913 matches
-
democrațiilor consolidate, care aveau un comportament coluziv excesiv (cazul Venezuelei) sau care rămâneau insensibile la solicitările grupurilor etnice excluse (Bolivia și Ecuador)" (italicele ne aparțin). 1 Înainte de sfârșitul anilor 1980, VB poate fi cel mai bine calificat drept un partid elitist sau aristocratic (Lucardie, 2010: 156-7; Mudde, 2000: 112-113; Spruit, 2000: 84-85). În Cărticica portocalie, partidul a încercat să disemineze "ideea aristocratică", care trebuia să înlocuiască democrația și parlamentarismul găunos. 2 În verdictul său, Curtea de Apel (citată de Brems, 2006
Populismul în Europa și în cele două Americi: amenințare sau remediu pentru democrație? () [Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
cauza primară a tuturor lucrurilor. În sfârșit prefer ca termen central jurnalismul din trei motive. În primul rând, dacă am cataloga acest gen ca fiind "nonficțional" l-am reînscrie într-un statut de "lucru dificil", pentru că am reînvia un concept elitist fals care a etichetat de mult timp aceste scrieri ca fiind o literatură "ne-esențială". În al doilea rând scriitorii cu care am discutat erau de profesie jurnaliști. În al treilea rând, jurnalismul cuprinde atât latura de relatare jurnalieră ca
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
Articolul, chiar dacă este clar, a fost deseori antologizat ca o operă de ficțiune, și are dreptul să fie considerat jurnalism literar narativ, și iar a o privi ca pe o ficțiune literară convențională înseamnă să te dedai unei strategii literare elitiste care eludează pur și simplu originile narațiunii, pretinzând că nu există.49 Așa cum a demonstrat și Frus "amândouă narațiunile fac apel inevitabil la invenție - în chip retoric asta înseamnă că impun un unghi subiectiv asemeni altor modele literare în timp ce aparent
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
față de larga categorie a literaturii non-ficționale. Drept rezultat genul poate fi trecut cu vederea și ignorat. De fapt nu se vede pădurea din cauza copacilor. Primejdia este aceea că acest gen poate să rămână pierdut în jungla categoriilor critice datorită politicii elitiste a școlilor de literatură tradiționale. O altă caracteristică care distinge jurnalismul literar narativ, potrivit lui Connery, este aceea că "subiectul lucrării este ales pe baza criteriilor de selecție care funcționează tradițional pentru știri sau reportaje" (Discovering 15). Cu certitudine acest fapt
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
mod similar articolul lui Warner a fost un răspuns la un altul apărut într-o publicație anterioară - "Journalism the Destroyer of Literature" ("Jurnalismul, distrugătorul literaturii"), în care criticul și prozatorul Julian Harthorne, unicul fiu al gigantului Nathaniel, alege o perspectivă elitistă a literaturii, descriind problemele jurnalismului ca fiind fundamental legate de lumea materială, în timp ce problemele literaturii ar fi de origine spirituală (166). Acest tip de judecată are și o latură ironică, pentru că el a părăsit după o vreme literatura și s-
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
erau de fapt numite "nuvele". În 1640 un editor și tipograf al unui ziar scria în foaia sa: "Este bine cunoscut faptul că nuvelele sunt apreciate în toate colțurile lumii" (citat în Andrews, 30). Abia odată cu progresul academiilor de literatură elitistă, romanul a fost împins (presat) într-un soi de servitute față de literatura esențializată, negându-i-se intenția epistemologică primară mult mai robustă și liberă în manifestarea forțelor voliționale. Bakhtin se apropie de adevăr în afirmația despre fluidul romanului și natura
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
feminist dar și datorită formei alese de autoare, jurnalismul sau mai pe larg, o nonficțiune în proză al cărei scop ultim este de a relata lumea fenomenală. Alegând o formă care caută relatarea temporală, autoarea a evitat poezia, genul dominant elitist care predomina printre nobilii din timpul ei și ideologia dominantă reflectată în acea poezie, tradiția iubirii curtenești a lui Sydney și Spenser care a oprit cu atâta succes nobilele (și implicit toate femeile) de la o participare deplină în treburile cetățenești
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
de a alunga viciul și ignoranța de pe teritoriul Marii Britanii și mă voi strădui să cultiv printre noi o predilecție pentru scrierea politicoasă" (398). Această chemare spre o scriere politicoasă era de fapt o chemare slab deghizată către un stil literar elitist. Dacă Addison și Steele au un loc în jurnalismul literar narativ, îl au mai mult ca practicanți ai acelui jurnalism literar discursiv cunoscut sub numele de "eseu". La rândul său, Daniel Defoe ocupă un loc ambiguu în evoluția jurnalismului literar
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
pozitivist și materialismul științific al acelei perioade. Dar, în timp ce jurnalismul obiectiv a acceptat acel spirit, jurnalismul literar narativ îl va accepta numai ca să-l repudieze în final. Dezvoltarea celor două forme poate fi trasată la apariția în 1830 a presei elitiste partizane. Un eveniment notabil a avut loc în 1833, când Benjamin H. Day a fondat în New York primul ziar de scandal de succes, Sun. După cum notează Frank Luther Mott, tiparele pe bază de abur și noile metode de obținere a
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
se reflectă în mult mai tradiționalul eseu discursiv. O asemenea distincție e importantă pentru că se poate argumenta că și eseul discursiv este jurnalism literar, dar acest lucru implică două riscuri. Primul este că riscă să fie respinși de cercurile literaturii elitiste pentru că s-au coborât la nivelul de jos al jurnalismului, sau să fie văzut ca având un pedigree mai puțin curat ca cel al poeziei și teatrului, și alta din punct de vedere al secolului al XVIII-lea și al
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
a redus experiența Celuilalt la un spectacol care poate provoca oricărui privitor, ca spectator rupt de subiect și aflându-se în siguranță, un șoc sau o tresărire de spaimă. Tratamentul condescendent al lui Norris, într-un anume sens, reactivează ipocrizia elitistă și se află în acut contrast cu alte scrieri ale jurnalismului literar narativ, precum schițele pline de sensibilitate ale lui Lafcadio Hearn despre afro-americanii din zona inundabilă a orașului Cincinatti. Asemenea diferențe dintre jurnalismul de senzație și cel literar narativ
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
înstăriți. "Asta însemna de fapt jurnalismul de clasă; într-adevăr prețul de 6 cenți pentru o singură bucată... a făcut aproape imposibil accesul clienților obișnuiți la aceste ziare". Așadar, în America post-revoluționară, aceste ziare nu erau numai fanatice, dar și elitiste, adresate claselor mai educate și avute. Această situație se putea observa în ziarele Federalist. Ziarele erau scrise în stilul unei retorici neoclasiciste sau augustane, adresate clasei bogate. Unul dintre numeroasele semne distinctive ale acestui tip de retorică este modalitatea în
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
a lui Longstreet poate fi observată reducerea naturalismului literar - iar cei precum Crane, Norris, Garland și Davis au fost, într-un fel sau altul, jurnaliști literari narativi - ca Alții, deoarece au îndrăznit "să se amestece cu Oamenii". Este o atitudine elitistă care transformă "Oamenii" în sălbaticii Ceilalți. Alungarea lui Crane, în special, privită ca un fenomen trecător, a amuzat cu siguranță pe cei care au aplicat pentru o bursă Crane, ce a fost introdusă apoi în universități. Iar comentariul despre Davis
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
fost numai un critic literar, ci a fost și adeptul stilului anilor '30 - adică al "reportajului documentar", în povestea sa despre marșul muncii sponsorizat de comuniștii din Manhattan, pentru revista The New Republic. Marginalizarea inițiativei jurnalistice de către o academie engleză elitistă este oglindită în remarcile făcute de William A. Nitze în 1929, când scrie, în adresa prezidențială de la MLA: "După cum se vede, criticii noștri literari sunt niște indivizi triști. În această lume lipsită de valori, fie sunt în căutarea unei legi
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
Fire de C. D. B. Bryan (159, 164). Dar Weber plasează de asemenea noul jurnalism într-un context cultural notând dezbaterile în care mulți dintre jurnaliștii făcând parte din curent erau angajați, implicit sau explicit. Wolfe compara asta cu o atitudine elitistă din literatură în eseul său Noul Jurnalism într-un exemplu citat de Weber. Orientarea către studii culturale a lui Weber este reflectată din nou și în Reporterul ca artist. Antologia cuprinde o culegere de articole critice anterioare în care se
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
lucrările ei nonficționale pentru a reflecta modul în care ea s-a adaptat la "granițele" culturale și sexuale, în timp ce Tillie Olsen scrie istoriile femeilor scriitoare, cum ar fi Rebecca Harding Davis, care a fost în mare măsură marginalizată de literatura elitistă a păturii sociale dominante (133-82). În mod similar cu acest grup de studii culturale scrie și Phylis Frus o interpretare post-marxistă a jurnalismului literar, The Politics and Poetics of Journalistic Narrative, unde examinează modul de producție care determină textele. Frus
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
În mod similar cu acest grup de studii culturale scrie și Phylis Frus o interpretare post-marxistă a jurnalismului literar, The Politics and Poetics of Journalistic Narrative, unde examinează modul de producție care determină textele. Frus se ridică împotriva concepțiilor literaturii elitiste care în cărți precum Hiroshima și In Cold Blood marginalizeză, așa afirmă ea, pe japonezi (93-96) sau respectiv pe cei care ațâță la crimă (184) ca fiind Alții. În sfârșit, între încercările care nu pot fi categorisite în nici una din
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
Micul Trianon", pus la dispoziție de autoritățile locale, restaurat și amenajat prin eforturi conjugate româno-franceze, CCF-ul a reprezentat pentru lumea culturală, academică și civică a Iașului un dar și un prieten neprețuit. Biblioteca, expozițiile, invitații, parteneriatele, evenimentele populare sau elitiste, programele de schimburi culturale, de formare și de dobândire a unor competențe lingvistice esențiale, pe scurt, toate manifestările desfășurate aici în acest răstimp au contribuit, fără excepție, nu numai la diversificarea și ridicarea standardelor ofertei culturale ieșene, ci și, mai
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
cu cerințele democratice unde să aibă acces la internet pentru a primi și el, finalmente, bunăvestire on line. 4 aprilie 2009 În fiecare an, de Bunavestire, Casa Pogor devine o scenă a poeziei universale. Iubitorii acestui gen literar rafinat și elitist au parte de un regal susținut de maeștri ai genului anturați de ucenici sau de aspiranți într-o întâlnire amicală, vie, călduroasă, dar nu lipsită de solemnitate și (câteodată!) memorabilă. E un bun prilej de reflecție asupra unei ciudățenii românești
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
personaje de roman. Găștile literare dau în clocot, iar energia creativă, subțire și eterată, cum îi șade bine scriitorului român, se transformă în pasiune și fanatism electoral Și pentru ce? Contrar opiniei membrilor ei, Uniunea Scriitorilor nu este nici club elitist, nici instanță de validare profesională, nici galantar sau podium, nici trenuleț spre Parnas, ci, mult mai modest și eficient, o organizație sindicală al cărei principal scop îl constiuie apărarea intereselor membrilor ei cotizanți. Acest gen de asociere a scriitorilor există
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
ne mobilau viața interioară în comunism. Timpul și disponibilitatea intelectuală de a le vedea și diseca pe îndelete alături de prieteni, atunci, în lungile seri din noaptea comunismului sunt singurele mele nostalgii ale acelor vremuri, sper, apuse.) 16 septembrie 2013 Cultura elitistă îi vizează, prin însăși natura ei, pe specialiști și consumatori care au dobândit de-acasă, de la școală ori ca autodidacți un orizont spiritual peste medie. În afara experților cu studii aprofundate, fie ei creatori ori teoreticieni, există în orice societate funcțională
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
Alfonso Cuarón, regizorul stupidului joc pe calculator, translat în 3D, numit Gravity, sper că i se va face, în sfârșit, dreptate și va primi valorosul premiu pe care și-l dorește atât. Pentru că producătorii celor două sub-produse culturale (după normele, elitiste, europene) după o perfidă și costisitoare campanie de marketing și-au luat deja meritatele compensații financiare pentru investițiile făcute. Vi se pare ușor exagerată această nevinovată șarjă în alb și negru? Asta e adevărata istorie a cinematografiei și, ca să nu
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
ceea ce ar intra în contradicție cu ideea de sociabilitate generalizată și nu ar permite conflictul social și disputa, care ar trebui să reflecte în mod real diferențele și divergențele specifice spațiului public, deoarece ar crea, în schimb, forme iluzorii și elitiste de sociabilitate prin limitarea lor la lumea artei. Ca atare, principalul argument susținut împotriva artei relaționale ar fi acela că ar reprezenta o formă diluată de critică socială. Însă contra-argumentul lui Bourriaud este acela că propunerile acestui tip de artă
Condiţia critică: studiile vizuale în critica culturală, critica de artă şi arta critică by Cătălin Gheorghe [Corola-publishinghouse/Science/926_a_2434]
-
deși s-au constatat fricțiuni importante între practicile stabilite ale istoriei artei și interesele eclectice ale culturii vizuale. Acest lucru s-ar întâmpla deoarece, din punctul de vedere al culturii vizuale, istoria artei ar fi deconectată de la viața contemporană, fiind elitistă, naiv politică, în strânsă legătură cu piața de artă și interesată doar de un număr restrâns de artiști și opere de artă. În schimb, din punctul de vedere al istoriei artei, culturii vizuale i-ar lipsi conștiința istorică, ar fi
Condiţia critică: studiile vizuale în critica culturală, critica de artă şi arta critică by Cătălin Gheorghe [Corola-publishinghouse/Science/926_a_2434]
-
informații și exersarea tehnică a unor abilități vocaționale, ci și provocarea răspunsurilor față de diferite problematici, s-ar putea vorbi despre dezvoltarea unei practici educaționale conversaționale, de dezbatere. Dincolo de interesul studiilor culturii vizuale pentru practici culturale vizuale obișnuite în contrast cu practicile culturale elitiste, responsabilitatea imediată, în înțeles de răspuns asumat, presupune deschiderea unui dialog sofisticat între înțelegerea culturii ca muzeu care ar dispune de practici rigide de conservare și prezentare, și apelul la cultură din perspectiva înțelegerii sale ca set de orizonturi de
Condiţia critică: studiile vizuale în critica culturală, critica de artă şi arta critică by Cătălin Gheorghe [Corola-publishinghouse/Science/926_a_2434]