930 matches
-
mașini de asediu, care în trei zile dărâmă un oraș, ca și cum s-ar fi pregătit să invadeze Britannia, nu-i așa? Dar să nu uităm că, în frumoasa noastră limbă latină, musculi se numesc și scoicile - râse. Ceilalți îl priveau dezorientați, însă el spunea adevărul. Musculi - termenul tehnic utilizat de autorii de tratate militare Vegetius, Gellius și chiar de Julius Caesar în lucida latină din al său De bello Gallico - era identic cu musculi ce desemna gustoasele moluște. Asiaticus continua să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
îi sugeră, afectuos, că un dușman al său căuta probe în legătură cu anumite transferuri de bani. Chipul lui Callistus căpătă culoarea marmurei gălbui, ca atunci când descoperise documentele lui Tiberius. Îl întrebă însă cu blândețe: — De ce-mi spui asta? Cluvius rămase dezorientat. — Călăul care l-a torturat pe Betilenus Bassus, spuse Callistus, mi-a povestit că Betilenus a rostit multe nume în noaptea aceea din Horti Vaticani. Călăul nu știa despre cine era vorba, iar ceilalți martori pesemne că nu au înțeles
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
nu va fi vina mea, Petre drag! 18 octombrie 1961 (miercuri) Un vis frumos, prea frumos, care s-a sfârșit prea curând... Nici În seara asta n-a venit... Este prima dată În viața mea când sunt Într-adevăr zdrobită, dezorientată, incapabilă de a reacționa. A fost ca un fulger care mi s-a arătat deodată În toată măreția lui o clipă, ca apoi să dispară lăsând În jurul meu doliul rece al nopții. A fost ceva măreț, care m-a depășit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
În ochii mei prevestesc o mare fericire, e dragostea Împărtășită! 15 februarie 1962 (joi) Ce să scriu? Că a venit Chindea În București, că m-a convins să patinez din nou la simplu, că am renunțat la Marin, că sunt dezorientată și bolnavă? Da, asta să scriu! Ieri seara, Împreună cu Chindea, Marinică, mama și tata am ajuns la concluzia să renunț la izolarea mea și să particip la concurs. Dar școala? A, voi lipsi 10 zile! Dar teza la fizică? A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
pe pulpele încă robuste, pantofi de sfoară împletită. Așezat pe un scaun mic de plajă bătea ritmic cu degetele pe genunchi, scandând timpul robustei sale tăceri. Nu mă simțeam în largul meu cu el. Tu îl cunoști așa cum este astăzi, dezorientat, blând și foarte iubitor cu tine. Dar cu șaisprezece ani în urmă mai avea încă expresia arogantă și lipsa de îngăduință care îl făcuseră să ajungă atât de departe în meseria lui. A fost unul dintre arhitecții cei mai importanți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
Era un sex blând, dăruit unei cărni deja gravide. M-aș fi lipsit cu plăcere de asta. Dar Elsa pretindea să mă ocup de ea și atunci îi făceam pe plac. Intram în ea, între voi două, ca un musafir dezorientat așezat pe o strapontină la o petrecere prea aglomerată. Ascultam în întuneric zgomotul vieții care era între noi, pe care o creasem cu acea mișcare a trupurilor și care continua acum, aproape ca și cum n-am fi încetat niciodată. Eram acasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
probabilitățile psihică (n-am găsit sugerată în acest sens nicăieri o paralelă cu primul roman al lui Stendhal, Armance (1827) al cărui erou, Octave de Malivert, suferă de ceea ce autorul încerca să ascundă sub ciudata denumire de babylanisme). Distrus, total dezorientat, negăsind niciun sprijin în sfaturile prietenului său mai experimentat, Víctor, Augusto se gândește la sinucidere și, pentru că-i citise, pe lângă întreaga operă, un articol ce atingea tema aceasta, pleacă la Salamanca spre a se sfătui cu Miguel de Unamuno. Personajul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
cum fac și mai toți spaniolii, pradă acestui viciu național. S-a exprimat pătimaș, vehement și fără ezitare, filozofic și politic, până în preajma morții, direct sau, ca în rimanul acesta, antifrastic, prin mijlocirea unui personaj cu totul opus lui (introvertit, dezorientat, impotent în toate sensurile), dar supus aceluiași tribunal metafizic pe care Unamuno n-a încetat să-l proclame și să apeleze la el, în cazul său și al tuturor oamenilor care își așteaptă moartea în nădejdea eternității. În acest sens
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
clădirea. Era principala atracție turistică a orașului. Madeleine nu ar fi ratat-o pentru nimic în lume. La mine poate că a fost schimbarea de fus orar. Nu m-aș fi pierdut niciodată dacă nu aș fi fost amețit și dezorientat. E adevărat, nu mai știam orașul, dar am un simț de orientare excelent. De-a lungul anilor, în cursul călătoriilor mele cu Madeleine, mersesem prin orașe ciudate și pe drumuri de țară nemarcate, fără să mă rătăcesc. Dar m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
puțină iubire gratuită. Bucuria polemicii și a victoriei Îl pătrunse pe Fima ca deliciul unui vin bun, avea deja pe vârful limbii o replică zdrobitoare, dar tocmai În clipa aceea o zări pe Annette stând În ușa cofetăriei și privind dezorientată În jur și aproape Îi păru rău că venise. Dar fu silit să-i facă semn cu mâna și să-l lase baltă pe colonist. Se scuză că Întârziase, iar când se așeză În fața lui Îi răspunse că sosise exact
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
noaptea ghiuleaua groazei, trainic prinsă de glezna piciorului asudat sau înghețat într-o enormă cizmă potcovită. Într-o încontinuă somnolență, nu știam niciodată unde mă aflu. Înțelegeam numai că stau în prima linie. De aceea, mă simțeam cu totul nefolositor, dezorientat, cuprins de panică. Eram trist ca ropotul de ploaie, căzut mărunt pe foile de cort în care mă înfășuram noaptea, întins pe vreo movilă umedă, la marginea băltoacelor. De departe, răzbi până la noi tusea bătrânească a obuzelor țâșnite din țevi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
n-am vrut să-l văd. Am luat atunci În considerare posibilitatea unui roman cu animale domestice. Dar cum să intuiesc eu procesele cerebrale ale unui câine, cum să intru eu Într-o lume poate mai mult olfactivă decât vizuală? Dezorientat, m-am repliat În sinea mea și m-am gândit că nu-mi rămânea altă soluție decât autobiografia. Dar și aici apărea un labirint. Cine sunt eu? Cel de azi - amețitor, cel de ieri - uitat, cel de mâine - imprevizibil? Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
chihlimbaru alburiu și mandea, care văd sub apă, am avut o bănuială vie că dă spăimos o să leșine. Da nici vorbă, mi-a oferit o fumigenă, care io am refuzat-o dă tot, ca să Întăresc suspansu și anguasa densă. Bietu dezorientat, să-mi vină mie cu fumegante, care io sunt obișnuit cu legăturile dân mahalalele rezidențiale dân Buenos Aires, ca să nu zic dân apartamentu dă lux a lu doamna de Anglada chiar În după-amiaza aia, ca să nu merg mai departe. — Ajung direct
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
acolo: rămăseseră doar câteva firimituri. „Ce obosit pot să fiu“, Își zise el. Își Întinse picioarele pe măsuța de cafea și-și sprijini capul de căptușeala răcoroasă a peretelui. Probabil că-l furase somnul o vreme, căci se trezi complet dezorientat, pe Întuneric. Se ridică și imediat luminile se aprinseră. Își dădu seama că rămăsese În sala de mese. Barnes Îl prevenise despre adaptarea habitatului la prezența oamenilor. Dacă senzorii de mișcare nu te mai Înregistrau, lumina se stingea automat. Apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
au mai văzut-o pe mama lor. Piu, piu, piu! plângeau ei cu dor de ea. S-au strâns la un loc cu toții și plângeau de ți se rupea sufletul auzindu-i: Piu, piu, piu! Piu, piu, piu! Au rămas dezorientați și înfometați până când a venit bunica de la câmp. Dintr-o privire ea a înțeles totul! Întocmai ca și mama lor, cloșca, bunica a început să-i strige: clo, clo, clo! Ei au alergat către ea, dar când au văzut că
Captiv pe tărâmul copilăriei by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/630_a_1234]
-
discuției era serviciul național de sănătate. După cum vă amintiți eram atunci la apogeul thatcherismului și în ultimele luni se luaseră o serie de măsuri violente care făcuseră aripa mai liberală a elctoratului să se simtă ca amețită de băutură și dezorientată: o reducere drastică a protecției sociale anunțată în iunie, GLC-ul desființat în iulie, BBC silit să renunțe la un documentar în care erau intervievați lideri Sinn Fein și, cel mai recent, opoziția implacabilă a doamnei Thatcher față de sancțiunile împotriva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
uităm amândoi acum. Îmi dădeam seama că Joan voia doar să mă consoleze și să mă încurajeze și nu era vina ei că prezența ei în spital avea efectul opus: confruntat cu această perspectivă imposibilă, de coșmar, mă simțeam mai dezorientat ca oricând. Nu îmbătrânise deloc în cei opt ani care se scurseseră: avea aceeași față rotundă, încrezătoare, deschisă; aceeași corpolență pe care totuși o purta cu atâta ușurință; aceeași inocență ascunsă, dințoasă, pe care era dispusă să și-o dezvăluie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
i-am văzut fața crispată și Încruntată și am zburat de pe scaunul meu să Îi pun tava pe birou Înainte de a mă zări. Am aterizat la loc pe scaunul meu cu capul Învârtindu-mi-se, cu gura uscată și total dezorientată exact În clipa În care primul pantofior Jimmy Choo trecea pragul. Nu mi-a aruncat nici măcar o privire și, din fericire, nici n-a observat că adevărata Emily nu se afla la biroul ei. Aveam impresia că Întâlnirea cu domnul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
stranietatea situației la fel ca Duncan, dar părea capabil să o ia ca pe o glumă monumentală. — Ne-am cunoscut deja! Îi spuse el doamnei Alexander. Ne-am cunoscut bine - Îi surprinse privirea - cu mulți ani Înainte. Doamna Alexander părea dezorientată, se gîndi Duncan. Fraser nu remarcă. RÎnjea În continuare la Duncan. Îi Întinse o mînă destul de formal, dar cealaltă i-o puse pe umăr și-l zgîlțîi În joacă. Nu te-ai schimbat deloc, zise el. — Tu, da, reuși Duncan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
pasului ei. În punctul care părea a fi intersecția cu Clerkenwell Road, o luară la stînga. După o vreme, cînd Julia o făcu s-o cotească din nou - la dreapta, de data asta, Helen se uită de jur Împrejur, brusc dezorientată. — Unde ne aflăm? — În Hatton Garden, cred. Da, asta trebuie să fie. Vorbeau Încet, pentru că strada părea părăsită. — Ești sigură? N-o să ne rătăcim? Cum să ne rătăcim? o Întrebă Julia. Nici nu știm unde mergem. Oricum, nu te poți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
mult timp. Niciodată nu stătuseră atît de mult Împreună fără să facă dragoste. Apoi, la zece și jumătate, Viv tresări brusc, făcîndu-l pe Reggie să sară. — Ce s-a Întîmplat? spuse el, uitîndu-se În sus, spre ea. — Ce? zise ea dezorientată. — Te doare? — Ce? El se sculă În picioare. — Ești albă ca varul. N-o să ți se facă rău, nu-i așa? Ea se simțea ciudat. — Nu știu. Ar trebui să mă duc la baie din nou, cred. Încercă să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
Mickey, strîngîndu-i În continuare degetele lui Viv. Iar atunci cînd ea deschise gura, Kay vorbi În locul ei. — Avort, spuse ea apăsat. Avort cu complicații. Credem că doamna, doamna Harrison a căzut foarte rău. A pierdut mult sînge și este destul de dezorientată. Sora dădu din cap. — Bine, zise ea. Se depărtă și chemă un brancardier. Hei, tu de-acolo! Da, tu! Ia un cărucior și ai grijă cum mergi cu el! Mickey Își plecă fruntea și nu mai spuse nimic. Se apucă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
societate nouă, creștină. Religia lui Cristos a pătruns în toate părțile societății în acele veacuri din Evul Mediu și prin acestea se răspîndi asemenea unui balsam peste plăgile infectate; ea a insuflat un nou curaj, o nouă viață neamului omenesc dezorientat, împovărat, obidit de veacuri de nenorociri; ea a adăpostit omul sub aripile sale materne, iar acesta, deja îmbătrînit, s-a reîntors, după un miraculos șir de lungi și crude încercări, la vîrsta primei copilării; ea și-a educat acest copil
Cele cinci plăgi ale sfintei biserici by Antonio Rosmini [Corola-publishinghouse/Administrative/912_a_2420]
-
într-o uriașă armonică a unui tramvai arde înăbușit și împroașcă fum înecăcios. Un coollie apare dintre dărâmături, târâind în urma lui o curelușă din piele. Scăpat ca prin minune, cu urechile ciulite și nările în vânt adulmecă urma stăpânilor săi, dezorientat și speriat asemeni unui copil mic rătăcit de părinți. Oare ... mai trăiește cineva? Întreabă o voce gâtuită. Răspunsul se pierde în zgomotul clopotelor de pe mașinile pompierilor și tânguirile neîncetate ale ambulanțelor. Uitând de soarta propriei lui case, Marius face semn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
celor Înlocuiți, pe care Însă le preiau neîndemînatic, neavînd În spate o sută de ani de existență asemeni clasei acestora. Iar asta e jaf nu revoluție. Semnificativ, pentru evoluția societății, este - observați! - foamea de apropiere a bunurilor pe care burghezia, dezorientată, le desface acum În pragul lichidării ei, În talciocuri, din vînzarea cărora mai supraviețuiește fizic. E o bulversare socială de care profită cei Îmbogățiți recent. O clasă dispare, alta Îi ia locul, dar cu denumire schimbată. Un act cu adevărat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]