58,646 matches
-
dezvolți câteva grupe musculare mari și lațe, capeți o musculatură echilibrată, un aspect armonios și o postură corectă. Bun, ăsta-i partea frumoasă. Nasol e că, deși privite, mișcările par floare la ureche, în realitate sunt teribil de dificile, iar durerea care le însoțește e pe măsură. Cori zice că toți bărbații se smiorcăie la antrenament și asta are darul să mă îmbărbăteze cu adevarat. Mai ales când știu că, de cealaltă parte a peretului, o duzină de femei suferă că
Stăpâna muţuflenderelor by Dragoș Bucurenci () [Corola-blog/Other/82640_a_83965]
-
tine, dacă n-aș fi știut că am pe cine să mă bazez că mă va pune iar pe picioare în timpul și după ce voi părăsi ringul de dans. Și dacă n-aș fi dezvoltat, mulțumită ei, o anumita rezistență la durere... Dragoș, chiar participi la dansez pentru tine??!! te-a durut? înseamnă că, într-adevăr, lucrezi cum trebuie. De altfel, se și vede! hihihi... nu poate omu să facă ce vor mușchii lui fără să știe tot cartierul. bucureștiul lasă uneori
Stăpâna muţuflenderelor by Dragoș Bucurenci () [Corola-blog/Other/82640_a_83965]
-
Să plâng mi s-a părut atunci un sacrilegiu. Când am crescut, am aflat că Revoluția n-a fost Revoluție. Că în stradă s-a ieșit de-a-n pulea. Că s-a murit degeaba. Că copilul mamei care încremenise de durere la Piata Română a fost un fraier care s-a lăsat manipulat de Securitate, de CIA, de KGB, de criptocomuniști, de Armată și de toți șmecherii care au facut Revoluția la televizor și care au plecat de-acolo direct la
Mulţumesc by Dragoș Bucurenci () [Corola-blog/Other/82664_a_83989]
-
Acum mi-e rușine de țara mea, de tot ce face, de felul în care se vede de departe. O iubesc așa, pătată cum e, așa cu chiloții murdări, cum îi spun poeții ei cei tineri, si au dreptate, toata durerea lor, durerea mea, se vede în metaforele stridente ale unui popor strident. Și cînd sîntem nerușinați sîntem stridenți, si cînd sîntem departe, la fel de stridenți raminem. Eu voiam să vin la București la Revoluție și să mor pentru țara mea, așa
Mulţumesc by Dragoș Bucurenci () [Corola-blog/Other/82664_a_83989]
-
e rușine de țara mea, de tot ce face, de felul în care se vede de departe. O iubesc așa, pătată cum e, așa cu chiloții murdări, cum îi spun poeții ei cei tineri, si au dreptate, toata durerea lor, durerea mea, se vede în metaforele stridente ale unui popor strident. Și cînd sîntem nerușinați sîntem stridenți, si cînd sîntem departe, la fel de stridenți raminem. Eu voiam să vin la București la Revoluție și să mor pentru țara mea, așa patetic cum
Mulţumesc by Dragoș Bucurenci () [Corola-blog/Other/82664_a_83989]
-
culoar, o macara cu o mare bilă ruginie atârnată de un fel de parâmă izbea într-un turn. Bușituri surde, gemete aproape umane, de trup chinuit de lovituri grele, icnete de ins care nu vrea să țipe, se chinuie în dureri atroce doar cu buzele încleștate, ultimă, disperată dovadă că a rămas viu și nu vrea să se lase învins, biruit. Privea și Ester într-acolo, înfrigurată strângându-mă de braț ori de câte ori bila aceea imensă, după lung balans, lovea zidul care
Neaua de la Văcărești by Ioan Lăcustă () [Corola-journal/Imaginative/10414_a_11739]
-
de marile taine al sufletului de femeie, inginerul a mai mers totuși câtva timp cu noi, apoi ne-a părăsit. Nu mai vroia să se lase fiert de aparenta mea indiferență cu care mă lăsam purtat printre acele ruine ale durerii, părând doar preocupat să nu-mi cadă cumva mâna de pe behindul Esterei, atât de învăluitor legănat prin tot acel ținut al groazei. I-am dat dreptate inginerului care, scuzându-se că are treabă la comandament, ne-a spus că mai
Neaua de la Văcărești by Ioan Lăcustă () [Corola-journal/Imaginative/10414_a_11739]
-
în fine, sincer speră că nu i-a făcut probleme, că a impresionat-o chiar că, vezi (către mine, mângâindu-mi obrajii ninși), noi am venit aici să privim ca la muzeu, dar dumnealui trebuie să, și zilnic, vai câtă durere mai este în lume și noi nu știm, ne bucurăm ca niște fulgi care fug întruna de uitare. Ascultând-o, inginerul își lua și el bucățica lui de triumf. Mă studia, ca pe o tencuială pe care atunci parcă o
Neaua de la Văcărești by Ioan Lăcustă () [Corola-journal/Imaginative/10414_a_11739]
-
să răspândească liniște și măreție, chiar și așa cum era, schilodită, rănită, batjocorită. Am simțit, am crezut atunci, că acea ninsoare fusese trimisă de Dumnezeu nu pentru noi, cum îmi închipuisem, ci numai și numai spre a-i ostoi bătrânei ctitorii durerile ultime ale despărțirii ei de Lume. Inginerul ne-a părăsit la poarta din mijloc a fostei pușcării, acolo unde se făcea odinioară triajul condamnaților. Sub bolta mare de la ieșire ne-am oprit nehotărâți încotro s-o luăm. Timp suficient ca să
Neaua de la Văcărești by Ioan Lăcustă () [Corola-journal/Imaginative/10414_a_11739]
-
ziduri și ferestre, putând, la o adică, să ne asculte și cu urechea personală. După miros, putea să afle ce mâncăm, iar după tragerea apei la closet, știa cu precizie de câte ori mergeam în acest sanctuar și dacă nu cumva aveam dureri de burtă. Am aflat - nu știam - că oamenii aceștia, supuși zi și noapte unui control sever de la Centrală, nu aveau voie să plece din sediu, nici pentru țigări, decât însoțiți de un diplomat. Cel pe care l-am găsit pe
Amintirile unui ambasador by Darie Novaceanu () [Corola-journal/Imaginative/10295_a_11620]
-
dragostea tresare. Carnea mi-e asemenea căderii piliturii În ora asta în care Divinul mă lovește Și mă acoperă cu taina nemăsurii. Și vine ordinul să mi se dea viață Încă o dată într-o mie de ori. Lumina în fiecare durere se desprinde Cu frumusețea ce îmbrățișare mă doboară. 10 decembrie 2003 * 1 Am trecut dincolo de pagina Pe care scria fericire. Drumul a fost lung și asuprit. A fost un vis în paragină, A fost un palat fără prinț. Cu capul
Poezii by Miron Kiropol () [Corola-journal/Imaginative/10900_a_12225]
-
sfioasă de tălmăcire divină marea unduind sub licuriri mîna însemnată de neant, ne pleacă - ne pleacă pînă și pădurea părăsind arborii într-o desfrunzire, iarna pustie de nea nimic nimic nu ne poate scurta drumul înscris Nimic mai adîncă decât durerea de memorie, hiatul iubirii, un gol prelins pînă-n inimă. o inimă nicicînd zărită, în sine o chemare dăruită auzului, însăși lumina o răsfrîngere de sunet al Facerii mistuit, cel ce aude. doar auz acum și dacă ne-am fi născut
Poezie by Andrei Zanca () [Corola-journal/Imaginative/11028_a_12353]
-
despre poeți" că bună e tanti Lina care vine din urmă cu mopul și ne mai vinde un vers și ne mai spune odată "las-o bă că merge așa ne-am obișnuit cu ea" De parcă nici n-a fost Durerea care frânge istmul dintre coapse - locul ce i se spune al însămânțării - simțită-i de trupul întreg fu vremea lui de parcă nici n-a fost un gol ce nu lasă urme nici nume nici formă încărunțesc și noaptea în somn
Poezie by Lucia Negoiță () [Corola-journal/Imaginative/11603_a_12928]
-
după trup gata de locuire, pe nume chemat în grija Domnului în duhul lumii aprins Lumina Feței Lui m-a însemnat Oarecând Atât de mult a întârziat întâlnirea cu Santa Lucia că sufletul meu cu greu s-a deschis cu durere, de parcă n-ar fi dorit să iasă din ape și nici să pășească pe linia Rozei nici să urce apoi Plânsul nu-mi e de folos odihna de-o clipă în genunchi propria vecinătate bolnavă era atât de aproape de intrarea
Poezie by Lucia Negoiță () [Corola-journal/Imaginative/11603_a_12928]
-
tine, Tu să fii aceea care mă-nzeiește; Când cuprinde ziua cerul ei subțire, Nu știu nici cărarea, nici cuvântul rege, De-mi va fi privirea zid de mânăstire, Tu să fii aceea care înțelege; Visul fericirii fulgeră-n carate, Nici durerea nu e în sclipiri săracă, Dacă-ncearcă plânsul râul să-și arate, Tu să fii aceea care mă împacă; Iar când cheamă vremea semnul de departe Și coboară raza dinspre steaua rece, Cu uitarea-n lacrimi, printre clipe sparte, Tu
Poezii by Ion Stoica () [Corola-journal/Imaginative/10960_a_12285]
-
suferinței fizice, a patimilor fiului părăsit de Tatăl: "e toamnă/ sapă un tunel/ cârtița întunecată/ prin țesătura de globule și/ firișoare de sânge pulsând mai stins cu lumina grea/ a soarelui/ și nu-i nimeni în jur/ ce limbă străină/ durerea trece din pagină în pagină/ desfăcând ghemul/ în care gâtul/ se zbate". Doar înstrăinându-se, în chip de umbră onirică, surdă la apelul comunitar, poetul are puterea să arate cu degetul conspirația Răului, devitalizarea comuniunii între semeni. Sensibilitate ultragiată de
Descrierea infernului by Geo Vasile () [Corola-journal/Imaginative/11721_a_13046]
-
intuiție bine dozată. Poemele se susțin unele pe altele într-o ordine nu mecanică, de domino, ci subversivă: ,povestea" înaintează exclusiv de la un ciclu la altul. În interiorul secvențelor, numai discurs: fragmentele narative sunt sincopate ori deturnate. O anume urgență a durerii, o panică reverberată fiziologic în prima parte a volumului (mandala) cedează locul unei aluviuni de reproșuri distante mimând refrenul (nu te mai preface ana), apoi unei terapii solitare, cu oscilații și indecizii (nu e timpul fato). Iată o radiografiere parțială
Poemeintrauterine by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Imaginative/11165_a_12490]
-
după semn, în salbă, Dar foaia lui e rece și-n crugul vieții albă. Unge-i condeiul, Doamne, fă-i fila grea fierbinte, Dă-i aripi și văzduh și ținere de minte. Psalmul III Poetului și prietenului Dan Verona Nici o durere, Doamne, nu mi-a rămas datoare, Călcâiul lor mă poartă pe patru, cinci picioare. în spinii frunții, fragezi, dau muguri și licori, De presărat pe ramuri și-n cărți, arareori. Dar mi le-a smuls, cu-n fugler, din carne
Poezii by Nicolae Breb Popescu () [Corola-journal/Imaginative/10982_a_12307]
-
și lumina din ochii ei se mută. Ca huhurezii nopții ne învârtim vioi, Orbiți de jocul măștii din aur și noroi. Dar Tu ne ierți și-n zori, cu mâna în văpaie, Ștergi cerul mâzgălit de vorbe cu gunoaie. Preabunule, durerea cerească nu-ți ajunge, Și-atunci iubirea Ta, prin ochii icoanelor, ne plânge. De vom avea-n molohul Sodomei crezământ, Răstoarnă, Doamne, jarul din stele pe pământ. înviere Am tot dormit, Preasfinte, vreo douăzeci de ani, Și m-am trezit
Poezii by Nicolae Breb Popescu () [Corola-journal/Imaginative/10982_a_12307]
-
se naște o margine spre care și marea tânjește cu pulsul ce biruie țărmul sângelui meu Amprente Acest paltin efeb știutor a toate privind viața lăuntrică cu brațele lui îmbrățișând neființa rescrie o mai veche iubire amintiri se zvârcolesc de durere sub crengi și până și aerul respirat de noi amândoi roșu e acum și sălbatic o, nu cerceta scorbura inimii lui o, nu râvni în loc de psalm Pace ție umbra mea trecătoare cu memoria ce ne trădează îmi pun ordine în
Poezie by Mariana Filimon () [Corola-journal/Imaginative/11625_a_12950]
-
răstimpurile de sencha și sună mândru dar nu pot dansa după concluzii prefer confuzia ce mai ador din tot sufletul VIA}A savurez da nu e minunat să ai ceva ce nu poți manipula să iei parte la atâtea surprize dureri extaze acel tumult de inexplicabil sau cine știe fiecare conform naturii sale ar fi vrut să fie luat de mână și dus de nas condus prin tunele unde totul era permis dar degeaba erau ochii cât sarmalele umpluți cu coate
Despre actul gratuit sau de grație by Alexandru Dohi () [Corola-journal/Imaginative/11047_a_12372]
-
știe drumul spre țările calde se lasă frigul deodată și-n amintire în dimineți de vară felurite tristeți încet drămuite nebunul cartierului întrebându-te cât e ceasul chipul femeii ce cânta pe chei bani destui nu aveai să-i răscumperi durerea (tânărul strivit de pavaj avea ochii deschiși l-au lăsat în blugi și tricou băieții n-au găsit nici azi alt clăpar) și ce să-ți spună el, copil, el frate de arme, cum să alunge el moartea ce vorbește
Poezie by Letiția Ilea () [Corola-journal/Imaginative/11090_a_12415]
-
la vârsta la care să se încaiere cu administrația prin sindicate și greve, pentru ca două-trei săptămâni mai târziu, după marea victorie, să fie cu toții puși pe liber. Se pensionase așadar, fusese relativ simplu, avea un dosar medical complex, operații, tahicardie, dureri de cap și, în special, multă imaginație care i-a servit de minune, atunci când doctorul care-i întocmea fișa confruntase mai multe diagnostice și observase că multe se băteau cap în cap. - De când vă doare capul? - o întrebase medicul în
MAFALDA by Ioana Drăgan () [Corola-journal/Imaginative/11750_a_13075]
-
ochelarii de halat și-și întindea spatele. Din copilărie, de când se știa, din burta mamei de ce nu, toată viața avusese migrene, se obișnuise într-atât cu ele încât, atunci când dispăreau, simțea că-i lipsește ceva, de parcă îi luase cineva odată cu durerea surdă de la tâmplă și mâna dreaptă. O durea și ficatul, cu toate că e cunoscut faptul că ficatul nu doare, o înțepa din când în când și inima, într-un cuvânt, la pensie îi era locul nimerit fiindcă trebuie să se îngrijească
MAFALDA by Ioana Drăgan () [Corola-journal/Imaginative/11750_a_13075]
-
pe care doar ea le știe. - Și unde o să mor eu, Cristinica, mamă? - o întrebase pe fetiță mai mult în joacă. Copilul o privise lung, cu ochii ei mari și negri în care puteai citi, pentru prima oară la ea, durerea lumii întregi și nu-i răspunsese nimic. Era prea mică și nici nu înțelegea, cu siguranță, ce-i aia moarte. De atunci Adina s-a făcut că nu știe că fetița știe. Pentru că doar atât nu știe atotștiutoarea și nici
MAFALDA by Ioana Drăgan () [Corola-journal/Imaginative/11750_a_13075]