741 matches
-
Caragiale ar putea să pută - căci montările de până atunci erau de fapt cu totul aseptice. Cele din De ce trag clopotele, Mitică? în mod sigur puțeau deți mutau nasul. (Lucru normal, pentru că mahalaua nu e lipsită de jeg și de duhori...) Acum, la șaptesprezece ani de când lam văzut pentru prima dată, aproape că filmul mi sa părut o mizerie. Ma deranjat is teria generalizată, mau zgâriat pe timpan urletele Marianei Mihuț (Mița Baston), mau călcat pe nervi înjurăturile parcă sublinia te
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
viu că niciodată, se uită cruciș, urât, nu-mi aminteam că înainte să fi privit vreodată așa. Rânjea, spun bine, gura lui era o tăietură adâncă, nu i se vedeau decât dinții, dar era el.(...) Din gură lui ieșea o duhoare grea, dar ochii lui erau necruțători.” Onomastica să este simbolică. După cum observa Cornel Ungureanu, prefixul are două posibile semnificații ,,anti-” însemnând în sanscrita ,,față de”, ,, în prezența” lui iar personajul este dominant - sau o negație, subliniindu-i-se spiritul nonconformist ,,(...) erou
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
Arghezi, Nicolae Iorga a simțit o bolnăvicioasă voluptate atunci când a descris mizeria În care trăiau evreii din Bucovina și Basarabia la Începutul secolului XX. Ceea ce este compasiune la primul este un imens dispreț la cel de-al doilea : „Într-o duhoare ce amețește, se Îngrămădesc case evreiești strâmbe, care sunt lustruite de murdărie”, „case murdare, În care se oploșește jidovime”, „evreimea stă la iveală Înaintea tărăbilor joase, spurcate”, „această păcătoasă calicime leneșă, care spurcă țara”, „cârciumi murdare” pline de „multe lighioane
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
care se oploșește jidovime”, „evreimea stă la iveală Înaintea tărăbilor joase, spurcate”, „această păcătoasă calicime leneșă, care spurcă țara”, „cârciumi murdare” pline de „multe lighioane”, „spurcate hanuri evreiești” și „scârboase cafenele”, În care specifice sunt „caftanele murdare, Îngrămădeala, harhătul germano-semitic, duhoarea și necurățenia, urâciunea răpareță”, „o putoare ieșind din dărâmături, ca niște peșteri de fiare”, „o nespusă murdărie de latrină publică pentru jidani”, „o mahala evreiască, cu crâșme eftene, cu prăvălii de nimica toată, cu sărăcie, murdărie și sălbăticie” <endnote id
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
dar Îndată ce intrarăm În casa lor, furăm nevoiți a ieși, atât era aerul de stricat ; hotărârăm să dormim În trăsură” ; <endnote id="cf. 276, p. 122"/>) și Calistrat Hogaș la Începutul secolului XX : „Când pășirăm pragul [crâșmei evreului Avrum], o duhoare alcătuită din toate miresmele pământului Îmi străbătu până-n creieri : nu te pricepeai dacă miroase a pământ, a ouă clocite, a grăsime râncedă, a pește sărat, a piele nedubită, a brânză iute, a curechi murat..., nu mirosea a nimic din toate
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
a piele nedubită, a brânză iute, a curechi murat..., nu mirosea a nimic din toate acestea, dar mirosea a toate acestea la un loc... Trebuie să recunosc nasului meu Însă gloria de a fi Înfruntat cu un adevărat eroism această duhoare ciumată, fără ca totuși să se strâmbe câtuși de puțin” <endnote id="(439, p. 82)"/>. În 1910, Henri Stahl Îl invocă pe primarul ultraantisemit al Vienei, Karl Lueger (1897-1910), fiind, chipurile, excedat de putoarea și de murdăria din cartierul evreiesc al
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
pe la Începutul secolului XX prin București, Henri Stahl suportă cu greu cartierul evreiesc, În care totul „duhnește teribil a usturoi și a crasă murdărie”. De fapt, conchide H. Stahl, mirosul de „extract de usturoi” domină, dar el este amestecat cu duhoarea de „mucegai, vax, lucruri vechi, rufe nespălate, creând mirosul specific persistent care te va urmări În tot cartierul acesta, pe care-l păstrează hainele tale o săptămână după ce ți le-a adus croitorul evreu” <endnote id="(843, pp. 107-111)"/>. Dar
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
sanctificat, scrie În anul 576 despre „mirosul amar” al evreilor <endnote id="(464, p. 249)"/>. Un text datat circa 1220 redă o răspândită legendă europeană, intitulată Evreica devenită catolică. Întâlnindu-se cu tatăl ei, evreica proaspăt botezată a simțit „o duhoare pestilențială emanând de la el”, un miros pe care - avându-l ea Însăși - nu Îl simțise Înainte de convertire <endnote id=" (83, p. 95)"/>. Dacă odată cu trecerea evreului la creștinism dispare mirosul urât al acestuia, evident, prin convertirea creștinului la mozaism, efectul
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
Dintre cei doi frați, zeul Ohrmazd este „luminos și parfumat”, iar demonul Ahriman este „Întunecat și Împuțit” (foetor Diabolicus) <endnote id="(470, p. 116 ; 348, p. 36)"/>. La fel este, la iranieni, opoziția dintre Iad (unde este „o astfel de duhoare Încât oricine o inspiră se zbate, tremură și cade”) și Rai (unde „sufletul virtuosului are senzația că se află În mijlocul plantelor și că inspiră miresme”) <endnote id=" (61, pp. 129-131)"/>. În Încercarea de a aduce argumente În favoarea teoriei conform căreia
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
cristal). În celebrul său Eseu despre principiul populației (În ediția a II-a, din 1803), economistul englez Thomas R. Malthus compune un adevărat catalog al națiilor „sălbatice” din zonele extra-europene, care trăiesc Într-o stare de murdărie inimaginabilă și degajă duhori insuportabile <endnote id="(810, p. 227)"/>. De regulă, membrii grupului majoritar sau dominant sunt tentați să-i recepteze ca fiind murdari și urât mirositori pe membrii grupului minoritar sau marginal. Așa se face că, pentru englezi, irlandezii sunt cei care
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
83, p. 108)"/>. Sarcastic, poetul evreu modernist Sergiu Dan (Isidor Rotman, 1903-1976) scria la rândul său : „Amelia sufăr,/ Dar nu pot mirosi ovreicile./ Iubesc mai mult pe fratele tău/ decât pe tine,/ du-te !” (Contimporanul, nr. 77, 1927). Explicația mitologico-teologică Duhoarea pe care o degajă „evreul imaginar” este un motiv stereotip secundar, generat de motive stereotipe primare : el miroase urât pentru că ar fi fost blestemat pentru deicid, pentru că ar fi vrăjitor („Evreul are atâta vrăjitorie cât păr au nouă vaci”, susține
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
acești necurați oameni, dar Îndată ce intrarăm În casa lor, furăm nevoiți a ieși, atât era aerul de stricat ; hotărârăm să dormim În trăsură” (Dimitrie Bolintineanu, Călătorii, vol. I, Editura Minerva, București, 1915 ; apud 276, p. 122). Tot „clasica murdărie” și „duhoarea ciumată” sunt semnele distinctive ale unei cârciumi evreiești Într-un text hiperbolic scris de Calistrat Hogaș la Începutul secolului XX : „Când pășirăm pragul [crâșmei lui Avrum], o duhoare alcătuită din toate miresmele pământului Îmi străbătu până-n creieri : nu te pricepeai
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
Editura Minerva, București, 1915 ; apud 276, p. 122). Tot „clasica murdărie” și „duhoarea ciumată” sunt semnele distinctive ale unei cârciumi evreiești Într-un text hiperbolic scris de Calistrat Hogaș la Începutul secolului XX : „Când pășirăm pragul [crâșmei lui Avrum], o duhoare alcătuită din toate miresmele pământului Îmi străbătu până-n creieri : nu te pricepeai dacă miroase a pământ, a ouă clocite, a grăsime râncedă, a pește sărat, a piele nedubită, a brânză iute, a curechi murat..., nu mirosea a nimic din toate
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
aparatele și umbl) la ele. Te obișnuiești și cu asemenea practici. Nu ești Înșelat (chestiune de onoare!) și mergi mai departe. A te opune Înseamn) pierdere de timp și nervi de poman). Mai rea decât Înșel)toria propriu-zis) este puternică duhoare din mașin), un amestec de transpirație și mirodenii orientale. Deschidem geamurile. Iat)-ne acas) - trecem prin suburbii. Cine știe câte case din c)r)mid) exist) În Chicago - un num)r astronomic. Probabil c) sunt f)cute dup) același tipar: atâta ciment
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
În vinele lor inocente, erau fugărite și bătute pe fund (situație În care ele strigau: „Au, vai!“); și emanațiile care veneau de la acești nefericiți ghiduși și de la hainele lepădate de ei ( Împrăștiate ici și colo pe pământ) se amestecau cu duhoarea de apă stătută pentru a alcătui un infern de mirosuri, căruia nu știu cum se face, dar nu i-am găsit nicăieri și niciodată perechea. În grădinile publice din Berlin și În parcurile orașului era interzis să te dezbraci; dar era voie
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Nu... nu văd nimic... nu mai văd..." abia îngână glasul ce se stinge încet, încet. "Mamă... mamă..." Tăcere... Ninge, fulguiește ușor. Peste câmpul de bătălie, peste trupurile straniu încremenite în moarte, plutesc, se leagănă cețuri, aburi destrămați, tăcere... Stăruie o duhoare înecăcioasă de pulbere, de sânge, de catran... Învălmășite: un cal cu burta în sus; țeava înflorită a unui tun; un chervan răsturnat ce fumega încă; un steag verde al Profetului ce flutura ca o zdreanță pe craca unui arbore mutilat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
noapte, pe străduțe dosnice, fugeam, căutam să ne strecurăm printr-o spărtură a zidului, fugeam cât mai departe de coșmarul ce se chema acum "Stambul". Călcam îngroziți peste cadavre, nu vedeam pământul de stârvuri. Îmi stăruie și acum, în nări, duhoarea aceea pestilențială de hoit putrezit, miasmă puturoasă a Iadului: Apocalipsa pe Pământ. Maria! Te rog! Ajunge! Mi-ai povestit! Nu vreau mai departe! Știu ce urmează! Nu vreau! Nu pot să ascult! De ce trebuie să te sfâșii!?! De ce?! Trebuie, unchiule
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
călăreți. Un corn mugi răgușit în turn, dând de veste că Domnul se apropie. Lanțurile zornăiră și podul scârțâind coborî cu zgomot, deschizând peste șanț drum spre cetate. Ștefan intră primul și tropotul galopului răpăi ritmat pe blănile podului. O duhoare de hoit îl izbi în față și ridică ochii de unde venea putoarea. Alături cu poarta, pe ziduri, legate de metereze, atârnau funii în care, bătuți de ploaie și de vânt, se legănau spânzurate cinci hoituri, care cu limba scoasă, care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
prea muncită, năucită de viață. A doua zi este alta, mai frumoasă încă. Odihnită, îmi povestește calmă viața ei și îmi dau seama că destăinuirea îi face bine. Parcă aș citi o pagină din Zola. Visează scenele oribile, topoare, bătăi, duhoare de holercă. Se simte umilită, trebuie să aștepte de dimineață pe bețivanii care ies din mină la cinci și jumătate și își permit multe. Are un fel de prieten, un bișnițar bogat, cu care nu vrea să se mărite din cauza
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
lanț prea solid pentru dimensiunile lui. În jurul casei era un gard de fier enorm, cu sârmă ghimpată deasupra, ca la închisori. În jurul casei o curte mare, fără nici un copac, pustietate dezolantă, răscolită ca după un bombardament recent și exhalând o duhoare de gunoi de grajd și alte putreziciuni, emanată de niște chirpici, Părintele Vania fiind un harnic fabricant de chirpici, pe care îi vindea la preț bun. Mie mi se rupea inima de frică, atât în întunecata și umeda casă, teribil
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
și mut, un om foarte pașnic, pripășit pe lângă Părintele Vania, care îl folosea "la orice", Costică. Părintele Vania era o namilă de om, slab, cu membrele lungi, cu o barbă lungă, tot timpul răvășită. Ceea ce mă făcea să-1 evit era duhoarea sa personală: gunoiul și chirpicii făceau parte din structura sa, de aceea mirosea atât de urât. Haina preoțească, foarte veche și jerpelită, era unica lui haină; purta ghete mari ca niște cizme direct pe piciorul gol, fără ciorapi, pentru economie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
l-am mai văzut. Istoria s-a răsturnat; pe Părintele Vania nu l-au ridicat să-l ducă în Siberia, dar, necrezând că el este preotul căutat, i-au dat câțiva ghionti, lăsându-l însă în casa lui și în duhoarea lui. L-au luat însă pe Costică. Anii au trecut, noi ceilalți am îmbătrânit, de Costică nu s-a mai aflat nimic. Părintele Vania a murit singur, de moarte naturală. Totul pare o Acolo este, sau trebuie să fie, Severina
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
mai boboșați decât ai unui broscoi uriaș". Ocările țâșnesc negre, într-o retorică gâlgâitoare, cu o ură așa de materială încît pamfletul devine un poem al mâniei. Eliade țintea către o Comedie divină ce avea să pună pe scenă "toate duhoarele infernale răsculîndu-se asupra genurilor și virtuților cerești", pe care de n-ar fi putut-o sfârși, aveau s-o continue discipolii săi spre satisfacția lui postumă: "Oasele mele vor tresări din mormânt la versurile lor, și sufletul meu plin de
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
o cita și Poggio Bracciolini în Liber facetiarum), Kir Ianulea, o versiune largă după Belfagor al lui Machiavel, Abu-Hasan, un basm din Halimà. Toată savoarea din Pastramă trufanda, povestea lui Iusuf care a mâncat pastramă de ovrei, stă în dulcea duhoare de băcălie pe care o emană anecdota. Creația în Kir Ianulea stă în ideea de a transporta pe Belfagor la București în mediu negustoresc în epoca Mavrogheni. Vocabularul epocii fanariote este adus nu numai în scopul coloarei, ci pentru a
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
de ani umblăm prin beznă ca niște umbre mînate de vînturile altora, colcăind în mîrlănie, ticăloșie și umilință pentru că orice secătură de la noi sau de aiurea ne pune în nas cu ostentație că sîntem scursura imperiului roman amestecată cu ceva duhori slave și alte urdori ale istoriei știute și neștiute. Dacă tot sîntem un popor aluvionar fără trecut și fără istorie, atunci nu putem pretinde nici valori spirituale la care alții au asudat în draci secole sau milenii! La o asemenea
ADEV?RURI ASCUNSE by CONSTANTIN OLARIU [Corola-publishinghouse/Science/83085_a_84410]