1,763 matches
-
Tomescu), După șase ani de luptă. Literatura în 1911 (1911, C.Ș. Făgețel). Revista cuprinde o cronică literară și una artistică, rubrici de poezie, proză, traduceri, comentarii („Notițe”), folclor, articole de estetică, teoria artei, filosofie, psihologie, morală, religie, istorie, geografie, etnografie, precum și corespondență, evocări, comemorări, necrologuri ș.a. Printre cei care contribuie la ilustrarea paginilor se numără Francisc Șirato, Mircea Olarian, Costin Oper, Nadia Bulighin, I. Nițescu, Sever Burada, O. Rădulescu, G. Billek. Poezia deține în R. un loc important și e
RAMURI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289129_a_290458]
-
de peste hotare cu comunicări privind epoci ale culturii române și personalități ale vieții spirituale românești (Mihai Eminescu, George Enescu, N. Iorga, Constantin Brâncuși, C. Brăiloiu ș.a.). A publicat studii în reviste științifice de peste hotare: „Maske und Kothurn” (Viena), „Rivista di etnografia” (Neapole), „Diogène” (Paris), „Cuadernos hispanoamericanos” (Madrid), „Balkan Studies” (Salonic) ș.a. Este membru al Asociației Internaționale a Criticilor Literari. A fost distins cu numeroase premii, între care Premiul „Ion Creangă” al Academiei Române (1982), Premiul Uniunii Scriitorilor (1982) și Premiul Asociației Oamenilor
RAPEANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289135_a_290464]
-
Xenopol (Literatura haiducească, un studiu critic acid la adresa contrafacerrilor literare, declarate „de inspirație folclorică”, ale unor autori obscuri); I. Pop-Florantin (Sufletul artelor, scurt studiu de estetică a artei). Gh. Oroveanu dă în Călătorind prin Ardeal un reportaj pe teme de etnografie și folclor. Articole de popularizare sunt Cultura între anii 1601-1716 și Premiul Nobel pentru literatură. De menționat că publicația abundă în texte portretistice (N. Iorga, G. B. Shaw, Dostoievski, Georges Clemenceau, Octavian Goga). C.Tt.
REVISTA GENERALA ILUSTRATA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289213_a_290542]
-
a susținut doctoratul în filologie în 1971, cu teza Poezia populară de urare și felicitare. Întâlnirea cu profesorul Mihai Pop i-a marcat decisiv destinul de cercetător, în anii următori R. ilustrându-se prin numeroase contribuții în domeniul folclorului și etnografiei, prin cercetări de comparatistică, istorie literară și lingvistică. Studiile și articolele sale sunt răspândite în reviste românești („Romanoslavica”, „Analele Universității București”, „Cahiers roumains d’études littéraires”, „Luceafărul”, „Curierul ucrainean”, „Folclor literar”, „Revista de folclor”, „Vilne slovo”, „Universalia” ș.a.) și de peste
REBUSAPCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289162_a_290491]
-
în 1912, „Gând românesc”, „Mélanges de l’École Roumaine en France”, „Revista de folclor”, „Revue internationale des études balcaniques”, „Societatea de mâine”, „Steaua”, „Studia Universitatis «Babeș-Bolyai»”, „Șezătoarea”, „Transilvania”, „Țara Bârsei”, „Viața românească” ș.a. M. rămâne în istoria folcloristicii și a etnografiei românești atât prin activitatea de organizare a cercetării științifice (Arhiva de Folclor a Academiei Române, „Anuarul Arhivei de Folclor”), cât și prin contribuțiile directe, câteva cu adevărat marcante, la studiul culturii populare. Pentru proiectele de studiu ale Arhivei de Folclor, lansează
MUSLEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288332_a_289661]
-
de abordare a tot ce aparține acestei culturi. Folcloristul are în vedere un ansamblu unitar și de aceea, rămânând în afara oricărei școli sau direcții etnologice, el se afirmă ca etnopsiholog, estetician, sociolog sau filolog, indiferent dacă se ocupă de folclor, etnografie, artă populară, istoria folcloristicii sau de instituționalizarea cercetării științifice. În domeniul istoriei folcloristicii, M. este considerat „unul dintre fondatorii acestei discipline” (Ion Taloș), un deschizător de drumuri, studiile sale fiind axate mai ales pe relevarea interesului pentru folclor în Transilvania
MUSLEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288332_a_289661]
-
cântă fetele și ficiorii jucând, introd. edit., București, 1962; Gheorghe Alexici, Texte din literatura poporană română, II, introd. edit., București, 1966; George Pitiș, [Studii. Texte folclorice], în Ion Mușlea, George Pitiș, folclorist și etnograf, București, 1968. Repere bibliografice: Gh. Pavelescu, Etnografia românească din Ardeal în ultimii douăzeci de ani (1919-1939), GR, 1939, 10-12; Ovidiu Bârlea, Academia Română și cultura populară, REF, 1966, 5-6; Ovidiu Bârlea, Ion Mușlea. In memoriam, „Demos” (Berlin), 1966, 2; Ion Taloș, Ion Mușlea, organizator al culegerii și publicării
MUSLEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288332_a_289661]
-
începutul veacului al XIX-lea și până după cel de-al doilea război mondial au locuit mai toți membrii familiei Negruzzi. În 1968, cu prilejul centenarului morții scriitorului, s-a organizat un nucleu muzeal, în cea mai mare parte de etnografie și istorie, într-o încăpere fiind expuse obiecte personale și de mobilier ale familiei Negruzzi. Amplificat în timp, muzeul reconstituie în câteva săli salonul de muzică, biblioteca-birou, sufrageria și dormitorul, amenajate cât mai aproape de destinația lor inițială. V.D.
MUZEUL LITERATURII ROMANE DIN IASI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288340_a_289669]
-
Roșiori de Vede, unde a fost și redactor-șef al revistei „Mugurași”, publicația Liceului „N. și I. Anastasescu” (1938). Colaborează la „Școala Ialomiței”, unde își face debutul în 1934, la „Preocupări literare”, „Drum” (Roșiori de Vede), „Cum vorbim” , „Revista de etnografie și folclor”, „Teleormanul”. Cercetător al tradițiilor, N. înțelege tradiția într-o accepțiune pe care nu o restrânge la creațiile populare, el fiind interesat și de tradiția creștină a românilor, de cartea de cult, pentru a cărei studiere și conservare pledează
NEAGU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288385_a_289714]
-
geografia motivelor. Cea mai amplă colecție a sa, Folclor din Câmpia Dunării (1969), aduce un set important de balade, cele mai multe fiind „piese de antologie” (Ovidiu Bârlea). N. a scris și câteva studii temeinice, publicate mai cu seamă în „Revista de etnografie și folclor”: Podul de la Tingrele, în care a dovedit că Tingrele nu este un toponim, cum crezuse Vasile Bogrea, ci o expresie din colinde, „tini grele”, neînțeleasă de mulți culegători și transcrisă greșit; Câteva însemnări pe marginea textelor folosite în
NEAGU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288385_a_289714]
-
1968-1990). Obține titlul de doctor în filologie al Universității din Timișoara (1979). A editat între 1975 și 1986, la Turnu Severin, revista „Școala Mehedințiului”. Colaborează la „Buletinul Societății de Științe Filologice”, „Limba și literatura română”, „Limbă și literatură”, „Revista de etnografie și folclor”, „Mehedințiul literar și artistic”, „Proverbium Dacoromania”, „Proverbium” (Helsinki). N. a făcut parte dintr-un grup de cercetători care i-a mai cuprins pe Dumitru Stanciu și pe Ion Bratu, grup preocupat de studiul proverbelor. Structura proverbelor românești (1983
NEGREANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288407_a_289736]
-
englezul J. F. Baddeley era sigur - care se intitulează Scrisoarea lui Nicolae Spătarul către țarul Alexei Mihailovici... și e datată „aprilie 1676”, tot un text „comandat”, M. nu mai este cel dinainte, nu mai e constrâns să facă „geografie” și „etnografie”, nu mai este zorit, grijuliu să numere verstele dintre două sate, să nu scape vreo populație dintre cele ce se mutau cu iurtele pe malurile fluviilor și să afle dacă plătesc sau nu „bir” țarului, abia având vreme să semnaleze
MILESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288140_a_289469]
-
Homer (Iliada, cartea I) și a publicat, în original, o ediție comentată a dialogului Kriton de Platon. În urma culegerilor efectuate pe baza cercetărilor directe, desfășurate după cele mai exigente metode ale timpului, P. a colaborat cu studii de folclor și etnografie la „Revista nouă”, „Convorbiri literare” și „Gazeta Transilvaniei”. Sunt de reținut Un ochi plânge, unul râde, Poveste cu Miază-Noapte și Șina de fier și Șiște, pricolici, necuratu (1890), Uitatul (1891), Cei trei frați (1891) și Turca în Perșani (1893). Începute
PITIS-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288828_a_290157]
-
strigăturile și snoavele adunate din zona cuprinsă între Brașov, Săcele, Covasna și Săliște. Tot în manuscris se află și paisprezece texte lirice culese înainte de 1880 și considerate a fi cele mai vechi cântece consemnate de la românii din Șchei. Studiile de etnografie ale lui P., în care se ocupă de industria casnică în Șcheii Brașovului, portul din Țara Hațegului și păstoritul din Săliște, Săcele, Covasna și din Dobrogea au fost, parțial, valorificate ulterior. Etnologul a lăsat una dintre cele mai vechi descrieri
PITIS-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288828_a_290157]
-
sud-estul Transilvaniei, precum și numeroase date în legătură cu obiceiurile și credințele păstorilor. Prin limitarea ariei de cercetare, însoțirea descrierilor cu schițe și desene, ca și prin notarea fonetică a materialelor culese, P. anunță școala lui Ovid Densusianu. SCRIERI: [Studii de folclor și etnografie. Texte folclorice], în Ion Mușlea, George Pitiș, folclorist și etnograf, București, 1968. Traduceri: Homer, Iliada (Cartea I), București, 1888. Repere bibliografice: Chițimia, Folcloriști, 327-370; Ion Mușlea, George Pitiș, folclorist și etnograf, București, 1968; Bârlea, Ist. folc., 308-310; Iordan Datcu, Sabina
PITIS-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288828_a_290157]
-
1970, la revista „Amfion”. Colaborează la „Contrafort”, „Ethnologica”, „Études et documents balcaniques et méditerranéens” (Paris), „International Journal for Romanian Studies” (Amsterdam), „Archaeus. Études d’histoire des religions”, „Asclepios” (Bruxelles), „Lumea liberă” (New York), „New Observation” (New York), „Minimum” (Tel Aviv), „Revista de etnografie și folclor”, „Revista de istorie și teorie literară”, „Jurnalul literar”, „România literară”, „Dilema”, „22”, „Steaua”, „Folclor literar”, „Secolul 20”, „Vatra”, „Viața românească”, „Ateneu” ș.a. Volumul de debut, Grădina de dincolo. Zoosophia. Comentarii mitologice, îi apare în 1980. A semnat și
OISTEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288514_a_289843]
-
obține prin concurs o bursă pentru a studia în Germania istoria modernă și contemporană, dar, bolnav fiind, se întoarce în țară. Îl interesa în primul rând istoria Orientului, însă aria preocupărilor sale cuprinde și literatura, teatrul, muzica și arta plastică, etnografia, economia, filosofia. Studiile sale, Bibliografia cestiunii Orientului (1899), Cronicarii moldoveni din secolul al XVII-lea (1899), Botanica populară (1900), Istoria României contimporane (1900), Filosofia lui La Fontaine după d. Pompiliu Eliade (1901), sunt dovada unei erudiții care i-a adus
ORASANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288564_a_289893]
-
obișnuiți? Sunt posibile două abordări, numite frecvent etică și emică. Termenii de etic și emic provin din modelul analizei lingvistice care distinge nivelul „fonetic” de cel „fonemic”. Abordarea emică, specifică unor orientări noi în antropologie, cunoscute sub denumirea de „noua etnografie” sau „etnoștiință” sau „etnosemantică” (Harris, 1968; Pelto, 1970), este reprezentată de teoreticieni ca Pike, Goodenough, Frake, Gladwin și Sturetevant. Cercetarea unei culturi, consideră ei, trebuie să aibă loc „dinăuntru”. În mod esențial,trebuie sesizate modelele de gândire ale actorilor în
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
NICOLAU, Irina (29.I.1946, București - 3.VIII.2002, București), prozatoare și etnologă. Este fiica Angelei și a lui Pavel Șafarica. După ce urmează Facultatea de Limba și Literatura Română a Universității din București (1964-1969), devine cercetător la Institutul de Etnografie și Folclor (1970-1989), apoi cercetător principal la Muzeul Țăranului Român (1990-2002) din același oraș. Și-a luat doctoratul în filologie cu teza Elemente de folclor urban. Spectacolul de folclor (1978). A fost membră a Societății de Antropologie Culturală Română, a
NICOLAU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288438_a_289767]
-
de versuri - Cântece de libertate (1994), Epigrame (1995) -, al romanului Satul meu (1984), de factură neosămănătoristă, și al unor povești adunate în Îmblânzitorul de păsări (1995). Colaborează la „Cadran”, „Sfarmă-Piatră”, „Universul literar”, „Oltul”, „Analele Universității din Craiova”, „Argeș”, „Revista de etnografie și folclor”, „Limbă și literatură”, „Philologica”, „Ramuri” ș.a. Elev al lui D. Caracostea, N. are o contribuție deosebită la culegerea folclorului oltenesc și muntenesc. Pe lângă tipurile clasice de balade, colecțiile sale conțin, în special în secțiunea „haiducești”, un număr însemnat
NIJLOVEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288459_a_289788]
-
În perioada studiilor la Facultatea de Filologie a Universității bucureștene (1954-1959) s-a specializat în domeniul limbilor și literaturilor romanice, acumulând o temeinică și vastă cultură umanistă. În 1960 a obținut, prin concurs, un post de cercetător la Institutul de Etnografie și Folclor din București. În perioada 1969-1982 a făcut parte din colegiul de redacție al „Revistei de etnografie și folclor”. În 1970 devine membru în Comisia de Antropologie și Etnologie a Academiei Române. În 1968 s-a înscris la doctorat, sub
NICULESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288453_a_289782]
-
literaturilor romanice, acumulând o temeinică și vastă cultură umanistă. În 1960 a obținut, prin concurs, un post de cercetător la Institutul de Etnografie și Folclor din București. În perioada 1969-1982 a făcut parte din colegiul de redacție al „Revistei de etnografie și folclor”. În 1970 devine membru în Comisia de Antropologie și Etnologie a Academiei Române. În 1968 s-a înscris la doctorat, sub îndrumarea lui A. J. Greimas, la École Pratique des Hautes Études din Paris, teza sa, rămasă în stadiul
NICULESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288453_a_289782]
-
secțiune aparte ar trebui să fie un semnal pentru sociologia de la noi. Mai mulți specialiști (Ross Koppel et al. - SUA; Thoma S. Eberle - Elveția; Marie Buscatto - Franța; Attila Bruni, Giuseppina Pellegrino, Mario Cardano, Marco Marazano - Italia) s-au concentrat asupra etnografiei ca metodă calitativă. Utilizarea datelor audiovizuale În cercetările sociologice a reținut atenția unor specialiști din Germania (Hubert Knoblauch, Bernt Schnetter). Teme precum analiza discursivă a realității, etica În cercetările calitative, triangularea, relația dintre biografie și cursul vieții, tehnicile ,,polisenzitive”, cercetările
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
G. Focșa, Vladimir Trebici etc.) au activat mai ales În institute de cercetare: Traian Herseni la Institutul de Psihologie (șeful secției de psihologie industrială), V.V. Caramelea În Institutul de Antropologie, mulți În Institutul de statistică, În Institutul de Folclor și Etnografie, Institutul de Cercetări Economice, Institutul de Igienă și Protecția Muncii, Muzeul Satului, În Comitetul de Stat al Planificării. Sub diferite etichete, altele decât cea de sociologie, au continuat cercetarea sociologică, aceasta fiind sursa cea mai importantă pentru transmiterea spre noua
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
Smith din 1988 - apud Abbott, 1999, 14-17). În concluzie, se poate afirma că majoritatea scrierilor istorice explicite sunt preocupate de tradiția teoretică, de biografia personalităților. Metodologia specifică Școlii este mai puțin exploatată; atunci când apare, este vorba, În primul rând, despre etnografie sau despre teoretizări În legătură cu relația Școala de la Chicago - mișcarea de anchete sociale (social survey movements). Dincolo de abordările aparent eclectice ale Școlii, consensul apare de fiecare dată, când trebuie definită prima Școală În general: structură socială și culturală, perioadă particulară și
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]