818 matches
-
aibă de-a face cu societatea. Sihăstriile taoiste au apărut ca ciupercile după ploaie în munții cețoși ai Chinei, având comunități restrânse de pustnici cu aceleași concepții, dedicate cultivării „elixirului intern”. Sihaștrii proveneau din toate păturile sociale - învățați și poeți dezgustați de „lumea de praf”, generali și magistrați, comercianți și cerșetori. Spre deosebire de mănăstirile budiste, existau puține reguli și grupări, ceea ce era în conformitate cu maxima lui Lao Zi, „Dacă nu există reguli, nu există reguli care să fie încălcate”. Fiecare adept își urma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2250_a_3575]
-
de odihnă bine-venită și binemeritată, în timpul căreia țesuturile sunt purificate și întinerite, iar funcțiile lor sunt echilibrate și reglate. Întregul canal alimentar este curățat și tot ce se elimină prin partea inferioară e suficient să-i uimească și să-i dezguste pe cei care postesc pentru prima dată, suficient să își facă un obicei permanent din post și din curățarea colonului. Probabil cel mai important beneficiu al postului este acela că purifică și curăță fluxul sangvin. Sângele este responsabil pentru transportarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2250_a_3575]
-
Divizia West L.A.. Am adăugat la chestionar și întrebări legate de Junior Nash și sedanul lui alb, model vechi, și le-am arătat fotografia de la Cazier. M-am ales cu o laie. La ora șapte m-am îndreptat spre mașină, dezgustat de rahatul în care mă băgasem. Mașina lui Lee nu mai era acolo, iar băieții de la Criminalistică instalau reflectoare la intersecția dintre 39th și Norton. M-am dus la Olympic sperând să asist la un meci pe cinste, care să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
că nu era drept. Cu siguranță erau bărbați buni printre cei care îi ajungeau doar la nas. Dar gândul că s-ar fi putut culca alături de un bărbat care avea picioarele mai scurte decât ea sau era mai slab o dezgusta. Nu că ar fi cerut-o vreunul până la urmă. Știa că toți îi ziceau Șopârla sau Ochiul-dracului, dacă nu chiar mai rău. Dezgustul ei pentru bărbații scunzi îi fusese confirmat de un vis în care un bărbat înalt îi șoptea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
mine, credeam eu. Lea devenise repezită, acră și imposibilă. Cumva parcă îmbătrânise cu mulți ani în cele câteva luni cât fusesem plecată. Liniile adânci de pe frunte îi erau deseori pline cu praf și dunga de mizerie de sub unghiile ei mă dezgusta. Sigur, n-aș fi putut să-i spun lucrurile astea atât de puțin respectuoase, așa că o evitam pe mama și mă adăposteam pe lângă războiul de țesut al Zilpei unde era liniște sau în jurul vocii blânde a Bilhei. Am ajuns chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
după cum dacă nu s-ar fi arătat atât de afectat de isprăvile mele, aș fi obosit poate cu timpul să mai joc acest joc nesăbuit și primejdios; dar tata nu s-a hotărât să fie indiferent decât atunci când s-a dezgustat cu totul de mine; când a fost prea târziu ca să se mai schimbe ceva. Uneori, părea ros de regrete. Atunci încerca să fie binevoitor cu mine. Dar de fiecare dată se întâmpla că făceam o gafă care strica totul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
scosese din modestia în care amorțisem în atelierul meșterului de cruci și aveam visuri mari de glorie. În plus, marea era la doi pași de stâncile de marmură. Încă un motiv de recunoștință. Viața are de obicei eleganța să ne dezguste de ea înainte de a o părăsi, or eu o simțeam în acele momente arzând în mine aproape scandalos pentru o înmormântare. Păstram o aparență cuviincioasă, de reculegere, cum se cădea într-o asemenea împrejurare, dar eram, mărturisesc, fericit uitându-mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
cafeaua răcită. „Și-a făcut-o cu mâna lui”, mai zise Marta și tăcu. Îmi relatase totul, la fel cum îmi relatase moartea bărbatului ei, cu o simplitate rece care mi-a dat o mare uscăciune în tot trupul. Eram dezgustat de cele auzite, de liniștea Martei și de mine. Ar fi trebuit în mod normal să urlu. În loc de asta am murmurat: „Dumnezeu să-l ierte”. Atât. Pe urmă am vrut să plec. Dar unde să mă duc? Nu, la azil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
partea lor de răspundere nu mă oprea să constat că nu mă ridicasem la înălțimile unde domnesc, nepăsători, marii egoiști, marii bolnavi, care nu-și mai pun probleme și n-au nici un regret. Chiar faptul că stăteam pe marginea mlaștinei dezgustat de mine era un indiciu că nu reușisem să obțin o inimă de fiară cum îmi dorisem de câte ori mă supărase cineva. Uitasem chiar propriile mele cuvinte, că sentimentele sunt bune pentru cei care se mulțumesc cu puțin. Ce altceva decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
găsesc alt director de trupă pentru ea mă umple de greață. Trebuie să plec, adăugă el, văzând-o cum Își Înăbușă un căscat. — Da, s-a făcut târziu, Îi răspunse ea ridicându-se În picioare. Sper Însă că nu renunți dezgustat la teatru. — Nu. Apoi, după o pauză meditativă, adăugă: — Îi mai acord un an. Gândul acesta Îl calmă, devenindu-i mantră pentru zilele și săptămânile care urmară. Încă un an. Faptul că un an calendaristic se aparopia de sfârșit și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
idee îl trăsni: trebuia să locuiască în Antarctida. Da, asta trebuia să facă. Porni hotărât, dar se împiedică și căzu. Se lungise pe pământ. Ajunsese cea mai decăzută ființă. Era cel mai rău lucru care i se putea întâmpla: îl dezgusta propria-i persoană. Conștientizarea acestui lucru îl lovi atât de tare încât orice urmă de beție pieri. Trebuia să se regăsească, cu asta trebuia să înceapă. Dar avea o revelație. Conștientizarea faptului că nu dezgusta doar ce-1 înconjura ci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
i se putea întâmpla: îl dezgusta propria-i persoană. Conștientizarea acestui lucru îl lovi atât de tare încât orice urmă de beție pieri. Trebuia să se regăsească, cu asta trebuia să înceapă. Dar avea o revelație. Conștientizarea faptului că nu dezgusta doar ce-1 înconjura ci chiar pe el era cel mai bun început. Personalitatea lui prindea contur cu fiecare secundă de calm. Simțea cum redevine el, iar bucuria acestui fapt nu putea fi mai mare cu cât nimic nu-1 putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
îngerii Penetrând până în cel de-al nouăsprezecelea cer Acolo unde moartea își pierde din puteri Și-și unește și ea glasul cu glasul rugăciunilor mele Penetrând mai departe Printre ostroavele drept credincioșilor Printre munții de pilaf ai celor blânzi și dezgustați de pilaf Printre inimile fierbinți ale covorașelor de șters pe picioare Printre care viețuiesc, cu care mă înveselesc și de sub care cânt Rămânând atârnat de rugăciunile mele Trăgîndu-mi în interiorul rugăciunilor mele și mâinile și picioarele Plin de-o bucurie sălbatecă
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
cel căruia nu-i e apreciat ajutorul. Ignatius spusese întotdeauna că Virgil Jones nu era în toate mințile și era clar că avusese dreptate. îl paralizase vocea din capul său. Fusese mai convingătoare ca niciodată și-l lăsase pe Vultur-în-Zbor dezgustat de sine însuși. Iată ce îi spusese: Era deja străin unul suspect - în orașul în care se hotărâse să se stabilească. Avea nevoie de oamenii din Elbaroom - avea nevoie de încrederea și ajutorul lor dacă voia să găsească un pat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
-l voia el. Ți-a vorbit despre pericolul care te păștea în K din cauza feței tale? — Ce-i cu fața mea? întrebă perplex Vultur-în-Zbor. — Nu ți-a spus nici măcar atâta, comentă Liv. Capul ei acoperit se clătină. Vocea îi era dezgustată. — Ți-a pus deja viața în pericol de două ori. Era gata s-o facă din nou. Și nici măcar nu ți-a spus. — Mi-a salvat viața de două ori, răspunse Vultur-în-Zbor. Iar pentru încercarea de-acum a avut încuviințarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
ritmul tău. Sper că nu sunt probleme grave cu familia ta. E greu să-mi imaginez ce-ar zice directorul de investiții dacă i-aș spune adevărul. Ne-am Împrietenit cu familia Cooper-Clark de când eu și Jill am fost amândouă dezgustate de același lucru, la o vânătoare de fazani. Am fost Împreună cu Richard de câteva ori la ei În Sussex, dar nu i-am pomenit niciodată de tatăl meu lui Robin: Îmi doresc să mă respecte, nu să-i fie milă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
client care te cară Înapoi la hotel, te dezbracă de tot și apoi pleacă. E greu de știut cum ar trebui să mă simt: scandalizată din cauza invadării sexuale sau jignită de moarte din cauza lipsei ei? Poate că Abelhammer a fost dezgustat de faptul că sutienul nu era asortat cu chiloții sau poate că a fugit la vederea abdomenului Reddy, care după două sarcini și o cezariană de urgență arată ca una dintre budincile de orez ale bunicii: pielea de deasupra zbârcită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
transformat un pic de zburdălnicie Într-o urgență medicală. Nu dă prea bine la membrii clubului, te-ai gîndit? — Nu contează, interveni Elizabeth Shand. Ai pus capăt unei scene urîte. (Îmi culese de pe cămașă o crustă de sînge Închegat, strîmbîndu-se dezgustată la gîndul că fluidul acela dezordonat, pe care nu te puteai baza, curgea pînă și prin venele ei Înghețate.) Bobby a făcut foarte multe pentru ea, dar genul ăsta de bunăvoință nu e niciodată apreciat. Ai dus-o Înapoi la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
Era curios că, un sfert de viață, el trăise în Teheran, între ambuteiaje și într-un furnicar de nebănuit, însă de când ridicase garajul și benzinăria de pe domeniile prietenului Godun, miasma urbană și răsuflarea a milioane de suflete puse laolaltă îl dezgustau. Câte o escapadă, din când în când, înăuntrul vârtejului îl mai dezmorțea și, câteodată, se bucura chiar că apucă să vadă cum caracatița de beton își întinde tentaculele înainte ca el să orbească de tot. Sincopele lui de vedere erau
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
spune-le pe urmă tuturor că gâtul meu e atât de țeapăn încît numai un imbecil ar putea să creadă că mi se învîrtește capul." Ultimele cuvinte i s-au înecat în scuipat și în hohote deșucheate... ― Și nu te dezgustă faptul că în fiecare noapte trebuie s-o iei de la capăt? ― La Inchiziție, după multe ceasuri de zbucium, mi se făcuse somn. Voiam să mă lase în pace, să dorm. ― Încă nu intraseră șerpii în visele tale. Inchiziția ți-a
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
și artificiu. Iată-l pe Baudelaire denunțând naturalul și făcând apologia frumosului elaborat: „Revedeți și analizați ceea ce e natural: nu veți găsi decât grozăvenii. Tot ce e frumos și nobil e rezultatul rațiunii și al calculului”. Sau pe Oscar Wilde, dezgustat de „acest oribil principiu universal numit natură umană”. „Pentru dandy, măreția omului constă În a opune artificiul constrângerilor naturale. Cu cât dandy-ul este mai mare, cu atât mai eroic Își asumă această luptă. Dar nici pe departe cum o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
inconștient? Atitudinea aceasta are o sursă ușor de detectat, deoarece o descriu și Încearcă să o justifice dandy-i Înșiși: oroarea de viață, de natural, de tot ceea ce i-ar putea Înscrie uniformizator În cadrul speciei. Fertilitatea și fecunditatea naturii Îi dezgustă. Le produce silă indistinctul și vulgarul, pentru că - obsesie a lui Baudelaire - „natura e toată lumea”, „natura mă silește să fac ceea ce face toată lumea”. De aici, rezerva și refuzul față de orice sursă a plăcerii provocată natural, dar și refuzul scârbit de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
Hugo, întinzându-i lui Sally o tabacheră de argint. Mamă, adăugă cu satisfacție, abia aștept să văd ce față face Bill când ne vede că ne vede că fumăm din astea. Ce reacționar nebun mai e și omul ăsta. —Îl dezgustă Tunbridge Wells, sării și eu. —Nu-i așa? Perfect! zise Hugo admirativ, suflând un cerc de fum către Hamsptead. Așa o să-i zic de-acum înainte. Între noi. Față în față, nu-l scot din „Bill-drăguțule“, bineînțeles. —Hugo, zise MM
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
Trenurile și tramvaiele nu mai circulă. La toate aceste greutăți interne se adaugă primejdia unei invazii monarhiste din Spania, unde Paiva Couceiro, un fost căpitan în armata lui Don Manuel organizează miliția antirepublicană și amenință regimul. Lumea începe să se dezguste de revoluție. "Nu pentru asta s-a făcut Republica!", strigă Machado dos Santos lui Afonso Costa. Izbucnesc certuri pentru Președinția Republicii. Fiecare fruntaș revoluționar susține alt nume. Venerabilul Bernardino Machado, care trădase Monarhia numai ca să ajungă Președinte de Republică, observă
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
Greutățile sunt din ce în ce mai mari. Grevele se țin lanț și în octombrie 1911, Paiva Couceiro face o incursiune în Nordul țării sperând să reîntroneze monarhia. Încercarea eșuează, cu toate că Paiva Couceiro conta pe un mare număr de ofițeri din toate regimentele, ofițeri dezgustați de Republică și, îndeosebi, de anarhia care-și făcea loc în armata. Dar frontiera era păzită de voluntarii republicani și de unități leale regimului. Paiva Couceiro va încerca o a doua incursiune în 1912, cu același lamentabil rezultat. Între timp
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]