1,719 matches
-
Argentina. Iar acum, Într-o Europă transformată de evenimentele recente, Italia devenise un El Dorado pentru noi valuri de imigranți Încă și mai săraci, și mai Închiși la culoare. Mulți dintre prietenii lui vorbeau despre acești oameni cu dispreț, cu dezgust, chiar și cu furie, dar Brunetti nu-i putea niciodată vedea fără să le suprapună imaginea propriilor săi strămoși, stând la cozi asemănătoare, ei Înșiși abia Îmbrăcați, prost Încălțați, vorbind stâlcit limba. Și, aidoma acelor sărmani nefericiți de acolo, dornici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
poate și dincolo. — Buon giorno, signora Concetta, zise Brunetti, zâmbind și oferindu-și mâna. Îi privi fața, Îi citi expresia așa cum ar citi un copil paginile repede Întoarse ale unei cărți cu benzi desenate. Văzu imediata recunoaștere, fiorul instinctiv de dezgust pe care-l prezenta el, dar apoi o văzu cum Își amintește bunătatea pe care i-o arătase fiului său, vedetei, soarelui ei, și, cu asta, chipul i se Înmuie și buzele i se ridicară Într-un zâmbet de reală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
a celei de-a doua secțiuni. În definitiv, signor Viscardi era un om foarte important și, cu cât se clarifică mai repede lucrurile, cu atât mai bine ne va fi tuturor. Brusc, Brunetti se simți copleșit de-un val de dezgust că trebuia să facă asta, să execute această șaradă stupidă de fiecare dată când stăteau de vorbă. Se uită În altă parte, apoi din nou la superiorul lui. Zâmbetul lui Patta era la fel de lătăreț cât era de sincer. Era oare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
undeva. În sud nu fac decât să se omoare unul pe altul. Câte crime au fost până acum anul ăsta? Două sute? Două sute cincizeci? Așa că au Început să se mute aici, mai la nord. — Guvernul? Ambrogiani scoase acel pufnet special de dezgust pe care italienii Îl rezervă doar pentru dățile când se discută despre guvernul lor. — Cine-i mai poarte deosebi, mafia și guvernul? Această viziune era mai aspră decât a lui Brunetti, dar poate că rețeaua națională a carabinierilor avea acces
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
femeie a avut în privire ardoare, în surâs inocență. Astăzi - o față spoită, o rânjire pentru bani, un surâs care vrea să fie cochet și seducător și care pentru orcine din oamenii mai nobil organizat nu poate * insuf [la] decât dezgust... Și dacă n-ar surâde cel puțin... Dacă s-ar oferi pur și simplu ca mașine * ale deșertării sexuale. Dar nu! Ele surâd * cu fața lor spoită, nici * par * fețe frivole * spoite gros cu roșu, căci urâciunea morții nu consistă
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
asta? Așezat pe taburetul său înalt de la birou, funcționarul șef abia de-și îndreptă privirea înspre Profiri, fiind reținut de lamentările lăcrimoase și incoerente ale unei femei slabe și agitate. Deși pălăvrăgeala ei produse pe fața funcționarului o expresie de dezgust profound, acesta nu își putea lua ochii de la ea. Fără vârstă, fața femeii era ciupită și palidă, cu urme de roșu aprins pe obraji și un roșu mai adânc de culoarea neliniștii pure în jurul ochilor. Trăsături, odată frumoase, erau acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
și ce părere aveți despre asta? ceru Liputin. ă Niciuna. Până acum, răspunse doctorul. Pentru moment nu fac altceva decât să observ. Atinse pielea cadavrului în mai multe locuri cu vârful degetelor. Aceasta îi provocă general maiorului o expresie de dezgust. Consilierul de stat păru mai degrabă surprins de asta. Dacă unul dintre dumneavoastră, domnilor... mimă doctorul Pervoiedov o acțiune de tragere în timp ce aruncă o privire rugătoare în direcția lor. Niciunul nu îi sesiză intenția. Trebuie să întorc corpul, explică el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
desigur. Tehnic vorbind, figurile bărbătești se numesc atlanți. Să intrăm? spuse Porfiri observând că studentul dădea semne de agitație bruscă. ă Nu mă puteți forța, spuse acesta cu ochii fixați pe casa roz și cu capul tras pe spate a dezgust. ă Dragul meu prieten, nici nu aș îndrăzni. ă Ei bine. Nu voi intra. V-am adus până aici. V-am arătat casa. Este destul, spuse Virkinski profund dezgustat și începu să se îndepărteze de Porfiri, pentru ca în momentul următor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
spuse Katia, care, spre suprinderea lui Porfiri, nu părăsise încăperea, ci doar se retrăsese în întunericul de pe margine. ă Era băut când s-a certat cu Stepan Sergheievici? ă Dar când nu era beat? comentă Katia fără a-și ascunde dezgustul. ă Katia! pledă Anna Alexandrovna. Ochii i se lărgiră a mustrare. ă Anna Alexandrovna, puteți să îmi spuneți de ce se certau Boria și Stepan Sergheievici? ă Ei se certau neîncetat. Lui Stepan Sergheievici îi făcea plăcere să îl provoace pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
îngozitor, biciuindu-l. § ă Vreau să îl văd pe Osip Maximovici. Ochii gri și reci ai lui Vadim Vasilievici se uitiară în jos la individul amărât care tocmai se înfățișase la birourile editurii Atena. Gura sa mică se strânse a dezgust. ă și cine ești dumneata? Întrebarea fu ștrangulată de vocea de bariton forțat a bărbatului. ă Mă cunoașteți. M-ați văzut în casa Annei Alexandrovna. Sunt Pavel Pavelovici Virginski. ă și ce te aduce la noi? ă Vreau să îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
anumite... activități murdare. Porfiri deschise un sertar de la biroul său și scoase fotografiile pe care Salitov le confiscase de la patronul tavernei. Le răsfirase și le împinse spre Prințul Bikov pe cele care conțineau figuri masculine. Prințul își strînse buzele a dezgust și încuviință. ă Da. Acesta este Ratziaiev. În toate este Rataziaiev. Porfiri adună fotografiile. Prințul Bikov își întoarse privirea tremurând. ă Ocazional mai făcea și pe agentul de distribuție al unei edituri. Tot prin intermediul lui Govorov. ă Atena? Numele îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
raftul cu samovare. ă Este cel din capăt. Căpătul cel mai aproape de dumneata. Porfiri tresări gândindu-se că doamna Kezel a mâncat bătaie pentru un obiect așa de ciobit și de nesemnificativ, pentru un samovar urât și ordinar. Îi semnală dezgustul său lui Salitov și împreună au părăsit magazinul fără să mai pună nicio întrebare. § Au ieșit în hărmălaia pieței de vechituri și în îmbulezeala strașnică a marii Arcade Apraxin. Mirosul pinilor și al produselor de patiserie condimentate îi gărbea, însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
o sticlă, iar înăuntru, o figură întunecată și indistinctă stătea nemișcată și retrasă. Imediat ce păși pe pod, Porfiri își simți pașii alunecând sub el. O mână fermă îl prinse de subbraț și îl împiedică să alunece. Fără solicitudine și cu dezgust în ochi, Salitov îi dădu repede drumul lui Porfiri. Acum că se afla printre ei, Porfiri înțelegea că privitorii nu se aflau acolo din curiozitate, ci erau atrași de altceva. O spaimă profană și rea le era evidentă tuturor pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
dispreț atât de violent, Încât părea să le scuipe. Antisemitismul, care nu zace prea adânc Îngropat Într‑o asemenea adunare, se trezise acum În inimile tuturor. Fiecare dintre cei de față Îl privea pe Klotz cu un covârșitor dispreț și dezgust, iar bietul om se ghemuise pe scaun, ferindu‑se parcăă Apoi Întorcându‑se spre Clemenceau, el (Lloyd George) i‑a cerut să pună capăt acestot tactici obstrucționiste, altminteri, a strigat el, domnul Klotz o să treacă de partea lui Lenin și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
chiar la ultimele replici ale comediei. Cred că pentru un asemenea Pirgopolinice nu e cazul să pierdem prea mult timp. Eu stăteam nemișcat în mijlocul corului, mascându-mi rușinea cu un surâs sfidător pe buze. Flaviano a făcut un gest de dezgust, exclamând: - Să-i dăm fanfaronului ce i se cuvine! Am fost împresurat de un grup de figuranți, servitorii care trebuiau să mă ciomăgească, având în mână bâte făcute din cârpe, toate false, cu excepția uneia. Mi-am dat seama imediat după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
cele pe care le au vițeii, semn că le vor crește coarnele; bărbia, groasă și pronunțată, îi ieșea mult în afară, întrecând vârful nasului. Când mi s-a înfățișat dinainte prima dată, nu mi-am putut masca un gest de dezgust, la care el a spus: - Sunt cam urât, nu-i așa? Răbdare, căci te vei obișnui. Clipă în care ochii lui ageri, surâsul și glasul blând s-au împreunat pentru a așterne un văl de frumusețe peste diformitățile mai sus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
Și eu am întors calculele pe toate părțile. Pentru că tu verificai pe calculator, îi spuse. Și greșeala era în cifrele inițiale, nu în cele care au fost introduse în computer. Ar fi trebuit să îmi dau seama, zise Bernard cu dezgust. Ai făcut matematică la colegiu? Darcey râse: —Asta nu e matematică, e aritmetică mentală! Simplă ca bună ziua. El îi zâmbi larg. — Da, păi, de când cu computerele și cu calculatoarele de buzunar, nu mai există prea mulți oameni pricepuți la aritmetică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
doar un copil. Mi-e teamă c-o s-o ducă pe mama de nas ca să-l lase să rămână, spuse Darcey. Și știi că mai devreme sau mai târziu o să sfârșească în patul lui. Cele două schițară o expresie de dezgust. Însă fură de acord. Nu se putea ca Minette și Martin să trăiască sub același acoperiș și să nu se culce împreună până la urmă. Am vrut s-o trezesc puțin la realitate, adăugă Darcey. Toată chestia asta cu iertarea... Oricât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
însărcinată cu copilul altuia. Nu e tocmai un punct de plecare, nu-i așa? — Despre asta am și vorbit cu tatăl tău, zise Minette. Voia să știe cum se pot ierta astfel de lucruri. Nu mai spune, observă Darcey cu dezgust în glas. Însă Minette îi zise să nu mai fie atât de dură. Le părăsise, adevărat, dar pe Clem o iubea sincer. Și era disperat la gândul că nu o va mai vedea pe Steffi în fiecare zi. —Pentru noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
la dispoziție pe traseu. Vedeam fețe brutalizate de muncă și de oboseală, fețe schimonosite În grimase subumane, exprimând diferite ipostaze ale evoluției omului Înce- pând cu stadiul de reptilă. le studiam cu o curiozitate ameste- cată cu frică și cu dezgust. Trăiam Într-un tablou de Bosch. Îmi pierdusem treptat orice chef de hârjoneală. Trecute pe veci erau acum vremurile când umblam pe străzile Galațiului În rochie de pânză de sac, prevăzută cu un cârlig de măcelărie pentru agățat băieții, ca să
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
citind un poem scris pe loc. Toate astea Îți apar deodată Îndepărtate și ridicole, deși, Într-o altă stare de agregare a sufletului, fuseseră poate lucrul cel mai firesc cu putință. Stăteam În colțul meu, paralizată de frică și de dezgust, știind că nu voi mai putea scrie niciodată poezie. Și, În totala mea dezorientare, mă chirceam pe dinăuntru, gata să explodez, fărĂ să-mi pot Întinde mâinile și picioarele, fărĂ Adina Dabija 84 să ies, să sar, să explodez și
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
și el efectul, și i-am mărturisit Danei : — Cândva Îi disprețuiam pe drogați și pe bețivi, acum Încep să-i Înțeleg. m-a privit cam strâmb, ba chiar s-a scuturat ușor, ca și cum ar fi trecut-o un fior de dezgust. În felul ei, era o fată de treabă, dar conservatoare și plină de idei preconcepute. — Chestia asta ajută, am spus eu sec și mi-am mai turnat un pahar. — Ce s-a Întâmplat ? m-a Întrebat Dana. În orice bețiv
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
oameni, e totuși un progres al speciei umane, un pas Înainte spre Îndemnul Domnului isus de a ne iubi unii pe alții ca frații... Am roșit și am tăcut, Încurcată. Pe vremuri, În București, când cercetam plină de spaimă și dezgust fețele oamenilor din tramvaie și metrouri, nu mă străfulgerase niciodată ideea că i-aș putea iubi, În hidoșenia lor. Și nici măcar nu era vorba de Adina Dabija 182 handicapați, ci de oameni simpli de pe stradă, hidoșiți de viață și de
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
armură. Pe vremea când soțul ei mergea la luptă, acel echipament fusese cel mai bun pe care-l avea. Acum era acoperit cu funingine și, la fel ca soțul ei, nefolositor. De fiecare dată când Îl privea, nu simțea decât dezgust. Gândul războiului o făcea să se cutremure. „Orice-ar spune bărbatul meu, Hiyoshi nu va deveni samurai,“ decise ea. Pe vremea măritișului cu Kinoshita Yaemon, crezuse că era cel mai bine să ia de soț un samurai. Casa din Gokiso
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
Indiferent cât de des relua problema În minte, Hiyoshi nu putea fi de acord să ia parte la acest conflict. În lume existau mii de oameni orbi. Era posibil să fie Koroku unul dintre cei mai orbi? Pe măsură ce simțămintele de dezgust Îi creșteau, nu mai voia decât să fugă. Spre sfârșitul lunii a zecea, Hiyoshi ieși din casa unde stătea cu chirie pentru a-și vinde ambulant mărfurile. La colțul unei străzi lăturalnice, dădu peste Hikoju, care avea nasul Înroșit din cauza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]