887 matches
-
și, prin urmare, dreptul de a se exprima și care sunt toate, tocmai, creaturi ale mass-media. Mijloacele de comunicare ale culturii mozaicele, frescele, gravurile, cărțile, muzica aveau de obicei drept temă sacrul, în orice caz, sporirea puterilor vieții până la descoperirea exaltată a esenței sale. Mijlocul însuși era arta, adică trezirea acestor puteri prin mijlocirea sensibilității care le purta pe toate celelalte. Imaginea estetică, vizuală, sonoră, ideală era obiectul unei contemplații. Ea era ceea ce rămâne, la care revenim fără contenire pentru a
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
de influxul Înviorător al Sfântului Duh, avea să devină În sfârșit campionul libertății și al justiției. Chipurile stinse ale acelor plebei erau terenul ideal pentru Însămânțarea de vise. Încă un rod al marelui arbore sădit de Gioacchino da Fiore, călugărul exaltat care, cu mai bine de un secol În urmă, Încercase să Înnoiască Biserica prin profețiile lui. Bruno continua, cu Însuflețire, să Își presară cuvântarea cu imagini ale mântuirii. Cum putea un rafinat maestru de teologie să se piardă Îndărătul acestor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
croșetând lângă ușă, Încordată, gata să dispară iarăși la cel mai mic zgomot venind dinspre camera copiilor. Remus se plângea de dureri de gât. Mișcarea nervoasă a mâinilor și tremurul abia perceptibil al bărbiei Însoțeau În chip vădit discursul impetuos, exaltat al bărbatului pe care era gata să-l urmeze până la limita suportabilului, a ridicolului, a frivolității. Pentru ea, Își spunea Flavius-Tiberius, Grațian era, de bună seamă, la fel de mare ca Forman sau Scorsese, despre care știa puține lucruri cum tot puține
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
sau o rugăciune pe care s-o spună. Dar poate că nu există nici una pentru că nu există cuvinte suficient de puternice care să vorbească despre acest moment. Ca orice mamă de la prima mamă de pe lume încoace, eram copleșită și sedusă, exaltată și devastată. Nu mai eram o fetiță. M-am văzut pe când eram eu însămi bebeluș în brațele mamei mele și în același timp, pentru o clipă, mi-am văzut propria moarte. Am plâns, fără să-mi dau seama dacă plângeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
baie în mare, care m-a înviorat de-a binelea, după care m-am dus să-l caut pe Dinu. În definitiv, ideea Moașei nu era deloc rea. Tot nu fusesem eu niciodată în cătun. Îl cunoșteam numai din poveștile exaltate ale bătrânilor, cărora le străluceau ochii când vorbeau despre acea mică așezare de pescari, de dincolo de baltă, ca despre un paradis interzis. Dar Dinu mi-a spus că abia după-amiază, când se mai debarasa de treburi, putea să meargă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Virgil Jones adormise ghemuit pe stâncă. Vultur-în-Zbor se chircise și el într-un ghem fetal, lipit de peretele casei negre. Când se treziră, umezeala li se strecurase în oase. Tremurau. Țipătul îi trezise - un țipăt pe jumătate speriat, pe jumătate exaltat, ce venea dinspre pădure. Vultur-în-Zbor s-a trezit imediat și a fugit în direcția vocii. Virgil, mai lent și mai greoi, l-a urmat, clipind des. Media stătea la marginea pădurii, cu brațele tremurându-i și mâinile țepene, încleștate una
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
de tata. Ciudat, fundalul de vile albe, palmieri și clădiri de apartamente Îmi amintea de Estrella de Mar. LÎngă șirul trofeelor de tenis era altă poză Înrămată, făcută de un fotograf profesionist În sala de mese de la Clubul Nautico. Relaxat, exaltat și afabil, Frank prezida În smochingul său alb, În mijlocul unui grup de preferați ai săi dintre membrii clubului - blonde temperamentale cu decolteuri adînci și soți toleranți. LÎngă Frank, cu mîinile la ceafă, stătea bărbatul cu păr deschis la culoare pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
M-a coborît el la podea, și cu destulă blîndețe. Mă doare gîtul foarte tare - abia pot să-nghit. M-a strîns de gît Într-un fel aparte, ca un masor priceput. Chestia ciudată e că mă simt puțin cam exaltat. — Euforie post-traumatică, decretă Cabrera, folosindu-și În sfîrșit cum trebuie seminariile de psihologie. Oamenii care scapă din accidente de avion rîd adesea după eveniment. Își cheamă un taxi și se duc acasă. CÎnd ajunsese la apartament și mă găsise În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
lumină a farului din Marbella mătura suprafața mării, atingîndu-i părul și brațele cu pielea deschisă la culoare. În cîteva clipe se porni, Într-un haos total, o cursă de urmărire pe mare. CÎrmit la comun de doi dintre căpitanii săi exaltați, iahtul porni În pesadă din locul de ancoraj, În timp ce franțuzoaicele, speriate, se țineau de banchetele tapițate cu piele. Deloc Îngrijorat de nava care se apropia amenințător din spate, hoțul Își continuă traseul lin către larg, de-abia stîrnind un siaj
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
Toate astea sunt doar țelurile bolnăvicioase, falsele idealuri ale vremii noastre 1. Întreaga poveste a lui Dorian Gray poate fi citită atunci nu doar ca manifest implicit al unei noi epoci, care leagă o lume crepuscular-decadentă de un timp auroral, exaltat; ea este alegoria refuzului unui dandy de a accepta alterarea propriei Întruchipări. Narcis inflexibil, eroul lui Wilde nu vrea să devină un alter, ci să rămână identic sieși, Începând cu cea mai expusă parte a ființei sale, corpul. Acesta este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
1. După mărturiile contemporanilor, nimeni nu a exercitat o influență mai mare la Eton decât, poate, George Canning; dar influența lui Canning era urmarea ardorii minții și inimii sale, câtă vreme cea a lui Brummell provenea din Înzestrări mai puțin exaltate. Părea să adeverească vorbele lui Machiavelli: ,,Lumea aparține spiritelor reci”. De la Eton a plecat la Oxford, unde a cunoscut genul de succes care Îi era predestinat. A fascinat prin ce avea spiritul mai superficial; nu sârguința minții Îl făcea superior
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
unui suflet obez, care fremăta de dorință. De aceea, rarele favoruri pe care un lord Barrymore, G. Hanger și atâția alții le smulgeau prințului s-au revărsat asupra lui Brummell cu tot neprevăzutul capriciului și cu o furie a admirației exaltate. I-a fost prezentat prințului pe faimoasa terasă de la Windsor, În prezența unei lumi elegante, extrem de exigentă. Brummell a etalat În fața acestora tot ceea ce prințul de Wales putea prețui mai mult Între lucrurile omenești: o tinerețe debordantă, sporită de aplombul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
mare și spre ocean, e sigur că duce spre mare, pata aceea albastră e marea. O văd de când am venit aici, dar mi-a fost frică.... da... n-am vrut să pară că... ȘEFUL GĂRII: Credeți că într-adevăr... marea? (Exaltat.) Credeți că e vorba de apă? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: E apă! E apă multă, atât de multă încât... Vă jur că e apă, e apă! CASIERUL (Către ȘEFUL GĂRII.): Dacă a început să se vadă apa, dacă zice el că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
dreptul să se simtă În asemenea măsură stăpân pe situație? Fiindcă se purta ca atare și era exclus să nu se bazeze pe ceva; oamenii ca el nu sar niciodată la cap dacă nu le centrează nimeni. - E nebun. Sau exaltat - În cazul de față, e același lucru, a spus Eveline, iar Roger Howard a Încuviințat, mișcându-și Îngândurat capul. Așa cum anticipase Zoran, Îndată după plecarea lui, m-am dus Întins la biroul fizicianului, am chemat-o pe Eva și le-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
democratice și a "furnicii albe". Și, pentru că nu-l găsise pe Costa, trăsese într-un om al lui. Este plin de semnificații gestul acesta din partea unui vechi luptător republican, prieten al lui Antonio José de Almeida. Nu era un tânăr exaltat cel care săvârșise crima; era un bărbat de peste cincizeci de ani, cap de familie, cu un trecut politic fără pată. Dar era exasperat de teroarea jacobină în care Costa, cu oamenii lui, zvârliseră Republica. Joîo de Freitas, arestat în tren
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
a plecat în concediu și ne-a lăsat pradă păduchilor, iar acum, că aveam ocazia să plecăm de aici, nu-i e rușine să ne închidă ușa-n nas. Existau crize de nervi, copii plângând, bunici palizi de oboseală, bărbați exaltați cărora li se terminaseră țigările, femei istovite care încercau să facă un pic de ordine în disperatul haos familiar. Ocupanții uneia dintre mașini au încercat să facă stânga împrejur și să se întoarcă în oraș, dar au fost obligați să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
expresia sentimentelor care-i anima pe cei întorși în revenirea lor forțată acasă. Cum era de așteptat, găseau de toate, frustrare, descurajare, furie, dorință de răzbunare, n-am plecat de data asta, dar vom pleca altădată, edificatoare afirmații de patriotism, exaltate declarații de fidelitate față de partid, trăiască partidul de centru, trăiască partidul de mijloc, mirosuri urâte, iritare din cauza unei nopți întregi fără a pune geană pe geană, ia de acolo aparatul de fotografiat, nu vrem fotografii, acord și dezacord în privința rațiunilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
frumos. Te ajut eu, spuse Marci. Mai avem Încă trei zile până pe 24, așa că timp e destul. O să fie super. Am cunoscut deja o grămadă de oameni noi aici. Îmi făceam griji pentru Marci. Starea ei de spirit era foarte exaltată, plină de elan, dar părea forțată. În mod sigur Îi era dor de Christopher... —Nu că Îți place culoarea asta ca vanilia a jachetei de schi? zise Marci, etalând o ținută vestimentară de schi superbă, pe care o cumpărase de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
zvăpăiate, cu un foc jucăuș în centrul tribului deasupra căruia incașii își frigeau copanele de bizon; în jurul lui o mulțime de copii, veseli și neștiutori; strânși de mâini, sar și țopăie până la extenuare. Ce frumos tablou!... Numai copii, naivi, nevinovați, exaltați și vioi zburdând odată cu flăcările ce se reflectă în bujorii din obrajii lor!...". Cu gândul la tabloul în centrul căruia ardea leanca, simți cum cineva îi ia încet cartea de care uitase... tot ca prin vis, un îndemn abia șoptit
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
n-aș fi fost de acord să fiu predată în schimbul acelor prizonieri. Du-mă înapoi pe uscat! — Dar tot legea precizează că, la bordul unei nave, autoritatea căpitanului este mai presus de cea a regelui, interveni pe neașteptate Tapú Tetuanúi, exaltat. În fața privirii feroce cu care îl fulgera Anuanúa, adaugă, vizibil înfricoșat: Așa spune legea... Ce lege absurdă mai e și asta? întreba cu agresivitate prințesa. Să vină Omul-Memorie și să mă lămurească! Bătrânul Oripo a murit, ucis de Te-Onó, replică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
Ar fi o ciudată filozofie, râse ușor celălalt. Să prețuiești mai mult viața unui copac decât viața unui om. Nu cred că părintele Carlos este de acord. — Nu. Bineînțeles, afirmă misionarul. Dar, sunt obișnuit cu extremismele lui Inti. Este un exaltat, dar, în fond, nu crede ce spune. Ba cred, părinte! Sigur că eu cred. Și Paula, de asemenea. Gândiți-vă! Nu există nici un singur copac pe pământ care să nu servească la ceva. Cel care dă cel mai puțin, dă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
este În permanență asmuțit. — Nu te Înțeleg, chiar vrei să Învinuiești acum tot poporul german de complicitate conștientă la crimă? Nu poți să accepți deloc ideea că mulți au crezut sincer În această cauză, În special tineretul acela fanatic și exaltat care ovaționa și scanda pe străzi numele Fuhrerului? — Tocmai aici este cea mai abjectă perversitate, pentru că tineretului i se inoculează doctrina sub forma așa zisei culturi. Și cu cît creierul este mai receptiv, e mai vulnerabil. Toate instituțiile culturale sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
să recunoască acum capul poetului. — Da, interesant, fără ironie, e chiar un vis cu tîlc, asta e soarta artistului. Toți sîntem sacrificați lent sau brutal, n-are importanță. Există nenumărate forme de a ucide artiștii, poate unde sîntem mai vulnerabili, exaltați, cabotini, alteori introvertiți, imprevizibili, un fel de clovni pe dos, dacă vrei, cum să-ți spun, noi rîdem și plîngem pe dinăuntru. Nu sîntem ca toată lumea, nu ne Înscriem În baremul unei unanim acceptate normalități; geniul se plătește cu nenumărate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
ce urmase, un conferențiar cu gura uscată de pește vorbi răsunător publicului înșirat pe lîngă pereți. Șters și gălbui ca un biscuit, un profesor de limbi surd asculta cu atenția încordată. Cîțiva tineri livizi și o bibliotecară cu zulufi consumau exaltați hrana sufletească ce li se oferea. Deodată, dinspre coridor, răsună un tîrșîit de pîslari. Fredonînd, în ușă apăru un paznic grăsuț care, blajin, se opri să ne cîntărească din priviri. Cucerit de elocvența vorbitorului, se sprijini apoi cu palmele în
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
pare grozav ce i-a ieșit din gură. E prima oară când se rostește cuvântul revoluționar În grupul nostru. Ne place cum sună. Deocamdată numai atât. Dar profităm fiecare de entuziasmul celorlalți. Ne repezim unii asupra altora, propunem fiecare câte ceva, exaltați, unii furioși. Vorbim deodată, ne contrazicem, ne răzgândim, Întoarcem pe toate fețele, ne dăm cu părerea, unii Încep deja să scrie câte ceva pe un petec de hârtie. Florin scoate o foaie Întreagă și ne aduce cu picioarele pe pământ. Acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]