1,127 matches
-
581. Fiica Elenei Rareș, Ruxandra, rămasă văduvă la treizeci și trei de ani (Grigore Ureche avea o părere foarte bună despre ea: „ce fiind brudiu [Bogdan al IV-lea] lucrurile țării le ocârmuia îmmă-sa Roxanda, că era o femeee destoinică, înțeleaptă, cu dumnezeire, milostivă și la toate bunătățile plecată”), „asuprând-o boala [s-a îmbolnăvit în noiembrie 1569 - n.m., D.H.M.], au mers și ea pre urma moșilor săi în anii 7078[1569], noemvrie 12, și s-au îngropat la Slatina, unde și domnu-său Alexandru
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
de cele dedicate afacerilor, distincția între corporativ și privat etc. (apud So, 1990). Obstacole psihologice, trecerea lor permite dobândirea unui etos spiritual (datoria de a munci conform unei vocații), respingerea magicului și cultivarea unei tensiuni între lumea de aici și dumnezeirea transcendentă (apud So, 1990). În lumina teoriei weberiene, religia este sursa „unui etos spiritual sau sistem central de valori care influențează apoi toate segmentele sociale, însă nu la fel”, cum cred moderniștii. Deja tranziția este pusă sub semnul incertitudinii, iar
O nouă provocare: dezvoltarea socială by Cătălin Zamfir [Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
iar liniștea satului, a pământului și a codrului e întrevăzută ca o imagine a Edenului. De aici, dorința de comuniune cu natura și de reîntoarcere către lumea miracolelor vii și a misterului insondabil, către viața simplă și solemnă, străjuită de dumnezeire. O aspirație nemărginită spre pacea divină, spre puritatea celestă individualizează în epocă această poezie. Din păcate, cel de-al doilea volum de versuri, Pentru tine, sfântă Transilvanie, anunțat în 1943 ca fiind sub tipar, nu a mai apărut, iar volumul
POPA-8. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288910_a_290239]
-
cu totul, / ștergeți-vă cu albe ștergare mâna, botul, / adio, Dumnezu a fost ucis” (Alt fiu). Însă chiar și dispărut, „părintele” continuă să fie dorit. Proferând blasfemii („Rușine, dumnezeule de bâlci”), poetul nu își poate, prin aceasta, extirpa „pofta de dumnezeire”, simțul pentru sacru. O anume „biserică de frig” conservă pentru sufletul său adorata divinitate: „Eu știu ce ești, mică biserică de frig, / în tot destinul de sacâz al meu, în toată putrefacerea facerii mele / singură tu miroși a Dumnezeu” (Biserica
PAUNESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288731_a_290060]
-
drumului orientează materia poetică spre un lirism elegiac, ca expresie a zădărniciei. Inițierea în moarte presupune asumarea sorții și depășirea vremelniciei, într-o ambianță a sacrului degradat și a pătimirii în el: „Căzusem în lumină/ Ca într-un lac de dumnezeire!” (Abia mai târziu); „Există un unghi/ Sub care cade uneori soarele/ Peste noi // Spațiul dintre pământ și cer/ Se scorojește/ Ca foaia de porumb a toamnei” (Există un unghi). În Rotitoarele spații, Incantație, Glasul pământului, Înainte de lumină, Muntele alb pe
OANCEA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288499_a_289828]
-
un muzeu păgubit sau chiar o seră în care proprietarii au plantat „flori de mucigai”2. Noutateatc "Noutatea" În contextul sociocultural actual, introducere unor noi cursuri în Facultățile de Teologie pare stringentă. Teologia este o artă a conversației pe verticala dumnezeirii și orizontala lumii. Un curs de propedeutică pentru studenții din anul I s-ar impune tocmai în sensul reabilitării acestei vocații dialogice a teologiei. Teologia este un act neîntrerupt de mărturisire a revelației lui Dumnezeu prin conversația cu Scripturile, cu
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
au știut să marcheze diferența radicală între conceptualizarea aristotelică a cauzalității și perspectiva creștină asupra logicii trinitare a întemeierii. Sf. Vasile cel Mare (329-379) vorbește despre monarhia divină a Tatălui, definit ca principiu sau „început - archy (Ioan 1, 1) - al Dumnezeirii”. Dacă metafizica greacă ar prescrie criteriile de inteligibilitate pentru dogma Treimii, atunci Fiul n-ar putea fi „născut, iar nu făcut”. Dacă întemeierea ar fi, în sens metafizic, cauzală, atunci Fiul n-ar fi „de o ființă” (homoousios) cu Tatăl
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
și Cuvânt și Icoană a Tatălui (Ioan 1, 1; Coloseni 1, 15), ca Învățător și Profet (Coloseni 2, 3), ca mâncare și băutură nouă și Paște al nostru (I Corinteni 5, 7), ca Pâine a Vieții în care locuiește plinătatea dumnezeirii (Coloseni 2, 9), ca Mesia răstignit pentru păcatele noastre (Filipeni 2, 8), ca Domn al Domnilor și Rege al Regilor (Apocalipsa 17, 14), ca pe Cel despre care Moise a vorbit și Care dinaintea lui Avraam a fost (Ioan 8
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Aceasta este o experiență excepțională, echivalentă cu „întunericul” sau „noaptea” simțurilor. În intepretarea Sf. Grigorie de Nyssa (†396), de pildă, norul care a înconjurat muntele Sinai în timpul dialogului dintre Moise și Dumnezeu este simbolul renunțării la orice reprezentări sensibile ale dumnezeirii. Întâlnirea cu paradoxul divin destituie pretenția subiectului metafizic de a cunoaște, prin apelul la categoriile intelectului, orice idee sau esență de natură transcendentală. Teofania reclamă inomabilul. „Întunericul” sau „noaptea” își găsesc răspunsul adecvat în tăcerea doxologică. Vidul de reprezentări nu
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
în Absolutul divin principiul natural al autorevelației (Selbtsoffenbarung). Prin fire, Dumnezeu Se descoperă, dar modul liber în care o face este cel al schimbării identității, așa încât în Hristos - particularul - avem doar o relativă (sau aparentă) negare sau chiar aneantizare a dumnezeirii - generalul. Revelația nu mai este prezentată drept „conștiință de sine” a absolutului. Limbajul cartezian al conștiinței dispare. Cu Schelling, ambiția hegeliană de a construi un sistem al cunoașterii absolute este demitizată, iar contingența radicală a gândirii filozofice este, în sfârșit
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
gehen (s. 302). Rațiunile pentru care Angelus Silesius a putut suscita interesul filozofilor nu sunt puține la număr. „Călătorul heruvimic” rămâne, din orice unghi l-am privi, o mostră perfectă de teologie mistică în care discursul de tip metafizic asupra dumnezeirii nu se poate regăsi. Provocând teologia speculativă, acest poem vizionar se întemeiază pe radicalitatea unei experiențe care debordează structurile obișnuite ale comprehensiunii; un realism sacramental sever îmbină ascetismul penitențial cu exuberanța unui veritabil „dialog interior” între sufletul înaripat și Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Treptat, inima va auzi ecoul ancestral al pașilor lui Adam în grădina Cuvântului. Când apropierea a trecut barierele narcisismului, mintea se poate pregăti pentru torentul calm de lumină dumnezeiască. Urcând pe muntele Tabor, ucenicii lui Hristos nu mai pot ignora dumnezeirea Fiului. În cuvintele arhimandritului Emilianos, omul câștigă „o stare alcătuită de Iisus”. Absență sau retragere?tc "Absență sau retragere ?" În zilele noastre, dintre părinții duhovnicești, poate doar arhimandritul Sofronie din Essex (1896-1993) a mai vorbit cu atâta patos, limpezime, curaj
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
asemenea unui scufundător, în căutarea perlei din adâncuri (Sf. Efrem Sirul). Tăcerea, punctată de inconfundabile ecouri, învăluie acest drum dureros și, poate, câteodată insuportabil. Am crede că uneori că ne pogorâm în propriul mormânt. Fără îngroparea omului cel vechi, perla dumnezeirii nu se lasă descoperită. Atingând pragul de jos, descoperim giuvaerul și intrăm într-o nouă dimensiune: timpul parusial al întâlnirii cu Hristos anulează grijile trecutului și temerea pentru viitor. Omul vede în Dumnezeu o rudă apropiată; cei doi sunt „de
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
din start limbajul personalist și patosul existențial al filozofiei europene din secolul XX- a fost aceea de a expune, prin scrierile sale, dimensiunile cu adevărat universale ale mărturiei Sfântului Siluan. Pentru a face transparentă această universalitate - care, în esență, reflectă dumnezeirea lui Hristos -, starețul Sofronie nu avea cum să aleagă un dialect parohial. Precum marii teologi ai Bisericii - Grigorie de Nyssa ori Maxim Mărturisitorul -, părintele Sofronie n-a ezitat să folosească limbajul filozofic al propriei sale generații, îmbogățindu-l conceptual și
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Din punct de vedere strict conceptual, această decizie nu are precedent în gândirea metafizică clasică (adoptată de unii Părinți în antropologie). Faptul că, pe de altă parte, Sf. Vasile vorbește într-un context trinitar despre Tatăl ca „principiu (archy) al dumnezeirii” pare să legitimeze, într-un anumit sens, ideea că persoana divină poate fi temeiul infinit atât al particularității, cât și al universalității. În acest caz, persoana (e.g., Petru sau Pavel) nu mai este o simplă instanță a unei naturi generice
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
rădăcini poate înșela, sminti și chiar ucide (II Corinteni 3, 6). Nici o interpretare nu trebuie să uite autoritatea (Marcu 1, 22) unică a autorului, exegetului, hermeneutului și învățătorului Scripturii. Așa cum adepții alegoriei vor intui, limitele autorității lui Hristos sunt „limitele” dumnezeirii Sale. Numai Cuvântul poate depăși, în Duhul, litera Scripturii, fără a o contrazice 2. El domnește peste ziua sabatului încă dinaintea instaurării legii. „Hristos nu se opune deloc materialității literei (precum exegeții ziși liberali care refuză, de la Marcion încoace, fragmentele
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
in vetere novus latet et in novo vetus patet (Quaest. in Hept. 2, 73). Scriptura nu se dezleagă printr-o pidosnică ispitire a tâlcuitorului, ci în urma unei prealabile invocări. „Strălucește în inimile noastre, Hristoase Dumnezeule, lumina cea neînserată a cunoștinței Dumnezeirii Tale, și deschide ochii noștri spre cunoașterea evanghelicelor Tale propovăduiri...” Prezența Cuvântului veșnic în cuvintele Scripturii revelează adâncimi imemoriale. Actul împărtășirii constă în această consumație a Cuvântului întrupat. În Euharistie, Cuvântul este prezent în chip substanțial și de aceea cuminecarea
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
care ne transmite lumina Vieții lui Dumnezeu. Numai într-un sens apofatic și iconic putem spune că, atât pentru om, cât și pentru Dumnezeu, iubirea devine principiul individuării 1. În planul revelației imanente a Sfintei Treimi, întrucât Tatăl este „izvorul dumnezeirii” (Sf. Vasile cel Mare), se poate spune că „persoana” (ori ipostasul) are un statut privilegiat în raport cu „natura” (ori substanța). Totuși, cele două categorii nu trebuie izolate. „Natura” nu poate fi gândită niciodată separat de actul de comuniune perihoretică a persoanelor
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
adape din apa acelor lacuri, așa cum vînătorii din munții Scoției urmăresc semnele lăsate în zăpadă de ei. La marele cașalot însă acest caracter sublim și divin al frunții e sporit în așa măsură, încît, privind-o din față, ai sentimentul dumnezeirii și al forțelor ei înspăimîntătoare, sentiment pe care nici o altă ființă din natură nu ți-l inspiră cu atîta tărie. De fapt, nu vezi nimic, nici o trăsătură precisă, nici nas, nici ochi, nici urechi, nici gură, nici un fel de față
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
roman devine, până la urmă, monografia unei obsesii. În Diplomatul, tăbăcarul și actrița, în O crimă... și în Viață de câine sunt urmărite trei ipostaze ale ratării. Am ucis pe Dumnezeu e o încercare de a clarifica raporturile dintre individ și dumnezeire. Nici Viermii pământului nu este doar romanul unui conflict de muncă, ci și o incizie în intimitatea unei colectivități aflate într-o situație dramatică, tentativă refăcută și în Pescarii. Romanul Diplomatul, tăbăcarul și actrița, scrierea care i-a adus lui
ARDELEANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285430_a_286759]
-
mai deschiși către Duh decât evreii. Ei se consideră Învinși de minunile săvârșite de Dumnezeu prin intermediul lui Moise și al lui Aron. Atanasie propune următoarea genealogie: evreii din pustie; fariseii din vremea lui Isus; arienii. Arienii, ca și fariseii, neagă dumnezeirea lui Isus, reducându-L pe acesta la simplă creatură, inferioară Tatălui. Atanasie reia versetul și propune o interpretare diferită În Contra Arium I,50. Aici pneuma nu denumește a treia persoană a Treimii, Duhul Sfânt, ci Duhul care lucrează prin firea
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
cunoaște teza, deformantă, a lui Jonas, care ține să facă din Origen un gânditor gnostic al cărui sistem „adevărat” s-ar fi conservat În fragmentele condamnate de Biserică. Potrivit interpretării lui Stăniloae-Jonas, Origen ar fi susținut următoarele teze: Din eternitate, dumnezeirea s-ar fi Înconjurat de o lume de ființe spirituale sau de minți de o ființă cu ea care sunt „emanate din ea În mod necesar, chiar dacă Origen le numește create (sic!)”. Fiul este superior „ființelor raționale”, dar inferior Tatălui
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
și Banat. Poezia lui B.-L., mult îndatorată unor modele, este, în ceea ce are particular, o râvnă a „țintelor mari”. Meditația afirmă, pe tipare romantice, orgoliul spiritului și aspirația înălțării la „lumea ideală” (Destinul, O, noi, stăpâni vremelnici). Tumultul căutării dumnezeirii și iubirea domină „nemilostivul amar” al existenței (Învingătoare), iar înfiorarea, smerenia sunt mereu concurate de un conceptualism locvace. Iubirea de țară e un motiv omniprezent, pasajelor în lamento, ce-l amintesc pe O. Goga, alăturându-li-se, în Lacrimi și
BRAN-LEMENY. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285858_a_287187]
-
din tinerețea avangardistă a lui A., la Ierusalim Unicornus, „autorul ilizibil al acestui Calendar”, nepotul lui Inorog Urzitorul, nume și personaj ieroglific ce amintește de fascinantul Inorog din Istoria ieroglifică a lui Dimitrie Cantemir. Pe de altă parte, e tatonată „Dumnezeirea travestită”, misterul dedublat, dar și „realitatea inexorabilă” a „autodemascării Absolutului”. Și, în fine, un ultim palier al acestei dedublări e alcătuirea proteică a acestui fals jurnal, care își răsfrânge și multiplică trăirile în povești alegorice ori poeme (Copii inocenți în
AVRAMESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285505_a_286834]
-
îndoială, puse la contribuție. O coloratură specifică, în spiritul vremii, primesc idei cum ar fi misiunea pe care o are de îndeplinit fiecare națiune, alianța între popoare, menită a contracara alianțele despoților, destinul ca un reflex al legilor providenței, asimilarea dumnezeirii cu poporul, credința nezdruncinată în biruința revoluției. În planul ideologic al operei, aportul lui Bălcescu pare covârșitor: concepția privitoare la cele două feluri de „slobozenie”, cea „dinlăuntru” și cea „dinafară”, strânsa legătură dintre libertatea socială și cea națională, simpatia pentru
CANTAREA ROMANIEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286071_a_287400]