1,259 matches
-
iți, iță, iute, iuțeală etc.), pe când în incipio același prefix este atașat verbului capio, is, cepi, captum, capere „a lua, a apuca, a conține, a înțelege, a simți, a poseda”, de unde rezultă că a începe și incipio au altă bază etimologică, pe care o întâlnim în a încăpea, a căpui, capcană, căpiță, copac, copoi, ceapă etc., rădăcina fiind cap, cop-, cep, cup-, chip, chef etc. Latina însăși avea pe incipit, formă invariabilă pentru „il commence”, care denumea primul cuvânt dintr-o
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
cap, cop-, cep, cup-, chip, chef etc. Latina însăși avea pe incipit, formă invariabilă pentru „il commence”, care denumea primul cuvânt dintr-o scriere, și pe incipesso sau incipisso „commencer”, iar formele it. cominciare și fr. commencer au aceeași bază etimologică cu formele românești de mai sus. Dificultatea perceperii acestui lucru provine din aceea că ele au două prefixe: comși in-, după care rădăcina a suferit unele modificări pe care le putem identifica comparând alte derivate: fr. percevoir „a percepe”, față de
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
anunțuri), album”. Pe de altă parte nici bianco nu are o utilizare absolută, intervenind și aici fixări pentru alb ca zăpada, curat, luminos, palid, culoare albă, albuș, vopsele, spoială, lenjerie, loc gol. În al doilea rînd, opoziția latin-barbar închide perspectiva etimologică a continuității preindoeuropene a materialului lingvistic. Astfel, lărgirea sensului de alb cu cel de frumos, luminos, plăcut, deschis, vast etc. permite intuirea exprimării lor nediferențiate în trecutul limbii. Lat. albus și bellus s-au diferențiat formal pe o bază silabică
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
cuvânt străvechi, legat de proprietatea asupra pământului: domeniu, a domni, a domina. Vezi lat. dominus, de unde este moștenit și de italiană în forma domine, care nu a fost înlăturată, cum credea Cantemir, de formele seniore, signore, acestea vizând, cel puțin etimologic, ideea de vârstă înaintată. „cel mai vârstnic”. Pentru istoria cuvântului este necesar să desprindem mai întâi sufixul (dom-n), iar apoi prefixul (do-m-n), astfel vom ajunge la etimologia formei mână. Masă, lat. mensa. Italiana nu a renunțat la
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
vieții și activității colective. Tocmai cunoașterea practică a limbii i-a permis lui Cantemir să identifice aspectul grecesc al unor cuvinte din limba română. Este vorba de azimă, blestem, chivernisire, drum, pedeapsă, pizmă și procopsire. Fapt este însă că analiza etimologică, adâncind istoria cuvântului, poate ajunge la rezultate care depășesc aparențele. Azimă, cuvânt românesc, format din prefixul a„fără” și rădăcina pe care o găsim și în a zămisli; vgr. ’άζυμος „pâine nedospită, iar ζυμη „ferment, drojdie, dospeală”, rom. zeamă, lat.
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
romanitatea orientală, de etnia albaneză, de lumea slavă și de fenomenul etnolingvistic maghiar. Baza traco latină a romanității orientale explică ceea ce au comun prin sorginte, și nu prin influența reciprocă, limbile română, albaneză, slavă și maghiară. De aici decurge principiul etimologic conform căruia orice cuvânt vechi din fiecare dintre aceste limbi trebuie raportat la baza traco latină, chiar dacă aparența lui formală este, în română de exemplu, latină, albaneză, slavă sau maghiară. În al doilea rând, cele două componente inițiale ale bazei
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
în baza traco-latină înseamnă totodată anihilarea ca entități aparte atât a limbii trace cât și a limbii latine: expresia lingvistică vie, în neîntreruptă devenire, din epoca simbiozei etnice, devine baza autohtonă a romanității orientale. La această bază se raportează analiza etimologică prin marca: cuvânt autohton sau românesc. Cărare, cuvânt autohton înrudit etimologic cu cale: lat. callis „cărare făcută de animale, potecă”, alb. kaloj „a trece, a parcurge, a se scurge, a se desfășura, a petrece într-un fel oarecare”, kullot/kullos
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
oșan etc. La fel Bogdan și Bogdania sunt forme care redau pronunțarea turcească a cuvintelor moldav și Moldavia: Bogdan-Serai din Istanbul era „Palatul Moldav”. Basarabia. Raportarea originii acestui cuvânt la „tracii bessi” (HVR, p. 423) este partea reușită a explicației etimologice date de Cantemir. Mai departe însă el rupe denumirea besi de celelalte forme atestate ca nume pentru populația tracă (vesi, iesi, moesi) și o limitează teritorial la sudul Moldovei, de unde „pre vremea năpăzii lui Batie prin cetăți nemaiîncăpând, s-au
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
a diminuat până la limita anihilării valoarea muncii lui titanice, înfundând perspectiva științifică a cercetării istorice. Posteritatea nu-și explică cum trebuie eșecul lui Hasdeu în cercetarea elementelor autohtone și nici criza morală care l-a împiedicat să continue elaborarea dicționarului etimologic. Înțelegând că nu poate răspunde, așa cum simțea, la întrebarea care l-a propulsat în lupta contra orientării latiniste, Hasdeu își încheie cariera tocmai în sprijinul acestei orientări, încercând să demonstreze că circulația cuvintelor latine și sensul latin al formelor nelatine
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
ori, unitatea și continuitatea limbajului uman: alb. grurë „grâu”, sl. zerno „grăunte, cereale”, germ. Korn, „grâu, secară”, iar cu l în loc de r: fr. blé (cf. froment), sl. zlak „cereală”, vgr. chloe „verdeață, iarbă”. Compararea limbilor poate ajuta la descoperirea structurii etimologice a cuvântului. Astfel secară se raportează la lat. secale, de la seco „a tăia, a recolta, a strânge furaj” (rom. a seca „a ucide”, secure, secere); albaneza are pe de o parte pe thekër „secară”, iar pe de altă parte pe
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
latinismului pur în constituirea limbii române, el urmărea să descopere elemente autohtone prin care să contracareze slavismele, maghiarismele și turcismele care, aduse teoretic și eșalonate după secolul al optulea, se insinuau ca inerente perioadei de început a limbii române. Truda etimologică a lui Hasdeu a fost din capul locului zădărnicită de viziunea eronată asupra constituirii peisajului etnolingvistic din estul Europei. Perceperea realistă a acestui peisaj impune să considerăm pe gordin produs al limbii române, cum sunt și goldan, holdă, plod, rod
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
cu reflexe în slave (bg. bač „ciobanul cășar”, pol. baca „ciobanul șef”), magh. bács „baci”, alb. báxho „cășărie”, baxhoxhí „cel care prelucrează laptele la stână”, tc. baș „șef”. Sensul de supraveghetor și de șef al stânei justifică implicarea în analiza etimologică a tc.-tăt. bak „a privi, a supraveghea, a se îngriji de”, a pol. baczyć „a supraveghea, a observa”, a it. badare „a fi atent, a băga de seamă”, a rom. ochi (lat. oculus), sl. okolo „aproape, prin preajmă” etc.
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
pe când adevărata lui motivare se află în profunzimile traco-latine ale limbii române. Mânz. Hasdeu nu lămurește originea latină a acestui cuvânt, pe care în alt loc îl consideră element de substrat, cum de altfel a și fost acceptat de gândirea etimologică tradițională. Este semnificativ faptul că această gândire acceptă pe mânz din substrat pentru motivul că albaneza are pe mës, mëzi, fără să fie tulburată de nepotrivirea fonetică a formelor română și albaneză, respingând totodată pe zer din lat. serum. Pentru
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
Vrancea este o formă substantivală derivată de la forma adjectivală și posesivă (m-ții) Vranč(ei). Basarabia. Cuvântul este discutat amplu de Hasdeu cu scopul de a demonstra originea lui ca nume al Munteniei, de la “dinastia Basarabilor”, și lipsa oricărei legături etimologice a lui cu tracii besi (p. 94 urm.). Mușat ca nume al dinastiei domnitoare în Moldova este considerat de Hasdeu “o simplă scurtare a adjectivului înfrumușat sau mușat” (p. 122 urm.). Vlad, nume al unor voievozi munteni: un Vlad, pomenit
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
acest Zamolxis a trăit cu mulți ani înaintea lui Pitagora” (sec. VI î. Hr.), sclavul căruia credeau unii că ar fi fost (Ib., 211). Vorbind despre Zamolxis, Herodot mai arată că unii geți numeau aceeași ființă divină Gebeleizis (Ib., 210). Identitatea etimologică a structurii za-mol lxis cu ge-bel-leizis, și chiar cu šeimin-iñkas pomenit mai sus la lituanieni, este dată în primul rând de primele două componente, pe care le întâlnim în slavul zemlea (genit. pl. zemelĭ) “pământ”, vprus. semme “Ib.”, lit. žēmas
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
terestră ieșită din geos (precum lat. Jovis, it. Giove) devine zeitate celestă, raportată la o rădăcină prezentă în lat. dies (it. giorno, rom. ziuă, sl. denĭ etc.), căruia însă nu îi corespunde în greacă un substantiv comun cu d. Corespondentele etimologice erau ήμέρα „zi, timp, vârstă, veac, viață” și μερος „parte, rol, situație, loc”, forme înrudite cu fostele zeități supreme Hera și Demetra pe care mitologia le-a transformat în surori și soții ale lui Zeus, care a preluat șefia lumii
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
zeități supreme Hera și Demetra pe care mitologia le-a transformat în surori și soții ale lui Zeus, care a preluat șefia lumii. Tocmai din această perspectivă mistică este prezentată etimologia lui Giove în Grande Dizionario enciclopedico UTET. În dicționarul etimologic al limbii latine, autorii (A. Ernout și A. Meillet) transformă de asemenea în mit etimologia lui deus, -i m. (dea, -ae f.) „dieu (déesse)”, pe care îl prezintă ca vechi derivat de la adj. dius, -a, -um „ceresc, divin”, dar și
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
populară a unei limbi, etimologia fonetică (= etimologia savantului) este supusă la erori nenumărate și devine aproape un lucru netrebnic. Toată munca trebuie îndreptată într-acolo ca să constatăm clasificarea pe care limba însăși și a dat-o prin propriile ei calcule etimologice, prin etimologia populară adică” (I, 383 urm.). Așadar autohtonii balcanici din Moesia Superior, români prin baza lor nativă de articulare a sunetelor, au românizat, preluând latina, șí latura semantică a acesteia, impunând astfel cuvintelor o nouă etimologie care ascunde în
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
și în plan gramatical: „Deosebirile morfologice și sintactice dintre limbile română și albaneză sânt foarte mari, ceea ce ne obligă să despărțim aceste două popoare” (II, 629). În plan lexical Philippide încerca să dezmintă concluzia lui Gustav Meyer, autorul unui dicționar etimologic al limbii albaneze, care afirma că „ a atârnat numai de un fir de păr că limba albaneză n-a fost complet romanizată”, spunând că „tendința este de la Gustav Meyer încoace de a tot constata material lexical autohton în limba albaneză
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
la aromâni băľiat” (p. 245 urm.). Avem aici un șir de presupuneri bazate pe transformări fonetice inventate ad-hoc pentru a duce originea cuvântului băiat la latină, în care este reconstituită forma *bajare. Etimologia lui Pușcariu nu a fost acceptată, dicționarele etimologice rămânând la părerea că acest cuvânt are origine necunoscută (DEX, DEXI). Băiat a rezultat în procesul constituirii limbii române. Dând deoparte sufixul -at obținem băi, ca variantă a lui măi, folosite pentru exprimarea unei adresări către una sau mai multe
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
poate explica altcum decât ca împrumuturi turanice, turcice sau turcești. În realitate aceste serii de cuvinte sunt reflexe ale substratului aglutinant care acoperea odinioară întreaga Europă și care în prezent este continuat în limbile și dialectele ugro-finice, mongoloturco-tătare etc. Soluția etimologică este nu căutarea originii cuvântului în aceste limbi, ca împrumut din ele, ci analiza lor în profunzime ca forme românești pentru care alte limbi pot oferi un sprijin comparativ. De exemplu: CATÂR este analizat ca turcic pentru că el se găsește
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
Orientarea acțiunii spre o finalitate este prezentă și în spaniolul catar, „a (de)gusta, a încerca, a cerceta, a privi, a căuta”, ceea ce aruncă lumină asupra etimologiei cuvintelor românești a căta și către, acesta din urmă având mai evident sensul etimologic „la pământ, pe jos”, precum și al lui catâr 2 „papuc”, bg. katări „saboți”. La sensul etimologic al lui catâr „pui de animal” s-a adăugat, datorită originii hibride repudiate a acestui animal, ideea de degenerare luată ca blestem: în vgr
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
a cerceta, a privi, a căuta”, ceea ce aruncă lumină asupra etimologiei cuvintelor românești a căta și către, acesta din urmă având mai evident sensul etimologic „la pământ, pe jos”, precum și al lui catâr 2 „papuc”, bg. katări „saboți”. La sensul etimologic al lui catâr „pui de animal” s-a adăugat, datorită originii hibride repudiate a acestui animal, ideea de degenerare luată ca blestem: în vgr. καταρη însemna „blestem (aruncat)”, iar καταρασσω, καταραττω, „a arunca, a alunga, a înlătura, a sfărâma, a
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
corespunde a se cățăra. La formele menționate sunt de adăugat alb. qit, qis „a scoate, a smulge, a împinge înainte, a elimina, a da afară, a alunga”, rs. kidatĭ, fr. quitter. Sugeram mai sus faptul că în prepoziția către sensul etimologic „la pămînt, jos” trădează structura morfematică a cuvântului: că-tre. Prefixarea aceleiași rădăcini o întâlnim și în a așterne, atare, a atârna, cotor, a cotropi, cotruță, cutare, hotar, a intra, între, întru (prep.), natră, patru, poteră, a strivi, vatră; rădăcina fiind
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
este latin. În capitolul „Elemente de latină barbară” (pp. 680-706) el prezintă un glosar de cuvinte culese din spațiul limbilor romanice și din spațiul pelasg, pe care îl numește „specimen de limbă latină barbară” prin care inițiază o nouă cercetare etimologică, o nouă bază pentru studiile filologice. Axate pe teoria istorică elaborată de Densusianu, aceste studii vor lumina calea „spre cunoașterea fundamentelor pe care s-a dezvoltat, de o parte, limba rustică italică, iar de altă parte, limbile romane ale provinciilor
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]