2,244 matches
-
, Theodor D. (4.V.1856, Onești, j. Iași - 9.III.1929, București), poet, prozator, autor dramatic și folclorist. Fiu al diaconului Dimitrie Nădejde, S. învață mai întâi la Târgu Frumos, unde învățătorul îi schimbă numele, prin latinizare, în Speranția. Tatăl îl destinase carierei ecleziastice, de aceea îl trimite la Seminarul „Veniamin Costache” din Iași. S. va alege însă - după ce își ia
SPERANŢIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289825_a_291154]
-
o mai adâncă înțelegere a fragmentului nostru. Capitolele 11-13 formează un scurt manual de identificare și de neutralizare a falșilor profeți. „Profeții” reprezintă modelul absolut al viețuirii în Cristos. Exemplul lor trebuie urmat de toți, chiar și de episcopi și diaconi (cap. 15). Asemenea predecesorilor lor din Vechiul Testament, profeții creștini vor primi din partea comunității, după cum precizează de fiecare dată textul, „toată pârga produselor teascului, a ariei, a boilor și oilor” (13, 3). Didahia prezintă două tipuri de profeți: itineranți și sedentari
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
se unească întru totul cu el, ca să coboare împreună cu el în Unul” (I, 13, 3). Ca și Simon, Marcu este acuzat de folosirea filtrelor magice (amatoria) și de farmece (adlectantia) (I, 13, 4). Irineu amintește decepția provocată de soția unui diacon ortodox, victimă a acestor artificii, care și‑a oferit spiritul și trupul acestui impostor și pe care „frații” nu reușeau să o readucă pe drumul cel bun. Păcatul capital de care Marcu și discipolii săi sunt acuzați este mândria. Ei
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Cartojan, Istoria literaturii române vechi, pref. Dan Zamfirescu, postfața edit., București, 1980; C. D. Aricescu, Scrieri alese, pref. Ștefan Cazimir, București, 1982 (în colaborare cu Petre Costinescu). Repere bibliografice: Mih. Popescu, „Din istoria presei românești”, CL, 1931, 3; N. Drăganu, Diaconul Coresi; Errare humanum... perseverare diabolicum, DR, 1934-1935; Ion Breazu, „Din istoria presei românești: «Republica română»”, DR, 1934-1935; Perpessicius, Opere, VIII, 357-361, IX, 436-442; Nicolae Grigoraș, „Literatura românească de ceremonial. Condica lui Gheorgachi”, „Studii și cercetări istorice”, 1943; [Dan Simonescu], „Studia
SIMONESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289690_a_291019]
-
este ținut neîngropat în palat” 27. Locul expunerii era spătăria (așa cum l-a găsit Paul de Alep pe Matei Basarab: „Am găsit trupul în sala cea mare, unde în timpul vieții sale dădu-se ospețe vesele” 28) sau sala divanului (același diacon sirian spune că fostul Voievod al țării Românești, „întins pe masă [cu] fața descoperită[...] era îmbrăcat cu veșmintele sale domnești, cu o haină subțire de brocart de aur, împodobită cu blană de samur de mare preț, cu ceaprazuri și nasturi
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
alcătuind o grupare religioasă importantă) și bineînțeles, cele ce urmau a se consacra chinoviilor 167. Era însemnată această grupare a diaconițelor (ea a înlocuit „ordinul” văduvelor) de vreme ce canoanele sinoadelor o discută, iar novelele imperiale s-au ocupat cu fixarea numărului „diaconilor sacramentali”. O novelă a împăratului Iustinian (527-565), a III-a, se precizează că, la Marea Biserică din Constantinopol, trebuie să funcționeze concomitent 60 de presbiteri, 100 de diaconi, 40 de diaconițe, 90 de ipodiaconi, 110 citeți, 25 de cântăreți (împreună
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
sinoadelor o discută, iar novelele imperiale s-au ocupat cu fixarea numărului „diaconilor sacramentali”. O novelă a împăratului Iustinian (527-565), a III-a, se precizează că, la Marea Biserică din Constantinopol, trebuie să funcționeze concomitent 60 de presbiteri, 100 de diaconi, 40 de diaconițe, 90 de ipodiaconi, 110 citeți, 25 de cântăreți (împreună 425 de persoane), iar în alt bazileu, Heraclius, (610-641) dădea și el o lege (novela XXII) care argumenta acest număr: 80 de presbiteri, 150 de diaconi, 40 de
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
100 de diaconi, 40 de diaconițe, 90 de ipodiaconi, 110 citeți, 25 de cântăreți (împreună 425 de persoane), iar în alt bazileu, Heraclius, (610-641) dădea și el o lege (novela XXII) care argumenta acest număr: 80 de presbiteri, 150 de diaconi, 40 de diaconițe, 70 de ipodiaconi, 160 de citeți, 25 de cântăreți, 75 de ușieri, ostiari ș.a.m.d. (la un loc 600 de persoane)168. Văduvele - măcar cele trecute în rândul diaconițelor - își aflau astfel un loc de frunte
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
românești...”) - și să cugete asupra incertitudinii sfârșitului vieții (o codificare a diatelor a apărut la noi abia în 1714, când mitropolitul Antim Ivireanul a publicat cărțulia Capete de poruncă la toată ceata bisericească, pentru ca să păzească fieștecarele din preoți și din diaconi, deplina și cu cinste, datoriia hotarului său..., în care al doilea capitol se intitulează Mijlocirile cu carele pot să rămâe diețile temeinice și nestrămutate; Violeta Barbu a dovedit că modelul de formular ales de mitropolit - și aflat la noi în
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
toposul „morții ca urmare a păcatului originar”), într-o secvență cu totul stimabilă, altfel, D. Russo a izolat, cu acribia-i cunoscută, câteva corespondențe ce lămuresc sursa - omilia lui Ioan Chrisostom. Savantul a identificat și alte prezențe chrisostomice în textul diaconului bistrițean 621. Nu mai insist, ca urmare, și îl las pe diacul Toader să-i explice cititorului „ce iaste moartea”: Că moartea altă nemică nu mai iaste, fără numai plata păcatului și sămnul osândei lui Dumnedzău carea iaste pre tot
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
slaves et roumains de l’Ancien Testament, Leiden, 1981). 516. Cuvente den bătrâni, ed. cit., vol. II, p. 254; în ediția Gheorghe Chivu, p. 255. 517. Capete de poruncă la toată ceata bisericească, pentru ca să păzească fieșticarele din preoți și din diaconi, deplin și cu cinste, datoriia hotarului său..., Târgoviște, 1714; vezi Antim Ivireanul, Opere, ed. cit., p. 392 (în continuare voi folosi acest text). 518. Storea Ludescu, scriitor al diatei, completează „peisajul” teologic: „după cum au zis: că n-am venit să
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
Rămas în București, este ajutor de bibliotecar la Academia Română (1895-1898) și funcționar la Arhivele Statului (1898-1900). Revenit în Transilvania, devine profesor la Școala de Fete a Episcopiei Aradului (1901-1902), referent școlar ajutor (1902-1904), profesor la Institutul Teologic din Arad (1904-1908), diacon și secretar al Consistoriului din Oradea (1908), fiind mai târziu preot în comuna arădeană Odvoș. Aflat o perioadă de timp la București, S. se racordează la atmosfera culturală de aici. Scrie la „Corespondența română” a lui Ioan Slavici, fiind prezent
SECULA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289602_a_290931]
-
la istoria cărților de școală. Incursiunile în viața culturală ardeleană V. le va continua prin încercarea de a reconsidera tipăriturile coresiene în totalitatea lor, dar mai ales din perspectiva semnificațiilor culturale (Coresi, 1985). Miza interpretării este de a demonstra că diaconul Coresi este un umanist: tipograf (ca Johannes Honterus și Heltai Gáspar), cărturar ca toți marii umaniștii europeni, receptiv la ideile noi, în special la cele ale Reformei, pe care le-a adaptat realităților autohtone, realizând astfel prima sinteză în cuvânt
VEDINAS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290476_a_291805]
-
Vidac din Timișoara. După o călătorie la Viena în 1773, împreună cu Teodor Iancovici, secretar episcopal și director școlar, ia parte în 1774 la sinodul de la Karlowitz, unde protectorul său, episcopul Vidac, este ales mitropolit. În 1777 e numit învățător și diacon în satul Cornea, iar spre sfârșitul anului este hirotonit preot. Cel mai însemnat episod al vieții sale, care îi va marca o bună parte a scrierilor, îl reprezintă participarea la războiul ruso-austro- turc din 1788-1791, ca preot militar și tălmaci
STOICA DE HAŢEG. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289950_a_291279]
-
profesorale transilvănene, dar și din restul țării, S. s-a remarcat și printr-o susținută activitate publicistică, scriind fie manuale, fie studii pedagogice, istorice, folcloristice. Este preocupat în mod deosebit de cultura veche românească, multe lucrări având în atenție atât activitatea diaconului Coresi, cât și trecutul cultural al românilor din Șcheii Brașovului. Ca latinist, a elaborat nu doar manuale, ci și un studiu, Eminescu și clasicismul latin, de fapt un fragment dintr-o lucrare mai amplă, Clasicismul greco-roman și literatura noastră, inclusă
SULICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290019_a_291348]
-
a sancționat afirmația referitoare la aceste filiații antice în opera lui Eminescu), intervențiile lui S. sunt contribuții la istoria culturii noastre. SCRIERI: Antropomorfisme și antiantropomorfisme în limba română, Brașov, 1900; Coresi scriitor sau tipograf?, Brașov, 1901; Un capitol din activitatea diaconului Coresi, Brașov, 1902; O nouă publicație românească din secolul al XVI-lea: liturghierul diaconului Coresi tipărit la Brașov, în 1570, Târgu Mureș, 1927; Catehismele românești din 1544 (Sibiu) și 1559 (Brașov). Precizări cu privire la izvoarele lor, Târgu Mureș, 1936; Minunata cetate
SULICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290019_a_291348]
-
S. sunt contribuții la istoria culturii noastre. SCRIERI: Antropomorfisme și antiantropomorfisme în limba română, Brașov, 1900; Coresi scriitor sau tipograf?, Brașov, 1901; Un capitol din activitatea diaconului Coresi, Brașov, 1902; O nouă publicație românească din secolul al XVI-lea: liturghierul diaconului Coresi tipărit la Brașov, în 1570, Târgu Mureș, 1927; Catehismele românești din 1544 (Sibiu) și 1559 (Brașov). Precizări cu privire la izvoarele lor, Târgu Mureș, 1936; Minunata cetate a Brașovului. Cărturarii brașoveni ai secolului al XVI-lea ca ctitori ai limbei noastre
SULICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290019_a_291348]
-
ai limbei noastre literare, Brașov, 1943. Repere bibliografice: Andrei Bârseanu, Istoria școalelor centrale române gr. -or. din Brașov, Brașov, 1902, 597-598; Ilie Cristea, Un portret: N. Sulică, „Mureșul”, 1923, 41; Margareta Ștefănescu, „O nouă publicație românească din sec. 16: Liturghierul diaconului Coresi”, „Arhiva”, 1927, 3-4; N. I. Herescu, „Clasicismul greco-roman și literatura noastră”, RC, 1930, 1; Al. Graur, „Clasicismul greco-roman și literatura noastră”, VR, 1931, 2; Al. Procopovici, „Catehismele românești din 1544 (Sibiu) și 1559 (Brașov)”, DR, 1943, 2; Curticăpeanu, Mișc. cult
SULICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290019_a_291348]
-
culturale dintre românii de pe ambele maluri ale Prutului. În perioada care a urmat, În Basarabia politica rusificatoare a sporit În intensitate. Instruirea În școală se efectua doar În limba rusă. Proporții amenințătoare a căpătat rusificarea Bisericii Ortodoxe românești din ținut. Diaconii și cântăreții au fost supuși examenului de limbă rusă. Cei ce nu reușeau să treacă probele erau concediați. Episcopul Pavel Lebedev a dispus ca În registrele de la biserici să se scrie doar În limba rusă, inclusiv În actele stării civile
MIŞCAREA NAȚIONALĂ A ROMÂNILOR BASARABENI ÎN TIMPUL DOMNIEI LUI CAROL I. In: Cultură, politică şi societate în timpul domniei lui Carol I : 130 de ani de la proclamarea Regatului României by ION VARTA () [Corola-publishinghouse/Science/413_a_1255]
-
POP, Ioan Es. (27.III.1958, Vărai, j. Maramureș), poet. Este fiul Victoriei (n. Ciocian) și al lui Simion Pop, diacon. A absolvit liceul la Șomcuța Mare (bacalaureatul în 1978) și Facultatea de Filologie a Universității din Baia Mare, secția română-engleză (1978-1983). Participă la reuniunile cenaclului din jurul revistei studențești „Nord”, al cărei redactor-șef este între 1981 și 1983, și, sporadic, la
POP-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288886_a_290215]
-
Urmează clasele primare la Botoșani, Galați, Iași și din nou la Galați, unde frecventează și Liceul „Vasile Alecsandri” (1918-1926). Este absolvent al Facultății de Litere și Filosofie la Universitatea din Iași (1931) și își susține teza de doctorat cu monografia Diaconul Coresi la Universitatea din Cluj (1933). Funcționează ca paleograf la Arhivele Statului din Iași (1930-1931), iar mai târziu se angajează ca redactor la ziarele „Universul” (1935-1937) și „Cuvântul” (1937). Referent la Ministerul Propagandei (1942), impiegat la Ministerul Culturii Naționale, de la
PREDESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289005_a_290334]
-
autorul poemei „Cântarea României”, îi apare în 1929. Stăpânind deopotrivă domeniul istoriei literare și al istoriei propriu-zise, P. se apleacă asupra începuturilor scrisului și literaturii române în două momente distincte ale vieții sale: în perioada elaborării tezei de doctorat dedicată diaconului Coresi, când poartă polemici cu Giorge Pascu și cu Dan Simonescu și publică fragmente comentate din cronicarii Grigore Ureche, Miron Costin, Eustratie Logofătul, Radu Popescu, Mihail Moxa, Udriște Năsturel, Radu și Șerban Greceanu; în anii 1960-1974, când îi apar în
PREDESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289005_a_290334]
-
cine e autorul poemei „Cântarea României”, pref. Ilie Bărbulescu, Iași, [1929]; „Giorge” Pascu și istoria literaturii române sau O nulitate universitară, Turnu Severin, 1932; Ion Creangă. Viața și opera, I-II, București, 1932; Panait Cerna. Viața și opera, Cernăuți, 1933; Diaconul Coresi, București, 1933; Între nepricepere și știință, București, 1933; Istoria literaturii române, București, 1936; ed. 2 (Istoria literaturii române de la început până astăzi), București, 1937; Duiliu Zamfirescu. Viața și opera, București, 1937; Barbu Delavrancea. Viața și opera, București, 1938; Caragiale
PREDESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289005_a_290334]
-
Sihleanu, Poezii, pref. edit., București, 1933; Ion Creangă, Opere complete, București, 1940; Alecu Russo, Opere complete, București, 1942; N. Bălcescu, Opere complete, I-II, pref. edit.; București, [1944]. Repere bibliografice: J. Byck, O lucrare despre Coresi, București, 1933; Dan Simonescu, „Diaconul Coresi”, „Raza de lumină”, 1933, 86-101; Perpessicius, Opere, IX, 79-87; Dicț. scriit. rom., III, 887-888. I.O.
PREDESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289005_a_290334]
-
opera istoricul literar. S-a aflat mereu în apropierea subiectelor „fierbinți” ale filologiei românești a timpului: vechile traduceri românești cu chestiunile privind datarea, localizarea, raportul dintre versiuni, identificarea izvoarelor, a traducătorilor și copiștilor, evoluția tiparului în limba română (De la Coresi diaconul la Teofil, mitropolitul lui Matei Basarab, în volumul Omagiu lui Ioan Bianu, 1927), înrâurirea husită în vechea cultură română (Arhetipul husit al catehismelor noastre luterane, „Făt-Frumos”, 1927), idee în care P. l-a urmat pe N. Iorga, momentele importante ale
PROCOPOVICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289029_a_290358]