KorAP: Find »[drukola/base=dos & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...27 28 29 ...292 >

7,291 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232

căror conținut să nu i se fi imprimat pe retină. Mama lui Smolka, însă, șade toată ziua la o luminiță chioară, pe un scăunel, într-un ungher al prăvăliei lui taică-său, împunge cu acul o dată pe față, o dată pe dos și seara, când ajunge acasă, nu mai are putere să-și scoată contorul Geiger și să înceapă vânarea înspăimântătoarei colecții de sule de cauciuc a lui fiu-său. Trebuie să-nțelegi că alde Smolka nu-s la fel de bogați ca noi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
brutalității și terorii practicate de către, dar și îndreptată împotriva clasei muncitoare americane, din care provenea ea. Nu citise nicicând o carte intitulată USA? Mortimer Snerd: „Bleah, io nu citesc niciodată n’ica, dom’le Bergen“. I-am cumpărat, așadar, un Dos Passos cartonat, din colecția Modern Library. Simplu, mi-am zis eu, mergi pe ceva simplu dar instructiv, înălțător. Ah, sunt sigur că nu-ți scapă latura visătoare. Textele? Sufletele negrilor de W.E.B. Dubois. Fructele mâniei. O tragedie americană. O

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
Pe urmă trebuie să mă hotărăsc dacă să mă așez sau nu pe colac. Nu e o chestiune de igienă, sunt convins că locul e curat, imaculat în felul lui antiseptic propriu goiș: întrebarea e dacă mai păstrează căldura vreunui dos de-al Campbell-ilor - al maică-sii! Al lui Mary! Care-i mama lui Iisus Hristos! Ce-ar fi să pun totuși un pic de hârtie pe colac, măcar de dragul familiei mele: nu mă costă nimic, și-apoi, cine-o să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
albaștri injectați, nu mai venea la masă, lipsea de la ore... Iar eu eram uluit, fiindcă tot timpul crezusem că eu o iubisem pe ea, nu ea pe mine. A fost o surpriză totală să descopăr că lucrurile stăteau exact pe dos. Ehei, nu-i de colea să ai douăzeci de ani și să-i dai papucii iubitei - să simți primul fior al unui gest sadic îndreptat împotriva unei femei! Și să visezi femeile care vor veni la rând. În iunie m-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
ură crâncenă îndreptată împotriva lui Tojo, Hitler și Mussolini, și de dragoste pentru această republică bravă și fermă! De jertfire a inimioarei mele ovreiești pe altarul democrației noastre americane! Ei bine, am învins, vrăjmașul zace mort pe-o alee din dosul străzii Wilhelm și e mort fiindcă m-am rugat eu să crape -, iar acum vreau ceea ce mi se cuvine. Răsplata mea de soldat - cur american sadea! Pizda-acestei-glii-a-ta-e! Mă angajez să fiu fidel fofoloancei Statelor Unite ale Americii - și statului pe care-l reprezintă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325

pușcărie fără regrete. „Bani mărunți“ le zicea el și Înțelegea prin acest cuvânt că erau oameni fără ambiție sau resurse. — Nu i-am furat banii! se smiorcăi el. N-aș face așa ceva. Eu țin la Anna. — Întoarce-i buzunarele pe dos. Anna se execută, dar mâinile ei se mișcară pe hainele lui ca o mângâiere. — Acum buzunarul de la șold. — Nu port pistol, spuse Josef. — Buzunarul de la șold, repetă Herr Kolber și Anna Întoarse căptușeala. Când văzu că și buzunarul acela era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265

baie. Peste câteva momente, o altă menajeră sosi cu o tavă plină cu quesadilla 1 și guacamole 2 proaspăt preparate, farfurii din sticlă și șervete din olandă roz-bonbon. —Mmmmm! Mulțumesc, Maria, zise Lauren. Puede hacer nos el favor de traer dos limonadas heladas?3 —Si, señorita 1, dădu din cap Maria. Maria Îi dădu zor să aranjeze o măsuță scundă, lăcuită, apoi dispăru Înăuntru să aducă limonada. Doamne, ce bine e, am zis, aruncându-mi geanta de plajă pe podea și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
soț cu tine. Lauren chicoti și Îmi zări privirea. Când Îmi văzu fața, se opri brusc. —Vai! Scuză-mă! Pari atât de supărată. Sunt bine, am asigurat-o eu. Sperând că nu o să bage de seamă, mi-am șters cu dosul palmei o lacrimă fugară de pe nas. Ce s-a Întâmplat? m-a Întrebat Lauren pe un ton prietenos, plin de compasiune. —Păi... of, am suspinat eu. Poate că era o idee bună să-i povestesc lui Lauren Întreaga istorie Îngrozitoare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
ne apropiam. S-a Întors și s-a oprit o clipă, apoi și-a coborât vocea și a șoptit: Să fiți drăguți cu Marci. Pare inocența Întruchipată, dar e o mare bârfitoare - aude totul și Întotdeauna Înțelege un pic pe dos. Pare așa de rigidă pentru că e convinsă că suferă de scolioză, deși nu are așa ceva. Cu toții credem că e pe cale să divorțeze, doar că ea nu o știe Încă. Tot timpul uită că e măritată. E ceea ce numesc eu o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
eligibil este deja cu altcineva! zise ea cu avânt. —Phoebe Calder. Dumnezeule, ce recunoscătoare sunt că ești aici. Miezul nopții este o oră târzie pentru o doamnă Însărcinată. Ești foarte slabă, minți Lauren. —Mă simt ca o cămilă Întoarsă pe dos, minți Phoebe. Nici nu mi-am dat seama că ești gravidă, minți Salome. În clipa aia apăru chelnerul, aducând o tavă plină cu păhărele de votcă. Le-a pus jos pe o măsuță lângă noi. Toată lumea, În afară de Phoebe, luă câte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
când, trăgând speranța că el va fi de aceeași părere cu mine, i-am spus lui Thack că eram prea ocupată la birou ca să mă mai pot strecura să merg și la prânzul lui Phoebe, el a făcut exact pe dos și m-a bătut la cap să merg. Alixe Carter patrona activitatea de caritate de la Baby Buggy, iar el voia ca eu să Încerc să o agăț pentru o altă programare la probă - căci ea nu se ostenise deloc să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230

amprentă digitală. Mai potrivesc o fereastră; mai dau cu niște adeziv. Tremurul sunetului trece prin pereți, prin masă, prin tocul de fereastră, până la degetul meu. Oamenii ăștia obsedați de distracție... Alergici la concentrare... Bătrânul George Orwell a înțeles exact pe dos. Nu, Fratele cel Mare nu ne supraveghează. Cântă și dansează. Scoate tot timpul niște iepuri din joben. Fratele cel Mare se chinuie să ne rețină atenția atâta timp cât stăm treji. Face totul ca să ne răpească atenția. Face totul ca să ne distragă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
Capitolul 5 Ușa din față se deschide; înăuntru este o femeie care ține la ureche un telefon mobil, îmi zâmbește și discută cu cineva. — Mona, spune ea în telefon, haide, grăbește-te, te rog. A venit domnul Streator. Îmi arată dosul mâinii libere, cu ceasul mititel și sclipitor pe care-l poartă la încheietură, și zice: — A ajuns un pic mai devreme. Cealaltă mână, cu unghii lungi, roz, date cu ojă albă la vârfuri, și telefonul mic, negru, a dispărut aproape

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
bagă niște muzică dance. Coperta revistei Manor-Born zice: „Diamantele devin un accesoriu cotidian“. Îmi acopăr fața cu mâinile și gem. Tipa asta, Mona, desface din nou folia de pe sendviș și mai ia o înghițitură. Închide radioul și zice: — Nasol. Pe dosul mâinilor și pe degete șerpuiesc liniile unui desen ruginiu, cu henna; degetele ei, chiar și cel mare, sunt doldora de inele de argint. În jurul gâtului i se încolăcesc o puzderie de lănțișoare de argint, care dispar sub rochia portocalie. Pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
bucătărie să deschidem noi. Acum e un puști cu plete blonde și cu țăcălie roșcată, care poartă pantaloni gri de trening și tricou. Are o oală sub presiune cu capac de sticlă. Peste buză a curs ceva maroniu și lipicios; dosul capacului de sticlă e aburit de condens. Pășește înăuntru și-mi dă oala. Își dă jos tenișii și-și trage tricoul peste cap, zburlindu-și pletele. Își pune tricoul peste oala pe care o țin în mâini și-și ridică

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
cu ciulinii, anizanta și alte bălării... Nimic din toate astea nu e indigen, dar numai asta ne-a mai rămas, zice, dând din cap. În natură nu prea a mai rămas nimic natural, zice. Stridie dă utrage un șutna în dosul banchetei din față și zice: — Auzi, tati? Care-i cel mai mare ziar din Nevada? Din Reno sau din Las Vegas? zic. Și, privind pe geam, cu ochii îngălbeniți de lumina reflectată, Stridie zice: — În general. Cu Carson City cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
la orizont, nimic altceva decât scoici tărcate și lipitori de mare, zice Stridie. Totul pute a pește stricat. Mona își ține apăsată pe față cu amândouă mâinile o pernă umplută cu orz și levănțică. Desenele roșii făcute cu henna de pe dosul mâinilor se întind în lungul fiecărui deget. Șerpi roșii împletiți cu vițe. Sună telefonul, și Stridie îi trage antena. Îl duce la ureche și zice: — Biroul de avocatură Deemer, Davis și Hope. Își răsucește degetul în nas, apoi și-l

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
părut singura opțiune realistă, zice Helen. Știi bine ce pot face cărțile astea. Mă duce cu gândul la Sodoma și Gomora, nu știu de ce. La faptul că Dumnezeu ar fi cruțat orașul pentru un singur drept. Aici este exact pe dos. Sute și mii uciși pentru a-i distruge pe câțiva. Închipuiți-vă un nou Ev Mediu. Imaginați-vă cărțile în flăcări. Și casetele, filmele și fișierele electronice, radiourile și televizoarele vor sfârși, toate, pe același rug. Nu știu dacă noi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
că reincarnarea e doar o altă formă de amânare. Și eu zic da, da, da. Mi-a mai spus-o pe-asta. Dom’ sergent se întinde peste fotoliul din mijloc și-și pune mâna zbârcită și pătată peste mâna mea. Dosul mâinii i-e acoperit de peri cenușii. Are degetele reci, de când a umblat cu pistolul. Dom’ sergent îmi strânge mâna și zice: — Mă mai iubești? Și eu îl întreb dacă am de ales. Capitolul 33 Mulțimea se bulucește în jurul nostru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
a făcut Helen pentru ziua cu pricina. Numele „căpitanul Antonio Cappelle“ și o listă cu întâlniri de afaceri. Apoi, pe hârtie apare ca un model șters - cuvinte roșii, propoziții galbene, paragrafe albastre -, în clipa în care luminile colorate trec prin dosul paginii. — Cerneală invizibilă, zice Mona, ținând pagina răsfirată de celelalte. E șters ca un filigran, ca scrisul unei stafii. De la legătură mi-a picat fisa, zice Mona. Legătura este din piele roșu închis, care a căpătat în timp un lustru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
pe sub brațele ei până reușesc să ating pielea de mort. Sfârcul de mort. Sfârcurile Monei. Mona nu se mai oprește din țipat și-mi înfige unghiile adânc în mâini, în pielea fină dintre degete. Își înfige unghiile în pielea de pe dosul mâinilor mele până reușesc s-o prind de încheieturi și să-i sucesc mâinile în sus și-n lături. Cartea cade și, lovindu-mă cu picioarele, o zboară cât colo; în parcarea întunecoasă, care răsună de țipete îndepărtate, nu e

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791

absența celei de-a treia componentă a echilibrului, Puterea. Atunci, l-am întrebat dacă n-ar fi bine să reediteze o parte din romanele publicate în urmă cu un sfert de veac, să mai reîmprospăteze memoria unor nostalgici, care, din dosul perdelelor, de la căldura și liniștea date de obediență ori de indiferență, au perceput crivățul ca pe o ninsoare liniștită a unui Crăciun perpetuu. Astăzi, la plecarea din nou spre inimile cititorilor a Cursei rapide, salut prietenește și cu căldura sentimentelor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
oferă actorul. Dumneavoastră nu vreți? întreabă pe vecină. Femeia nici nu-l bagă în seamă. Doar nodul care i se pune în gît trădează nervii gata să se reverse, opriți la timp, cu greu. Fantastic!! exclamă înăbușit actorul, lovind cu dosul palmei pagina de revistă, concentrîndu-se asupra lecturii, simțind cum, alături, femeia tresare. Absent, aproape să adoarmă, arhitectul își rotește mereu bastonul ca pe un titirez. Se-ntețește arată țăranca spre fereastră, desfăcîndu-și larg sumanul, în interiorul căruia se vede blana deasă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
pauză cu forțe noi, studenta atacă mai departe foaia albă, confruntînd, din cînd în cînd, cele calculate de ea cu ceea ce are în caietul de curs. Actorul întoarce pagina revistei, se încruntă, apoi, ca sugrumat, pufnește un "extraordinar!", lovind cu dosul palmei pagina, închizînd revista, lăsînd-o pe brațe, să se poată ocupa de ziare. Vecina aruncă spre el un colț de privire dojenitoare, clintindu-și puțin capul în interiorul albului polar ce-i dă un aer de prințesă. Degetele actorului împăturesc febril

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-se întins, parcă ar sta sprijinit pe umărul vecinului, capul plecat al lui Săteanu se scutură prompt, părul îi flutură prin aer, fruntea rămîne în sus iar brațul drept, cu paharul strîns între degete, se duce la spate, lipind puternic dosul palmei de șale; călcîiul stîng zvîcnește de două ori lovind mocheta, apoi piciorul drept se îndoaie cu genunchiul ridicat, coboară lovind cu toată talpa, piciorul stîng se apropie lovind călcîiele, genunchiul drept se ridică din nou în aer, talpa lovește

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]