1,410 matches
-
se dovedește o stare productivă. Se încearcă o definire a iubirii, sentiment care ocupă un spațiu important în imaginarul poetic: „E foc și frig, / și lacrimă și zâmbet.// Speranță și / întuneric și lumină, / soare orbitor și umbră, / și neliniște “ (Iubirea). Erosul lasă să se întrevadă o trăire tulburătoare și în altă carte, Respir amurgul - Respiro il crepusculo (2002), unde este proiectat un microunivers obsesiv, revelatorii fiind tot poeziile de dragoste. În fine, în versurile din Singurătatea îngăduită - Solitude permise (2003) își
PURDESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289067_a_290396]
-
Boumi-Pappà, Lia Hatzopoulou-Karavia, Nikos Anoghis, Năsos Vaghenas, Hristos Mavris ș.a. Jertfind câteodată aspecte de fond în favoarea formei perfectibile, R. urmărește îndeosebi tematica legată de paradigmele mitologice eline, de istoria țării, de natură ei generoasă și, nu în ultimul rând, de erosul care se manifestă cu plenitudine în lirica neogreaca. Altădată, în eseuri sau în comentarii aplicate, găsește puncte de asemănare între cultură greacă și cea română. Astfel, între Odysseas Elytis și Nichita Stănescu identifica nuclee de relaționare, cum ar fi propensiunea
RADOS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289093_a_290422]
-
citat semnificativ (Imaginea răzbunătoare - sub semnul unui descântec akkadian, Dezlegarea de mare - sub cel al unui extras din opera lui Dimitrie Cantemir, Ceasul umbrei - cu un moto din Pascal), se valorifică trimiteri livrești variate, adecvate cu precădere asocierii dominante dintre eros, femeie și mare. Alături de aceasta, o sferă tematică des întâlnită la M., derivând dintr-o poetică a primordialității, este aducerea în prim-plan a procesului de geneză a lumii, prin jocul elementelor. Pe plan artistic, preocuparea pentru combinatorica imaginilor, relevând
MOTOC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288261_a_289590]
-
substanței lirice: „labirinturi de cristal, / fulgerate / de șerpi negri / înhămați la harfe de aur, / și lacuri, în șiraguri, de sunete” (Adâncuri de mare). Îndepărtându-se de efortul atingerii stării pure de poezie cu valențe metafizice, Erezii marine (1980) evidențiază relația erosului cu spațialitatea, marea ritmând, stingând elanuri și ștergând urme ori ducând spre infinit sentimentul limitării ființei. Iubirea pentru androgin (femeia cu „trupul zvelt de băiat”), cu rezonanțe amintind de miturile Antichității elenistice, diversifică modalitățile de construcție a personajelor și, implicit
MOTOC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288261_a_289590]
-
moda textualistă din anii ’80, M. scrie o proză parabolică, cu un epic redus, cu elemente fantastice și poematice, grefată pe tipare mitice și turnată într-o scriitură artizanală, uneori prolixă. Astfel, romanul În preajma legendei (1989) conjugă tema creației cu erosul și cunoașterea, descriind alienarea individuală și posibilitatea transcenderii. Susținut de o metafizică spiritualistă, provenită din simbioza dintre reverberațiile arhetipale și speculațiile paraștiințifice, textul descrie autocreația personajului-narator, care parcurge o inițiere multiplă - erotică, estetică și mistică. Punctat de introspecții abisale și
MUNTEANU-16. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288300_a_289629]
-
majoră a prozei lui Fulga sunt cele mai dense, caracterizându-se printr-un discurs clar și comentarii pertinente și convingătoare. O atenție deosebită se acordă prozelor fantastice, considerate și cele mai izbutite, criticul studiindu-le din perspectiva „relației metafizice dintre eros și tanatos”. Încearcă totuși să recupereze și prozele mai puțin realizate ale autorului comentat. Astfel, noutatea romanului Steaua Bunei Speranțe ar consta în „cultul pentru dragoste, înțeleasă în sens larg, drept apropiere între oameni, indiferent de scopurile ce i-au
MUNTEANU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288289_a_289618]
-
fiorului erotic. Eul liric se întruchipează ca iederă care invadează ființa celuilalt, ca o dorință de lumină (metaforă obsedantă), uneori îngemănată cu suferința. În placheta De față cu desăvârșirea (1983), lirismul se naște din sentimente imaginate, dorințe vagi, dintr-un eros leneș și luminos, dar narcisist, de unde și conturarea inconsistentă a celuilalt. Ca și în cărțile precedente, chiar presentimentul evanescent al unei surpări afective e irizat de lumină. În Mihail Sadoveanu, povestitor și corespondent de război (1978), M. își propune să
MUSAT-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288323_a_289652]
-
care încearcă să le valorizeze prin forma fixă a sonetului și printr-o anume arhitectonică a cărții Simfonia vieții. Astfel, primelor trei cicluri le vor corespunde vârstele eului, particular și totodată generic: copilăria fericită în orizont rural, tinerețea cu flacăra erosului și cu entuziasmul trăit în preajma geniului, maturitatea cu înțelepciunea câștigată. Cel de-al patrulea ciclu închide bucla prin întoarcerea la copilărie, dar o și transcende ca revelație a raporturilor cu divinitatea. Dacă în ciclul Zile de aur sinceritatea vocii nu
MUNTEANU-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288290_a_289619]
-
din flăcări conține piese ce recompun un fel de roman al iubirii, cu momente variate, unele de o galanterie cam anodină, altele acuzând ecouri epigonice (o Agonie amintește de versurile lui D. Anghel). Notă aparte fac câteva texte în care erosul comun capătă irizații venind dinspre cel religios. În Cântece din amurg, eul liric dă rareori glas unei angoase a sfârșitului, încrezător fiind, pe de o parte, în supraviețuirea asigurată de poezie, pe de alta, în viața de apoi. Din acest
MUNTEANU-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288290_a_289619]
-
acestea este perspectiva integratoare, la polul opus situării acosmice, in extremis nihilistă. Existența e văzută ca un miracol perpetuu, iar când acesta e amenințat, recursul la rădăcinile țărănești și la natura originară reușește să-i restituie puritatea și candoarea genuină. Erosul stă întotdeauna sub semnul clipei de grație și al sărbătorescului, tensiunea lirică provenind nu din incompatibilități și dileme, ci din plenitudinea sentimentului, din împărtășirea-părtășie. Fără să așeze în cumpănă acest lirism al celebrărilor, timpul „trădător”, toamna (agent melancolizant) și „ora
NEGRILA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288410_a_289739]
-
În volumul Eros și utopie (1980; Premiul „G. Călinescu” al „Revistei de istorie și teorie literară”), de pildă, texte de Mihai Eminescu, G. Ibrăileanu, Mateiu I. Caragiale, Mircea Eliade, Ion Barbu sau G. Călinescu trimit la o corelație stabilă între eros și viziunea asupra spațiului și a locului. Lectura critică devine astfel o punte de trecere între multiplu și unu, revelând modelele de profunzime și comunicările intertextuale subterane ale creației. Altă arie de excelență a criticului - mai pregnantă în Cumpănă și
PAPAHAGI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288671_a_290000]
-
sistematică, de tipul close reading. Ceea ce ne atrage atenția la el e mai puțin imaginația și mai mult modul foarte aplicat în care își fundamentează părerile. NICOLAE MANOLESCU SCRIERI: Exerciții de lectură, Cluj-Napoca, 1976; ed. pref. Mircea Martin, București-Iași, 2003; Eros și utopie, București, 1980; Critica de atelier, București, 1983; Intelectualitate și poezie, București, 1986; Cumpănă și semn, București, 1990; Estudios portugueses, Lisabona, 1991; Fața și reversul, Iași, 1993; Fragmente despre critică, Cluj-Napoca, 1994; Interpretări pe teme date, București, 1995; Rațiuni
PAPAHAGI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288671_a_290000]
-
absorbit aproape integral personalitatea. Aici contrariază din nou atât reabilitarea unei comunități etnice, cât și a unor specii uitate la periferia literaturii - cântecul lăutăresc, cântecul de mahala, romanța. Surprinde naivitatea mimată cu o mare savanterie de mijloace în exprimarea unui eros frust, aprig, a unei naturi umane febrile și al cărei dramatism inconștient țâșnește în expresii adeseori vulgare sau comice. Lumea aceasta, văzută în manifestările ei de vitalitate primară, este tratată într-o „mascaradă” subtil-rafinată a limbajului care coboară, în esența
PARASCHIVESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288691_a_290020]
-
a te copilări în instinctual. Totul este aici ingenuu și elementar, pur și abject, banal și fantastic. „Personajele”, îndeosebi cele din ciclul Balade, sunt ipoteze lirice, așa cum și în dramaturgia firavă a autorului ele sunt dezvoltări, halucinatorii uneori, ale aceluiași eros pasional. Extraordinară rămâne imaginea halucinant-lunară a Vianei, al cărei dans nocturn pare a simboliza o senzualitate cosmică. Stilul voit naiv, stângaci, dar în substanță artist, absolvă o asemenea lume care nu cunoaște altă morală decât pasiunea vieții: „dincolo de rău și
PARASCHIVESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288691_a_290020]
-
a mai povestit, în scrisorile către Tudor Vianu, cu atâta râvnă și haz isprăvile lui erotice în lumea germană. Când le evocă, P. are alt ideal de existență. Se gândește să devină un „sihastru”. Un sihastru care recomandă însă un eros roditor și eliberator, în aceeași utopie de tip țărănesc. Când firea obosește (dar nu pentru multă vreme), memorialistul contemplă pentru o clipă orizonturile melancoliei nervaliene: „Sunt un melancolic - scrie în Soarele melancoliei - în adâncul făpturii mele. Ca să nu-mi înghețe
PANDREA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288654_a_289983]
-
cu tine/ Când lut voi fi?” În așternerea văilor, volum retrospectiv în mare măsură, aduce o accentuare a singularizării insului din ce în ce mai delimitat de ceilalți („privească-mă cine e altul/ și va rămâne altul”), în ciuda captivității în generalitatea rituală a vieții, erosului, regresiei spre stingere. Dominantă e acum o lirică intimistă, cu tot mai frecvente, în vădită descendență bacoviană, ricanări sardonice pentru degradarea în alcoolism sordid: „Și iar paharul dus, îngropat/ în peștera cu dinții mei la gură/ și brațul asudat al
OANCEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288500_a_289829]
-
Și iar paharul dus, îngropat/ în peștera cu dinții mei la gură/ și brațul asudat al celuilalt/ pe umerii tăi ca pe o căzătură”. Amar reflexive - dominantă e frica de moarte pendulând între paroxism și amânare - sau irigate intermitent de eros târziu, Poeme lasă la vedere frecventarea dependentă a manierei lui Nichita Stănescu. Prozaicul cotidian, fabulosul anodinului, bricabracul citadin, desacralizarea miturilor, intersectarea textelor străine în textul, devenit apocrif, al propriei memorii, toate ecouri ale contextului postmodern al deceniului al nouălea, traversează
OANCEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288500_a_289829]
-
noi (1985), și culegerea de „alegorii și întâmplări diurne” Vânzătorul de sunete (1985) sunt însoțite de numeroase traduceri din poeți, prozatori și dramaturgi maghiari. Lirica lui O. din Apa iubirii și Malicondra, cu propensiune spre versul calofil, e dominată de eros și tanatos. Cel mai îndelungat și consecvent demers al lui O. a fost însă cel de traducător din literatura maghiară clasică și contemporană. S-a ilustrat ca un prezentator activ al literaturii maghiare din România, făcând, prin cele peste patruzeci
OLARIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288519_a_289848]
-
portretul, îi sunt dedicate cărți, mentoratul spiritual îi este frecvent invocat („poezia ei a fost strigatul adolescenței noastre”, declară François Mauriac). Deși nu și-a asumat feminismul, a ridicat prestigiul condiției feminine și a propagat „celălalt” punct de vedere asupra erosului, stilului de viață, implicării politice, eroismului și gloriei, operând o „schimbare de sex” în modelul literar de la 1900. Trăindu-și, ca Proust, în recluziune și suferințe nevralgice ultimul deceniu de viață, locuința ei rămâne centru de pelerinaj. La 5 mai
NOAILLES. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288468_a_289797]
-
al inimii adoratoare; tinerețea triumfala nu e eternă, ochii sunt „plini de strigat”, gura „grea de umbra”, iar cenușă postuma fierbinte de trăire. Leș Vivants et leș morts e o culminație a temei definitorii pentru N.: viața gestanta de moarte. Erosul e asociat morții în toate omologiile care se potențează reciproc; dragostea pierdută deschide sufletul către misterul macabru, cei vii sunt trecut, cuprinși în viitorul morții și, asemeni Isoldei, agonizează învolburat, celebrând iubirea că moarte extatica. Lirismul târziu al poetei reorchestrează
NOAILLES. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288468_a_289797]
-
astru crepuscular, absorbit în „forțele eterne”. Blamat că un sacrilegiu moral, dar entuziasmându-i pe Proust și pe Barrès, românul Le Visage émerveillé adopta formulă notației de jurnal, expunând, într-o proza cu tușa diafana, impresionista, candid, dar ardent senzitiva, erosul reprimat al unei călugărițe aproape adolescente, iubind un pictor de icoane. La Nouvelle espérance, în a cărei protagonista, Sabine de Fontenay, s-au detectat note autobiografice, si La Domination, portretizând în scriitorul Antoine Arnauld pe Maurice Barrès, prezintă ipostazele feminină
NOAILLES. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288468_a_289797]
-
științei astfel descoperite fiind pălăriile de floarea-soarelui și nasturii. În lumina principiilor proaspăt inventate - și care seamănă cu cele ale „patafizicii” lui Alfred Jarry - lumea dobândește „reperele unei haotice stabilități”. Ceea ce este remarcabil în versurile din anii ’70 este imaginea erosului, factor coagulant al unei lumi așezate și împăcate cu sine, în care descoperirile civilizației stau laolaltă, fără a distona, cu straturile de adâncime, primordiale ale imaginarului: „Să mergem la oraș îi spuneam la un cinema să vezi filmul muzical/ să
NAUM-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288373_a_289702]
-
lui Adrian Marino, citat pe alocuri. Un cerc explicativ încadrează marea temă a naturii la Eminescu, poetica fiind descrisă ca una care se adecvează la „natura creatoare” în devenire, în care sinele poetului își descoperă identitatea. Iubirea eminesciană, expresie a „erosului românesc”, e descrisă ca participare a poetului la „visul ferice”, „visul misterios”, adică nostalgie a ființei solidare cu omul prin implicarea neființei intuibile sub forma morții. Dorul eminescian este explicat prin Emmanuel Levinas ca „foame sublimă”, care nu își împlinește
PALEOLOGU-MATTA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288627_a_289956]
-
unde autoarea ia ad litteram o traducere defectuoasă a a-letheiei heideggeriene - stare de neascundere, clivaj al adevărului care conține o negație, nu negarea adevărului însuși, însă - drept„depărtare”). P.-M. urmărește îndeaproape și modurile poetice ale exprimării/ transfigurării „iluminatoare” a erosului eminescian, care depășește „grația naturală” a dragostei românești prin „cosmicitatea categoriei departelui”. În secțiunea mitopoetică, dedicată Luceafărului, premisa e curioasă („ieșit din credințele populare ale patrimoniului zeiței Dochia, Zburătorul eminescian [...] se proiectează în personaje ca Sarmis legendarul ori ca istoricul
PALEOLOGU-MATTA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288627_a_289956]
-
Sofocle și Euripide), Pascal, Renan ș.a. Capitolul Dialoguri este pur platonician, sofismele și speculațiile lui Socrate fiind încredințate unor gânditori de la noi, învestiți cu titlul de personaje: Alexandru, George, Mihai. Capitolul Viață și prețuire poate fi considerat o continuare a Erosului. Revin temele morții, ale iubirii, ale „prețuirii” acestora. SCRIERI: Eseuri, îngr. și pref. Marian Papahagi, Cluj-Napoca, 1985. Repere bibliografice: Z. Ornea, Eseistică filosofică, RL, 1986, 31; Dicț. scriit. rom., III, 601-605. V.T.
PAPAHAGI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288674_a_290003]