KorAP: Find »[drukola/base=dezorganizare & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...27 28 29 ...32 >

789 matches

Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593

acesta va trebui ca să ținem seamă de următoarele aspecte: a) Este imposibil de separat istoria bolii de istoria vieții individuale (psihobiografia) bolnavului. Fiecare element biografic poate avea o semnificație favorabilă sau nefavorabilă în geneza tulburărilor sale clinice, în procesul de dezorganizare a sistemului personalității, a relațiilor sale cu ceilalți, a conduitelor etc. b) Anamneza trebuie să fie cât se poate de obiectivă. Se va face distincția între aspectele obiective ale bolii și relatările subiective ale bolnavului față de propria sa suferință și

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
și castrator prin faptul că el are dreptul de a vedea și de a atinge „zone interzise” ale trupului și de „a acționa” asupra acestora. Secțiunea a II-a PSIHOPATOLOGIE CLINICĂ Psihopatologia clinică are ca obiectiv studiul organizării și al dezorganizării sistemului personalității, considerat ca spațiu de dezvoltare al „fenomenelor psihice morbide”. Ea studiază modalitățile patologice ale proceselor psihice, considerate individual, după o ordine sistematică, sindroamele psihopatologice, precum și nosologia psihiatrică. Este analizată dinamica proceselor psihopatologice, formele lor de manifestare individuală sau

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
pulsiunea vitală sau hormé-ul lui C. von Monakow. În condițiile oferite de alterarea proceselor psihice, H. Jackson, consideră tulburările personalității ca pe niște fenomene de regresiune sau disoluție. În sensul acesta sunt menționate următoarele principii în raport cu dinamica organizării și a dezorganizării sistemului personalității, așa cum se poate vedea mai jos. 1) Evoluția este procesul care are un sens ascendent, de la instanțele inferioare, simple, bine organizate și automate, arhaice ca apariție, la instanțele superioare, complexe, mai puțin stabile și voluntare, apărute recent în

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
de la instanțele inferioare, simple, bine organizate și automate, arhaice ca apariție, la instanțele superioare, complexe, mai puțin stabile și voluntare, apărute recent în cursul filogenezei. Acesta reprezintă principiul integrării funcționale. 2) Disoluția este procesul psihopatologic care, contrar evoluției, constă în dezorganizarea sau dezintegrarea funcțională a sistemului personalității. Ea poate fi generală, orientată de sus în jos, întotdeauna de la complex la simplu, sau de la voluntar la automat; sau, poate fi locală, afectând numai un sector, o anumită instanță sau proces psihic al

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
aspect pozitiv (prin trezirea funcției inhibate). Aceste aspecte au fost constatate de numeroși autori (P. Janet, A. Moreau de Tours, E. Bleuler, H. Ey). K. Jaspers propune pentru explicarea tulburărilor psihice noțiunea de proces. Procesul generator de tulburări psihice privește dezorganizarea sistemului personalității sau a aparatului psihic, fapt care reprezintă însăși procesul de disoluție enunțat de H. Jackson. Pentru K. Jaspers procesul psihic se opune dezvoltării normale a sistemului personalității, fiind într-o mare măsură apropiat de conceptul de allopatie al

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
H. Jackson. Pentru K. Jaspers procesul psihic se opune dezvoltării normale a sistemului personalității, fiind într-o mare măsură apropiat de conceptul de allopatie al psihozei, enunțat de S. Freud. Semnificația dinamică, de factură psihopatologică, a procesului corespunde ideii de dezorganizare a corpului psihic, ca fiind prin aceasta opusă ideii de psihogeneză a fenomenelor psihice. Din aceste considerente tulburările psihice se prezintă ca fenomene procesuale, fapt care le explică prin natura organizării-dinamice a aparatului psihic și nu. prin psihogeneză sau sociogeneză

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
opusă ideii de psihogeneză a fenomenelor psihice. Din aceste considerente tulburările psihice se prezintă ca fenomene procesuale, fapt care le explică prin natura organizării-dinamice a aparatului psihic și nu. prin psihogeneză sau sociogeneză. Procesul de organizare, cât și cel de dezorganizare a aparatului psihic, se efectuează în conformitate cu potențialul energetic funciar al ființei umane care este personalitatea, reprezentând balanța normal/patologic sau raportul sănătate mintală/boală psihică. În sensul acesta, pentru H. Ey „boala reprezintă esențialmente o disoluție” înțeleasă ca un proces

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
aparatului psihic, se efectuează în conformitate cu potențialul energetic funciar al ființei umane care este personalitatea, reprezentând balanța normal/patologic sau raportul sănătate mintală/boală psihică. În sensul acesta, pentru H. Ey „boala reprezintă esențialmente o disoluție” înțeleasă ca un proces de dezorganizare și de dezintegrare a aparatului psihic. Normalul, ca și anormalul sunt „cuprinse” virtual, ca „potențial energetic latent” în însăși organizarea sistemului personalității; acesta „actualizându-se în act”, ca sănătate sau boală, în raport cu circumstanțele vieții individului. Pentru H. Ey, conform doctrinei

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
atitudine de așteptare în fața unui pericol, cu caracterul unei veritabile stări de alertă care invadează individul în totalitatea sa, asociat cu impresia unei catastrofe imediate. c) Convingerea unei imposibilități absolute de a acționa, la care se asociază sentimentul propriei sale dezorganizări și al aneantizării persoanei respective în fața pericolului. Anxietatea, ca reacție afectivă specifică se asociază cu reacții neurovegetative diferite cum ar fi dificultăți respiratorii și cardiace, dispnee, tahipnee, puls accelerat, paloare, scăderea tonusului muscular sau spasme musculare, uscăciunea gurii. Aceste reacții

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
o altă tulburare decât el însuși legat de o cauză pur mecanică (Clérambault), fie de o proiecție afectivă (S. Freud). A doua teză privește experiența delirantă sub un dublu aspect: - o structură complexă care se prezintă sub un aspect negativ (dezorganizarea structurii conștiinței și a personalității), - sub un aspect pozitiv reprezentat prin trăirea delirantă. Clasificarea psihozelor delirante sau „vesanice” se face avându-se în vedere două aspecte sistematice și anume: a) Genul, caracterizat prin faptul că toți bolnavii din această categorie

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
psihopatologice referitoare la acestea. Fig. pg. ms. 198 ZONA DE CONSERVARE A PERSONALITĂȚII ZONA DE ALTERARE A PERSONALITĂȚII PARANOIA SCHIZOFRENIA DELIRUL DE INTERPRETARE PARANOIA MONOMANII DELIRURI SISTEMATIZATE PSIHOZA HALUCINATORIE CRONICĂ PARAFRENIILE SISTEMATICĂ ȘI FANTASTICĂ DELIRUL CRONIC EVOLUTIV DELIRURI FANTASTICE FĂRĂ DEZORGANIZARE DELIRURI CU DEZORGANIZARE SCHIZOFRENIILE FORMELE PARANOIDE ALE DEMENȚEI PRECOCE DELIRUL DE IMAGINAȚIE PARAFRENIILE CONFABULOATOARE ȘI EXPANSIVĂ Inițial psihozele vesanice cuprindeau două grupe: monomaniile și delirul cronic evolutiv (Lasegue, Falret, Magnan). E. Kraepelin descrie trei grupe: delirul sistematizat paranoic, parafreniile (sistematică

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
acestea. Fig. pg. ms. 198 ZONA DE CONSERVARE A PERSONALITĂȚII ZONA DE ALTERARE A PERSONALITĂȚII PARANOIA SCHIZOFRENIA DELIRUL DE INTERPRETARE PARANOIA MONOMANII DELIRURI SISTEMATIZATE PSIHOZA HALUCINATORIE CRONICĂ PARAFRENIILE SISTEMATICĂ ȘI FANTASTICĂ DELIRUL CRONIC EVOLUTIV DELIRURI FANTASTICE FĂRĂ DEZORGANIZARE DELIRURI CU DEZORGANIZARE SCHIZOFRENIILE FORMELE PARANOIDE ALE DEMENȚEI PRECOCE DELIRUL DE IMAGINAȚIE PARAFRENIILE CONFABULOATOARE ȘI EXPANSIVĂ Inițial psihozele vesanice cuprindeau două grupe: monomaniile și delirul cronic evolutiv (Lasegue, Falret, Magnan). E. Kraepelin descrie trei grupe: delirul sistematizat paranoic, parafreniile (sistematică și fantastică, confabulatorie

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
etc.). Din considerente didactice, pe de o parte, iar pe de altă parte, urmând linia de orientare psihopatologică am preferat să alegem, un tip de „clasificare a tulburărilor psihice” care să fie conform cu „modelul de organizare” și cu cel de „dezorganizare” al sistemului personalității (vezi Cap. 8 și Cap. 9). În sensul acesta am preferat ca să clasificăm tulburările personalității, într-un cadru cât mai cuprinzător care să se refere la toate registrele personalității, încercând, în felul acesta, să ieșim din limitele

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
însoțesc de modificări neurovegetative (cardio-vasculare, gastrointestinale, secretorii, spasme sau tremurături musculare etc.). 2) Faza de adaptare După atenuarea manifestărilor emoționale primare, asistăm la instalarea unui proces de „adaptare” sau de „apărare” caracterizat prin următoarele: - estomparea manifestărilor emoționale de șoc (depresie, dezorganizarea comportamentului, tendințe regresive, tulburări neurovegetative); - rememorarea accidentului cu toate detaliile și circumstanțele acestuia; - retrăirea amintirilor și a experiențelor afective în raport cu obiectul pierdut. În timp se poate chiar observa organizarea unei „nevroze tematice” specifică acestei faze, prin incapacitatea realizării unui progres

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
a decela psihoza încă dintr-o fază clinică latentă. Aceste aspecte se raportează la „dispozițiile morbide” ale personalității legate de un anumit „teren” sau „constituție” favorizantă. b) Procesul psihotic desemnează dinamica sau evoluția temporară a psihozei, ca manifestare psihopatologică de dezorganizare a sistemului personalității bolnavului respectiv, în conformitate cu teoria organizării și disoluției personalității formulată de H. Jackson și reluată în psihiatrie de H. Ey. c) Boala psihică este reprezentată prin specificitatea tabloului clinic al psihozei, în raport cu funcțiile psihice afectate în mod direct

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
b) O atitudine de așteptare în fața unui pericol, o adevărată stare de alertă care invadează persoana în totalitatea ei, sistându-i orice fel de activitate. c) Impresia incapacității persoanei de a putea acționa în fața pericolului combinată cu sentimentul propriei sale dezorganizări și aneantizări. Sunt descrise mai multe feluri de angoasă. Dintre acestea, H. Feldman sistematizează trei grupe: a) Angoasa metafizică, în care individul își pune problema existenței și a sensului său. A. Littré vorbește despre trei stadii reprezentate prin neliniște, anxietate

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
sensul de „alterare al sistemului realității”, reflectând în felul acesta un anumit tip specific din punct de vedere psihopatologic de „organizare vesanică” a persoanei bolnavului respectiv. În această categorie nosologică sunt incluse două subgrupe clinice: a) Grupa schizofreniilor, caracterizate prin dezorganizarea psihică a personalității; b) Grupa psihozelor delirante cronice, simple sau halucinatorii, fără dezorganizarea psihică a personalității. Așa cum spuneam, elementul psihopatologic comun, al tuturor formelor clinice care intră în acest grup este delirul. Delirul este acea tulburare de gândire, caracterizată prin

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
specific din punct de vedere psihopatologic de „organizare vesanică” a persoanei bolnavului respectiv. În această categorie nosologică sunt incluse două subgrupe clinice: a) Grupa schizofreniilor, caracterizate prin dezorganizarea psihică a personalității; b) Grupa psihozelor delirante cronice, simple sau halucinatorii, fără dezorganizarea psihică a personalității. Așa cum spuneam, elementul psihopatologic comun, al tuturor formelor clinice care intră în acest grup este delirul. Delirul este acea tulburare de gândire, caracterizată prin dezacordul ideilor, judecăților și sentimentelor unui individ, independent de voința acestuia, în raport cu realitatea

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
acest grup este delirul. Delirul este acea tulburare de gândire, caracterizată prin dezacordul ideilor, judecăților și sentimentelor unui individ, independent de voința acestuia, în raport cu realitatea logică (H. Ey). Starea delirantă se caracterizează prin următoarele aspecte: dezacordul cu realitatea obiectivă logică; dezorganizarea vieții psihice prin incoerență, discordanță și autism. Rezultă de aici două atitudini privind modul de interpretare al delirului și anume: a) Delirul este un fenomen psihopatologic elementar, reductibil la o idee, o eroare, un sentiment, o intuiție, considerat ca un

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
ca un fenomen primar ireductibil la o altă tulburare decât cea pe care o reprezintă (K. Schneider, G. de Clérambault). b) Delirul este rezultatul unei modificări globale și complexe a structurii personalității având două aspecte: - o structură de tip negativ (dezorganizarea structurii conștiinței și a persoanei), - o structură de tip pozitiv (trăirea delirantă). Vom analiza în continuare aceste aspecte psihopatologice legate de grupa psihozelor endogene delirante. Cadru nosologic complex și de un mare polimorfism, așa cum spuneam, el cuprinde următoarele aspecte: a

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
distincția între „debilitatea adevărată” și „pseudodebilitate”. Deosebit de importante în elucidarea acestui aspect sunt studiile lui B. Inhelder. Acesta, studiind dinamica internă a operativității, pune în evidență diferențele ce pot fi stabilite prin intermediul probelor operatorii, între modurile de organizare și de dezorganizare ale copilului normal și ale copilului debil mintal. Pe când copilul normal trece într-o cadență relativ rapidă prin mai multe stadii succesive, detașându-se, după o perioadă de oscilații, de formele anterioare ale raționamentului său, debilul urmează aceeași dezvoltare într-

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
prin pierderea de 20%. Examenele complementare de psihometrie care se impun sunt următoarele: testul vocabularului Benois-Pichot, testul Bentan, testul Raven, testul Rorschach. Personalitatea dementului Din cele deja expuse, mai sus, se poate desprinde faptul că în psihopatologie „demența este o dezorganizare a Eului care merge până la infrastructura ființei raționale” (H. Ey). În sensul acesta „Eul demențial” se caracterizează, în primul rând, printr-o afectare a intelectului, manifestată prin tulburări de judecată (raționament), pierderea simțului critic și autocritic. Ele sunt legate de

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
care influențează în mod pozitiv starea de normalitate, de sănătate, contribuind la echilibrul psiho-biologic intern al individului; b) factorii morbigenetici, reprezentând totalitatea influențelor negative din mediul extern, care contribuie la tulburarea stării de echilibru psiho-biologic a individului, sau chiar la dezorganizarea structurală a acestuia, contribuind în felul acesta la înlocuirea stării de normalitate sau de sănătate cu cea de anormalitate sau de boală. Rezultatul acțiunii factorilor agresivi, morbigenetici, sau de stres, asupra individului au efecte diferite, în raport cu natura acestora, durata acțiunii

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
al individului, de libidoul narcisic, care focalizează tendințele autoconservatoare ale acestuia. La ele se raportează, așa cum spuneam mai sus, principiul plăcerii (Lustprinzip) care stă la baza sănătății, a stării de bine și de echilibru psihosomatic. În mod egal, tulburarea sau dezorganizarea imaginii corporale este legată de slăbirea sau frustrarea egotismului individual, slăbind capacitățile de autoconservare ale acestuia. În această situație, principiul plăcerii este înlocuit, cum spuneam, de către principiul durerii, al stării de boală, de suferință difuză, penibilă, imprecisă, generalizată sau fixată

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
polimorfism (dureri, constipație, inapetență, grețuri, tahicardie, precordalgii, scădere ponderală, urticarie, dispnee, dismenoree etc.). Atitudinea bolnavilor față de suferință este pasivă, de tip masochist. Un fel de „alianță” cu boala sau chiar o atitudine de „retragere și refugiu” în boală. Acceptarea unei „dezorganizări a imaginii corporale”, manifestată specific (nevrozele de organ etc.) sau difuz (suferințe nespecificate). Le vom analiza în continuare. Deși aparent de un mare polimorfism, tulburările psihosomatice configurează „sectoare” ale patologiei sau chiar „tablouri clinice” specifice. Dincolo însă de „tablourile clinice

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]