1,905 matches
-
temporalitățile și discursurile posibile). Iată Încă o dată mișcarea descendentă: din timpul splendorii În cel al nădejdii, În cel al credinței. Toate Într-o naștere a discursului, mimetică, reprezentare a ceea ce a fost pierdut. Și apoi, Învățând mișcarea odată cu a șasea elegie, Înapoi, ascendent, constitutiv, din timpul credinței În cel al nădejdii și apoi, prin textul-evanghelic (care nu mai e nici mimetic, nici constitutiv), În timpul splendorii. Într-un limbaj al cailor: calul a trecut prin grădină. Semnul potcoavei lui Îi susține absența
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
detașarea, dar și existența. Îl caut Înapoi așa cum În evenimentele mari ale istoriei ne amintim Întotdeauna ce făceam și unde eram. Acea noapte când calul a fost În grădină: ce făceam, ce visam, cine eram. Stănescian: Timpul deplin, mai Întâi (Elegia Întâi). Timpul se desparte de sine; devin ceva prin această distanțare care permite sensul și mă consider zeu, crezând că Împărățesc peste ea (Elegia a doua). Contemplez fisura; proorocesc („până unde se poate ajunge”), timpul se vede mișcându-se, dar
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
calul a fost În grădină: ce făceam, ce visam, cine eram. Stănescian: Timpul deplin, mai Întâi (Elegia Întâi). Timpul se desparte de sine; devin ceva prin această distanțare care permite sensul și mă consider zeu, crezând că Împărățesc peste ea (Elegia a doua). Contemplez fisura; proorocesc („până unde se poate ajunge”), timpul se vede mișcându-se, dar nu duce nimic În el; descoperirea golului e o descoperire a lumii, a necesității umplerii; conștiința spărturii pe care o deschide timpul mă transformă
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
posibilitate a istoriei. Această alteritate respinge știindu-mă pentru că ea din mine, din timpul meu a plecat, din lizibilitatea mea, gravitație a inimii mele care Însă se extinde, precum universul și nu se mai agață (decât acum abia) de mine (Elegia a treia). Și istoria devine credință. În al treilea timp acum, cea mai de jos coborâre a eului care se Înțelege. Prăbușirea În sine. Rupere-n două a lumii. Lumea are și ea, astfel, timp. Până și lumea se rupe
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
atunci cine sunt? În interior Încerc să refac jumătățile, pentru că doar asta știu acum: că peste tot sunt ruperi, desprinderi. Și am credința că pentru a ajunge Înapoi de unde am căzut, trebuie să Încep prin potrivire de jumătăți (A patra elegie). Jumătățile nu se refac. Obiectele se individuează. Văd identități. Le văd deodată fără urma ruperii și nu știu ce sunt. Sunt ceea ce sunt. Încerc să folosesc semnul, să fac istorie, să țin lumea lângă mine prin medierea Înțelesurilor ca semne ale mele
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
ceea ce sunt. Încerc să folosesc semnul, să fac istorie, să țin lumea lângă mine prin medierea Înțelesurilor ca semne ale mele, ca adevăruri ale mele. Salvarea prin mediere. Adevărul: a-fi-În-lume-ca-istorie. Prima credință: iarba rămâne iarbă, calul rămâne cal (A cincea elegie). Mărul este măr pentru că este măr. Trebuie să existe un fapt-de-a-fi-măr, o esență ce apropie toate merele. Calul e definit prin faptul-de-a-fi-cal. Văd un cal. Știu un cal. Stau Între doi idoli și nu pot s-aleg. Sensul se rupe
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
sentința la a fi). Fără a fi ceva. Doar a fi. Ceea ce Înseamnă gol din nou, Înseamnă lipsa prezenței la sine. A fi Înseamnă afazie, Înseamnă două gropi. Eul ca neant, ca vid, ca discontinuitate Între două continuități (A șasea elegie). A rezema ceea ce se află de ceea ce va fi. Sfera de vid a acestui a fi rezemată de ceea ce va fi. Trăiesc În numele frunzelor. Trăiesc În numele cailor. Trei timpuri, am spus, și suntem În cel mai de jos, dar nu
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
trimite Înainte. Eul e alergare. Alergarea cailor vii fiind cal viu. A trăi În parte, dar și a trăi față către față cu timpul. A trăi În credință: trupul acesta a fost făcut să fie Înțelesul legii. Nechez (A șaptea elegie). Trupul e lege și știe lucrurile fixe. Dar, În nașterea vie, trupul devine cerbos. Vederea redevine posibilă ca vedere spre ceva. Privirile mi-au crescut. Cuvântul e viu. Din lege el urcă În ființă. Din timpul credinței se ajunge În timpul
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
dialectică, hegeliană. Căutând În cuvânt viața cuvântului, nechezatul calului. E eul heideggerian aici, devenit Dasein. Dar nu e de ajuns: „o aură verzuie prevestește/un mult mai aprig ideal”. Mișcarea hegeliană nu e Împlinită, sinele se simte În continuare spațiat ( Elegia a opta). Mie Însumi Îmi sunt cal troian. Nu Încetezi nici o clipă să fii cal. Ca o naștere Încremenită. A trăi În timpul nădejdii. Apoi, a trăi timpul nădejdii. Acel Încotro cu o boltă de jur Împrejur. O aură. O vedere
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
s-a făcut pentru a vedea timpul fisurat. Din viață nu te trezești, pentru că viața, acum, e vedere. Nu poți ieși din vedere ca s-o vezi. Și nici ea nu ești pentru a se/te vedea pe sine/tine (Elegia oului, a noua). Durerea de a fi măr, durerea de a fi cal. Vine vederea mai Întâi. În ea și tu. Plus o durere. O durere ce nu e a lumii și nu e nici a istoriei. Doare un organ
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
că stă Împlinirea). Organul pieziș stă În Unu și e mai puternic decât el. Dar el nu Înjumătățește ca eu să pot vedea două țâțe, două sprâncene. El nu decide o Împărțire a vizibilității la două vizibilității. El face altceva (Elegia a zecea). Potcoave la copitele cailor suntem. Între potcoavă și urma subțire din iarbă e un himen. Cunoașterea de sine e „un conținut mai mare decât forma”. Moartea e În timpul istoriei pentru că „moare numai cel ce se știe pe sine
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
apoi a te sprijini, fără a te agăța. Totul e născut prin inimă, „din sine Însăși spre margini”. „Un câmp pe care cresc priviri” pe care de fapt „inima noastră le-a născut”. Altceva, cu mult mai Înalt (A unsprezecea elegie). Punere În abis a elegiilor prin elegii: mă voi privi În toate lucrurile, voi Îmbrățișa cu mine Însumi toate lucrurile deodată, iar ele mă vor azvârli Înapoi, după ce tot ceea ce era În mine lucru va fi trecut, de mult, În
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
a te agăța. Totul e născut prin inimă, „din sine Însăși spre margini”. „Un câmp pe care cresc priviri” pe care de fapt „inima noastră le-a născut”. Altceva, cu mult mai Înalt (A unsprezecea elegie). Punere În abis a elegiilor prin elegii: mă voi privi În toate lucrurile, voi Îmbrățișa cu mine Însumi toate lucrurile deodată, iar ele mă vor azvârli Înapoi, după ce tot ceea ce era În mine lucru va fi trecut, de mult, În lucruri. Moment propice pentru a
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
agăța. Totul e născut prin inimă, „din sine Însăși spre margini”. „Un câmp pe care cresc priviri” pe care de fapt „inima noastră le-a născut”. Altceva, cu mult mai Înalt (A unsprezecea elegie). Punere În abis a elegiilor prin elegii: mă voi privi În toate lucrurile, voi Îmbrățișa cu mine Însumi toate lucrurile deodată, iar ele mă vor azvârli Înapoi, după ce tot ceea ce era În mine lucru va fi trecut, de mult, În lucruri. Moment propice pentru a reveni la
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
supus atenției aici tocmai pentru a vedea dacă lucrează, dacă Își face jocul. Nu este, cu siguranță, o metodă de a face critică În mod normal. Dacă-ar fi să scrii o carte sau un eseu critic despre cele 11 Elegii, el n-ar arăta astfel. În nici un caz, pentru că aici, În mod sincer și onest, Nichita Stănescu este utilizat, el nu este interpretat, este utilizat pentru că folosește teoriei. Aceasta este totuși o carte de teorie. Ruxandra Cesereanu: Dar nu provoci
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
-și muște coada - totul rămâne o chestiune Închisă și, deocamdată, alunecoasă, ambiguă, echivocă. Cornel Vâlcu: Dacă altundeva el Își asumă modul acesta de a lucra, dacă ne anunță că Nichita Stănescu va fi utilizat și dacă dialogul acesta cu 11 Elegii este anunțat: iată cum Îmi gândesc eu teoria, În mod normal, și iată cum Îmi gândesc eu aceeași teorie cu cartea lui Nichita Stănescu deschisă și uitându-mă la ea și În dialog cu ea, dar Întorcându-mă la propria
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
-mă la ea și În dialog cu ea, dar Întorcându-mă la propria mea teorie, deci Într-un oarecare sens Nichita Stănescu este utilizat, evident, În demersul ultim, Îl folosește ca un instrument de convingere În plus sau Îi folosește elegiile, dar, pe de altă parte, eu sper, cum să spun... Îmi pare ca și celebrele și nedreptele, din multe puncte puncte de vedere, comentarii ale lui Heidegger la Hölderlin. Acelea sunt departe de ce-ar fi visat autorul să facă
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
domnule, de-aici! Dar dacă Încerc să-nțeleg ce-a reușit să sesizeze Heidegger citindu-l pe Hölderlin atunci accept procedura asta. Despre simbioză, chiasm și himen Corin Braga: Când am ajuns la analiza, mă rog, la evocarea celor 11 Elegii stănesciene mă gândeam că vei construi un discurs de tip simbiotic. În curând Însă a devenit evident că această simbioză nu presupune o empatie penetrantă, pasivă, În sensul În care tu ai intra În gândirea lui Nichita Stănescu și ai
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
indus În eroare. Nu asta Îți propui tu, un comentariu la Nichita Stănescu - tu Îl folosești pentru a-ți construi propriul sistem, cum, probabil, Îi folosești și pe alții, nu doar poeți, ci și filosofi și teoreticieni. Horea Poenar: Alegerea elegiilor nu este Întâmplătoare. Văd o dimensiune a elegiilor care este aceasta; care este, probabil, În opinia mea, neconștientizată de către Nichita Stănescu, dacă ne referim la un nivel de conștiință rațional și logic, dar care este un nivel al operei de
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
un comentariu la Nichita Stănescu - tu Îl folosești pentru a-ți construi propriul sistem, cum, probabil, Îi folosești și pe alții, nu doar poeți, ci și filosofi și teoreticieni. Horea Poenar: Alegerea elegiilor nu este Întâmplătoare. Văd o dimensiune a elegiilor care este aceasta; care este, probabil, În opinia mea, neconștientizată de către Nichita Stănescu, dacă ne referim la un nivel de conștiință rațional și logic, dar care este un nivel al operei de artă care nu mai ține de orizontul autorului
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
Într-un Turn Babel; ai ales autori (poeți, filosofi) care, Într-o formă sau alta, Îți permit să rezonezi pe propria ta lungime de undă și să te racordezi la tine Însuți. Faptul că ai ales să lucrezi pe 11 Elegii de Nichita Stănescu se datorează tocmai faptului că, Într-adevăr, 11 Elegii au o dimensiune afină ție, fenomenologică, În sensul cercetării tale; dimensiunea nu este Însă explicită, ci implicită. În stilul sau În discursul paulin lucrurile acestea nu apar, și
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
formă sau alta, Îți permit să rezonezi pe propria ta lungime de undă și să te racordezi la tine Însuți. Faptul că ai ales să lucrezi pe 11 Elegii de Nichita Stănescu se datorează tocmai faptului că, Într-adevăr, 11 Elegii au o dimensiune afină ție, fenomenologică, În sensul cercetării tale; dimensiunea nu este Însă explicită, ci implicită. În stilul sau În discursul paulin lucrurile acestea nu apar, și de aici vine nedumerirea mea: tu folosești stilul paulin ca pe un
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
sensul cercetării tale; dimensiunea nu este Însă explicită, ci implicită. În stilul sau În discursul paulin lucrurile acestea nu apar, și de aici vine nedumerirea mea: tu folosești stilul paulin ca pe un discurs de fond și utilizezi cele 11 Elegii În cealaltă direcție. Undeva, În textul pe care ni l-ai dat spre consultare Înainte de dezbatere, am găsit următorul citat: „Încă nu am ajuns la interpretarea promisă a celor 11 Elegii și, dacă n-o voi face, vreunul dintre voi
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
pe un discurs de fond și utilizezi cele 11 Elegii În cealaltă direcție. Undeva, În textul pe care ni l-ai dat spre consultare Înainte de dezbatere, am găsit următorul citat: „Încă nu am ajuns la interpretarea promisă a celor 11 Elegii și, dacă n-o voi face, vreunul dintre voi se va supăra - au doară nu ajunge să privegheați cu mine până la sfârșit?”. Marius Jucan: Intervin eu acum și, din lipsă de timp, voi face un comentariu scurt. Deși textul invită
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
formelor. Totul poartă un fel de amprentă a apropierii, unde nimic nu Îți este străin, de aici intuiția unei „cunoașteri” orfice care poartă ecoul, urma, ruina, nostalgia Întregii cunoașteri. Dar vraja Își cere și dez-vrăjirea. Paradoxul este că cele 11 Elegii stănesciene au rămas pe malul acestei călătorii spre Cythera. Stilul hibrid al autorului ambiționează să includă și tonalitatea textului-mamă, cel puțin să o evoce. Dar, „să citești poezie și să-ți fie frică!”, frică de Menade, de dislocarea discursului, de
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]