5,812 matches
-
Și atunci ce-a făcut? — Îi lăsam În pace, normal. De ce i-aș fi forțat? N-aș putea să fac așa ceva. “ Privirea i se Încețoșă. De fapt, nu-i adevărat. Odată chiar am forțat pe cineva. Un caracter demn de dispreț, cu o voce ca de șmirghel. Cu verighetă pe deget, un accent franțuzesc, diplomatul tipic. Incredibil de condescendent. Se purta de parcă l-aș fi obligat să mă viziteze. Nu dădea un ban pe mine. La Început, am crezut că e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
câteva uniforme spitalicești, Împreună cu o pereche de cizme albe pentru femei. În spatele paravanului chinezesc din fundal reușeam să disting un bărbat mai În vârstă care tocmai se spăla pe mâini. — Să fiu al naibii. Tipul blond mă privi cu un dispreț amuzat. Ajustându-și expresia de pe față, Închise ușa. Tu ce vrei? Crăpătura de o palmă nu prea lăsa loc pentru ochii mei Înguști, nasul pricăjit și buzele pline. Aranjându-mi flanelul pe care-l purtam pe umeri, mi-am strâns poșeta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
că n-ai să auzi așa o mișegos 1 de rahat amestecat cu polonicul și așa o aiureală dezgustătoare cum e religia creștină câte zile-i avea. Și mahării ăștia, chipurile, în asta cred!“ Din păcate, pe frontul de acasă disprețul față de inamicul puternic nu era chiar atât de accesibil, ca formă de strategie defensivă - pentru că, o dată cu trecerea timpului, inamicul devenea din ce în ce mai mult propriul său fecior iubit. Într-adevăr, pe durata perioadei mai îndelungate de furie îndeobște numită adolescența mea, ceea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
Indignarea, dezgustul inspirat de neevrei părinților mei începea să aibă o noimă: goiul avea pretenția că e mai cu moț, or, de fapt, noi le eram superiori lor din punct de vedere moral. Și superiori ne făceau tocmai ura și disprețul cu care ne blagosloveau din plin! Dar cum rămâne cu disprețul nostru față de ei? Și cum rămâne cu Heshie și Alice? Asta ce mai voia să însemne? Când toate celelalte mijloace de persuasiune au dat greș, Rabbi Warshaw a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
noimă: goiul avea pretenția că e mai cu moț, or, de fapt, noi le eram superiori lor din punct de vedere moral. Și superiori ne făceau tocmai ura și disprețul cu care ne blagosloveau din plin! Dar cum rămâne cu disprețul nostru față de ei? Și cum rămâne cu Heshie și Alice? Asta ce mai voia să însemne? Când toate celelalte mijloace de persuasiune au dat greș, Rabbi Warshaw a fost rugat să poftească într-o duminică după-amiază la ei acasă, ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
suferințele și durerile acestui neam sunt minciună! — Nu există nici un Dumnezeu și nici n-a existat vreodată, îmi pare rău, dar în vocabularul meu asta se cheamă minciună! — Și-atunci, cine a creat lumea, Alex? mă întreabă el plin de dispreț. Îmi închipui că, după mintea ta, totul a fost rodul întâmplării. — Alex, se bagă-n vorbă și soră-mea, tata vrea să spună că, chiar dacă nu vrei să mergi cu el, ai putea măcar să-ți schimbi hainele... — Da’ de ce? urlu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
căzut în adorație, încât dorința mea e mai presus de erecție. Puțulica mea circumcisă e pur și simplu zgârcită toată de-atâta venerație. De vină o fi groaza. Cum de reușesc să fie atât de superbe, de sănătoase, de blonde? Disprețul meu pentru obiectul credinței lor este mai mult decât neutralizat de sentimentul de adorație pentru înfățișarea lor, pentru felul cum se mișcă și râd și vorbesc - pentru viața pe care pesemne că o duc în spatele acelor perdele goișe! Poate că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
sentimente mă târăsc în voia lor: pe de-o parte, dorința, dorința delirantă (de când mă știu nu m-am abandonat în halul ăsta în brațele unei femei!) și, pe de altă parte, ceva ce a aduce tare de tot a dispreț. A punere la punct. Nu mai departe decât cu câteva zile mai înainte făcuserăm o excursie în Vermont, în weekend-ul acela în care mi se păruse că rezerva mea în relațiile cu ea - spaima provocată de atracția exercitată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
în munți, băieții nu folosesc cuvântul „a fute“? — Nu, mi-a răspuns ea condescendentă, în nici un caz ca tine. — Păi, am spus eu, îmi închipui că n-au adunat atâta oftică la viața lor câtă am adunat eu. Și-atâta dispreț. Și m-am întins fulgerător spre piciorul ei. Fiindcă niciodată nu-mi ajunge. NICIODATĂ. Mereu trebuie SĂ AM. Dar ce anume să am? Nu! țipă ea la mine. — Ba da! Ba nu! Atunci, am implorat-o eu în timp ce începuse să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
lui Myatt fumul, În timp ce-și căuta un drum prin noroi. Uită că pantofii lui de piele Întoarsă erau ruinați și că ofițerul vamal fusese impertinent În privința faptului că avea două perechi de pijamale de mătase. De la mojicia omului, disprețul lui și silabele „Juif, Juif“ se târî până la adăpostul acelor corturi uriașe. Aici se simți pentru moment acasă și nu mai mai avu nevoie de haina de blană, costumul de la Savile Row, banii sau poziția lui pentru a scăpa de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
el. Ea nu-l asculta. Era Închisă pe moment În gândurile ei, În siderale Înălțimi deasupra lui. Era amanta unui om bogat, iar el era un simplu muncitor. Când, până la urmă, luă notă de prezența lui, o făcu plină de dispreț: — Presupun că veți merge la pușcărie. Cred mai degrabă că or să mă-mpuște, spuse el. Ea Îl privi uluită, uitând de diferența de clasă dintre ei: — De ce? El zâmbi, nu fără o undă de mândrie: — Se tem. În Anglia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
cu repeziciune cât Încă mai Îi era ușor să plece. Negustorul se tocmea cu șoferul. Acesta coborâse prețul până la o sută de dinari, iar oferta celuilalt se ridicase la nouăzeci. Lui Myatt Îi era rușine de intruziunea sa și de disprețul pe care amândoi bărbații trebuie să-l fi simțit față de atitudinea lui atât de pripită și atât de puțin negustorească. — Își dau o sută douăzeci și cinci de dinari ca să mă duci până la Subotica și Înapoi. Când văzu că șoferul era gata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
ca și mine, spuse el cu blândețe, că nimic din ce-ați spune nu va schimba verdictul. Dar dacă țineți neapărat, dacă vă ajută la ceva să vorbiți, o puteți face. Dr. Czinner se așteptase la un refuz sau la dispreț, iar atunci cuvintele lui s-ar fi revărsat Împotriva lor. Blândețea și politețea Îl reduseră pentru moment la tăcere. Se simți iarăși invidios pe calitățile pe care doar Încrederea În sine și puterea le pot da cuiva. În fața așteptării tăcute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
unde-i biroul lui? Soldatul arătă spre o a doua clădire, dar adăugă cu blândețe că șeful de gară lipsea: era la Belgrad. Myatt Își ținu În frâu nerăbdarea. Omul era evident bine intenționat. Tovarășul lui scuipă ca să-și arate disprețul și murmură printre dinți ceva despre evrei. Unde pot cere câteva informații? — Este domnul maior, spuse omul cu Îndoială. Sau funcționarul de la biroul șefului de gară. — Nu puteți vorbi cu maiorul. E la cazarmă, spuse celălalt soldat. Myatt, fără să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
de insolența funcționarului. Tocmai În asemenea colțuri pustii de lume, printre câmpuri Înghețate și vite slăbănoage, te puteai aștepta să găsești, Încă vii, vechile aversiuni ale lumii. Un soldat Îi lumină fața cu lanterna și repetă somația cu nerăbdare și dispreț. Myatt Își scoase pașaportul. Omul Îl ținu cu susul În jos și examină de aproape leul și unicornul, apoi rosti singurul cuvânt pe care Îl știa În germană: — Engländer? Myatt dădu din cap, iar omul aruncă pașaportul Înapoi pe banchetă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
a Încăperii În care se vedeau siluetele lui Sophia D’Arlan și Giles. Stau de... vorbă. Părea iritată. Este revoltător. A flirta pe marginea unui mormânt este de neiertat. —Sophia are paiete pe șifonul ăla? Întrebă Marci cu un ușor dispreț. Își Întinse gâtul să-i vadă mai bine vestimentația. — Asta este o femeie interesată numaide perpetuarea mitului că poartă Valentino. Era evident că Marci o desconsidera pe Sophia. Între timp, eu observam gânditoare scena. Ce punea la cale Sophia, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
o mare și amară ironie, vecină cu batjocura, la adresa soartei, a soartei, nu a destinului, deși aș înclina să-mi reamintesc și aici, la finele spectacolului vorbind, cugetarea lui Camus: Nu există destin care să nu poată fi depășit prin dispreț". Eu aș zice, în alt registru vorbind, că, așa cum era în text, eroul încerca depășirea momentului cu un simț al umorului, nu negru, ci trist, amar adevărat dispreț. De aceea nu-mi place finalul: eroul improvizează, în manieră folk, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
lui Camus: Nu există destin care să nu poată fi depășit prin dispreț". Eu aș zice, în alt registru vorbind, că, așa cum era în text, eroul încerca depășirea momentului cu un simț al umorului, nu negru, ci trist, amar adevărat dispreț. De aceea nu-mi place finalul: eroul improvizează, în manieră folk, pe versuri de Blaga, despre existență. Nu ăsta a fost personajul de-a lungul celor trei acte. Ce pot ghici eu, spectatoare, că se întîmplă în... actul patru, ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
sînt datoare cu niște explicații, cu atît mai mult cu cît ești consătean cu tata! De ce-l urăști? Eu?! Am înțeles-o din glasul tău, dimineață. Ți s-a părut. Ba deloc. Știu că voi, în sat, îl disprețuiți. Dar disprețul vostru, la un loc, indiferent de cauză, n-o să ajungă nici pînă la glezna prețuirii mele! Poate că, de prețuit, îl mai prețuiesc și alții se ambalează Doina, devenind pătimașă -, dar de iubit sînt sigură că-s singura! Am ținut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
mi le dai... face Doina un gest de respingere, observînd momentul de gîndire al lui Mihai. Nu, sigur nu! Dar te rog să ajungă la familia Marcu. De ce? Pentru că, așa cum ai zis seara asta, trebuie uneori să depășim destinul prin dispreț, iar cîteodată să stimulăm disprețul. Fostul prieten al Sorinei, cel de aici de la uzină, mi-e prieten și are locurile șase-șapte. Înțelegi? Aș vrea să nu fiu de acord. Înseamnă răutate și nu trebuie să ne caracterizeze. Ia-o ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
un gest de respingere, observînd momentul de gîndire al lui Mihai. Nu, sigur nu! Dar te rog să ajungă la familia Marcu. De ce? Pentru că, așa cum ai zis seara asta, trebuie uneori să depășim destinul prin dispreț, iar cîteodată să stimulăm disprețul. Fostul prieten al Sorinei, cel de aici de la uzină, mi-e prieten și are locurile șase-șapte. Înțelegi? Aș vrea să nu fiu de acord. Înseamnă răutate și nu trebuie să ne caracterizeze. Ia-o ca o ironie, Doina. Atunci..., da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
A, nu; mulțumesc ! Lăsîndu-se încet în fotoliu, topită de bucuria veștii primite, Aura se cuibărește mai bine, învelindu-se iar cu pătura, să stea așa un timp, numai că, observînd sticla din care a băut, o cuprinde un sentiment de dispreț și începe să plîngă de ciudă pentru toate cîte le-a putut gîndi, sau dori, simțindu-se și acum în stare, ca în urmă cu atîția ani, să iasă afară în viscol și să-l cheme; dacă nu din dragoste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
Mihai, ocolind privirea lui Săteanu îmi povestea aseară un cunoscut, era beat, evident, că nevastă-sa îl trimite la scuturat covoarele tocmai cînd îi crapă lui capul de-o idee și vrea să lucreze mai cu sîrg. Ba o dată culmea disprețului pentru munca lui! a venit madama cu cratița cu fasole și i-a răstumat-o peste lucrările lui de Chimie; ptiu!, Dumnezeule! se ia Mihai cu mîinile de păr cred c-o făceam bucăți... Ăsta însă e vorba de inginerul Muraru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
dar profesorul continuă să țipe: Ba mi-a reținut, la agenție, și bilet lîngă tine, scorpie! strînge cu putere gîtul femeii. Cînd o vede pe bătrînă căzută în genunchi, în zăpadă, privindu-l cu ochii măriți, spune, umplîndu-și vorbele cu dispreț: Și eu, care l-am venerat pe tatăl ei, de la care am învățat atîtea... În nici un caz nu cred c-ai învățat de la soțul meu să dai declarații ca acelea aflate la dosarul lui! Și despre mine ai declarat că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
-mi amintesc... ne transmite ceva în legătură cu valoarea poveștilor, nu ți se pare? Ne arată caracterul pozitiv al relatării. Categoric, o poveste presupune un deznodământ, dar acesta trebuie să fie mai important decât conținutul. De fapt, eu chiar am un ușor dispreț pentru proza modernă, indirectă și abracadabrantă... tu nu? Îmi plac lucrurile limpezi. Vreau ca povestea să îmi spună exact ce dorește povestitorul. Nu scobesc după sensuri ascunse, nu caut dincolo de aparențe după profunzimi „psihologice“ pe care, de fapt, eu însumi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]