788 matches
-
aceasta fiind singura șansă pentru modernizare Imperiul Otoman a existat, din punct de vedere legal, până în momentul în care a fost proclamată republica și, odată cu el, au mai supraviețuit până în acest ultim moment și moștenirea sa religioasă și a autorității dinastice. Dinastia otomană a fost abolită de guvernul de la Ankara, dar simbolurile, cultura și tradițiile au rămas active în rândul oamenilor de rând (și mult mai puțin în rândul elitelor). Reformele politice ale lui Atatürk au vizat o serie de schimbări
Reformele lui Atatürk () [Corola-website/Science/321354_a_322683]
-
întoarcem în timp cu două decenii, când s-a produs un fapt consemnat de o altă cronică bizantină, aceea a lui Kinnamos, care povestea despre războiul din 1166 dus de împăratul Manuel I Comnenul împotriva ungurilor, în ale căror certuri dinastice se credea îndreptățit să se amestece. Astfel, se arăta că, în 1166, împăratul s-a hotărât să-i atace pe maghiari într-un loc unde aceștia, n-au fost loviți niciodată, recurgând la o stratagemă. În timp ce prințul Alexis, pus în
Isaac al II-lea Angelos () [Corola-website/Science/316306_a_317635]
-
Medici. Mary s-a căsătorit cu Iacob, Duce de York la 20 septembrie 1673 printr-o ceremonie catolică și la 21 noiembrie 1673 printr-o ceremonie anglicana. Lăură, mama Mariei, și-a acompaniat fiica în Anglia. Căsătoria a avut aspecte dinastice și politice. Iacob avea două fiice protestante, Mary și Anne din prima căsătorie cu Anne Hyde. Un fiu din a doua căsătorie ar putea deveni într-o zi un rege româno catolic. Deși Mary era frumoasă și avea farmec, englezii
Mary de Modena () [Corola-website/Science/316447_a_317776]
-
Europa părea a fi soluție seducătoare, deși un număr mare de soldați francezi se afla deja în peninsulă, armata spaniolă fiind total nepregătită de război și, deși nu părea probabil ca poporul spaniol să fie foarte deranjat de o schimbare dinastică, totuși, la începutul lui 1808 se pare că Napoleon încă nu hotărâse care sunt obiectivele sale în această țară.
Războiul Peninsular () [Corola-website/Science/316970_a_318299]
-
mai moderați dintre șiiți. Fondatorul mișcării este imamul șiit de origine persană, ʽAlī ibn al-Ḥusayn (arabă: علي بن الحسين), numit și Zayn Al-Abidin, nepot al lui Ḥusayn. Pentru el, puterea aparține oricărui descendent al lui Muḥammad, în absența unui principiu dinastic. Zaydiții s-au stabilit în Yemen, unde constituie astăzi aproximativ 40-45% din totalul populației. Fondată de ibn ʹIbăḍ (arabă: عبدالله بن اباض التميمي ), școala ibadită se bazează în primul rând pe Coran și "sunna", a treia sursă fiind reprezentată de
Școli juridice în islam () [Corola-website/Science/328974_a_330303]
-
și aplicarea gândirii sale. Pentru ceilalți, dimpotrivă, autoritatea, dreptul, justiția și toate semnele puterii nu puteau să fie despărțite de "izvorul lor viu", fără încetare reînnoit prin intermediul descendenților lui 'Ali, care deveneau astfel ghizii (imamii) comunității, substituind, în consecință, principiul dinastic celui electiv. Acestea sunt cele două opțiuni care i s-au oferit comunității islamice la moartea lui Muḥammad și care au dus la atitudini variate în cadrul comunității originare, cât și la împrăștierea acesteia, prin numeroase schisme. Națiunea este un concept
Umma () [Corola-website/Science/328994_a_330323]
-
membri ai Casei de Wettin. În anii 1382 și 1445, această situație a condus chiar la divizarea Mărcii de Meissen. Cu toate acestea, ramurile adiacente familiei se stingeau, iar pământurile se reuneau. În același timp, teritoriul se extindea prin căsătorii dinastice, cumpărări sau cuceriri, ceea ce explică faptul că în 1426 marca a dobândit drepturile de a fi burgrafat. La sfârșitul secolului al XV-lea, suprafață teritorială guvernată de dinastia de Wettin cuprindea pământurile dintre Werra și Oder. În 1423, Frederic "cel
Marca de Meissen () [Corola-website/Science/325377_a_326706]
-
de la Kadesh, recunoscut astăzi ca fiind primul tratat internațional: regele hittit Hatusilis al III-lea (fiul lui Muwatalli) și faraonul Ramses al II-lea au semnat un pact de pace, neagresiune și asistența mutuala, « pentru eternitate », întărit cu un mariaj dinastic (Ramses al II-lea a luat în căsătorie două surori ale regelui hittit, participante și ele, probabil, la zămislirea celor cca. 200 de urmași prezumtivi ai regelui egiptean). După bătălia de la Kadesh, a început elaborarea unui tratat de pace care
Bătălia de la Kadesh () [Corola-website/Science/325923_a_327252]
-
anii de după 1441. Surse genoveze de după 1441 menționează aflarea lui Hadji Ghirai în fruntea statului independent (Yurt) al tătarilor din Crimeea, care nu se mai recunoștea vasal al hanului Said Ahmed din Sarai. Hadji Giray I a fost fondatorul casei dinastice Ghirai și probabil pe la 1449 s-a proclamat „Ulugh Han”..Lui i se atribuie și introducerea stemei statului:„taraq tamğa" sau Tridentul (sau Pieptenul) Ghirailor, care figura pe pecetea sa oficială și care este o derivație a balanței de pe steagul
Hadji Ghirai I () [Corola-website/Science/326895_a_328224]
-
Saxoniei sau Ducele de Braganza moștenitorul Portugaliei, și era deja curtată de Prințul Alfons al Bavariei. Elisabeta a declarat că Valerie se va putea căsători cu cine va voi inima ei (spre deosebire de ceilalți copii ai ei care au făcut căsătorii dinastice). Valerie l-a ales pe Franz-Salvator, un prinț relativ minor din ramura toscană a familiei imperiale austriece, care nu avea o avere prea mare, însă Elisabeta și-a susținut fiica, așa cum a promis. Acest lucru a cauzat o ruptură, pentru
Marie Valerie de Austria () [Corola-website/Science/323740_a_325069]
-
1828 și a sosit la Aegina la 8 ianuarie 1828. A fost prima oară când a pus piciorul în Grecia continentală, iar situația de acolo i s-a părut descurajantă. Chiar înainte ca luptele contra otomanilor să se termine, conflictele dinastice și interne se soldaseră cu două războaie civile care distruseseră țara. Grecia era în faliment iar politicienii nu erau în stare să formeze un guvern național unit. Stabilit în prima capitală a Greciei, Nafplion, a înființat școli, fundații în care
Ioannis Kapodistrias () [Corola-website/Science/323767_a_325096]
-
data de trimitere a Austriei habsburgice. Ca substantiv, austriecii pare oarecum mai târziu, în a doua jumătate a secolului al 17-lea, la început, în sensul de "membri ai filialei austriece a Casei de Habsburg" (ramura junior emergente din divizarea dinastică în Habsburgii austrieci și spanioli în 1521), dar din secolul 18, de asemenea, "un nativ sau locuitor din Austria". În antichitate popoarele germanice, „barbare”, erau grupate în mai multe triburi, precum alemani, saxoni, frizi și bavari, care au luptat împotriva
Austrieci () [Corola-website/Science/323336_a_324665]
-
dușmănii de clan din nordul Scoției, dar influențat evident de modelul feudal normand, Malcolm a ignorat tradiția și s-a hotărât să păstreze succesiunea în familia sa. Întrucât Malcolm nu avea însă niciun fiu, a negociat o serie de căsătorii dinastice pentru cele trei fiice ale sale, cu bărbați care ar fi fost altfel rivali, asigurându-și loialitatea principalelor căpetenii rude cu ginerii săi. Mai întâi a căsătorit-o pe fiica sa Bethóc cu Crinan, "Thane" al Insulelor, liderul casei Atholl
Malcolm al II-lea al Scoției () [Corola-website/Science/324251_a_325580]
-
și guvernul Qing. Sclavia în China a fost abolită în 1910. Revoluția Xinhai din 1911 a răsturnat guvernarea imperială Qing. Căderea dinastiei Qing este văzută de către istoricii ca delimitatea epocii moderne în istoria Chinei. Erudiții studiază însă motivele pentru declinul dinastic, care pot fi găsite în ultimii 130 de ani. Keith Schoppa, editorul lucrării ,The Columbia Guide to Modern Chinese History” susține faptul că "o data în jurul anului 1780, ca început al Chinei moderne, este, astfel, mai aproape de ceea ce știm astăzi ca
Istoria Chinei () [Corola-website/Science/326725_a_328054]
-
ajuns să predomnie la curte. Agafia a dat naștere unui fiu, Ilia, în iulie 1681, însă atât ea cât și copilul au murit după câteva zile. Țarul a fost îndemnat de consilieri să se recăsătorească cât mai repede din motive dinastice. S-a recăsătorit în februarie 1682 cu Marfa Apraxina. Înainte de Paștele din 1682, Feodor s-a îmbolnăvit grav și a murit fără să desemneze nici un moștenitor.
Feodor al III-lea al Rusiei () [Corola-website/Science/325606_a_326935]
-
apropiere de Crotone, în Calabria. Dinastia kalbizilor a început o perioadă de declin continuu, odată cu conducerea emiratului de către Yusuf al-Kalbi (990-998), care a încredințat insula fiilor săi și a creat posibilitatea pretențiilor dinastiei zirizilor din Ifriqiya. Sub al-Akhal (1017-1037), conflictul dinastic s-a intensificat, înregistrându-se facțiuni aliindu-se fie cu bizantinii, fie cu zirizii. Cu toate că niciuna dintre aceste puteri nu a reușit să se instaleze în Sicilia pentru o lungă durată, sub Hasan as-Samsam (1040-1053) insula s-a fragmentat în
Kalbizi () [Corola-website/Science/324641_a_325970]
-
X-lea. El și-a sporit prestigiul și influența prin alianțe matrimoniale cu cei din Benevento și Capua și chiar a intrat în diferite proiecte antibizantine, obținând unele pământuri în Campania. Guaimar a căutat în continuare să își stabilizeze succesiunea dinastică și l-a numit pe fiul său, Gisulf I drept co-principe din 943, iar acesta i-a succedat în 946. Succesiunea nu a fost contestată în interior, însă forțele aliate ale ducilor Ioan al III-lea de Neapole și Landulf
Principatul de Salerno () [Corola-website/Science/324626_a_325955]
-
împăratul Otto al II-lea a fost înfrântă în apropiere de Crotone în Calabria, în cadrul bătăliei de la Stilo. Odată cu domnia emirului Yusuf al-Kalbi (990-998), a început o perioadă de tot mai accentuat declin pentru emiratul Siciliei. Sub al-Akhal (1017-1037), conflictul dinastic s-a intensificat, înregistrându-se tot mai dese cazuri în care anumite facțiuni din cadrul familiei domnitoare a kalibizilor se aliau fie cu Imperiul Bizantin, fie cu dinastia zirizilor. Din vremea emirului Hasan as-Samsam (1040-1053), stăpânirea asupra insulei s-a fragmentat
Emiratul Siciliei () [Corola-website/Science/324628_a_325957]
-
timp rege al francilor, cu fiica lui Desiderius, pe nume Desiderata, în 768, însă înainte de a muri în 772, papa Ștefan a încheiat pace cu longobarzii. Noul papă, Adrian I, a implorat ajutorul lui Carol împotriva lui Desiderius, așa încât căsătoria dinastică a fost dizolvată prin repudierea Desideratei de către regele franc în 771, care a trimis-o înapoi tatălui ei. Mai mult decât atât, Gerberge, văduva fratelui lui Carol, Carloman I, a căutat protecția pe lângă regele longobard după moartea soțului ei din
Desiderius al longobarzilor () [Corola-website/Science/324791_a_326120]
-
Garibald, fiul lui Grimoald. Perctarit a ajuns imediat la un acord cu celălalt fiu al lui Grimoald, Romuald I de Benevento, care i-a jurat supunere în schimbul menținerii autonomiei ducatului său. Perctarit a promovat o politică pe linia tradițiilor sale dinastice și a sprijinit Biserica catolică împotriva arianismului. El a căutat și a obținut pacea cu Bizanțul, prin care se recunoștea suveranitatea longobardă asupra celei mai mari părți a Italiei, și a reprimat răscoala ducelui de Trento, Alagis, chiar dacă a făcut
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
opera de pacificare a regatului, mereu cu un accent pro-catolic. El a convocat un sinod la Pavia în 698, în urma căruia anumiți schismatici au revenit la credința față de Roma. Moartea lui Cunincpert din anul 700 a marcat începutul unei crize dinastice. Urcarea pe tron fiului său minor, Liutpert, a fost imediat contestată de către ducele de Torino, Raginpert, care era totodată și liderul dinastiei bavareze. Acesta din urmă i-a înfrânt la Novara pe susținătorii lui Liutpert (tutorele său Ansprand, duce de
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
al II-lea de Bavaria. În 1070, regele Henric al IV-lea din dinastia salică l-a depus pe ducele Otto de Nordheim, trecând ducatul Bavaria în posesia contelui Welf (Guelf, Guelph), membru al unei influente familii bavareze cu legături dinastice în Italia de nord (familia d'Este). Ca urmare a sprijinului acordat papei Grigore al VII-lea împotriva lui Henric al IV-lea, în lupta pentru învestitură dintre Papalitate și Imperiu, Welf I a pierdut într-o primă fază stăpânirea
Ducatul de Bavaria () [Corola-website/Science/326005_a_327334]
-
-o de soție pe Adelheid de la părinții ei după ce acesta a fost respins de Prințesa Carola a Suediei.<br> Deși el nu a întâlnit-o niciodată, avantajele politice ale căsătoriei pentru împărat au fost evidente. Aceasta ar fi câștigat respectabilitate dinastică pentru linia Bonaparte și ar fi putut promova o alianță mai strânsă între Franța și Marea Britanie, pentru că Adelheid era nepoata reginei Victora. În același timp, ea nu era membră oficială a casei regale britanice, astfel încât riscul de refuz era mic
Prințesa Adelheid de Hohenlohe-Langenburg () [Corola-website/Science/326115_a_327444]
-
după ce s-a întors la Weimar și și-a asumat guvernarea ducatului, Karl August s-a căsătorit cu Louisa de Hesse-Darmstadt, fiica cea mică a lui Ludovic al IX-lea, Landgraf de Hesse-Darmstadt. Căsătoria a fost în întregime în scop dinastic și a dus la consolidarea ducatul de Saxa-Weimar în cadrul Sfântului Imperiu Roman. Ducele era un mare băutor, dar, de asemenea, un sportiv bun. A fost interesat de literatură, artă, știință, l-a sprijinit financiar pe Goethe, a fondat "Fürstliche freie
Karl August, Mare Duce de Saxa-Weimar-Eisenach () [Corola-website/Science/326227_a_327556]
-
în armată britanică. Petru al II-lea, care nu a abdicat niciodată, a murit în Statele Unite în 1970. Alexandru decide totuși, să nu ia titlul de rege, dar niciodată nu a făcut nici o declarație publică de renunțare la drepturile sale dinastice la tronul Regatului Iugoslaviei. Prin urmare, aceasta rămâne în mod oficial Prinț Moștenitor al Șerbiei. La 1 iulie 1972 la Villamanrique de la Condesa, în apropiere de Sevillia, Spania, el s-a căsătorit cu Prințesa Maria da Gloria de Orléans-Braganza. Ei
Alexandru, Prinț Moștenitor al Iugoslaviei () [Corola-website/Science/326391_a_327720]