750 matches
-
sec. V-IV î.H.) au creat din oratorie un mod curent de existență publică, un instrument de cultivare intelectuală. Educația tinerilor aristocrați presupunea, neapărat, învățarea matematicii și a filosofiei. Modelele educaționale spartan și atenian s-au prelungit în perioada elenistică (323-30 î.H.) ce a urmat lui Alexandru Macedon, cuceritorul unei mari părți a lumii. Educația tinerilor punea accent pe cultură, pe sport, arte, filosofie. Date fiind nivelurile elevate de educație generate de civilizație și cultură, sunt explicabile și standardele
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
seducătoarea Thais că a fost hetaira dramaturgului Menandru (342-292 î.H.), că l-a inspirat într-una dintre piesele de teatru, că l-ar fi fermecat pe cuceritorul lumii, Alexandru Macedon (336-323 î.H.), creatorul unui imens imperiu, al perioadei elenistice, că l-a însoțit împreună cu alte hetaire în campaniile militare, că l-ar fi provocat să dea foc Sălii celor 100 de coloane din palatul din Persepolis, capitala Imperiului Persan din perioada lui Darius I. După moartea imperialului ei amant
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
a lui Hesiod, precum și lirica din secolele VII-VI, precedă Istoria literaturii eline (1972), scrisă în colaborare cu Maria Marinescu-Himu, lucrare panoramică și didactică de referință prin documentația vizând literatura greacă antică în toate perioadele sale de manifestare (arhaică, clasică, elenistică, romană) până la edictul lui Iustinian din 529 d.Hr., când încetează școala ateniană de filosofie. În fiecare perioadă sunt analizate genurile predominante și caracteristicile sale esențiale, conceptul de literatură la cei vechi incluzând și istoriografia, geografia, elocința, filosofia ș.a., afirmate
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288807_a_290136]
-
-se comedia nouă a lui Plaut și Terențiu. P. a luat în seamă și necesitatea de a alcătui cărți de istorie în vederea familiarizării cititorului nespecializat: O istorie a Greciei antice (1988), până la moartea lui Alexandru Macedon, continuă cu Istoria epocii elenistice (1996), scrieri în care nu s-a mulțumit cu o simplă înșiruire de evenimente succedate pe vastul teritoriu cucerit de elini, ci a pus în valoare strălucitele lor realizări materiale și spirituale, contribuția lor imensă la cultura omenirii prin dezvoltarea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288807_a_290136]
-
Maria Marinescu-Himu), București, 1972; Poezia latină în lumina influențelor grecești. Prelegeri de topologie comparată, București, 1976; Scriitori greci și latini, pref. N.I. Barbu, coordonare în colaborare cu N. I. Barbu, București, 1978; O istorie a Greciei antice, București, 1988; Istoria epocii elenistice, București, 1996; Jocurile cu satyri în Antichitatea greco-romană, Iași, 1998. Ediții: Filosofia greacă până la Platon, I, 1-2 - II, 1-2, introd. Ion Banu, îngr. și coordonare în colaborare cu Ion Banu, indici Cristian Popescu, București, 1979-1984. Traduceri: Aristofan, Broaștele, îngr. și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288807_a_290136]
-
Viața lui Plotin, îngr. și introd. Cristian Bădiliță, Iași, 1998; Epicurea, îngr. și introd. trad., București, 1999 (în colaborare cu Constantin Balmuș); Plutarh, Viețile paralele: Demostene și Cicero, îngr. și pref. trad., București, 2000. Repere bibliografice: A. Suceveanu, „Istoria epocii elenistice”, „Pontica”, 1997, 30. G.Dn.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288807_a_290136]
-
divinitate regală și celestă, creatoare și suverană a universului, Înconjurată de divinități cu trăsături astrale predominante care formează alaiul său. Tocmai aici trebuie văzut travaliul teologic al unui cler care receptase marea tradiție babiloniană, ce nu era străină de influențe elenistice. La fel ca În Mesopotamia, astralizarea a reprezentat, printre altele, un mijloc eficace de a da coerență extrinsecă unui panteon care trebuia sistematizat pentru a asimila tradiții diferite. În anul 32 Î.Hr. a fost ridicat templul lui Bel (pe
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
la sute de sigilii (pentru o perioadă care se Întinde din secolul al IX-lea până În secolul al V-lea Î.Hr.). Documentele provin mai ales din Amman, Heshbon și Tell el-Mazar; mai sunt și unele inscripții grecești din epoca elenistică și câteva informații adunate de arheologie și numismatică. Astfel de materiale, deși laconice, au revelat totuși un număr important de antroponime utile pentru verificarea tradițiilor religioase familiare. xe "Melqart"Zeul național al amoniților este Milkom, un teonim care face aluzie
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Într-un semn exterior concret al mântuirii Încă din prezent. În schimb este dificil să situăm În această perspectivă cultul extatic al lui Dionysosxe "Dionysos", cel puțin până la sfârșitul secolului al IV-lea Î.Hr. Cu siguranță că În epoca elenistică faptul de a fi posedat de zeu era deja un mijloc de a intra În contact cu Dionysos și de a evada pentru moment din prezent. Dar În epoca clasică, acolo unde este practicat, dionisismul apare integrat În sistemul cultual
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
medicina hipocratică, să recurgă la sanctuarele lui Asclepios ca să obțină vindecări „miraculoase”. În această atmosferă, sănătatea și vindecarea au Început să se identifice cu „mântuirea”, iar Asclepios se transformă În divinitatea protectoare a medicinei, până Într-atât Încât, În epoca elenistică ulterioară, a asumat rolul de zeu salvator prin excelență. Dar În epoca clasică și, oricum, și mai târziu, sanctuarul din Epidauros și filialele lui răspândite aproape pretutindeni În pământul grec erau un fel de mare centru spitalicesc În care clerul
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
roman, dar a cărei existență este cunoscută În Etruria grație unei inscripții latinești din perioada tiberiană, care menționează o curia Aesernia la Cerveteri), care a funcționat Între epoca de sfârșit a bronzului (secolul al X-lea Î.Hr.) și epoca elenistică (secolul al III-lea Î.Hr.) În centrul cetății Tarquinia, a furnizat noi și importante informații despre religia primitivă a Etruriei anterioară fazei de elenizare din secolele VIII-VII Î.Hr. Sediul originar al acestui cult este o cavitate adâncă a
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
caracterizare exactă a lungii și evanescentei serii de daimonesxe "daimones", nimfe și lase ce țin de cortegiul divinității Turanxe "Turan"-Afroditaxe "Afrodita" și care populează imagistica cu un erotism propriu, redat pe oglinzile din perioada clasică târzie și din cea elenistică și căreia Îi aparțin atât geniixe "genii" masculine, ca Aminqxe "Aminè", Svutafxe "Svutaf" și Pulqisfxe "Pulèisö", cât și lase de sex feminin definite ca atare, ca Lasa Sitmicaxe "Lasa Sitmica", Lasa Racunetaxe "Lasa Racuneta", Lasa Acunanuxe "Lasa A÷unanu" și
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Munqucxe "Munèu÷". Pentru unele dintre aceste figuri este evident rolul de „mesageri ai destinului” care trec dintr-o lume În alta ducând rotuli cu fataxe "fata" individuale sau colective ce apar atât În foarte populatul Hadesxe "Hades" etrusc din epoca elenistică, dar și În contextele mitice grecești (de exemplu cu Aiaxxe "Aiax" și Amphiarausxe "Amphiaraus"). În schimb, pentru altele (Qalnaxe "Èalna", Qanrxe "Èanr" și Eqausva) este posibil să le identificăm funcția, paralelă cu cea a latinelor Carmentae, de asistente la naștere
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
face să vorbească semnele zeilor, inexplicabile prin definiție pentru omul obișnuit. Această trăsătură a făcut „indispensabilă”, pentru interpretare și procuratio, „leacul” acelor ostenta verificate În Urbe, chemarea la Roma a unor haruspicii din Etruria, organizați, cel mai târziu În epoca elenistică, Într-un collegium LX haruspicum cu sediul la Tarquinia, cetate sfântă prin nașterea miraculosului copil Tagesxe "Tages", Întemeietor al acestei etrusca disciplina, și constituit din descendenți ai familiilor aristocratice din dodecapolisul etrusc. Pentru Înțelegerea acestor concepte ne este oferită o
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
implicite În caracterizările preponderente, binevoitoare sau ostile, htoniene sau uraniene, ale zeităților În relație cu sedes și În posibilitatea disciplinei auspiciului de a produce interpretări coerente ale semnelor prevestitoare. Tot mulțumită influenței grecești din perioada clasică târzie și mai ales elenistică ce a urmat, aceste doctrine s-au mărit cu aporturi orfico-pitagoreice și astrologice, de valoare și semnificație variată, care au contribuit la a transforma etrusca disciplina Într-un complex corpus de știință religioasă. Acest corpus doctrinar era constant extins fie
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
libri Acherontici), tratate despre arta auspiciului (libri haruspicini) și despre cea fulguratorie (libri fulgurales). În sfârșit, un grup deosebit de Însemnat este cel care privește „legile Întunecate ale destinului” (libri fatales). Ele dovedesc că În spațiul claselor conducătoare etrusce din epoca elenistică, din care degajă astfel de doctrine, au existat tendințe de natură profetică, așa cum demonstrează celebrul fragment al Nimfei Vegoiaxe "Vegoia" (Lachmann, ed. Gromatici Veteres, p. 350): este vorba despre profeția rostită de Lasa Vecuxe "Lasa Vecu" (latinizată În Nimfa Vegonia
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Etruria În legătură cu adeziunea scăzută a miturilor cosmogonice, ca gigantomahiile și titanomahiile, răspunde unor criterii ale căror fundamente teoretice sunt În mare măsură necunoscute și, În orice caz, cu o raționalitate diferită de cea a gândirii grecești din epoca clasică și elenistică. Mentalitatea etruscă este descrisă În imagini de Seneca Într-un foarte cunoscut pasaj din Naturales quaestiones (II, 32, 2): „noi socotim că fulgerele se formează fiindcă s-au ciocnit norii, ei (etruscii) Însă cred că norii se ciocnesc ca să se
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
și pentru conservarea legăturilor materiale și ideale stabilite de comunitatea celor vii cu proprii strămoși. Strămoșilor le sunt atribuite statute divine sau semidivine și capacități extraordinare pentru regenerarea grupului, așa cum arată obsesiva iconografie funerară, atât arhaică, dar și clasică și elenistică: chiar dacă nu există documente literare precise, mărturiile epigrafice converg În alcătuirea unui tablou de credințe articulate, comparabile cu cele romane aflate la baza religiei domestice. Deși ne lipsesc mărturiile precise, putem afirma că și după etapa preistorică mai obscură, În
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
celui care era celebrat În triumf, a consulului, a magistraților, vergile și securile, trâmbițele, cultul oficial, mantica și muzica. 3. Faptul de a fi adoptat cultele grecești În epoca preși protorepublicană a făcut posibilă Întemeierea unor noi culte pe parcursul perioadei elenistice și imperiale, când numeroase culte vechi fuseseră „uitate”: Asclepiosxe "Asclepios" din Epidaur, Mater Magnaxe "Mater Magna" de la Pessinus (Frigia), Venusxe "Venus" de la Erice (Sicilia), pentru a numi doar câteva dintre ele. Procesul istorico-religios devenit manifest În aceste enumerări e caracterizat
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
care va permite - În menținerea esențială a echilibrelor politice și militare - dezvoltarea unei noi civilizații cosmopolite, Într-o convergență rodnică a diferitelor experiențe culturale și religioase. S-au constituit, așadar, cele trei mari regate ce reprezintă polii fundamentali ai lumii elenistice orientale: Egiptul sub Ptolomeu al II-lea (283-246 Î.Hr.), Asia Mică sub domnia lui Antioh I, fiul lui Seleucos (281-261 Î.Hr.), Macedonia și Grecia sub Anxe "An"tigonos Gonatas (276-239 Î.Hr.). Din această panoramă mobilă, marcată de
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
omogenitate importantă, chiar dacă există În varietate a expresiilor locale și naționale. O asemenea omogenitate este rezultatul interferenței, realizată diferit, după caz, Între facies religioasă greacă și aceea a diferitelor popoare cu care ea intră În contact. Cu alte cuvinte, perioada elenistică apare caracterizată sub aspect religios de un fenomen care, deși are antecedente și rădăcini În epoca arhaică și clasică, dobândește acum o dimensiune atât de amplă, Încât să se impună ca trăsătură distinctivă a unei Întregi faze a civilizației popoarelor
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
situația regiunilor orientale, În care seva greacă pătrunde adânc În humusul local și din care, la rândul ei, absoarbe elemente vitale, și cea a lumii mediteraneene unde, spre deosebire de alte popoare, atinse doar marginal de puternicul val grec din prima perioadă elenistică, chiar dacă mai târziu au fost antrenate În amalgamul perioadei imperiale, se află zone Întregi, ca Grecia Magna și Sicilia, de pură tradiție greacă ale cărei origini merg până În secolele VIII-VII Î.Hr. Și asta fără să vorbim despre Etruria, cu
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
elene Înrădăcinate În nordul etrusc, În sudul Italiei și În Sicilia, aflate amândouă sub dominație greacă; dar nici În perioada clasică nu lipsesc contactele ei directe cu polisurile din Grecia continentală. De altfel, În expansiunea republicii romane către Orient, epoca elenistică asistă la o elenizare masivă a vieții culturale și religioase a Urbei. Deci dacă crearea, fie ea și efemeră, a „imperiului” supranațional al lui Alexandru și mai ales formarea În Orient a unor structuri statale stabile Întemeiate pe suporturi conducătoare
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Orient a unor structuri statale stabile Întemeiate pe suporturi conducătoare de origine greco-macedoneană, În interiorul cărora conviețuiesc etnii diferite unificate de referentul lingvistic și cultural, reprezintă un eveniment de Însemnătate epocală, nu vom trece cu vederea varietatea situațiilor confluente În panorama elenistică. În noutatea indubitabilă a unei Îmbinări nemaintâlnite de experiențe culturale și religioase, rămân esențiale și clar perceptibile liniile unei continuități care, În ceea ce privește raporturile grecilor cu Răsăritul - fără să le luăm În calcul pe cele din epoca preistorică -, Își are originea
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
ale cetăților grecești, dobândind noi conotații față de diferitele experiențe ale popoarelor cu care trebuie să se măsoare acum mai direct, fie chiar și În interiorul comunității cetățenești, fie - În persoana soldaților, negustorilor, a emigranților În general - În vasta oikoumène a statelor elenistice. Două tendințe fundamentale străbat cultura elenistică, definindu-i la toate nivelele consistența istorică specifică: deschiderea cosmopolită și primatul individului - adică depășirea barierelor particularizării, fie cele restrânse ale polisului, fie cele ale unui agregat național mai amplu, și inițiativa individului, care
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]