1,245 matches
-
de tineri bucovineni, între care Ciprian Porumbescu, au înființat o societate culturală numită, cu un termen apropiat semantic, Arboroasa. Și alte regiuni romînești mai extinse ori mai restrînse poartă nume formate de la cuvinte referitoare la acoperirea vegetală: Moldova (o variantă etimologică), Țara Lăpușului (e. lopuș, „brustur“), Depresiunea Tîrnavelor (sl. trŭnŭ „arbore spinos“), Țara Almăjului (< magh. almás, „livadă cu meri“), Țara Făgăra șului (< fag). Formațiile slave care provin de la apelativul slav buc, formate de populația slavă, sau de autoritățile romînești, care au
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
limba în care este format numele de loc este cea căreia îi aparține sufixul. București a luat naștere, așadar, în urma toponimizării unui nume de grup (bucurești) prin conversiune. Deși nu mai face parte din etimologia directă, singura necesară în algoritmul etimologic aplicat toponimelor, vom preciza că, la rîndul său, acest nume de grup este format dintr-un nume de persoană, Bucur, întemeietorul așezării purtînd acest nume (prima atestare a toponimului datează din anul 1459), păstor, stăpîn al terenului sau conducător, potrivit
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
maghiară, la inițială, a secvenței cra, și evoluția su > ș (iar identificarea cu Feketeviz, „apa neagră“, s-a dovedit greșită); un hipocoristic Cras + sufixul diminutival -ș, -aș (neatestat, din păcate). Interesant este că încă nu au fost implicate în ecuația etimologică toponimele Carasa (colină în Cîmpia Jijiei și sat în județul Botoșani), Caraslău (afluent de stînga al Oituzului), Carastelic (afluent al Crasnei și sat în județul Sălaj), Carasuluc (culme în Podișul Mangaliei), neclarificate, etimologic, din cîte știm. Un microtoponim omonim din
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
de pe teritoriul romînesc se grupează în Carpații Orientali, Carpații Occidentali (sau Apuseni) și Carpații Meri dionali (sau Getici). Atestările încep cu Ptolemeu (sec. al II-lea e.n.) și consemnează forme foarte apropiate de cele actuale (Karpatu, Karpaten etc.). O ipoteză etimologică adusă în discuție mai ales de către istorici propune ca etimon numele tribului tracic carpi, fără a aduce argumente sau dovezi suplimentare. Majoritatea variantelor etimologice susțin originea indo-europeană sau chiar preindo-europeană a toponimului, sensul inițial putînd fi „piatră, stîncă“. Diferă însă
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
II-lea e.n.) și consemnează forme foarte apropiate de cele actuale (Karpatu, Karpaten etc.). O ipoteză etimologică adusă în discuție mai ales de către istorici propune ca etimon numele tribului tracic carpi, fără a aduce argumente sau dovezi suplimentare. Majoritatea variantelor etimologice susțin originea indo-europeană sau chiar preindo-europeană a toponimului, sensul inițial putînd fi „piatră, stîncă“. Diferă însă rădăcina la care trimit: reticul kar, „deal“, sanscritul kîra, „munte acoperit cu zăpadă“, arm. char „piatră“ și charg, „stîncă“, celt. carr, alb. karpë, „stîncă
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
de pe poziția secundă -uj (care poate avea și varianta -lui) însemnînd „vale, pîrîu“ și regăsindu-se (ca un fel de pseudoprefix) în toate hidronimele cu secvența finală -ui (tip Bahlui, Desnățui, Călmățui, Teslui, Vaslui etc.). Cu o astfel de metodă etimologică „angrosistă“, Weigand ajunge la concluzia că 10% dintre hidronimele romî nești de la sud și est de Carpați sunt cumano-pecenege (față de 16% romînești). Mulți dintre lingviștii, istoricii și geogra fii romîni au perpetuat automat ideea formantului final de origine pecenego-cumană ui
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
terminații grupuri consonantice, mai ales dintre cele care au pe poziția secundă -l (Bahlui), -ț (Călțui), -c (Bărcui), -b (Bulbui), -d (Hardui) -z (Bîrzui). Evident că astfel de tendințe au numai un rol orientativ, în faza de ipoteză, al demersului etimologic, cînd se aleg direcțiile de căutare cu potențial științific maxim. Cozia Este numele unui vîrf în Munții Cernei, al unei movile în Lunca Oltului, al unui pas (care separă Munții Căpățînii de Munții Coziei), al unui parc național și a
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Hidronimul Criș este atestat, începînd cu secolul al VI-lea, sub formele: Grisi, Grissia, Gresia; apoi, în Evul Mediu, cu variantele grafice: Kris, Kirüs, Kërës, Kerezs, Körözs, Körës, Körüs. Sașii l-au numit Kreisch, Krisch, Körösch, iar maghiarii, Körös. Soluțiile etimologice sunt numeroase: radicalul trac. Krs, kres, „multicolor“, corelat cu sanscr. Krșna, prus. Krisnas, ir. ciar(s), „negru“; gr. hrisia > hrisos „aur“ (ungurii l au tradus o perioadă cu Aranyos, lat. Auratus), toate greu de „condus“ fonetic spre Criș; sl. kriș
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
în limba romînă, toponimul Dîmbovița ar fi trebuit să fie accentuat pe sufix (precum Craiovița, Dunărița etc.). Toponimele Dîmbu(l), Dîmbău, Dîmburele, Dîmbureni, Dîmburi, Dîmbloaca, Dîmba, care ar putea părea înrudite etimologic cu Dîmbovița, au o cu totul altă bază etimologică, anume entopicul romînesc dîmb sau variante ale acestuia, cu sensul „deal mic“, „delușor“, „colnic“, „mică ridicătură de pămînt“. Dîmbovița se integrează astfel unui cîmp toponimic, onomasiologic și lingvistic bogat: Lescovița (< sl. lĕska, „alun“), Ilfovăț (< bg. elchov, „de arini“), Cleanov (< bg
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
unul în județul Timiș (sau Caraș Severin), iar regiunea Turnu-Severinului s-a numit în trecut Cîmpia Severinului. Un Severovci există în Serbia, iar în Croația, Severje și Severovac. Două toponime Szöreny din Ungaria se pare că sunt din aceeași familie etimologică. Atestările, începînd cu secolul al XIII-lea, consemnează formele: Zeuwrin, Zeuriniensis, Zeurin, Zeuren, Zereniensis, Zewryn, Zeurend, Zewrum, Zewrend. Cei mai mulți cercetători cred că la origine se află un antroponim slav, *Severŭ, *Severa + sufixul toponimic -in, respectiv -ovac, -ov-ci. Sufixul -in a
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
sens intensificativ, superlativ, adăugat temei dun(a) , „rîu“, conduce la semnificația „rîul prin excelență, rîul mai mare decît celelalte“ (Pîrvan), iar acest sufix se întîlnește și în nume ca Naparis („Ialomița“), Sagaris, Sangaris, Magaris. Ca la majoritatea toponimelor străvechi, discuțiile etimologice continuă, dar soluțiile cele mai plauzibile trimit spre originea traco dacică. Numele Dunăre polarizează pe teritoriul romînesc, uneori la mare distanță, toponime derivate și compuse: Dunărica, Dunăreni, Dunărița, Dunărea Mare, Dunărea Mică, Dunărea Nouă, Dunărea Veche, Dunărea Vapoarelor, Dunărinți, Dunavăț
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Horodnic, Horodoc etc., întîlnite în țările slave. Cel puțin unele dintre toponimele Oradea, Orăștie, Oșorhei, Vărădia, Feldioara, Sighișoara, Timișoara etc. conțin în structura lor semantică originară componenta semantică „oraș“, conferită de baza apelativă maghiară vár, „oraș“, implicată în structura lor etimologică, fiind, adică, mai mult sau mai puțin sinonime cu cele din familia Grădiște. Faptul că în toponimia romînească nu prea întîlnim nume de locuri formate de la apelativul romînesc destul de vechi oraș (spre deosebire de cele formate de la sat, care sunt numeroase) se
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
alte țări, numele lor fiind sinonime cu obaba și cu slobozia. De exemplu, în Franța Villefrance, în Rusia Slobodka, Slobodskoe, în Slovacia Lehotka, în Cehia Lhota (cu aceste din urmă toponime au fost puse în legătură, într-una dintre ipotezele etimologice, toponimele romînești Leaota, Leaotul și Laiotă). Hordou Este fostul nume al satului în care s-a născut George Coșbuc (acesta poartă astăzi numele poetului). Toponimul este atestat din anul 1523 și în continuare sub formele Hordo, Ordo, Hordoul, Hordou etc.
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
hidronimic -eja) avînd sensul de „mlăștinoasa“, care ar fi trecut prin fazele *Zvijiia (inițiala simplificată, ca în dvorniku > vornic) > Zvijiia (asimilarea progresivă e > i) > Zijiia (reducerea grupului zv, ca în trezvie > trezie) > Dzijiia > Jijia (prin asimilare consonantică regresivă). Această variantă etimologică este posibilă din punct de vedere lingvistic, verosimilă geografic (rîul are o albie noroioasă) și probabilă istoric (în zonă au trăit încă din vechime împreună o populație ucraineană și una romînească), condiții pe care nu le îndeplineau integral variantele prezentate
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
deduce că forma veche a fost *Jil, trecută la Jii, din care s-a „refăcut“ un singular Jiiu devenit apoi Jiu (popular însă este rostit Jii, Jîu). Din forma inițială au fost preluate magh. Zsil și germ. Schil. Unele ipoteze etimologice pun în legătură numele Jiu cu: scit. șil, „apă, fluviu“; bg. Șivo (tečenie), „curgere rapidă“, cu dispariția lui v intervocalic, ca în Ğurģevo > Giurgiu (regulă căreia nu-i răspund: Valea Jivului din Vîlcea și Pîrîul Jivanului din Dolj). Ipoteza nu
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
acest sufix nu se poate adăuga și unor teme romînești), sau care a fost adaptat de slavi prin contaminare (ca Vistieria > Vistierna). Ni se pare exagerată fărîmițarea toponimelor cu forme identice și aflate într-un areal restrîns în trei descendențe etimologice posibile, cu atît mai mult cu cît bazele lemn și leamă sunt cam nepotrivite pentru toponimizare, iar finalul a la prima și „infixul“ n la cealaltă sunt explicate neconvingător. Soluția descendenței slave e bine motivată lingvistic și onomasiologic (toponimele Valea
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
în *Cartoju > *Cartojan, *Moroj > Morojana, *Poroj > Porojan). Forma Lugoj contaminează rostirea populară locală (cu -j) și pe cea oficială, influențată de maghiară (cu -u), varianta populară fiind accentuată pe ultima silabă, iar cea literar oficială pe prima silabă. Alte ipoteze etimologice nu au întrunit consensul specialiștilor: lat. locus, „loc, localitate, ținut“; sl. luh, „pădurice, dumbravă“, pronunțat lug, + sufixul maghiar -os (formație hibridă, greu de acceptat științific); sl. lug, „mlaștină“ + sufixul -os (din nou formație hibridă); magh. lugas, „umbrar, foișor“ (nu putea
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
pe cel al cîmpiei, cele două nume formînd prin compunere Mara-Mureș > Maramureș. Maghiarul Maros ar putea proveni, cu devierile fonetice obișnuite, fie din sl. *Moreș, fie din sl. Mareș, fie din rom. Mureș. N-a fost încă implicată în ecuația etimologică supranumele Marmatia, „Maramureș“, atestat încă din secolul al XIV-lea, care este o latinizare a numelui abreviat, probabil pe cale administrativă sau pornind de la o formă populară paralelă a numelui întreg. Marea Neagră Este numele romînesc al mării care străjuiește Romînia în
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
verdea“), Vînăta etc. Mehedinți Este numele județului cu reședința în municipiul DrobetaTurnu Severin și a unuia dintre vechile ținuturi istorice romî nești. Prin polarizare, au fost formate toponimele Munții Mehe dințiului, Podișul Mehedințiului, Geoparcul Platoul Mehe dințiului. Din aceeași familie etimologică fac parte, probabil, toponimele Mehadia (sat în județul Caraș-Severin), Mehadica (sat în județul Caraș-Severin și rîu, afluent de dreapta al rîului Belareca), Dosul Mehadiei (culme în Munții Semeni cului), Mehedința (sat în județul Prahova și vîrf în Subcarpații Prahovei). Unii
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Ialomița și Neamț). Derivatele antroponimice și apelative fac și ele parte din familia lexico-to ponimică a numelui Moldova: moldovean, Moldoveanu, Moldo vanu, moldovenesc, moldovenește, Moldvai, Moldoveciu, moldoveancă („urzică moartă“). Asemănătoare formal cu numele Moldova și, de aceea, utile pentru analiza etimologică a acestuia sunt numele: Molid (sat din județul Suceava), Moletișu (vîrf în Munții Gilăului), Moldoviș (pisc de munte în Vîlcea), Molda, Moldea (nume de bărbați cu atestări vechi), Moldișul (pîrîu în Prahova), Valea Moldișului (toponim în Maramureș), zoonimul legendar Molda
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
o dovedește logica genezei și a dezvoltării procesului de toponimizare prezentată în prima parte a lucrării). Reproșurile privind un anumit anacronism între momentul colonizării săsești în zonă (începutul secolului al XIV-lea) și primele atestări ale toponimelor implicate în parcursul etimologic (sfîrșitul secolului al XIII-lea) se bazează pe dovezi și argumente indirecte. În schimb, existența unor toponime și chiar a unor apelative identice sau asemănătoare în teritorii îndepărtate, care nu au legătură cu influența săsească locală reprezintă semne de întrebare
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
moldă, moldău, devenit Moldaua („valea pietroasă“), și evoluat fonetic (din cauza vocalei labiale u) și ana logic (prin încadrarea în seria numeroaselor toponime slave terminate în -ova, -ava) la Moldova. Pentru a doua variantă, care ni se pare mai plauzibilă, traseul etimologic ar fi pornit de la mold, moldă, moldău, cu sensul de „ridicătură de pămînt, piatră“, și ar fi trecut prin ipostazele Mold, Moldă, Moldău (un munte de lîngă Cîmpulung Moldovenesc se numește Muldău, Moldou, iar în Teleorman este o localitate Măldăeni
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
este atestat și el la 1390, are un vîrf omonim, Padeș, iar din el izvorăște un pîrîu cu același nume, Padeș. V. Frățilă consemnează și alte microtoponime Padeș în teritoriul județelor Alba, Mehedinți, Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș. Din aceeași sursă etimologică, în ultimă instanță, pot face parte toponimele Padea (sat în județul Dolj), Padiș (vîrf în Munții Vîlcanului, podiș în Munții Bihorului, rezervație naturală mixtă în Munții Bihorului), Pădeșele (deal în județul Caraș-Severin), Pădejelu Mare și Pădejelu Mic (poieni cu fînețe
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
la un entopic care denumește o formă geografică des întîlnită sau la un antroponim frecvent folosit în multe regiuni (într-adevăr, numele de persoană Padeș este atestat de cîteva ori în diferite perioade). Cercetătorii au sesizat de la început aceste posibilități etimologice, le-au documentat și argumentat, în forme din ce în ce mai nuanțate, odată cu acumularea informațiilor lingvistice, istorice, geografice, și cu perfecționarea metodologică a dome niului. Soluțiile sunt, pe scurt, următoarele: bază slavă (cf. apel. srb. padeș, „cădere“, și toponimul srb. Padeș); ca și
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Bacău, Caraș-Severin, Suceava, Vrancea), trei rîuri (afluenți ai Bistricioarei, Sucevei și Putnei- Putna Întunecoasă) și două rezervații naturale (în județul Vrancea). Forme identice sau foarte asemănătoare se regăsesc în toponimia diferitelor țări de limbă slavă, ceea ce ne indică o sursă etimologică slavă. Într-adevăr, este general acceptată baza apelativă slavă put, „drum“, cu sufixul -în (sensul fiind „vale cu drum“ pe ea). Geograful Ion Conea, care a fost un cercetător avizat al numelor de locuri, insistă asupra importanței economice a văilor
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]