1,310 matches
-
fi invocat sau evocat. Destinul lui Oedip se sfârșește în umbră și tăcere, în adâncul unei văgăuni neștiute. Statuia și fantomatc "Statuia și fantoma" Raportul dintre statuie și fantomă apare cu claritate în tragedia greacă. Colossos-ul1, amintește Vernant, este acea efigie înălțată din pământ, împlântată în sol, simplă piatră, statuie-stâlp sau statuie antropomorfă ce figurează dublul, substitutul cadavrului absent și îi fixează psyche-ul, adică acea parte a omului care, în concepția grecilor, rătăcește între lumea celor vii și lumea celor morți
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
rapidă și trecătoare intuiție a unui adevăr ce va rămâne secretul Alcestei, bine păzit de muțenia femeii. Cei ce califică piesa lui Euripide drept tragicomedie uită, fără îndoială, de această muțenie care preschimbă o femeie vie într-o statuie, o efigie, chiar dacă așa-zisa statuie închide în ea făgăduiala unor vorbe pe care le va rosti cândva și care vor fi adevăratul semn al întoarcerii sale la viață. Deznodământul va arăta că autenticul personaj tragic, Alcesta, continuă să aparțină acelei lumi
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
curând. Și atunci nu cumva masca pe care el o poartă este semnul relației de reciprocitate dintre chipul său și masca lui Gorgo? Firește, masca dramatică purtată de un actor n-ar putea fi confundată cu masca având statut de efigie divină, cu masca imaginilor de cult. Ea rămâne totuși semnul unei alterități care îl deosebește pe erou de cor, alteritate datorată raportului său privilegiat cu zonele aflate la limita spațiilor nelocuite, a regiunilor învăluite de tenebre, învecinate cu împărăția morților
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
rețeaua de relații vizuale ce definesc viața socială, dintre care ea citează în special moartea, somnul, exaltarea, nebunia sau frica, adică exact situațiile când poate fi văzută Gorgo sau poate avea loc o întâlnire cu fantomele. Iar în analiza diferitelor efigii ale lui Dionysos, propusă de autoare, putem observa că, deși masca rămâne un element central, ea este mereu asociată cu statuia. În efigia reprezentată de o mască țintuită pe un stâlp acoperit doar de o simplă țesătură, acoperământul acesta nu
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
când poate fi văzută Gorgo sau poate avea loc o întâlnire cu fantomele. Iar în analiza diferitelor efigii ale lui Dionysos, propusă de autoare, putem observa că, deși masca rămâne un element central, ea este mereu asociată cu statuia. În efigia reprezentată de o mască țintuită pe un stâlp acoperit doar de o simplă țesătură, acoperământul acesta nu are rolul de a ascunde stâlpul, ci de a sugera un corp care, deși e absent, poate fi totuși interpretat ca imagine sculpturală
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
zeului. Masca atestă, așadar, prezența/absența zeului, prin legătura ei cu un corp absent, dar evocat sau evocabil la modul virtual și care poate lua forma unei statui. Acest corp-noncorp materializează deopotrivă o prezență și o absență. De unde și ciudatele efigii ale lui Dionysos, pomenite ici și colo în unele texte. Statui reduse la un prosopon, statui din care nu se vede decât chipul, restul fiind ascuns privirilor sau chiar de-a dreptul îngropat, vârât adânc în pământ. Mască de piatră
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
prosopon, statui din care nu se vede decât chipul, restul fiind ascuns privirilor sau chiar de-a dreptul îngropat, vârât adânc în pământ. Mască de piatră sau de lemn, uneori de bronz sau de pământ ars. Se întâmplă și ca efigia lui Dionysos să fie închisă într-un scrin, într-o „cutie neagră”. Zeul teatrului, zeul cu mască își are statuile lui. Este interesant de remarcat faptul că efigia măștii fixate pe un stâlp pare să se fi constituit în Atica
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
lemn, uneori de bronz sau de pământ ars. Se întâmplă și ca efigia lui Dionysos să fie închisă într-un scrin, într-o „cutie neagră”. Zeul teatrului, zeul cu mască își are statuile lui. Este interesant de remarcat faptul că efigia măștii fixate pe un stâlp pare să se fi constituit în Atica la sfârșitul secolului al VI-lea, astfel încât, ca figură autonomă, masca „apare ca un rezultat logic, dacă nu chiar cronologic, al tensiunii confirmate, în cazul efigiilor lui Dionysos
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
faptul că efigia măștii fixate pe un stâlp pare să se fi constituit în Atica la sfârșitul secolului al VI-lea, astfel încât, ca figură autonomă, masca „apare ca un rezultat logic, dacă nu chiar cronologic, al tensiunii confirmate, în cazul efigiilor lui Dionysos, între vizibil și ascuns, pe de o parte, corp și expresie a feței, pe de altă parte”1. Lui Dionysos, ca zeu al puterilor vizuale și al relației frontale, îi este caracteristică cea de-a doua dintre aceste
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
instrument al aducerii aminte. Obiectul trezirii memoriei va fi tocmai acest costum învestit cu forța amintirii, costum-însemn al unui spirit și declanșator al întoarcerii fantomei. Oare n-am putea vedea în costumul acesta, ce pare a fi un soi de efigie inertă care nu așteaptă decât să fie readusă la viață, una dintre posibilele metafore ale teatrului no însuși? Când Matsukaze atinge veșmintele lui Yukihira, straiele de vânătoare și cușma înaltă de curtean „se ridică în față-mi/înaltă umbra lui
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
căreia i se dă o anumită consistență și ca instrument al apariției? Iată un element constitutiv al teatrului no: shite este cel ce se întoarce pentru a se strecura în costumul unui corp care nu mai este cu adevărat viu. Efigie costumată și mascată, evoluând în spațiu cu o gesticulație rigidă, geometrizată, shite nu ne apare oare mai degrabă ca un soi de statuie însuflețită decât ca un corp viu? Căci nu trebuie să uităm că momentul cel mai intens al
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Ariel se află reversul înfricoșător al convocării fantomelor. Începând din acest moment, tema fantomei se va plasa, la Shakespeare, în centrul unei problematici mai largi, legată de puterile și pericolele asociate imaginii. O imagine care poartă în ea forța străvechilor efigii și în care se ascunde, în același timp, posibilul vid al simulacrelor. Forma (shape) conturată, imaginea croită „după asemănarea cu... ” au deopotrivă consistența realității și inconsistența iluziei. Aceasta este însăși esența puterii magicianului, indisociabilă de puterea teatrului. Magicianul shakespearian, maestrul
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Trebuie să vă bizuiți pe credința voastră”, spune Paulina în finalul Poveștii de iarnă. Cine nu crede în magie să plece! Să rămână cu noi doar cei ce nu se îndoiesc de „miracolul” statuii însuflețite! IVtc "IV" Umbre moderne și efigii de ceară tc "Umbre moderne și efigii de ceară " Maeterlinck sau invizibilul din spatele ușiitc "Maeterlinck sau invizibilul din spatele ușii" Toposul funebru și invizibilul fără chip Cu Maeterlinck, marea noapte shakespeariană revine sub forma unui teatru al tenebrelor. Toposul nocturn al
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
spune Paulina în finalul Poveștii de iarnă. Cine nu crede în magie să plece! Să rămână cu noi doar cei ce nu se îndoiesc de „miracolul” statuii însuflețite! IVtc "IV" Umbre moderne și efigii de ceară tc "Umbre moderne și efigii de ceară " Maeterlinck sau invizibilul din spatele ușiitc "Maeterlinck sau invizibilul din spatele ușii" Toposul funebru și invizibilul fără chip Cu Maeterlinck, marea noapte shakespeariană revine sub forma unui teatru al tenebrelor. Toposul nocturn al lunii, arborii întunecați clătinați de vânt, acesta
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
nimeni nu i-a găsit un nume” și de unde nici unul dintre cei ce au deschis-o nu s-a mai întors viu. Ea îngrozește tocmai pentru că dă spre ceva ce nu poate fi numit. Viața privită dinspre moarte și puterea efigiilor Să deschidă o cale spre ceea ce nu se poate vedea, spre ceea ce nimeni nu a știut să numească - aceasta este misiunea pe care Maeterlinck o încredințează poeziei în Comoara celor umili 1. „Poezia supremă ș...ț nu are alt scop
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
tuturor acelor pietre funerare arhaice înălțate ca monumente ale absenței, a tuturor acelor obiecte sculptate, închinate și ele absenței? Pentru Maeterlinck, automatele, manechinele, figurile de ceară, marionetele sunt purtătoarele dimensiunii metafizice a spațiului ce desparte viața de moarte. Toate aceste efigii 1 sunt reprezentări simbolice ale prezenței/absenței vieții. Ca și statuile sculptorului, ele devin metafore ale creației poetice. Teatrul însuși devine o metaforă privilegiată a creației poetice în legătura ei cu moartea sau, mai bine zis, cu indeterminabilul viață-moarte ca
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
lansează aici într-o apologie a „unei lumi în care în orice formă dorm forțe ascunse”, „o lume în care piatra poate prinde viață”. E lumea spre care trebuie să tindă și teatrul, dacă se vrea un teatru al adevăratelor efigii, și nu doar al simulării: „Orice efigie adevărată își are umbra ei, care o dublează, iar arta decade începând din momentul când sculptorul modelator se teme că, sculptând, descătușează și pune în libertate un soi de umbră a cărei existență
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
lumi în care în orice formă dorm forțe ascunse”, „o lume în care piatra poate prinde viață”. E lumea spre care trebuie să tindă și teatrul, dacă se vrea un teatru al adevăratelor efigii, și nu doar al simulării: „Orice efigie adevărată își are umbra ei, care o dublează, iar arta decade începând din momentul când sculptorul modelator se teme că, sculptând, descătușează și pune în libertate un soi de umbră a cărei existență îl va obseda, îi va tulbura tihna
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
când sculptorul modelator se teme că, sculptând, descătușează și pune în libertate un soi de umbră a cărei existență îl va obseda, îi va tulbura tihna”. „Arta” înțeleasă, desigur, în sensul occidental al termenului, ca pură fabricație estetică a unor efigii vide lăuntric, nelocuite de dublul lor. Abia odată cu dispariția acestei „arte” se va instaura acea magie legată de înfrângerea morții, capabilă să rețină sufletul la marginea vieții, să elibereze umbrele ce vor ieși la lumină desprinzându-se din strânsoarea pietrei
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
înăuntrul căreia sunt puse în libertate ciudate și imprevizibile forțe. Ceva asemănător se întâmplă și cu statuile din Mexic: în scobiturile pietrei din care au fost dăltuite dormitează zei gata oricând să se trezească. Mâna sculptorului a știut că în efigiile create de el freamătă forțe ascunse, că umbre ce vor să iasă la lumină se zbat să învingă rezistența și limitele materiei. Acest păgânism autentic - cel din Mexic, ca și cel din Siria lui Heliogabal -, acest păgânism pentru care pietrele
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
artei, aceeași artă pe care Artaud o opunea, în prefața la Teatrul și dublul său, celei occidentale. Pentru mexicani, ne amintește Artaud, așa-numita mana, adică reprezentarea forțelor supranaturale ascunse în fiecare formă, stă la baza concepției potrivit căreia orice efigie închide în ea puteri nevăzute, în vreme ce arta occidentală nu-i oferă conștiinței spectatorului decât priveliștea unor pietre moarte, incapabile să se însuflețească și să vorbească, efigii vide, golite de conținut și, ca atare, lipsite de orice umbră. Altfel spus, viziunea
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
reprezentarea forțelor supranaturale ascunse în fiecare formă, stă la baza concepției potrivit căreia orice efigie închide în ea puteri nevăzute, în vreme ce arta occidentală nu-i oferă conștiinței spectatorului decât priveliștea unor pietre moarte, incapabile să se însuflețească și să vorbească, efigii vide, golite de conținut și, ca atare, lipsite de orice umbră. Altfel spus, viziunea occidentală asupra artei conduce, în opinia luiArtaud, la o cultură care separă piatra de psyche, care ignoră veritabilul eidolon, care nu știe să înalțe adevăratul colossos
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
cea mai concretă cu imaterialitatea, Artaud operează o autentică întoarcere la obârșiile semnului plastic ca eidolon antic, cu toate consecințele ce decurg de aici pentru actor, unul care va deveni pivotul acestei fizici și metafizici a teatrului. Actorul, fantomele și efigiile Fără îndoială că unul dintre primele texte importante ale lui Artaud referitoare la actor se află în scrisoarea trimisă de el actriței „Ida Mortermart, alias Domenica”1 (Domenica Blazy juca, într-adevăr, rolul Idei), în legătură cu montarea piesei Victor sau copiii
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
rit sacru, ci, mai ales, cu importanța „hieratismului costumelor”, care „face ca fiecare actor să dea senzația că ar avea un al doilea corp, o a doua pereche de membre, ca și cum, modificându-i silueta, veșmintele l-ar transforma în propria efigie”. Și tocmai pentru că devine efigie, actorul devine și lăcaș al aparițiilor, purtător al semnelor unei alterități ce se lasă văzută, căci, prin frumusețea stranie a costumelor, a pieptănăturilor - o frumusețe nepământeană, ce trimite la o lume de dincolo de uman -, el
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
cu importanța „hieratismului costumelor”, care „face ca fiecare actor să dea senzația că ar avea un al doilea corp, o a doua pereche de membre, ca și cum, modificându-i silueta, veșmintele l-ar transforma în propria efigie”. Și tocmai pentru că devine efigie, actorul devine și lăcaș al aparițiilor, purtător al semnelor unei alterități ce se lasă văzută, căci, prin frumusețea stranie a costumelor, a pieptănăturilor - o frumusețe nepământeană, ce trimite la o lume de dincolo de uman -, el evocă „ceva neomenesc, ceva divin
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]