695 matches
-
familii, Xiren (l-a iubit pe Baoyu), Xi Zuan, Si Jie, Xichun (a vrut în câteva rânduri să se sinucidă, a decis să se călugărească), Po Lahuo. Ele au fost cumpărate de la familiile lor; cele care greșeau și cădeau în dizgrație erau alungate ori vândute altor familii. La festivități și petreceri erau invitate hua, fetele flori, curtezane și dansatoare în frunte cu celebra Ling Guan, toate fiind exersate în a crea o atmosferă de destindere în rutina vieții de familie. Și
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
și antitezele au dus la o sinteză. Îndepărtata provincie a Imperiului Roman (Dacia), care se întindea pînă la Marea Neagră (unde Ovidiu și mulți alții au fost trimiși în exil), a devenit un fel de Siberie pentru Roma: cei căzuți în dizgrație sau nedoriți la Roma erau exilați în mare număr în această provincie. Conform tradiției latine, lipsită întotdeauna aproape total de orice tendință rasistă, acești exilați, ca și oficialitățile sau ostașii din garnizoanele de acolo, s-au amestecat prin căsătorii cu
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
de Interne, Călinescu, un veritabil desperado, poate felul de om de care avea regele nevoie. Călinescu era un filooccidental convins, nemilos și abil. Regele se putea bizui pe talentele lui. Mai erau și industriașii Malaxa și Aușnit (aflați uneori în dizgrație, atunci cînd interesele lor intrau în conflict cu cele ale industriașului regal Carol). Apoi, G. Marinescu și sinistrul șef al Poliției Secrete, Mihail Moruzov 57. Mai erau și cîțiva membri mai puțin importanți, aflați cu toții sub supravegherea "iubitei Dudui". Influența
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
era identificat cu regimul discreditat. Dilema României era dilema eternă a națiunii mici: "Hácha sau Mannerheim?" Întrebare rămasă fără răspuns pînă cînd Carol l-a chemat pe Generalul Antonescu. Antonescu fusese ținta multor ofense din partea Camarilei de la căderea lui în dizgrație, în 1938. Fusese surghiunit la mănăstirea Bistrița și doar intervențiile conjugate și prompte ale ambasadorului german Fabricius și ale doctorului Neubacher pe lîngă Carol (în apărarea lui Antonescu) îi salvaseră viața. Acum însă era eliberat. Carol nu alesese calea luptei
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
civilitate sau atașament În relațiile dintre indivizi - și În mare parte și-au atins scopul. Dacă oficialitățile Îl brutalizau ilegal pe vecinul tău - fiindcă era evreu sau membru al unei elite educate ori al unei minorități etnice, deoarece căzuse În dizgrația regimului sau fără un motiv aparent -, tu de ce ar fi trebuit să-l respecți? Dimpotrivă, era prudent să mergi chiar mai departe: făcându-i vecinului probleme, te puneai bine cu autoritățile. În toată Europa sub ocupație germană (și chiar În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
aerul condescendent de intangibilitate de la Szklarska Porêba: după schisma sovieto-iugoslavă, comuniștii de pretutindeni au condamnat prompt „devierea titoistă” și nu au avut nevoie de un imbold sovietic pentru a-i acoperi de dispreț și calomnii pe camarazii balcanici căzuți În dizgrație. Dezacordul dintre Tito și Stalin a fost făcut public În 1948, când dictatorul sovietic a condamnat proiectul unei Federații Balcanice, iar URSS a sistat tratativele comerciale, rechemând În luna următoare personalul civil și militar de la Belgrad. A continuat cu o
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
afecteze exercitarea netulburată a puterii comuniste. „Grupul Nagy” a continuat să funcționeze neoficial În cadrul Partidului Comunist Maghiar ca un soi de opoziție „reformatoare” neoficială - prima de acest fel În comunismul postbelic. Între timp, venise rândul lui Rákosi să-și atragă dizgrația Moscovei. Așa cum am văzut, Hrușciov era dornic să restabilească legăturile sovieticilor cu Iugoslavia. Pe de altă parte, Rákosi jucase un rol important În cursul isteriei declanșate Împotriva lui Tito din anii precedenți. Nu Întâmplător acuzația de „titoism” atârnase atât de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
un amestec de regret și fascinație) că marxismul constituia ideea dominantă a vremii: religia seculară a epocii. Între 1956 și 1968, marxismul a trăit - ba chiar a Înflorit - În Europa Într-o stare de animare suspendată. Comunismul stalinist era În dizgrație după evenimentele și revelațiile din 1956. Partidele comuniste din Vest erau fie irelevante politic (În Scandinavia, Marea Britanie, RFG și țările de Jos), fie Într-un declin lent, dar iremediabil (Franța), fie, În cazul italian, obligate să se distanțeze de moștenirea moscovită. Marxismul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
amestecul de cenzură clericalistă, corporatism și subdezvoltare rurală, țara semăna mai mult cu Austria de după 1934; nu este de mirare că pensionarii francezi care aveau nostalgia regimului de la Vichy se dădeau În vânt după Portugalia postbelică. Charles Maurras, liderul În dizgrație al grupării Action Française, era admiratorul lui Salazar și a corespondat cu el până s-a stins, În 19527. Prin nivelul general de trai, Portugalia lui Salazar aducea mai mult cu Africa decât cu Europa continentală: venitul anual pe cap
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a păstrat În funcție pe prim-ministrul franchist Carlos Arias Navarro alături de colegii săi de cabinet, vrând să asigure armata și pe ceilalți că nu va exista o ruptură brutală cu trecutul. Dar În aprilie 1976, Arias a căzut În dizgrație când a Încercat să interzică tânăra Coordonare Democratică (o coaliție a partidelor de stânga, Încă neautorizate) prin arestarea liderilor. În două luni, regele l-a Înlocuit pe Arias cu unul dintre miniștrii săi, Adolfo Suárez González. În vârstă de 44
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
din Franța și din alte părți, care priviseră din tribune meciul Istoriei, ovaționându-i pe Învingători și evitând politicos să se uite la victime. Sartre, de departe cel mai cunoscut dintre „tovarășii de drum”, a căzut În acești ani În dizgrație, chiar Înainte să moară, În 1980: moștenirea lui creatoare era pătată de apologia făcută mai Întâi comunismului sovietic, apoi maoismului 3. Schimbarea de climă de la Paris nu a Însemnat doar o reglare de conturi Între două generații de intelectuali angajați
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
clătina. Era și un exemplu negativ pentru vecini. Cu toată precauția liderilor săi, Solidaritatea era condamnată să trezească fantomele de Praga și Budapesta. Generalul Wojciech Jaruzelski, ministrul Apărării, a devenit În februarie 1981 prim-ministru În locul lui Gierek, căzut În dizgrație, iar În octombrie Îi succeda lui Stanis³aw Kania În funcția de secretar general al partidului. El era sigur de susținerea armatei, iar conducerea sovietică sprijinea un gest ferm pentru a opri deriva Poloniei - prin urmare, a acționat rapid pentru a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
amândoi intenția de a stăvili stihia germană. Era un Început”. Doamna Thatcher - și nu numai ea - se mai temea că Germania unificată ar putea să-l destabilizeze sau chiar să-l detroneze pe Mihail Gorbaciov (prin analogie cu căderea În dizgrație a lui Hrușciov după umilința din Cuba). Dar, cu toate temerile lor, britanicii nu aveau ce să ofere ca alternativă la evenimentele din Germania și s-au resemnat. Mitterrand a fost mai greu de Împăcat. Mai mult decât oricine, francezii
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
nouă generație de tineri magistrați a Început să Înlăture curajos crusta de tăcere publică. Paradoxal, primul a căzut Partidul Socialist Italian, sub impactul scandalului tangentopoli („orașul mitei”) din 1992, declanșat de investigațiile privind administrarea orașului Milano. Partidul a căzut În dizgrație, iar liderul său, fostul premier Bettino Craxi, a fost nevoit să se exileze pe celălalt țărm al Mediteranei, În Tunisia. Dar afacerile socialiștilor erau legate inextricabil de cele ale creștin-democraților, vechii lor parteneri de coaliție. A urmat un val de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
sub influența lui Herbert Spencer, au studiat originile literaturii, diferențierea acesteia în forme literare orale și închegarea ei în creațiile epice, dramatice și lirice timpurii.*12 Evoluționismul a lăsat însă puține urme asupra istoriei literaturilor moderne și a căzut în dizgrație când a făcut o apropiere prea mare între schimbarea literară și evoluția biologică. O dată cu aceasta, idealul unei istorii literare universale a intrat în. declin. Din fericire, în anii din urmă există numeroase indicii care prevestesc un reviriment al istoriografiei literare
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]
-
lipsesc accente clasiciste mai puțin evidențiate. Declinul fiziologic al poetului și finalul său tragic- mizerabilist impresiona opinia publică la sfârșitul secolului în așa măsură că o epigramă nefericită a adversarului său întru poezie, simbolistul Alexandru Macedonski, îi aducea acestuia o dizgrație aproape unanimă. Semnele aproprierii poetului ca figură simbolică se găsesc peste tot la sfârșitul secolului, iar întâlnirile întâmplătoare cu Eminescu sunt consemnate de contemporani mai tineri sau mai vârstnici ca întâlniri emblematice, învăluite în mister. Moartea degradantă, nebunia care-l
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
spre aprobare. La cinci zile după aceea, Ceaușescu a sosit la Washington. Președintele român credea în talentul lui diplomatic. El voia să se asigure că propunerile oficiale pe care Carter le făcuse, recent, țărilor est-europene, nu însemnau căderea României în dizgrație. Voia să-l asigure pe Carter că și el este preocupat de drepturile omului și că împreună ar putea lărgi relațiile bilaterale. În sfîrșit, dorea să discute cu liderii companiilor comerciale, mai ales cu cei din domeniile tehnologiei energetice și
by Joseph F. Harrington, Bruce Y. Courtney [Corola-publishinghouse/Science/1036_a_2544]
-
de serioase pentru a fi descrise ca un schimb "sincer" de păreri. Totuși, faptul că avusese loc o întrevedere demonstra că România recunoștea importanța drepturilor omului față de Administrația Carter, căci Ceaușescu nu voia să cadă, în același timp, și în dizgrația Washingtonului, și a Moscovei. În cursul următoarelor luni, între cele două țări nu s-a înregistrat decît un singur incident neplăcut, care însă nu a afectat climatul general al relațiilor româno-americane. La sfîrșitul lunii februarie, Nicolae Horodincă, un diplomat român
by Joseph F. Harrington, Bruce Y. Courtney [Corola-publishinghouse/Science/1036_a_2544]
-
21, președintele l-a demis pe Cornel Burtică din funcția de ministru al Comerțului Exterior și al Cooperării Economice Internaționale. Burtică era un vechi membru de partid și lucra de mult timp cu Ceaușescu 2154. Acesta a căzut total în dizgrație cînd liderul român l-a dat afară din partid și a explicat aceste măsuri în mod public, la întrunirea Plenarei Lărgite a Comitetului Central, de pe 1-2 iunie 1982. El le-a spus delegaților: "N-aș vrea să aibă cineva impresia
by Joseph F. Harrington, Bruce Y. Courtney [Corola-publishinghouse/Science/1036_a_2544]
-
zile, guvernul provizoriu și-a cîștigat, treptat, mai multă stabilitate. În acest timp, conducerea a suferit cîteva schimbări, cea mai deprimantă dintre ele fiind moartea lui Corneliu Bogdan, pe 1 ianuarie 19902581. Fostul ambasador al României în Statele Unite căzuse în dizgrația lui Ceaușescu, în 1982, și nu s-a mai impus, din punct de vedere politic, decît după moartea dictatorului. Guvernul provizoriu l-a învestit imediat în funcția de adjunct al ministrului de Externe și ca om de legătură principal între
by Joseph F. Harrington, Bruce Y. Courtney [Corola-publishinghouse/Science/1036_a_2544]