799 matches
-
și periodicitate) 1. Profilaxia primară a neutropeniei febrile - specific fiecărei scheme terapeutice 2. Profilaxie secundara a neutropeniei febrile - tratament inițiat la cel puțin 1 săptămână de la administrarea chimioterapie; menținut în funcție de valorile hemogramei 3. Tratament: - Semne vitale temperatura, puls, tensiune arterială - Diureza, scaun, aport lichide, greutate - Laborator: hemograma zilnic; funcție hepatică (ASAT; ALAT; bilirubina totala; fosfataza alcalină; gama GT) și renală (uree. creatinina) - Hemocultura; urocultura; coprocultura; cultura din alte potențiale focare de infecție - în funcție de tabloul clinic - radiografie toracică; ecografie abdominala sau investigatii
ANEXE din 11 iulie 2008 (*actualizate*) pentru aprobarea protocoalelor terapeutice privind prescrierea medicamentelor aferente denumirilor comune internaţionale prevăzute în Lista cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008 *). In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/278680_a_280009]
-
de reacții adverse de tip tromboembolic , produsele cu IVIg trebuie administrate în cea mai mică doză eficace și perfuzate cu viteza minimă posibilă . În cazul tuturor pacienților , administrarea de IVIg necesită : - o hidratare adecvată înaintea inițierii perfuziei cu IVIg - monitorizarea diurezei - monitorizarea creatininemiei - evitarea utilizării concomitente a diureticelor de ansă 5 În caz de reacții adverse , trebuie redusă viteza de administrare sau trebuie încetată administrarea perfuziei . Tratamentul necesar depinde de natura și severitatea reacției adverse . În cazul pacienților cu diabet zaharat
Ro_566 () [Corola-website/Science/291325_a_292654]
-
necroliză epidermică toxică ( vezi pct . 4. 4 ) . 4. 9 Supradozaj Nu s- au raportat cazuri de supradozaj cu parecoxib . În caz de supradozaj , pacienții trebuie să primească tratament simptomatic și de susținere . Valdecoxibul nu poate fi eliminat prin hemodializă . Stimularea diurezei sau alcalinizarea urinii nu sunt eficiente , datorită legării în mare măsură a valdecoxibului de proteinele plasmatice . 5 . 5. 1 Proprietăți farmacodinamice Parecoxibul este un precursor al valdecoxibului . În intervalul de doze utilizate în practica clinică , valdecoxibul este un inhibitor selectiv
Ro_269 () [Corola-website/Science/291028_a_292357]
-
necroliză epidermică toxică ( vezi pct . 4. 4 ) . 4. 9 Supradozaj Nu s- au raportat cazuri de supradozaj cu parecoxib . În caz de supradozaj , pacienții trebuie să primească tratament simptomatic și de susținere . Valdecoxibul nu poate fi eliminat prin hemodializă . Stimularea diurezei sau alcalinizarea urinii nu sunt eficiente , datorită legării în mare măsură a valdecoxibului de proteinele plasmatice . 5 . 5. 1 Proprietăți farmacodinamice Parecoxibul este un precursor al valdecoxibului . În intervalul de doze utilizate în practica clinică , valdecoxibul este un inhibitor selectiv
Ro_269 () [Corola-website/Science/291028_a_292357]
-
necroliză epidermică toxică ( vezi pct . 4. 4 ) . 4. 9 Supradozaj Nu s- au raportat cazuri de supradozaj cu parecoxib . În caz de supradozaj , pacienții trebuie să primească tratament simptomatic și de susținere . Valdecoxibul nu poate fi eliminat prin hemodializă . Stimularea diurezei sau alcalinizarea urinii nu sunt eficiente , datorită legării în mare măsură a valdecoxibului de proteinele plasmatice . 5 . 5. 1 Proprietăți farmacodinamice Parecoxibul este un precursor al valdecoxibului . În intervalul de doze utilizate în practica clinică , valdecoxibul este un inhibitor selectiv
Ro_269 () [Corola-website/Science/291028_a_292357]
-
necroliză epidermică toxică ( vezi pct . 4. 4 ) . 4. 9 Supradozaj Nu s- au raportat cazuri de supradozaj cu parecoxib . În caz de supradozaj , pacienții trebuie să primească tratament simptomatic și de susținere . Valdecoxibul nu poate fi eliminat prin hemodializă . Stimularea diurezei sau alcalinizarea urinii nu sunt eficiente , datorită legării în mare măsură a valdecoxibului de proteinele plasmatice . 5 . 5. 1 Proprietăți farmacodinamice Parecoxibul este un precursor al valdecoxibului . În intervalul de doze utilizate în practica clinică , valdecoxibul este un inhibitor selectiv
Ro_269 () [Corola-website/Science/291028_a_292357]
-
pct . 4. 8 ) . - Hipokaliemie Deși poate să apară hipokaliemie în cazul utilizării diureticelor tiazidice , terapia asociată cu telmisartan poate determina reducerea hipokaliemiei induse de diuretic . Riscul de hipokaliemie este mai mare la pacienții cu ciroză hepatică , la pacienții care prezintă diureză rapidă , la pacienții care primesc un aport necorespunzător de electroliți și la pacienții care urmează un tratament concomitent cu corticosteroizi sau corticotrofină ( ACTH ) ( vezi pct . 4. 5 ) . Invers , datorită antagonismului dintre receptorii angiotensinei II ( AT1 ) și componenta telmisartan a produsului
Ro_560 () [Corola-website/Science/291319_a_292648]
-
supradozajului cu telmisartan au fost hipotensiune arterială și tahicardie ; de asemenea , au fost raportate bradicardie , amețeli , vărsături , creșteri ale concentrației creatininei serice și insuficiență renală acută . Supradozajul cu hidroclortiazidă se asociază cu depleția electroliților ( hipokalemie , hipocloremie ) și hipovolemie , rezultând din diureza excesivă . Cele mai frecvente semne și simptome de supradozaj sunt greața și somnolența . Hipokalemia poate determina spasme musculare și/ sau aritmie accentuată , asociată cu utilizarea concomitentă de digitalice sau unele medicamente antiaritmice . 11 Tratament : Telmisartanul nu este îndepărtat prin hemodializă
Ro_560 () [Corola-website/Science/291319_a_292648]
-
în consecință pierderea urinară de potasiu și bicarbonat și scăderea concentrației plasmatice a potasiului . Administrarea în asociere cu telmisartanul tinde să inverseze pierderea de potasiu asociată cu aceste diuretice , probabil prin blocarea sistemului renină- angiotensină - aldosteron . În cazul hidroclorotiazidei , debutul diurezei are loc în 2 ore , iar efectul maxim are loc la circa 4 ore , acțiunea persistând aproximativ 6- 12 ore . Nu se cunosc până în prezent efectele asocierii în doză fixă de telmisartan/ hidroclorotiazidă ( HCTZ ) asupra mortalității și morbidității cardiovasculare . 5
Ro_560 () [Corola-website/Science/291319_a_292648]
-
pct . 4. 8 ) . - Hipokaliemie Deși poate să apară hipokaliemie în cazul utilizării diureticelor tiazidice , terapia asociată cu telmisartan poate determina reducerea hipokaliemiei induse de diuretic . Riscul de hipokaliemie este mai mare la pacienții cu ciroză hepatică , la pacienții care prezintă diureză rapidă , la pacienții care primesc un aport necorespunzător de electroliți și la pacienții care urmează un tratament concomitent cu corticosteroizi sau corticotrofină ( ACTH ) ( vezi pct . 4. 5 ) . Invers , datorită antagonismului dintre receptorii angiotensinei II ( AT1 ) și componenta telmisartan a produsului
Ro_560 () [Corola-website/Science/291319_a_292648]
-
supradozajului cu telmisartan au fost hipotensiune arterială și tahicardie ; de asemenea , au fost raportate bradicardie , amețeli , vărsături , creșteri ale concentrației creatininei serice și insuficiență renală acută . Supradozajul cu hidroclorotiazidă se asociază cu depleția electroliților ( hipokaliemie , hipocloremie ) și hipovolemie , rezultând din diureza excesivă . Cele mai frecvente semne și simptome de supradozaj sunt greața și somnolența . Hipokaliemia poate determina spasme musculare și/ sau aritmie accentuată , asociată cu utilizarea concomitentă de digitalice sau unele medicamente antiaritmice . 26 Tratament : Telmisartanul nu este îndepărtat prin hemodializă
Ro_560 () [Corola-website/Science/291319_a_292648]
-
în consecință pierderea urinară de potasiu și bicarbonat și scăderea concentrației plasmatice a potasiului . Administrarea în asociere cu telmisartanul tinde să inverseze pierderea de potasiu asociată cu aceste diuretice , probabil prin blocarea sistemului renină- angiotensină - aldosteron . În cazul hidroclorotiazidei , debutul diurezei are loc în 2 ore , iar efectul maxim are loc la circa 4 ore , acțiunea persistând aproximativ 6- 12 ore . Nu se cunosc până în prezent efectele asocierii în doză fixă de telmisartan/ hidroclorotiazidă ( HCTZ ) asupra mortalității și morbidității cardiovasculare . 5
Ro_560 () [Corola-website/Science/291319_a_292648]
-
pct . 4. 8 ) . - Hipokaliemie Deși poate să apară hipokaliemie în cazul utilizării diureticelor tiazidice , terapia asociată cu telmisartan poate determina reducerea hipokaliemiei induse de diuretic . Riscul de hipokaliemie este mai mare la pacienții cu ciroză hepatică , la pacienții care prezintă diureză rapidă , la pacienții care primesc un aport necorespunzător de electroliți și la pacienții care urmează un tratament concomitent cu corticosteroizi sau corticotrofină ( ACTH ) ( vezi pct . 4. 5 ) . Invers , datorită antagonismului dintre receptorii angiotensinei II ( AT1 ) și componenta telmisartan a produsului
Ro_560 () [Corola-website/Science/291319_a_292648]
-
supradozajului cu telmisartan au fost hipotensiune arterială și tahicardie ; de asemenea , au fost raportate bradicardie , amețeli , vărsături , creșteri ale concentrației creatininei serice și insuficiență renală acută . Supradozajul cu hidroclortiazidă se asociază cu depleția electroliților ( hipokalemie , hipocloremie ) și hipovolemie , rezultând din diureza excesivă . Cele mai frecvente semne și simptome de supradozaj sunt greața și somnolența . Hipokalemia poate determina spasme musculare și/ sau aritmie accentuată , asociată cu utilizarea concomitentă de digitalice sau unele produse medicamentoase antiaritmice . 41 Tratament : Telmisartanul nu este îndepărtat prin
Ro_560 () [Corola-website/Science/291319_a_292648]
-
în consecință pierderea urinară de potasiu și bicarbonat și scăderea concentrației plasmatice a potasiului . Administrarea în asociere cu telmisartanul tinde să inverseze pierderea de potasiu asociată cu aceste diuretice , probabil prin blocarea sistemului renină- angiotensină - aldosteron . În cazul hidroclorotiazidei , debutul diurezei are loc în 2 ore , iar efectul maxim are loc la circa 4 ore , acțiunea persistând aproximativ 6- 12 ore . Nu se cunosc până în prezent efectele asocierii în doză fixă de telmisartan/ hidroclorotiazidă ( HCTZ ) asupra mortalității și morbidității cardiovasculare . 5
Ro_560 () [Corola-website/Science/291319_a_292648]
-
metabolice și de nutriție Sindrom de liză tumorală Hiperglicemie Scăderea proteinelor totale Anorexie Tulburări ale sistemului nervos Stop cardiac Infarct miocardic Angina pectorală Fibrilație atrială Aritmie supraventriculară Bradicardie sinusală Extrasistole supraventriculare Erupție pruritică Tulburări renale și ale căilor urinare Scăderea diurezei Dizurie Tulburări generale și la nivelul locului de administrare Inflamarea mucoaselor Eritem la locul perfuziei Edem localizat Edem la locul perfuziei Stare generală de rău Au fost raportate reacții acute legate de perfuzare , incluzând : febră , frisoane , greață , vărsături , hipotensiune arterială
Ro_614 () [Corola-website/Science/291373_a_292702]
-
rezultând concentrații plasmatice de 2, 3 ori mai mari la pacienți cu insuficiență renală severă ( clearance- ul mediu al creatininei de 13, 0 ml/ min ) comparativ cu adulții sănătoși . După o doză orală de 10 mg la pacienți hemodializați ( fără diureză ) , concentrațiile plasmatice de olopatadină au fost semnificativ mai mici în ziua hemodializei decât în ziua în care nu s - a efectuat hemodializa , aceasta sugerând faptul că olopatadina poate fi eliminată prin hemodializă . Studiile care au comparat farmacocinetica dozelor orale de
Ro_733 () [Corola-website/Science/291492_a_292821]
-
pct . 4. 8 ) . - Hipokaliemie Deși poate să apară hipokaliemie în cazul utilizării diureticelor tiazidice , terapia asociată cu telmisartan poate determina reducerea hipokaliemiei induse de diuretic . Riscul de hipokaliemie este mai mare la pacienții cu ciroză hepatică , la pacienții care prezintă diureză rapidă , la pacienții care primesc un aport necorespunzător de electroliți și la pacienții care urmează un tratament concomitent cu corticosteroizi sau corticotrofină ( ACTH ) ( vezi pct . 4. 5 ) . Invers , datorită antagonismului dintre receptorii angiotensinei II ( AT1 ) și componenta telmisartan a produsului
Ro_629 () [Corola-website/Science/291388_a_292717]
-
supradozajului cu telmisartan au fost hipotensiune arterială și tahicardie ; de asemenea , au fost raportate bradicardie , amețeli , vărsături , creșteri ale concentrației creatininei serice și insuficiență renală acută . Supradozajul cu hidroclorotiazidă se asociază cu deplețiea electroliților ( hipokaliemie , hipocloremie ) și hipovolemie rezultând din diureza excesivă . Tratament : Telmisartanul nu este îndepărtat prin hemodializă . Pacienții trebuie să fie monitorizați atent , iar tratamentul trebuie să fie simptomatic și suportiv . Tratamentul depinde de timpul scurs după ingerare și de severitatea simptomelor . Măsurile recomandate includ provocarea vărsăturilor și/ sau
Ro_629 () [Corola-website/Science/291388_a_292717]
-
în consecință pierderea urinară de potasiu și bicarbonat și scăderea concentrației plasmatice a potasiului . Administrarea în asociere cu telmisartanul tinde să inverseze pierderea de potasiu asociată cu aceste diuretice , probabil prin blocarea sistemului renină- angiotensină- aldosteron . În cazul hidroclorotiazidei , debutul diurezei are loc în 2 ore , iar efectul maxim are loc la circa 4 ore , acțiunea persistând aproximativ 6- 12 ore . Studiile epidemiologice au arătat că tratamentul cu hidroclorotiazidă pe termen lung reduce riscul mortalității și morbidității cardiovasculare . Nu se cunosc
Ro_629 () [Corola-website/Science/291388_a_292717]
-
pct . 4. 8 ) . - Hipokaliemie Deși poate să apară hipokaliemie în cazul utilizării diureticelor tiazidice , terapia asociată cu telmisartan poate determina reducerea hipokaliemiei induse de diuretic . Riscul de hipokaliemie este mai mare la pacienții cu ciroză hepatică , la pacienții care prezintă diureză rapidă , la pacienții care primesc un aport necorespunzător de electroliți și la pacienții care urmează un tratament concomitent cu corticosteroizi sau corticotrofină ( ACTH ) ( vezi pct . 4. 5 ) . Invers , datorită antagonismului dintre receptorii angiotensinei II ( AT1 ) și componenta telmisartan a produsului
Ro_629 () [Corola-website/Science/291388_a_292717]
-
supradozajului cu telmisartan au fost hipotensiune arterială și tahicardie ; de asemenea , au fost raportate bradicardie . amețeli vărsături , creșteri ale concentrației creatininei serice și insuficiență renală acută . Supradozajul cu hidroclorotiazidă se asociază cu depleția electroliților ( hipokaliemie , hipocloremie ) și hipovolemie rezultând din diureza excesivă . Cele mai frecvente semne și simptome de supradozaj sunt greața și somnolența . Hipokaliemia poate determina spasme musculare și/ sau aritmie accentuată , asociată cu utilizarea concomitentă de digitalice sau unele medicamente antiaritmice . Tratament : Telmisartanul nu este îndepărtat prin hemodializă . Pacienții
Ro_629 () [Corola-website/Science/291388_a_292717]
-
în consecință pierderea urinară de potasiu și bicarbonat și scăderea concentrației plasmatice a potasiului . Administrarea în asociere cu telmisartanul tinde să inverseze pierderea de potasiu asociată cu aceste diuretice , probabil prin blocarea sistemului renină- angiotensină - aldosteron . În cazul hidroclorotiazidei , debutul diurezei are loc în 2 ore , iar efectul maxim are loc la circa 4 ore , acțiunea persistând aproximativ 6- 12 ore . Studiile epidemiologice au arătat că tratamentul cu hidroclorotiazidă pe termen lung reduce riscul mortalității și morbidității cardiovasculare . Nu se cunosc
Ro_629 () [Corola-website/Science/291388_a_292717]
-
pct . 4. 8 ) . - Hipokaliemie Deși poate să apară hipokaliemie în cazul utilizării diureticelor tiazidice , terapia asociată cu telmisartan poate determina reducerea hipokaliemiei induse de diuretic . Riscul de hipokaliemie este mai mare la pacienții cu ciroză hepatică , la pacienții care prezintă diureză rapidă , la pacienții care primesc un aport necorespunzător de electroliți și la pacienții care urmează un tratament concomitent cu corticosteroizi sau corticotrofină ( ACTH ) ( vezi pct . 4. 5 ) . Invers , datorită antagonismului dintre receptorii angiotensinei II ( AT1 ) și componenta telmisartan a produsului
Ro_629 () [Corola-website/Science/291388_a_292717]
-
supradozajului cu telmisartan au fost hipotensiune arterială și tahicardie ; de asemenea , au fost raportate bradicardie , amețeli vărsături , creșteri ale concentrației creatininei serice și insuficiență renală acută . Supradozajul cu hidroclorotiazidă se asociază cu depleția electroliților ( hipokaliemie , hipocloremie ) și hipovolemie rezultând din diureza excesivă . Cele mai frecvente semne și simptome de supradozaj sunt greața și somnolența . Hipokaliemia poate determina spasme musculare și/ sau aritmie accentuată , asociată cu utilizarea concomitentă de digitalice sau unele medicamente antiaritmice . Tratament : Telmisartanul nu este îndepărtat prin hemodializă . Pacienții
Ro_629 () [Corola-website/Science/291388_a_292717]