1,695 matches
-
orare), între 17° V (Capul Blanc - sud-vestul Saharei Occidentale) și 59°50’ E (Capul Al-Hadd - estul Omanului). Pentru stabilirea coordonatelor geografice specificate, în speță cele de latitudine, nu a fost luat în calcul spațiul arabofon mixt, care se caracterizează prin discontinuitate teritorială, fiind format din patru segmente spațiale, dintre care două continentale, respectiv teritoriul Mauritaniei, arealul Ciad Sudan-Eritrea-Djibouti-Somalia și două insulare - arhipelagul Comore și Malta. De remaracat că acest spațiu arabofon mixt se află în întregime pe continentul african sau în
Lumea arabă - un spațiu geopolitic intermediar by Cezar Teclean () [Corola-publishinghouse/Science/1590_a_3050]
-
din Africa, Asia și din Golful Persic. Dimensiunile menționate determină trăsături de întindere și masivitate, spațiul arabofon prezentându-se sub forma unei centuri epicontinentale, atât pentru partea nordică a Africii, cât și pentru Asia de sud-vest, cu o zonă de discontinuitate teritorială naturală dată de bazinul Mării Roșii, ce separă peninsula Arabia de Africa. În același timp, între cele două componente continentale ale arealului arab există raporturi de continuitate teritorială prin istmul Suez, care însă are și atributele unui segment de
Lumea arabă - un spațiu geopolitic intermediar by Cezar Teclean () [Corola-publishinghouse/Science/1590_a_3050]
-
teritorială naturală dată de bazinul Mării Roșii, ce separă peninsula Arabia de Africa. În același timp, între cele două componente continentale ale arealului arab există raporturi de continuitate teritorială prin istmul Suez, care însă are și atributele unui segment de discontinuitate spațială de origine antropică, datorită Irakul a ales calea agresiunii împotriva Kuwaitului în 1990 din dorința de a-și lărgi fațada la Golful Persic. Deși dispune de dublă deschidere maritimă, Arabia Saudită suferă de un acut complex al încercuirii de către mai
Lumea arabă - un spațiu geopolitic intermediar by Cezar Teclean () [Corola-publishinghouse/Science/1590_a_3050]
-
similare pe mari spații și prin urmare, configurarea unor tipuri relativ asemănătoare de medii naturale, din peninsula arabă până pe litoralul atlantic. Acest fapt induce o anumită monotonie peisagistică, întreruptă însă de o serie de “excepții de mediu”, reprezentate de unele discontinuități naturale, cauzate în general de factori geomorfologici. Astfel, unele catene orografice impun, pe restrânsele suprafețe pe care le ocupă, o azonalitate climatică, care generează la rându-i areale landșaftice atipice, intrazonale, situate de regulă, la marginile spațiului arab: catenele montane
Lumea arabă - un spațiu geopolitic intermediar by Cezar Teclean () [Corola-publishinghouse/Science/1590_a_3050]
-
în cea arabo-africană, relieful este departe de a fi unitar, identificându-se patru tipuri de unități morfostructurale: de platformă, de orogen, vulcanic și tectonic. a. Unitățile de platformă cuprind cea mai mare parte a spațiului arab, înregistrând doar local unele discontinuități determinate de apariția celorlalte tipuri morfogenetice. Peninsula arabă are ca fundament scutul arab de vârstă precambriană. Pe structurile soclului ce apar la zi în partea de vest a peninsuleise suprapun podișurile Khaybarși Rahaț)și câmpia Tihămat, în timp ce în jumătatea estică
Lumea arabă - un spațiu geopolitic intermediar by Cezar Teclean () [Corola-publishinghouse/Science/1590_a_3050]
-
și a apelor, fluviale sau marine, ce străbat sau mărginesc provincia portugheză, marcată de carantina totalitară, dezolantă și totuși vie prin viciile și virtuțile ei de supraviețuire. Dicțiunea inepuizabilă a memorialiștilor-inchizitori, aproape transa incontinenței lor confesive, capricioasă mai ales în discontinuitatea axei temporale, constituie un exemplu tipic de cum forma devine semnificație: destrămarea galopantă a centralității puterii discreționare, dezintegrarea unui univers toxic, blestemat, deși cu aparențe de normalitate, spargerea încremenirii funeste în miriade de cioburi: așa-zisul echilibru politic și social, hrănit
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
multe ori munca la acest manuscris. În ultimii ani ai vieții, obișnuia să se refere la el numindu-l „cartea mea“3.) De îndată ce este vorba de aprecierea importanței și profunzimii acestor schimbări consensul încetează. Unii autori subliniază continuitatea, alții, dimpotrivă, discontinuitatea în trecerea de la filozofia timpurie la filozofia mai târzie. Temele și motivele comune, care pot fi identificate în textele filozofice pe care le-a scris Wittgenstein, li se par primilor mai semnificative, mai importante decât acele schimbări de direcție a
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
totul altfel văd lucrurile unii filozofi care i-au fost apropiați lui Wittgenstein și nu puțini dintre interpreții și comentatorii care s-au dedicat, mai târziu, studiului filozofiei sale. Ei susțin că în dezvoltarea gândirii lui Wittgenstein a survenit o discontinuitate, o ruptură, care nu are corespondent în istoria filozofiei. Astfel, într-o încercare de prezentare sistematică a filozofiei lui Wittgenstein, care a fost integrată în ampla sa lucrare consacrată principalelor curente ale filozofiei contemporane, profesorul german Wolfgang Stegmüller afirma că
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
1918. Nu se poate însă afirma la fel de categoric dacă Wittgenstein a văzut în gândurile sale mai târzii o continuare a filozofiei Tractatus-ului sau, dimpotrivă, germenele unui gen de filozofie cu totul nou. În cântărirea argumentelor aduse în favoarea tezei continuității sau discontinuității dezvoltării gândirii filozofice a lui Wittgenstein va trebui să ținem seama, desigur, de ceea ce a spus el în această privință. Dincolo de referirile sale eliptice și uneori aluzive, hotărâtoare vor trebui socotite concluziile la care ne va conduce compararea unor teme
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
aceștia. Etapă obligatorie în ascensiunea unui tânăr scriitor sau poet, studiul activ al textelor precursorilor se poate realiza, potrivit lui Harold Bloom, în diferite moduri, toate caracterizate de un revizionism accentuat. Cercetătorul vorbește despre răstălmăcire sau mepriza poetica, despre contestare, despre discontinuitate în raport cu înaintașii, despre demonizarea ori trunchierea operei lor.35 Studiul de față își propune să puncteze strategiile la care recurge Quasimodo pentru a pătrunde în panteonul literaturii italiene, precum și măsură în care relația dintre opera să și cea a lui
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
Macrì. Sergio Pautasso polemiza cu cei care tindeau să limiteze măiestria ermeticului exclusiv la tensiunea cuvântului, si, în acest context, cu cei care vorbeau despre separarea netă a primei perioade de creație de cea de a doua, evidențiind prin această discontinuitatea dintre etapă criptica și cea de angajare. Efortul lui, și al altor cercetători cu opinii similare urmărea să demonstreze că gândirea și, implicit, creația lui Quasimodo stăteau sub semnul continuității, ordinii, stabilității, într-un cuvânt al evoluției diacronice firești.254
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
acestuia propria condiție, ce trebuie înfrânta cu fiecare cuvânt. Această descoperire a fost făcută observând modul în care propriul timp interior se fragmentează în diferite etape, aflate în opoziție una cu cealaltă (soluția de continuitate nefiind imediat vizibilă). Conștiința acestei discontinuități a omului contemporan, ce îi afectează și pe ermetici, se găsește mai întâi la Leopardi. 177 Anna Bellio, op. cît., p. 254. 178 "Leopardi e l'ermetismo", cît., extras, p. 1. 179 Îl richiamarci sempre a Leopardi nelle questioni di
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
de haos", în care unele tendințe vor devia, altele vor dispărea și se vor naște altele noi. Teoria haosului arată că evoluția sistemelor complexe implică alternarea perioadelor de stabilitate cu cele de instabilitate, a celor de continuitate cu altele de discontinuitate, a celor de ordine, cu altele de haos. Odată ajunși într-un "punct de haos", apar atractori haotici sau neobișnuiți (primul atractor haotic a fost descoperit de meteorologul american Edward Lorenz, în 1960, ulterior fiind pusă în evidență o varietate
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
puțin rescris, deturnat, returnat (întors). Orice text este deja, "mereu deja", un intertext (2009, 54). Se pune problema amplasării intertextului și mai ales a interpretării locului lui. Textul B poate fi juxtapus, alăturat textului A, ceea ce produce un efect de discontinuitate ; dacă textul B va fi integrat, așezat în ramă, vom ști că accentul este pe continuitate. Juxtapunerea corespunde intertextualității explicite, în timp ce integrarea este un caz de intertextualitate implicită (ibidem, 56). Pasiunea pentru intertextualitate a adus și în teoria literară românească
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
Legăturile intertextuale, precum și conștientizarea, de către text, a propriei condiții în literatură îndepărtează orice operă de pericolul însingurării. Totuși, memoria Textului Infinit are propriile criterii după care își alege elementele care merită reținute. Acestea vor popula opere noi și vor opune discontinuității din literatura universală un aer de socializare textuală în care lectorul trăiește, relaxat, certitudinea că timpul este permisiv, un prezent continuu. Nostalgia originilor, ca întoarcere la hipotext, înregistrează un dublu aspect : intertextualitate și intratextualitate. Intratextualitatea traduce, în termeni eliadieni, o
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
prefețele la romanele importante, grupate într-o carte esențială, intitulată The Art of the Novel/Arta romanului), scriitorul răspunde implicit criticilor, sugerînd, cu insistență, faptul că "revelația absolută", nu ar avea nici un sens în construcția epică. Lumea nu "revelă" decît discontinuități și traiectorii suspendate. Cum ar putea atunci literatura să o contrazică? De altfel, pentru edificare, așa cum spuneam, el a mutat accentul, în roman, de pe "poveste" pe "percepție" sau, mai precis, de pe "narațiune" pe "narativitate". Naratorii sînt adevărații eroi ai prozei
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
New York, "pregătind", psihologic cel puțin, o "evadare" ulterioară către ceea ce el consideră a fi libertatea Europei (vestice). Totuși, să admitem, inconsec vența planurilor cronologice funcționează la Henry Miller ca trăsătură de esență a operei, nefiind un argument al unei prezumtive "discontinuități" epice. În sfîrșit, în varianta lor americană, din anii șaizeci (autorul lui Sexus a învins cenzura de peste Ocean după îndelungate procese civile!), romanele își schimbă, la apariție, ordinea, "așezînd" Primăvara... pe ultimul loc: Tropicul Cancerului (1961), Tropicul Capricornului (1962) și Primăvara
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
p.21) -, cunoscute sub numele de etaireia, moare prin autoînfometare (ca protest îndreptat împotriva acelorași contemporani/discipoli revoltați). Autoritatea maestrului deși frizează sublimul într-o fază inițială coboară treptat către disoluție. Identitatea discipolului (în expansiune) rămîne cauza majoră a acestei discontinuități. Povestea cea mai impresionantă din volum brodată pe amintita ruptură dintre maestru și discipol e cea a relației lui Edmund Husserl (profesorul) cu Martin Heidegger (învățăcelul). Cu treizeci de ani mai tînăr decît Husserl, Heidegger îi devine asistent în 1919
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
naturii textului în sine, ca o emblemă a acelui text parțial, care se apropie cel mai mult de statutul textului general. Fragmentul contrazice însăși ideea de totalitate, de structură centrată, de limită. Fragmentul evidențiază, prin excelență, ideea de ruptură, de discontinuitate, opusă organicismului tradițional"71. J. Hillis Miller ne explică (după Nietzsche) dezarmant de "elementar" mecanismul de interpretare a unui astfel de text, deconstructivist, fragmentar și neterminat: Existența interpretărilor infinite ale oricărui text dovedește că lectura niciodată nu este un proces
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
a fi obligați - sunt superioare datoriilor, numai că acestea din urmă conservă societatea omenească. De aceea, Împlinirea lor se presupune, abaterile de la datoriile morale fiind aspru pedepsite, ele reprezentând momentul de continuitate În devenirea umanității. Dimpotrivă, actele meritorii - element de discontinuitate - vizează depășirea, inovația morală, fiind răspunzătoare de progresul moral. Ambele momente se presupun și se condiționează reciproc. În lipsa regulilor și a normelor, libertatea absolută, fie ea și manifestată numai prin acte meritorii, Înseamnă moarte pentru ființa vie. Regula, imperativul, legea
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
trebuie aduse la suprafață printr-o lectură necomplezentă, care să dea deoparte ideile primite de-a gata. Sensul realului va fi în mod constant pus sub semnul întrebării de o experiență aparte a lumii, una care-i pune în evidență discontinuitățile, bizareriile, absurdul. Tema "lizibilității lumii", cum o numește filosoful german Hans Blumenberg, este una de mare importanță la Blecher, ceea ce îl așează în vecinătatea scriitorilor români preocupați de metafizica realului: Eminescu, Sadoveanu, Eliade desigur, având o diferență specifică. Nevoia de
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
spectacolul umanului pe care îl propunem se opune spiritului științelor așa-zis umane. Sociologia, psihologia, istoria, economia caută continuitățile (regularitățile, coerențele, constantele) în conduita umană. Științele umane se străduiesc să dezvăluie per-manențele. Teoria posibilelor-imposibilelor este un mod de a arăta discontinuitățile (rupturile, bifurcațiile, răsturnările, întoarcerile) din cursul destinului uman. E o încercare de a gîndi partea de surpriză esențială din viața oamenilor. Spectacolul oferit de această teorie este cel al întîmplării și al inconstanței. Căutînd constantele, lăsînd la o parte surprizele
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
progres. Oamenii moderni povestesc convingîndu-se pe ei înșiși că sunt rezultatul unui drum îndelungat, dificil și haotic spre progres. Insistînd asupra modului în care posibilele și imposibilele se creează, se destramă, se transformă, teoria de față este o teorie a discontinuității lumilor. Am vorbit, spre exemplu, despre "neînțelegere" (imposibil să existe șefi devine imposibil să nu existe conducători și conduși), despre inventarea individului (imposibil ca fiecare dintre noi să nu fie un individ), despre trecerea de la "individul în afara lumii" la "individul
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
fi, decît dacă îi redăm caracterul imprevizibil, negat de primii autori ai tragediilor sale122." Luînd drept obiect de studiu apariția, răspîndirea și căderea comunismului, Furet încearcă să înțeleagă, după cum spune el însuși, forța unei mitologii politice. "Întîmplător", "neprevăzut", "improbabil", "misterios", "discontinuitate", "ceva cu totul nou", "enigmatic". Frecvența acestor adjective, substantive și expresii pare să confirme caracterul nedeterminist al demersului istoricului: "Departe de a fi o repetiție, octombrie 1917 este ceva cu totul nou"; "Bolșevismul, stăpîn întîmplător și fragil al Imperiului țarilor
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
improbabil este un eveniment posibil. "Probabilismul" face dovada unei gîndiri a continuității: un eveniment este considerat ca fiind mai mult sau mai puțin probabil; căutăm, la limită, să-i stabilim cu mare precizie probabilitatea. Teoria posibilelor-imposibilelor aparține unei gîndiri a discontinuității. Un eveniment este posibil sau imposibil, el nu este mai mult sau mai puțin posibil; el nu poate să fie mai mult sau mai puțin imposibil. Ideea potrivit căreia un același eveniment poate fi considerat, în același timp, ca un
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]