer / când sângele descalecă de pe caii nebuni / când se-ntâmplă minuni în răspântiile nopții. Continuând invocarea iubitei, în partea a doua a cărții, Jurământul, poetul schimbă formula prozodică: textele nu mai sunt sonete în vers alb, iar poemele, ample, decurg unele din altele, în
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
inima mea e o biserică frumoasă cu candele și cu icoane, cu mirodenii și cu psaltiri, și așteptă de mult, pustie, pe călărețul zvelt care nu știu de unde sosea în ceasul când s-a oprit la un prag și a descălecat ușor ca pană, cu o singură mișcare... Frumusețea acestui fragment constă în renunțarea la explicații tip ”balastru literar”, care aglomerează mesajul banalizându-l. Cu cât mesajul rămâne încifrat, cu atât necunoscutul deplin fascinează lăsând frâu liber imaginarului. După acest fragment textul
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
la gândul căldurii și îndestulării care-i așteaptă în viitorul apropiat, toți cei cincizeci și doi de oficiali și oficiale se umplu de o dulce, aromitoare bonomie. Aaaah! Ce bine-i să te simți în șa chiar și atunci când ai descălecat! Un ins veșted, destul de înalt, cu cearcăne pronunțate și gura tremurândă fiindcă mereu ori își murmură ceva ori își fredonează o frântură de cântecel, tocmai iese de la Observatorul Amiral Urseanu. În seara asta cu ceață poate să plece liniștit acasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
poate că lucrurile ar fi mers mai bine dacă am fi rămas În Milano și am fi alergat doar acolo și la Torino, căci dacă există curse ușoare, păi astea două sunt. — O pianola, Joe, atâta tot, spunea bătrânu’ când descăleca În boxa câștigătorilor, după o cursă cu obstacole pe care macaronarii o găseau drăcească. L-am Întrebat o dată de ce zice așa. — Păi e o cursă pe care-o fac și-n somn. Salturile sunt periculoase doar dacă ai viteză. Aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
praz, să ridice capul. Dădu fuga la fereastră, urmat de Lucilius, al doilea ajutor de bucătar, un tip pirpiriu care se lăuda că gătise pentru însuși Nero. Listarius trase perdeaua și privi afară. — Cine sunt? Se uita la soldații care descălecau, unii dintre ei cu ajutorul gărzilor lui Vitellius. Lucilius își împinse înainte nasul ascuțit. — Îl vezi pe cel cu haina de blană? Îl cunosc... Ăla mare, pe care îl urmează ceilalți, îl vezi? Acela e Flavius Valens, comandantul Legiunii întâi Germanica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
simți cumva singur, Ă? — Nu, fata mea. — Am scos timp bun, nu? — Nu chiar. Nu-i așa greu cu orașele și podurile alea. — Uite-i pe văcarii Ăia. Doi bărbați pe cai, Îmbrăcați cu haine de muncă tipice pentru vest, descălecaseră, Își prinseseră caii de bara din fața restaurantului și acum mergeau pe trotuar, cu cizmele lor cu tocuri Înalte. — SÎnt cirezi mari pe-aici, spuse Roger. Și, cu toate șoselele astea, trebuie să fii foarte atent. Nu știam că se cresc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
ocazie s-a apucat să strige hogea? Biserica abia deschisese ochii către lumină că „Vinit-au în primblare împărăția (sultanul) de la Țuțora în Ieși și s-au scoborît pe la Nicoriță în Căcaina și s-au suitu prin târgul boilor ș-au descălecat în cîmpu, supt saivan, de la deal de tîrgul boilor. Și Duca-vodă merge cu toți boierii pre gios pe lîngă împărăție. Și s-au tinsu cîteva bucăți de atlazuri și de tăfți de îmbe părțile de uliță, pe unde merge împărăția
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
și mulți s-au înecat și un polcovnic al său vestit, Jora, acolo s-au înecat și alți mulți. Și astăzi iaste pomenit acel loc, de-i dzic Vadul Jorii. Și de acolo s-au întorsu Ștefan vodă și au descălecat târgul Iașii și în lauda lui Dumnezeu au început a zidi beserica marelui mucenic și ciudotvoreț Necolai”. Povestea era frumoasă, dar mă gândeam că Misail Călugărul vorbește de o altă perioadă din viața măritului Ștefan vodă, fiindcă puțin înainte spunea
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
înserat stabiliseră amplasamentele a două tunuri, urmând ca a doua zi, tot la ora 4 să-și reia căutările. Îl însoți pe comandant, fără a coborî de pe cal, până la sediul comandamentului. Odată definitivată misiunea zilei, reveni la locul cantonamentului. Când descălecă, din cauza poziției în care stătuse o zi întreagă, constată zâmbind amar, că picioarele-i ajunseseră ca niște paranteze, din cauza prelungitei șederi în șea. Firesc, fiindcă nu mai încălecase de multă vreme. Cu vreo oră mai înainte, dorea din tot sufletul
Regăsirea înstrăinării by Ştirbu Mihai () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91672_a_92367]
-
de pagini, visul unei nopți de vară. L-aș putea numi Lemn de cer. Pornesc de la un tînăr care re-pictează o biserică, într-un cămeșoi țărănesc, din cînepă cu rîuri. Tot gîndind-răzgîndind un chip de Îngereasă, de Fecioară, de Mărie, descalecă de pe schela bisericii, se amestecă prin lumea venită la un iarmaroc, la o drăgaică, la o nedeie. Trage o planetă de la un somnoros și trist papagal. Hîrtiuța aproape indescifrabilă îi prezice, drept soartă și destin, o iubi-oarte. Pe Îngereasă, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
pe o scală de unu la zece. Glorie, glorie, glorie celor mai puțin lași. Chiar pe Genosse a fost în stare să-l prezinte (și a facut-o mai convingător decît reclama la bere Caraiman) "complice la cuie". Cînd a descălecat la "Ora", cu barba de-un an cu tot, șeful de la propagandă a vrut să i-o radă. Nu i-a ras-o. Pentru că era roșie? S-a folosit și el de stînga, de Big Brother, n-a făcut gît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
Am uitat pe Doppy.) Am fost și sunt fericită pentru că Dinu a fost impresionat de această eșuare și În același timp de victoria imensă obținută la public. Jurnalul lui M. Într-un hol ca un cazac călare. Nu vreau să descalec și mă ferec În cuirasa orgoliului; brusc, Însă emoția intelectuală mă face să privesc cu reculegere busturile din holul Facultății. Mă simt timorat ca de o mare favoare ce mi s-a făcut, favoare căreia nu știu de voi putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
nu era totul pierdut. Arătă într-o parte, spre bordură. — Auzi, boșorilă, spuse. Zici să nu călcăm pe iarba asta ? — E gazon englezesc, gemu bătrânul. — De unde știi, ai vorbit tu cu el ? Răspunsul fu un nou zăngănit de cercevele. Maca descălecă și făcu doi-trei pași pe bordură. Încercă iarba cu vârful pantofului și ridică privirile. Bătrânul rămăsese încremenit de indignare în fața acestui nou sacrilegiu. Maca dădu din umeri, ca și cum nu era vina lui, și sări cu amândouă picioarele pe iarbă, începând
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
mațele. Mă trezesc în zori și aud în depărtare tropotul unor copite de cal. Mă gândesc că visez. Însă nici nu mă dezmeticesc bine, că în fața mea se ivește un călăreț. Mă simt amețită din cauza oboselii și a foamei. Omul descalecă și se îndreaptă direct spre mine. Fără să spună o vorbă, îmi înmânează un pachet legat cu panglică. Zice că e de la taotai-ul orașului din apropiere. Alerg speriată la mama, care deschide pachetul. Înăuntru sunt trei sute de tael-i de argint
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]