782 matches
-
poem scris in su 'l mio primo giovenile errore / quand'era in parte altr'uom da quel ch'i' sono. Se numește Poetul își declină faima și se dedică tuturor celor care știu că sunt pelerini pe aici, dar nu disperă: Se întoarse și spuse am cunoscut totul dar am venit prea târziu. Acum în vârsta de fier nici un mesaj nu animă vocile mele vocile spun bine căci pe mai multe vorbesc dar într-o singură limbă limba din care toți
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
scrierile ultimului scriitor. Fără îndoială, scriitorul ăla n-ar exista dacă n-ar fi însoțit, ca de umbra lui, de un critic. Și dacă scriitorul (ultimul, totuși, ar trebui să fie, ca și primul, poet), deci dacă scriitorul ar fi disperat, criticul și-ar spune: dar atunci pot să-l citesc pe Dante, sau pe Shakespeare... Bănuiesc că un critic, cinic fiind, ar privi cosmic: s-ar întrista ziua și s-ar însenina noaptea. Altfel, ce ne lipsește pentru a avea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
timpul. Nu-i dai nimic. Un fazan Îl faci și gata. Dar cu un gagiu e altfel. Îl servești pentru ce plătește. CÎnd ești cu el, te simți bine și vrei să se simtă bine și el. Dacă vrei să disperi cu adevărat un bărbat, aprinde-ți o țigară chiar cînd ți-o trage. Sigur, bărbații chiar nu-mi plac deloc pe plan sexual. Felia mea adevărată sînt gagicile. Mor să iau o gagică cu nasu’ pe sus și s-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
prelungit jocul cu 4 minute, iar în ultimele secvențe, Alexandru a expediat un șut înșelător la colțul lung de la circa 20 de metri lateral stânga, stabilind și scorul final. Pentru a fi corecți, trebuie spus că “fluierașul” romașcan le-a disperat și pe gazde în repriza secundă cu mai multe decizii anapoda, individul lăsând impresia că a citit pe undeva că sa abrogat legea avantajului. FCM Bacău (prima repriză): Roca - Codreanu, Lozneanu, Ursu, Eudean - Huiban, Taban, Apostol, Doboș - Vraciu, Boghian. FCM
ANUL SPORTIV BĂCĂUAN 2010 by Costin Alexandrescu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/283_a_1236]
-
lat de vro doi. Acest podiș se numește Marea de gheață și are într-adevăr aspectul unei mări în valuri care deodată ar fi înghețat, și de sub care izvorăște râul Arveyron. Noi pe atunci nu puteam să ne dăm samă desper ce este Marea de gheață. Singura idee că în mijlocul lunei lui cuptor, la o înălțime de 2000 metri, aveam să călătorim pe o așa-zisă Mare de gheață ne înflăcăra imaginația. Această escursiune, pe lângă caracterul ei original, avea și avantajul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
de modă veche și slujitori de interese meschine. Oamenii puterii din România se complac în situația actuală și nu vor să o schimbe, vor mai departe mocirla în care se pot îmbogăți mai departe necontrolați și nepedepsiți. Nu trebuie să disperăm însă, în România există o mulțime de tineri instruiți și cultivați, minți luminate și suflete curate, cu dragoste de neam și țară, cu iubire de Dumnezeu, care pot redresa starea de lucruri deplorabilă de astăzi. Trebuie doar să fie lăsați
De vorbă cu Badea Gheorghe by Constantin Brin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/826_a_1788]
-
în datorii la băncile naționale și internaționale, nu mai au cu ce să plătească nici măcar dobânzile la credite, cu atât mai mult datoriile propriu zise. Ce urmează? Un colaps bancar mondial, împreună cu toate urmările nefaste pentru economia mondială. Să nu disperăm, să nu ne pierdem încrederea în Divinitate, pot apărea pe neașteptate soluții pozitive surprizătoare, răsturnări de situații la care nu ne-am putut gândi până acum. Dumnezeu să ne ajute și să ne ferească de necazurile care s-ar putea
De vorbă cu Badea Gheorghe by Constantin Brin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/826_a_1788]
-
Natura, În marea ei cumințenie, ne răpește Înseși posibilitățile de a ne bucura, sau [a ne] folosi măcar, de cele mai multe dintre bunu rile vieții, la care, vrând-nevrând, vedem cum trebuie să renunțăm zi după zi. [...] În sanatoriu, decembrie 1952: Nu desperați de această viață! Fiindcă uite! la ai mei peste șaizeci și cinci de ani de astăzi, am putut lega câteva prietenii noi, mari și frumoase, cu bărbați pe care nu-i cunoscusem până aci; am putut relua câteva din dragostele mele de
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
de două ore. în vama din Moldova, unde am ajuns cu greu din cauza stratului gros de zăpadă, aveam să constat că mi-am pierdut buletinul de identitate, atunci se putea trece Prutul în Basarabia, doar prezentând buletinul de identitate. Eram disperat. șoferul autobuzului de pe ruta Bălți îIași, un om de suflet, a făcut totul să mă ajute. A vorbit cu grănicerii de pe ambele maluri de Prut și am reușit să trec, altfel nu știu ce făceam pe un așa viscol. Tot domnia-sa
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
departe de sensul pe care îl dă expresiei H. Arendt. "Răul" care a pus stăpânire pe sufletul compatrioților mei a încetat să mă intrige, nici măcar nu îmi sare în ochi. Nu mai sper nimic, dar nici nu sunt capabil să "disper". Sentimentul este parcă și mai intens la București, oraș-avorton al Balcanilor cu pretenții de salon parizian. De fiecare dată când mă mut într-o nouă locuință, am sentimentul că nu servește la nimic aranjarea obiectelor personale, mobila, cărțile din bibliotecă
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
privesc cu atenție mâinile. Pielea de pe trei degete era distrusă (la propriu!) de culorile pe care le folosea. Avea chiar și o bătătură vizibilă produsă de coada pensulei. Când este urcat în ambulanță se trezește pentru câteva momente, își caută disperat din priviri desenele, căutând o articulare mută, ca a unui pește. I le așez pe piept, îmi mulțumește din priviri. Jandarmul de la ambasada de vis-à-vis care mă ajută în toată această operațiune spune strepezit printre dinți galbeni de tutun: dă
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
rechinul care se freacă de chila ambarcațiunii mele m-ar înșfăca astăzi, lucrul n-ar avea importanță, din moment ce mai târziu ar fi găsită cartea mea. Dacă, dimpotrivă, aș ști că ambarcațiunea și jurnalul meu ar sfârși în flăcări, aș fi disperat, fiindcă ar dispărea impulsul meu de viață” . 12: Experiența Zhuangzi: odată visam că eram un fluture care zbura și mă simțeam fericit; nu mai știam că sunt Zhuangzi. Și nu știu dacă am fost Zhuangzi visând că e fluture sau
Supraviețuirile 6. În jungla unui bloc de gheață by Radu Cosașu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
instalează un lung vid de putere! Mă trezesc cu șeful meu la ușă. — Trebuie să mergem urgent să apărăm GDS-ul de mineri... M-a sunat Khadafi, zice că are informații că merg într-acolo să distrugă tot. Liiceanu e disperat... S-a țicnit?... Care Khadafi? Apoi îmi revin. Desigur, e vorba despre directorul Institutului Goethe. Pe care îl găsim acolo. Convocase toți cunoscuții să vină să apere - cu un lanț uman, cu pieptul gol, cu vorba, cu pumnul? - elita postdecembristă
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
și totuși devenită „a mea“ s’a instalat straniu și posesiv în casă. M’am așezat în fotoliul cel mare, galben, de lângă Radio și mi-am înfundat capul în mâinile sprijinite pe genunchi și am stat așa, într-o încleștare desperată de singurătatea mea, peste care se proiecta magic umbra ireală a visului meu lăuntric: Tu. Pe urmă veștile proaste. Din pricina Stanei, cred, care a fost închisă două zile pentru că a schimbat data nașterei și a funcției ei din grandomanie, un
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
cu muncă și resemnare. În momentul de față, pe piață iar o criză de numerar ca la plecarea ta - și o regret, căci ași fi vrut să-i dau lui R[ainer] banii, cred că ar avea nevoie. Tot nu desperez căci i-am scris categoric adev[ăratului] Curti. Iubito, astă seară voi face o baie, îți scriu puțin. În mine clocote[sc] atâta dor și o imensă jale. Cred că j’ai trop présumé de mes forces... Poate și unde
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
un cal de povară: cam 18 ore de muncă zilnic, iar articole de ouat în fiecare săptămână, între patru și cinci; mi se face somn în clasă, la conferințe, în orele de muncă grea. Astăzi la mitingul femeilor m-a disperat faptul că am fost târâtă în urma carului triumfal și, cu ajutorul Stanei, prin Universitate, am reușit să mă strecor pe strada Universității, de unde m-am întors, târându-mi picioarele de parcă ar fi fost țintuite la pământ cu obezi de ocnaș. Ieri
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
mea, nu te supăra pe mine, dar certitudinea că nu ne vom mai vedea se înrădăcinează tot mai adânc. Deplâng inutilitatea vieții mele, sfârșitul acesta de viață, fără adăpost, fără sprijin, fără mormânt. Și pe urmă singurătatea asta care mă disperă, care mă încercuiește de parcă aș fi înconjurată de o sârmă ghimpată, înfășurată strâns în jurul trupului meu. La orice gest imprudent de rememorare pe care îl fac, sârma ghimpată mă zgârie, mă sfâșie. Și eu, care nu voiam să-ți mai
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
tomă; a pierdut 40 de kilograme. Era și Speranța, sora ei, toți trei unii peste ceilalți, în aceeași cameră, fostă sală pentru luat masa, aceea cu lambriuri și bufet, cu o masă enormă și, printre toate acele lucruri, trei paturi despere cheate, separate de un paravan. Am stat de la ora 4 până la 8, la o conversație cum nu mai auzi în zilele noastre. [...] III [...] Ieri când m-am oprit la un anticar, pe bulevard, l-am întâlnit pe Sperb[er], traducătorul
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
acum, el o dă la o parte. O fracțiune de secundă, pe chipul lui Annabel am citit clar durerea înăbușită. În fracțiunea următoare, însă, s-a mulțumit să zâmbească și mi-a zis că înțelege perfect. Că Luke a fost disperat să-și cunoască mama adevărată încă de când era mic, iar acum că are, în fine, șansa de a petrece mai mult timp cu ea, trebuie să fie lăsat să se bucure de asta. — Imaginează-ți că zâna ta cea bună
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Ce vrei să spui? Împietresc pe loc. Rahat. Gândește-te repede la ceva. — Danny, spun în treacăt. Am impresia că redactorul-șef de la Women’s Wear Daily e pe undeva pe aici. — Pe bune? Unde? Capul lui Danny se răsucește disperat în toate direcțiile. Vin imediat. Dispare în mulțime, iar eu respir, ușurată. — Cât am stat la ei, n-au făcut altceva decât să se certe cât de mare să fie cortul, spune Suze chicotind din nou. Ne-au pus să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Luke se încordează vizibil. E mama mea. Știu că e! Dar, hai să fim serioși. Nu a interesat-o niciodată de tine, până în clipa în care ai avut mare succes aici. Îți amintești prima noastră călătorie la New York? Tu erai disperat s-o impresionezi, iar ea n-a făcut nici măcar un minim efort, să vină să te vadă! Însă acum ai reușit aici, ți-ai făcut un nume, ai contacte importante în media, ai resurse financiare serioase - și, ce să vezi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
am știut asta niciodată. Întinde mâna după câteva hârtii și mi le dă. Uite, citește și tu. Fac eforturi să-mi ascund șocul și încep să le scanez rapid, citind câte o frază de ici și de colo. Luke e disperat să-și vadă mama... nu îți pot înțelege atitudinea... — Scrisorile astea explică multe lucruri. Se pare că noul ei soț n-a avut niciodată nimic împotrivă ca ea să mă ia la ei. Pare chiar un tip foarte de treabă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Galați, etc. dar impresionant rămâne numărul celor despre care nici nu se auzise prin Huși și anume cinci iar un rezervist servea la casa unui boier. Total: 12 oameni trimiși pe front iar 19 nu. Polițaiul avea de ce să fie disperat deoarece, și pe 10 septembrie 1877 mai primise o adresă (nr.3413) trimisă de Primăria Huși În care i se cereau răspunsuri urgente și serioase din cauza numărului nepermis de mic al mobilizaților. De data asta, primarul N. Gheorghe Îl informase
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]
-
are câte opt locuri. Ultimul vagon poate deveni primul vagon. Dacă trenul este vechi, există gări în care poți opri și poți schimba personalul cu accelerat, acceleratul cu un rapid, rapidul cu un inter-city ș.a.m.d. Nu trebuie să disperi, chiar dacă trenul oprește într-o haltă și stă mai mult. Câtă vreme vezi șinele în fața locomotivei, poți spera că trenul va porni. Important e să speri. Important e să fii tot timpul în mișcare, să-ți dorești condiții mai bune
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
să știu să pierd (de parcă n-aș ști... Nu prea știu să câștig, dar de pierdut... slavă Domnului!!! Mai sunt cinci concurenți. Trebuie să fiu tare, să suport orice. Și mai ales, trebuie să am coloană vertebrală dreaptă, să nu disper dacă pierd și să nu mi-o iau în cap dacă voi câștiga. Toate experiențele mele trecute sper să mă ajute. Important este că am fost remarcată, că s-a vorbit de mine frumos, că nu m-am făcut de
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]