1,413 matches
-
În esență, el nu devine eroul neatins de tristețea înfrângerii, personajul ce crede că a mai fost cândva, într-o vârstă a iubirilor absolute, a exuberanțelor ferite de ofilirile spațio-temporalului. Și totuși, un astfel de schimb existențial între realitate și erosul unui basm paralel acesteia, o asemenea pendulare ce implică intense trăiri conferă celui îndrăgostit, dincolo de imaginea unui visător lipsit de rigorile seriozității cotidiene, o stranie și magnifică forță de a trăi. Sub incidența sa, fiecare moment din viața celui pătruns
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
basm paralel acesteia, o asemenea pendulare ce implică intense trăiri conferă celui îndrăgostit, dincolo de imaginea unui visător lipsit de rigorile seriozității cotidiene, o stranie și magnifică forță de a trăi. Sub incidența sa, fiecare moment din viața celui pătruns de eros, înflorește ca oglindire a basmului ce își întârzie mereu sosirea înnoitoare. Această forță reverberantă îngrijorează vigilența societății. Conștientă de incapacitatea sa de a o înțelege și neutraliza, rigoarea socială încadrează în formal unda intensă ce gravitează în jurul celui îndrăgostit. Acest
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
socială încadrează în formal unda intensă ce gravitează în jurul celui îndrăgostit. Acest act, denumit în limbajul comun drept instituționalizare permite și justifică realitatea conceptului de familie. Recunoscută ca nucleu al viețuirii în cetate, această unitate ontică concentrează tensiunea iubirii întru eros cel mai adesea direcționând-o gradual spre apariția de noi ființe umane. Astfel, incandescențele îndrăgostirii sunt așezate sub spectrul unui control îndelungat și eficient, sub imperativele ce nu le permit sustragerea din mecanica amprentării sociale, mecanică ce cuprinde cum deja
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
consola. În acest sens, chipul boem al artistului aduce neliniște banalului social care dorește ca furtuna de spirit a unei entități individuale să nu aducă cutremurare și înălțare generală, extaz al purificării de materialitatea pragmaticului. Asemeni iubirii insuflate de tandrețea Erosului și tensiunea creației artistice rămâne neînțeleasă vulgului dinamicii cotidiene care nefiind capabilă să o anihileze încearcă integrarea de suprafață a prezenței sale enigmatice. Asistăm aici la aparența unei investiții ocrotitoare a mundanului social asupra paradigmei artei. În realitate, însă, muzeele
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
pentru a evita amiaza cascadelor de incandescență solară. Iată, așadar, cum fragilitatea copilăriei și a adolescenței, echilibrul de sine al maturității, descendența calmă aferentă apusului de viață dar și momente excepționale ce pot tranzita pelerinajul terestru al omului precum atingerea erosului și a muzelor creației artistice, toate aceste realități și surveniri ontice sunt preluate și încadrate în eșantioanele structurii formale impusă de vigilența socială. Această autoritate se dovedește suveranul ce supraveghează și conduce mobilitatea existențială din și chiar dincolo de cetate, în
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
anumite limite, un fapt necesar. Iubirea de sine va confisca însă această obligație în contul vechiului narcisism adamic. Atracția erotică este inerentă unei umanități îmbrăcate în haine de piele. Demonii vor ști să proiecteze sexualitatea în cadrul fărădelegii și al iresponsabilității. Erosul demonic desființează. El aruncă amanții într-un colț obscur de neființă, în care noțiunea de legământ și ascultare lipsește cu desăvârșire. Acest ansamblu de patimi însoțite de arta autojustificării constituie sfera noologică a mondenității. În lume nu mai întâlnim persoane
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
odaie, pe umeri m-apăsa - / Vedeam ce nu se vede, vorbeam ce nu era.” Sau în Poveste, unde apare „șoptirea singuraticei păduri” și, în acest spațiu tipic eminescian, se înfiripă și femeia „ca o pală rătăcire coborând din alte zări”. Erosul bacovian descoperă acum codrul mirific, tema depărtării, idila, „povestea cu dureri și cu mistere”, euforia sărutului, pe scurt, amorul în faza juvenil-pasională. Chiar ritmurile acestei frumoase povești de iubire amintesc de desfășurarea lentă, mătăsoasă a versului eminescian: „Îți aduci aminte
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285530_a_286859]
-
Boumi-Pappà, Lia Hatzopoulou-Karavia, Nikos Anoghis, Năsos Vaghenas, Hristos Mavris ș.a. Jertfind câteodată aspecte de fond în favoarea formei perfectibile, R. urmărește îndeosebi tematica legată de paradigmele mitologice eline, de istoria țării, de natură ei generoasă și, nu în ultimul rând, de erosul care se manifestă cu plenitudine în lirica neogreaca. Altădată, în eseuri sau în comentarii aplicate, găsește puncte de asemănare între cultură greacă și cea română. Astfel, între Odysseas Elytis și Nichita Stănescu identifica nuclee de relaționare, cum ar fi propensiunea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289093_a_290422]
-
atât impresia directă, cât și jubilația gravă în fața forței originare. Evaziunea din real se face pe calea reveriei, indusă de un exces senzorial - parfumul crinilor, o melodie nordică, aroma ceaiului -, într-un decor polar sau exotic (Metamorfoză, Reverie, Paharul fermecat). Erosul e dominant în „fantazii”, precum Moartea Narcisului, o capodoperă a lui A., Scrisoare și Ex-voto... Câteva poezii (Pastel, Fantazie), și ironice, și elegiace, prefigurează maniera lui A. Mirea sau lirica plictisului provincial. În Fantazii, versificația devine mai suplă, apar distihul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285370_a_286699]
-
poate include sentimentul morții, care nu provoacă anxietăți, ci predispune la meditație asupra eternei treceri. De aici, frecvența motivului fortuna labilis. Simțăminte delicate sunt generate de iubire, specificul expresiei preromantice fiind determinat de spiritualizarea și idealizarea acesteia. P. propune un eros serafic, evanescent. Modelul p. își găsește ilustrarea și în producții ale poeților români de prim-plan, în poezii de Heliade-Rădulescu (O noapte pe ruinele Târgoviștii, Zburătorul), în versurile lui V. Cârlova (Păstorul întristat, Ruinurile Târgoviștii, Înserare), Grigore Alexandrescu (Miezul nopții
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289012_a_290341]
-
Și tristețile sentimentale ale lui Heine au cores pondentul lor în poezia lui Eminescu, dar senzu alității și ironiei spiritual-dizolvante din Buch der Lieder i se substituie fie voluptatea unei vrăji mortale și o insatisfacție, de-a dreptul metafizică a erosului, fie din nefericire satira gravă, reto rizantă, ori romanțiozitatea (ibidem). Pentru apropierea liricii lui Mihai Eminescu de poezia lui Lenau, criticul apelează la Odă în metru antic, text comparat cu Sehnsucht nach Vergessen. "Ambele ode au nu numai forma anticizantă
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
trepte către Țara Himerei, căci mirajul însuși devine mai prietenos în măsura în care suferă, omenește, de temporalitate: „Se face târziu în iluzii.” Apoi marile spații neptunice și uranice sunt aduse la dialog cu măruntul, insignifiantul, umilul, într-un spirit conciliator, oarecum arghezian. Erosul însuși este asumat arhetipal, ca principiu unificator, capabil să șteargă hotarul dintre moarte și zămislire, dintre zori și amurg, dintre mișcare și încremenire. D. este un poet al stărilor contrare, dar nu extreme. El nu pendulează între panică și extaz
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286901_a_288230]
-
majoră a prozei lui Fulga sunt cele mai dense, caracterizându-se printr-un discurs clar și comentarii pertinente și convingătoare. O atenție deosebită se acordă prozelor fantastice, considerate și cele mai izbutite, criticul studiindu-le din perspectiva „relației metafizice dintre eros și tanatos”. Încearcă totuși să recupereze și prozele mai puțin realizate ale autorului comentat. Astfel, noutatea romanului Steaua Bunei Speranțe ar consta în „cultul pentru dragoste, înțeleasă în sens larg, drept apropiere între oameni, indiferent de scopurile ce i-au
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288289_a_289618]
-
propria meschinărie și amoralitate, D. nu realizează în Porți fără număr (I-II, 1946-1947) decât o aglutinare de descrieri și dialoguri terne, alcătuind o vedere fărâmițată, lipsită de semnificație estetică. Intrigile amoroase nu lipsesc nici din roman, dar în unele erosul apare ca temă principală, ca destin al unor indivizi. În Noroi (1933) sau în Turbă (1936), personaje obsedate de dorințe sexuale rătăcesc oarbe prin viață, făcând inutile eforturile autorului de a le încadra în diverse medii sociale, prin digresiuni superflue
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286740_a_288069]
-
apofantică, mitul este la exterior încercând să cuprindă lumea dominată de lógos, o acțiune de forța imagistică ce duce la diverse aporii. Apoi, mitul este condus prin intermediul rațiunii spre eidos, o acțiune a forței imagistice ce duce spre miturile pasiunii, erosului sau ale destinul sufletelor după moarte. Iar ultima etapă, Socrate deține mitul fiind cuprins de mania. Ultima etapă evocă nebunia jocului ce definește arta personificată de Nietzsche 30 în Dionysos ca dătător de inspirație. Raportul dintre logos și mythos este
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
mari experiențe complementare, marcate de dramatice „momente de vertij interior” și de prețioase adevăruri trăite, decantări ale conștiinței orgolios-exigente, cu sine și cu ceilalți. Analiza lui S. fundamentează interpretarea „formulelor” unor personaje (și destine). Viziunea critică de ansamblu urcă dinspre eros și social către un nivel al ontologicului și de „dramă a incomunicabilului”. Nicolae Bălcescu din Un om între oameni (scriere apreciată de monograf prea generos, deși nu lipsesc cu totul rezervele și accentele critice), văzut pe fundalul de „timp patetic
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289704_a_291033]
-
se asociază tonalitatea ceremonios hieratică, stilul lapidar oracular, construcția atentă, ritmurile și chiar prozodia hexametrilor sau endecasilabilor din poezia latină cu subversiunea ironică sau cu spiritul ludic, practicate de optzeciști. Fie că e vorba despre poezii de dragoste, în care erosul este înțeles ca modalitate de a trăi plenar în armonie cu lumea, sau de elogii închinate eroilor neamului - Horea sau înfăptuitorii Unirii -, fie că evocă mitologia clasică ori datinile și eresurile autohtone, animismul păgân sau spiritualitatea creștină a lumii medievale
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289515_a_290844]
-
Jean-Luc Marion, "prezentul se realizează nu ca o permanență dăinuitoare, ci ca un prezent dat, pe scurt ca un prezent primit, nu ca o prezență care subzistă în sine", iar "prezentul dat realizează clipa prezentă tocmai pentru că debordează prezența" (Fenomenul erosului, Editura Deisis, Sibiu, 2004, p. 65). 3 Așa cum lucrurile se retrag în preexistența lor, în adâncul nevăzut al departelui, punându-se astfel în siajul începutului: "Sunt, nesortite, lucruri de care/ Când te apropii, încet,/ La fel de încet se retrag/ Ca să cadă
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
1999, pp. 236, 238, 243). Altfel spus, fidelitatea trecătorului față de netrecătorul în care se pierde, se uită pentru a se regăsi veșnic în trecerea reîncepută. Căci "fidelitatea caută nimic mai puțin decât veșnicia", o "fidelitate pentru eternitate" (Jean-Luc Marion, Fenomenul erosului, ed. cit., pp. 248, 249). Este și motivul pentru care fidelitatea are tot timpul pentru că uită de timp, durează la nesfârșit creând mereu disponibilitatea în câmpul posibilului. Iar aceasta întrucât, spune Kierkegaard în Ori - ori, partea I (Sfera esteticii), "iubirea
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
cerul iadnic”, „timpul nimbat” ș.a. sunt combinații lexicale proprii autorului care, mereu cu o poză teatrală, ridică osanale, compune litanii, epitalamuri - versuri de adorație etc. Zoe Dumitrescu-Bușulenga vede la T. o „confesiune târzielnică”, în dulcele stil clasic, mizând pe un eros mai mult eteric decât teluric. Culegerile ulterioare se adună în jurul acelorași obsesii, ceea ce induce, pe drept cuvânt, impresia redundanței. Autorul folosește aceleași câteva versuri în toate poemele, cu mici inversiuni și modificări, într-un joc asumat ca un ceremonial sonor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290202_a_291531]
-
același număr de poeme, la care se adaugă un „epilog”, poemul C., Somnul și plutirea învierii (1994) introduce în diferite combinații sintagma „dăruie-mi”. Un volum aniversar este Colina crinelor nuntiri (1995), ce mizează pe aceleași tehnici, tema rămânând tot erosul. SCRIERI: Estetica, București, 1968; Principii generale de estetică, Cluj-Napoca, 1978; Introducere în estetica teatrului contemporan, București, 1981; Consemnări - Arta teatrului contemporan, I-IV, București, 1982-1989; Dramaturgie (Introducere în estetica teatrului contemporan), București, 1982; Contururi teatrologice, București, 1983; Autumnale, Iași, 1985
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290202_a_291531]
-
pătratul perfect”; heptada, suma tuturor cifrelor apozabile, este lumina primordială (phos), „viața” alcătuită din sănătatea tetragramei și numărul triunghiular. În fine, octada, alcătuită din paritatea tetragramelor, era nu numai octava muzicală, octocordul inteligenței și coincidentia octogonală a „celor patru atribute”: erosul (iubirea), philia (prietenia), epinoia (gândirea) și metis (chibzuința). Legăturile „celor șapte arte liberale” cu kosmopoiesisul symphonic al numerelor pitagoreice s-a pierdut în secolul I d.Hr; dar în elenism amintirea acestei harmonia matematico-paideutică era încă puternică. Astfel încât enkyklios paideia bazată
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
se dovedește o stare productivă. Se încearcă o definire a iubirii, sentiment care ocupă un spațiu important în imaginarul poetic: „E foc și frig, / și lacrimă și zâmbet.// Speranță și / întuneric și lumină, / soare orbitor și umbră, / și neliniște “ (Iubirea). Erosul lasă să se întrevadă o trăire tulburătoare și în altă carte, Respir amurgul - Respiro il crepusculo (2002), unde este proiectat un microunivers obsesiv, revelatorii fiind tot poeziile de dragoste. În fine, în versurile din Singurătatea îngăduită - Solitude permise (2003) își
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289067_a_290396]
-
artistică, este nevoie de argumente. Iar când opera are și valențe religioa‑ se, atunci ea trebuie supusă unei analize și unei înțelegeri aparte. Emoțiile adânci sunt simple, dar încercările de a analiza lucid capătă și ele deseori o dimensiune afectivă. Erosul dă naștere la tensiuni spirituale de neimaginat și autorul creator în astfel de cazuri scrie, pictează, compune și redă în forma sa de artă întreaga sa spiritualitate: pentru fiecare limbă, câte un cuvânt și‑a luat sarcina să spună ce
Michelangelo Buonarroti / Mesajul biblic al operelor sale by Ioan Blaj () [Corola-publishinghouse/Science/442_a_987]
-
la proba timpului. Alexandru Philippide revine la Eminescu, Novalis și Hölderlin cu experiența lirică a anilor care-l despart de ei. Romantismul lui e mult mai cerebral, se supune acțiunii inhibitive a unui veac antisentimental. Din lirica lui Al. Philippide, erosul dispare cu desăvârșire. În general, eul poetic urmează exemplul lui Baudelaire și Mallarmé, impersonalizându-se. „Cosmicismul” pronunțat e o consecință a acestei smulgeri deliberate din contingent. Spiritul investește imaginația cu o rară putere revelatoare. Poetul nu descrie evenimente, fie ele și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288805_a_290134]