2,113 matches
-
ochii cu luciri de oțel ai lui Ladima, care efectiv îl hipnotizează. În opera scriitorului, personajele circumscrise în galeria "duelgiilor incurabili" (Nicolae Manolescu) împrumută fizionomia și modul de a se manifesta al acestui animal fabulos, șarpele, care, înainte de a-și devora prada, o imobilizează cu privirile. Impresia de zoomorfism este totală, iar visul infernal al autorului își dovedește concretețea. Să mai adăugăm, în sprijinul acestei ipoteze, că Ștefan Gheorghidiu pune răbufnirea verbală pe seama sufletului său invadat de o "musteală otrăvită". O dată
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
devine cavoul, sicriul de plumb bacovian, al Creatorului. Explicația rezidă în mimesis: dacă Dumnezeu l-a făurit pe Adam frământând îndelung și gânditor lutul roșu, gestul va fi repetat de Artist, dar îndrăzneala lui e pedepsită prin opera care îl devorează până la descompunere: Va geme de patemi/ Al mării aspru cânt.../ Ci eu voi fi pământ/ În singurătate-mi.//" Acceptând fără rezerve ideea inspirată a Svetlanei Paleologu-Matta din care deducem că, pentru Eminescu, atât Maria, tânăra din Ipotești, prematur trecută dincolo
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
prăpădit în plină tinerețe), ce avea la dispoziție o bibliotecă mărișoară rămasă de la fratele său, învățător, care murise pe frontul de Răsărit. Acest băiat pentru care lectura era o adevărată pasiune, îmi împrumuta și mie cărțile preferate, pe care le devoram în timpul vacanțelor. Alături de celelalte formații artistice despre care am pomenit, exista și un taraf de muzică populară, susținut de talentați instrumentiști, taraf ce se primenea mereu, pe măsură ce unii membri părăseau grupul o dată cu absolvirea. În perioada de afirmare a generației mele
Lumina Educaţiei by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Science/1635_a_3037]
-
cozi. O coadă amorfă, o juxtapunere de unități umane, în care sexul, vârsta, profesia etc. nu contează; și nici gusturile, se înțelege. Coada consumă atât cât se găsește și la calitatea la care se găsește; tot ce apare în magazine, devorează; e inutil să încerci să-i studiezi dorințele sau să fii amabil față de ea. În ideal-tipul capitalismului, vânzătorul se află în fața unei persoane, cu gusturi ferme, adesea capricioasă, pe care trebuie să o mulțumească. În funcție de sexul, vârsta, îmbrăcămintea, modul de
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
Acolo totul merge ca pe roate: este utopia înfăptuită” (28 iunie 1982). Norocul acestor locuri că n-au fost locuite prea mult timp de Cioran. Altfel, toate ar fi luat forma obsesiilor lui, a vidului din care el se hrănește, devorându-l și devorându-se. Sau, mai exact: întemeindu-l și întemeindu-se. Oricum, corporalitatea lui e și aici, adică în ceea ce am putea numi momentele faste, o descompunere: „Suntem la câțiva kilometri de frontiera Italiei. Peisaj sublim, sate nemaipomenite și
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
ca pe roate: este utopia înfăptuită” (28 iunie 1982). Norocul acestor locuri că n-au fost locuite prea mult timp de Cioran. Altfel, toate ar fi luat forma obsesiilor lui, a vidului din care el se hrănește, devorându-l și devorându-se. Sau, mai exact: întemeindu-l și întemeindu-se. Oricum, corporalitatea lui e și aici, adică în ceea ce am putea numi momentele faste, o descompunere: „Suntem la câțiva kilometri de frontiera Italiei. Peisaj sublim, sate nemaipomenite și insomnii. Mă plimb
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
era pasionat de biografii? Dar cititul poartă deseori tocmai semnul și atributele deșertăciunii: „Cu cât citesc Ă și citesc, vai, prea mult Ă, cu atâta cred că «nu merge», că «adevărul» scapă tuturor acestor cărți pe care lenea mea le devoră. Căci «adevărul» trebuie să-l găsești în tine însuți, nu altundeva. În mine însă nu găsesc decât îndoială și meditație despre această îndoială” (I, 112). Cititul îl nemulțumește, explorarea în sine îi aduce îndoială, în vreme ce rătăcirea fără sens înseamnă euforie
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
Consumul de cărți nu este egalat la mine decât de consumul de alimente: într-adevăr, mi-e foame permanent și nimic nu mă satură Ă nici când mănânc, nici când citesc. Bulimia și abulia merg mână-n mână. Trebuie să devor ca să simt că exist, ca să fiu” (II, 16). Iată, deci, cum își vindecă Cioran această boală a irealității, care-l mută în proximitatea nebuniei: devorând alimente și cărți. Poate chiar parcurgând pe jos zeci de kilometri. Toate acestea, instituind realitatea
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
nici când mănânc, nici când citesc. Bulimia și abulia merg mână-n mână. Trebuie să devor ca să simt că exist, ca să fiu” (II, 16). Iată, deci, cum își vindecă Cioran această boală a irealității, care-l mută în proximitatea nebuniei: devorând alimente și cărți. Poate chiar parcurgând pe jos zeci de kilometri. Toate acestea, instituind realitatea, o și pulverizează. E la mijloc un permanent echilibru în stare precară. Ca să scape de ezitările, de vagul și de indecizia în care trăiește, ca să
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
Toate acestea, instituind realitatea, o și pulverizează. E la mijloc un permanent echilibru în stare precară. Ca să scape de ezitările, de vagul și de indecizia în care trăiește, ca să amâne nebunia generată de senzația coșmarescului și a propriei absențe, Cioran devoră materia din jur. În copilărie, spune într-un loc, mânca el singur cât toată familia... Din copilărie se încuibase în el, fără să știe, spaima de propriul spectru, spaima de absență. Prin urmare, insomniac, abulic, hiperlucid, Cioran percepe realitatea cu
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
iată de ce a o elimina exclude orice sentiment uman) răspunde situării propriei ființe în ireal: „Nu e prima dată când, după insomnie, notează Cioran, am această impresie de lume încremenită, golită de viață. Aceste nopți albe îmi sorb sângele, îl devoră; fiind eu însumi un spectru, cum aș putea să văd în ceilalți semnele realității?” (ibidem). Deocamdată, Cioran privește spectacolul vieții Ă fie că e întruchipat de ceilalți, fie că e întrupat de el însuși Ă cu groază, lăsând să se
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
Or, exact asta încearcă să facă, în Caietele sale, Cioran. Și aici trebuie căutată cauza primă a scrisului său: să înțeleagă meandrele urii de sine. Neputând să ucidă, scribul țese ca un păianjen pânza în care își prinde și își devoră propria ființă. Este felul lui, singular, de a supraviețui. Este felul în care ura de sine întemeiază. Neputând acționa în afară, Cioran acționează în el însuși și edifică prin distrugere. Vorbind de Lucrețiu și de Luther, caută în îndârjirea lor
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
Consumul de cărți nu este egalat la mine decât de consumul de alimente: într-adevăr, mi-e foame permanent și nimic nu mă satură Ă nici când mănânc, nici când citesc. Bulimia și abulia merg mână-n mână. Trebuie să devor ca să simt că exist, ca să fiu” (idem). E poate chiar un mod elementar de a fi, dincolo de prezența conștiinței de sine, din moment ce, spune Cioran, “îmi place să mănânc Ă ca tuturor oamenilor fără convingeri profunde” (II, 171). În plus, mărturisește
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
I, 17). Nu întâmplător, pentru a citi Cioran folosește uneori cuvântul care implică fiziologicul. Iată: „Aș putea înghiți câte o carte de amintiri pe zi. Pentru că nu pot să-mi scriu memoriile, le citesc pe ale altora. Îmi place să devorez vieți” (II, 204). Mai mult, Cioran devorează cadavre. Întrebat dacă ține regim sever, și spune cuiva: “în principiu, mănânc orice, chiar și cadavru” (idem). Cum i se pregătise un pește, nu dă înapoi. Peștele este, pentru el, un cadavru. Așadar
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
Cioran folosește uneori cuvântul care implică fiziologicul. Iată: „Aș putea înghiți câte o carte de amintiri pe zi. Pentru că nu pot să-mi scriu memoriile, le citesc pe ale altora. Îmi place să devorez vieți” (II, 204). Mai mult, Cioran devorează cadavre. Întrebat dacă ține regim sever, și spune cuiva: “în principiu, mănânc orice, chiar și cadavru” (idem). Cum i se pregătise un pește, nu dă înapoi. Peștele este, pentru el, un cadavru. Așadar, nevoia de glorie, ca și nevoia fizică
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
este o conștiință a morții, dar nu una neliniștitoare, căci viziunile sumbre se îmblânzesc. Iată: „Găsit într-un colț o coajă de brânză, aruncată acolo mai de mult. În jurul ei, o armată de insecte negre. Aceleași instincte ți le imaginezi devorând ultimele rămășițe ale unui creier. Să te gândești la propriul cadavru, la metamorfozele oribile ce-l așteaptă, are ceva liniștitor: te apără de mâhniri și de spaime; o frică ce distruge alte mii de frici” (I, 20). Viziunile sumbre rămân
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
Postul Paștelui, și în ajunul sfînt, / De carne eu nu m-am atins; / Și-atunci de ce-aș fi îngrozit / Lumea aceasta a durerii să o părăsesc?"; Și totuși în sfințita carte din înalt, / Pe care timpul nu o poate devora, / Acolo cu slujbașii Domnului / Numele meu va dăinui de-a pururi. // Și-atuncea fii binevenită moarte! căci pentru viața cea eternă / Părăsesc viața aceasta muritoare; / Rămîi cu bine, vană lume, și tot ce-mi este drag, feciorii și soția Mea
[Corola-publishinghouse/Science/84941_a_85726]
-
alt prilej care presupune și tăierea porcului - fac parte din zestrea de bunuri gastronomice puse pe tapet de partizanii specificului bucătăriei autohtone. De fapt Însă și celelalte zone ale țării sunt marcate de prezența alimentului În cauză, fie că Îl devorează În combinație cu o zeamă iute, de ardei (faimoasele „ciuști” oltenești și muntenești), fie că intră În combinație cu diversele saramuri de pește de pe Valea Dunării ori din Deltă. Datorită omniprezenței sale, mămăliga a populat și imaginarul cult al românilor
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
eu am rămas așezată pe restul meu de viață și m-am uitat la voi cum ucideți pe cei uciși. JÜRGEN (foarte serios): Am dat din nou greș. Am întunecat din nou lumina din niște oameni, pentru că iarăși i-am devorat, ceea ce ne-a plăcut, și ne-a cauzat o plăcere dezgustătoare. Într-un fel trebuie să strângem de guler orice lucru străin, pentru că numai ce este străin este și frumos. (Stă într-o parte absent și se joacă cu bucăți
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
nu mai vreau nici un om în iadul închisoare. Vreau numai din când în când să lovesc corpul unui om, pentru ca corpul să facă ca și cum ar muri, dar fără să moară de ultima lui moarte. (plânge) Acum am terminat tot de devorat. E ca la Crăciun și la Paști, vine un om pe lume, un om e spânzurat și se devorează și se bea de atâta bucurie... se sărbătorește o nenorocire, de care am știut dintotdeauna că e o nenorocire, chiar și
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
pentru ca corpul să facă ca și cum ar muri, dar fără să moară de ultima lui moarte. (plânge) Acum am terminat tot de devorat. E ca la Crăciun și la Paști, vine un om pe lume, un om e spânzurat și se devorează și se bea de atâta bucurie... se sărbătorește o nenorocire, de care am știut dintotdeauna că e o nenorocire, chiar și mai înainte să fi apucat să se vândă la Abatoare spre ațâțarea lumii întregi. Ceea ce este sărbătorit mereu este
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
o nenorocire, chiar și mai înainte să fi apucat să se vândă la Abatoare spre ațâțarea lumii întregi. Ceea ce este sărbătorit mereu este oribilul, ceea ce vâră foametea mondială în oameni... o naștere, o nuntă, un cadavru. Și după sărbătoarea unui devorat de tot, altuia îi vine rău. Nici unul nu-i cu adevărat scos de acolo, pentru că nici unul nu fusese cu adevărat invitat, dar fiecare a băgat în el... mai înainte să poată lovi ca lumea mai departe.... SCHWEINDI: Partea filozofală este
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
ce sunteți, l-ați sufocat, mai înainte ca să pot comunica cărnii lui iubirea mea. Și era cât p-aci ca bucata asta de rahat să stea dreaptă, și cine știe, poate că aș fi devenit un tată veritabil. Mi-ați devorat prea devreme posibilul meu copil. Mestecați în burțile voastre și fericita mea paternitate. Sunteți niște mâncători de copii, ai posibililor mei copii. În afară de asta ați fost tot timpul nedrepți cu mine, că ați ținut față de mine multă neprietenie în rezervă
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
un pustiu adevărat trebuie să existe cu siguranță furtuni de nisip, care acoperă viața în pace și zidește ochii. Dacă aș putea pleca, atunci aș ajunge într-un pustiu adevărat, cu oase, pe care pustiul și nu eu le-a devorat. Și ar fi cald. Pustiurile au mai multă căldură decât noi oamenii, asta ar fi o ocazie, ca să te uiți odată numai la tine însuți, nimic altceva decât carne exterioară și sânge. Ai vrea să supraviețuiești și ți-ar fi
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
la noi firește totul trebuie devorat, tot ce nu trebuie să fie chiar atât de oribil, pentru că orice frumusețe ieșită din comun lasă prin asta o amintire, că la noi totul este supraponderal, neimportant și fără formă. Mie, mi-au devorat, vorbind-o, frumusețea, discutând-o, pentru că frumusețea trebuia să-și țină botul, pentru că voiau să se uite la ea, cum își părăsește propria stofă, ea, frumusețea, tot așa cum carnea trebuie să părăsească osul, pentru că alunecă împinsă de pumnul veșnic. (bea
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]